Lahiri Mahasaya s-a născut la 30 septembrie 1828, în satul Ghurni, districtul Nadia, Bengal, într-o familie de brahmini. Băiatul, numit Shiama Charan Lahiri, și-a petrecut copilăria în casa strămoșească de la Ghurni. În vârstă de trei sau patru ani, el se așezase deja într-o postură de yoga, îngropat în nisip până în gât.

Shyama Charan era un tânăr bun, blând dar curajos și iubit de tovarășii săi. Cu corpul viguros, bine proporționat și sănătos tun, el era bun la înot și în activitățile care necesitau îndemânare.

În 1846 părinții l-au căsătorit cu Srimati Kashi Moni. Doi feciori sfinți, Tincouri și Duncouri și două fiice au binecuvântat această căsătorie. La vârsta de 21 de ani, în 1851, Lahiri Mahasaya a devenit contabil în administrația militară engleză și a fost de multe ori avansat în cursul carierei sale. În acest fel el și-a îndeplinit cu punctualitate îndatoririle sale în mica dramă zilnică unde el avea rolul său de jucat. După moartea tatălui său, tânărul și-a asumat responsabilitatea pentru toți membrii familiei sale. 

La 33 de ani, Lahiri Mahasaya (titlul religios al lui Mahasaya semnifică „spirit mare“) a cunoscut împlinirea scopului pentru care se reîncarnase pe pământ. El l-a întâlnit pe gurul său, Babaji, în apropiere de Ranikhet în Himalaya și a fost inițiat în Kriya Yoga.

Apoi, după întrevederea scurtă de la Ranikhet, maestrul l-a gonit din munți pe discipolul său preaiubit și i-a încredințat o misiune eliberatoare în lume... „Fiule, voi fi alături de tine atunci când vei avea nevoie de mine“. Ce îndrăgostit muritor poate garanta o asemenea promisiune?

Fără  știrea societății, o mare renaștere spirituală a început în 1861 într-un colț pierdut din Benares. Așa cum o floare nu poate să-și ascundă parfumul, la fel Lahiri Mahasaya, deși ducea viața unui cap de familie ideal, nu putea să-și ascundă gloria sa spirituală. Puțin câte puțin a început să sosească, la fel ca albinele, discipolii din toate colțurile Indiei pentru a primi nectarul divin pe care-l dăruia maestrul eliberat.

ªeful de birou (un englez) al lui Lahiri Mahasaya a fost primul care a observat transformarea care se petrecuse cu angajatul său, pe care el îl poreclise „Babu extatic“.

-Domnule, îmi păreți trist. Ce s-a întâmplat? L-a întrebat într-o zi Lahiri Mahasaya pe șeful său.

-Soția mea, care este în Anglia, este grav bolnavă. Teama mă sufocă.

-Vă voi aduce știri din partea ei.

Lahiri Mahasaya părăsi biroul și s-a concentrat un timp scurt în singurătate. La reîntoarcere, el surâdea consolator.

-Soția dvs se simte mai bine; în acest moment ea vă scrie o scrisoare.

Omniscientul guru a citat câteva fragmente.

-„Babu extatic“, știu deja că nu ești un om obișnuit. Totuși, nu pot crede că poți să te joci, după placul dumitale cu spațiul și timpul!

Scrisoarea promisă sosi în curând. Spre marea mea surpriză șeful recunoscu  nu numai că ea conținea noutatea plăcută a vindecării soției sale, dar chiar și frazele pe care, cu câteva săptămâni înainte, i le citise Lahiri Mahasaya.

După câteva luni, femeia a sosit în India. Când ea la întâlnit pe Lahiri Mahasaya, l-a privit cu venerație.

-Domnule, zise ea, dumneata mi-ai apărut, înconjurat de o aură, în camera mea de bolnavă, la Londra? De atunci am fost complet vindecată! Puțin timp după aceea, am putut suporta lunga călătorie maritimă spre India.

