Prima pagina Vezi cum straluceste totul?

Vezi cum straluceste totul?

Am adormit.
- Hai, hai că avem de lucru!!!, am auzit niște voci plăcute, calde și vesele.
Oare cu mine vorbeau?!...
- Da, vino, trebuie să facem curățenie.

In acel moment m-am văzut dormind. Totodată, ceva alb, ca o ceață, se desprinse de corpul meu și porni în direcția din care se auziseră vocile. Cu uimire am descoperit astfel că era un grup de îngeri, albi, formați din lumină condensată, de o strălucire vie.

- Să ne grăbim. Imediat răsare soarele și noi trebuie să facem curat!

Eram pe strada Mihail Kogălniceanu, din Cluj. Îngerii au început a mătura strada. Mi-au dat și mie o mătură. ªi atunci am vazut că acestea nu era ca cele obișnuite. Era formată din fire de lumină alb-strălucitoare. Pe unde dădeam cu ea, totul devenea transparent și pur. În scurt timp, toată strada a devenit un culoar de lumină. Pur și simplu, strălucea totul- asfaltul, copacii, clădirile... iar biserica din capătul străzii era ca un soare...abia i se vedea conturul din cauza puternicei lumini ce emama din ea.

Eram nespus de fericită.
- Va răsări soarele, iar noi trebuie să plecăm...

Am văzut însă chiar atunci că o poartă se deschide pe acea stradă și iese un om. Avea în jur de 50 de ani, îmbrăcat în gri, cu pălărie. ªi-a ridicat fularul în jurul gâtului, era frig. Am simțit nevoia să-i spun

- Vezi ?!... Dar el parcă nici nu m-a auzit.

- Vezi cum strălucește totul?!...am întrebat din nou.

În continuare însă el părea să un mă audă.

- Dar ce se petrece? Trezește-te, uită-te în jur, să vezi cum strălucește totul!

-Nu are rost- am auzit vocea unui înger- nu te va auzi. ªi, oricum, el un vede strălucirea. Oamenii doar se simt mai bine trecând prin această curățenie a dimineții, li se vor vindeca poate unele boli mai ușoare, vor găsi răspunsuri la întrebări ce îi frământă, vor fi chiar fericiți!!! Dar nu vor știi de ce.

...M-am trezit.

Mergand apoi spre servici, am luat-o pe strada Mihail Kogălniceanu. De abia așteptam să văd strălucirea. Dar... nimic. Strada era la fel de prăfuită, clădirile, copacii- la fel ca altă dată. Nici măcar biserica nu strălucea. M-am opit. Nu se poate! Aici totul trebuie să strălucească. Am fost chiar eu împreună cu îngerii. Dacă ceilalți nu văd, este treaba lor. Dar eu știu. Ar trebui să văd! Îmi fixez privirea mult mai atentă, în special pe biserică. Dar nimic. Nici urmă de strălucire.

Da. Acum sunt și eu un om simplu, adormit, ca acela pe care l-am zărit și l-am strigat degeaba. Nu văd strălucirea.

Dar eu știu.

De câte ori trec pe acea stradă, îmi amintesc de lumina albă și pură.

Atunci îmi amintesc și de fericire!!!

Mari