Prima pagina Vezi cum straluceste totul?

Vezi cum straluceste totul?

Am adormit.
- Hai, hai că avem de lucru!!!, am auzit niște voci plăcute, calde și vesele.
Oare cu mine vorbeau?!...
- Da, vino, trebuie să facem curățenie.

In acel moment m-am văzut dormind. Totodată, ceva alb, ca o ceață, se desprinse de corpul meu È™i porni în direcÈ›ia din care se auziseră vocile. Cu uimire am descoperit astfel că era un grup de îngeri, albi, formaÈ›i din lumină condensată, de o strălucire vie.

- Să ne grăbim. Imediat răsare soarele și noi trebuie să facem curat!

Eram pe strada Mihail Kogălniceanu, din Cluj. Îngerii au început a mătura strada. Mi-au dat È™i mie o mătură. ªi atunci am vazut că acestea nu era ca cele obiÈ™nuite. Era formată din fire de lumină alb-strălucitoare. Pe unde dădeam cu ea, totul devenea transparent È™i pur. În scurt timp, toată strada a devenit un culoar de lumină. Pur È™i simplu, strălucea totul- asfaltul, copacii, clădirile... iar biserica din capătul străzii era ca un soare...abia i se vedea conturul din cauza puternicei lumini ce emama din ea.

Eram nespus de fericită.
- Va răsări soarele, iar noi trebuie să plecăm...

Am văzut însă chiar atunci că o poartă se deschide pe acea stradă È™i iese un om. Avea în jur de 50 de ani, îmbrăcat în gri, cu pălărie. ªi-a ridicat fularul în jurul gâtului, era frig. Am simÈ›it nevoia să-i spun

- Vezi ?!... Dar el parcă nici nu m-a auzit.

- Vezi cum străluceÈ™te totul?!...am întrebat din nou.

În continuare însă el părea să un mă audă.

- Dar ce se petrece? TrezeÈ™te-te, uită-te în jur, să vezi cum străluceÈ™te totul!

-Nu are rost- am auzit vocea unui înger- nu te va auzi. ªi, oricum, el un vede strălucirea. Oamenii doar se simt mai bine trecând prin această curățenie a dimineÈ›ii, li se vor vindeca poate unele boli mai uÈ™oare, vor găsi răspunsuri la întrebări ce îi frământă, vor fi chiar fericiÈ›i!!! Dar nu vor È™tii de ce.

...M-am trezit.

Mergand apoi spre servici, am luat-o pe strada Mihail Kogălniceanu. De abia aÈ™teptam să văd strălucirea. Dar... nimic. Strada era la fel de prăfuită, clădirile, copacii- la fel ca altă dată. Nici măcar biserica nu strălucea. M-am opit. Nu se poate! Aici totul trebuie să strălucească. Am fost chiar eu împreună cu îngerii. Dacă ceilalÈ›i nu văd, este treaba lor. Dar eu È™tiu. Ar trebui să văd! Îmi fixez privirea mult mai atentă, în special pe biserică. Dar nimic. Nici urmă de strălucire.

Da. Acum sunt și eu un om simplu, adormit, ca acela pe care l-am zărit și l-am strigat degeaba. Nu văd strălucirea.

Dar eu știu.

De câte ori trec pe acea stradă, îmi amintesc de lumina albă È™i pură.

Atunci îmi amintesc È™i de fericire!!!

Mari