În afara îndatoririlor sale spirituale și a muncii de la birou, marele Lahiri Mahasaya s-a consacrat educației. El a fondat numeroase grupe școlare și a jucat un rol activ în răspândirea educației secundare în cartierul Bengalitola din Benares. Conferințele lui despre Scripturi au primit numele de  „Ansamblul Gita“ care atrăgeau numeroși căutători ai adevărului.

Prin aceste multiple activități, Lahiri Mahasaya a urmărit să înlăture întrebarea comună: „După muncă și după îndatoririle familiale, îți mai rămâne timp să meditezi?“ Viața perfect echilibrată a marelui guru, cap de familie, încuraja mii de bărbați și femei. Câștigând doar un modest salariu, econom și mai ales accesibil tuturor, Maestrul urma în lume drumul unei vieți spirituale.

Fapt semnificativ, Lahiri Mahasaya iniția în Kriya Yoga oameni din toate religiile. Printre discipolii săi avansați erau nu numai hinduși, ci și creștini și musulmani. Moniști sau dualiști, credincioși de diferite religii sau atei primeau imparțial inițierea. Trebuia mult curaj pentru un brahmin din înalta societate să înfrunte prejudecățile timpului său. Astfel, numeroase ființe au cerut adăpost sub aripa protectoare a Maestrului care, asemeni profeților inspirați, insufla o speranță nouă dezmoșteniților societății.

Marele guru îi încuraja pe numeroșii săi discipoli să urmeze disciplina spirituală tradițională a propriei lor religii. Kriya Yoga este o tehnică practică de eliberare și Lahiri Mahasaya le lăsa discipolilor libertatea de a se conforma obiceiurilor credinței lor.

Într-o zi, un grup întreg de discipoli care ascultau cu atenție pe Maestru interpretând Bagavad – Gita, a avut o dovadă directă a omniprezenței sale. În timp ce explica semnificația Conștiinței Cristice în sânul întregii creații, Lahiri Mahasaya a exclamat deodată:

-Mă înec în corpul a numeroase suflete în apropiere de coastele Japoniei!

A doua zi dimineața, discipolii au citit reportajul unui naufragiu care a făcut multe victime în Marea Japoniei.

Discipolii aflați departe de Lahiri Mahasaya aveau adesea sentimentul prezenței invizibile a Maestrului.

Spre marea uimire a vizitatorilor, Lahiri Mahasaya manifesta semne supraumane din punct de vedere fiziologic: absența respirației, a somnului, oprirea totală a pulsului și a bătăii inimii. Nu clipea ore întregi, o aură profundă de pace înconjurându-l. Nimeni nu pleca fără ca spiritul său să se înalțe la vederea Maestrului: fiecare percepea astfel că a primit binecuvântarea unui adevărat sfânt.

Ca mulți alți profeți, Lahiri Mahasaya n-a scris niciodată cărți, dar el și-a informat discipolii asupra interpretării pe care o dă el Scripturilor.

Lahiri Mahasaya a ridicat nivelul spiritual al societății datorită standardelor atât cantitative cât și calitative a binelui. Puterea lui de a transforma în sfinți pe unii din discipolii săi ca și răspândirea adevărului în masele populare, l-au plasat pe Lahiri Mahasaya în rândul salvatorilor umanității.

Un interviu cu Mama Sfântă

-Cuvioasă Mamă, soțul dumitale m-a botezat în copilăria mea. El a fost guru-l părinților mei și al propriului meu maestru, Sri Yukteswar. Îmi poți acorda privilegiul de a-mi vorbi de viața lui? Astfel s-a adresat Paramahamsa Yogananda doamnei Srimati Kashi Moni, tovarășa de viață a lui Lahiri Mahasaya. Deși foarte în vârstă, ea arăta înfloritoare; o înconjura o puternică atmosferă spirituală. 

-Ești binevenit, fiule; intră. Au trecut ani până să înțeleg natura divină a soțului meu, a început ea. Într-o noapte, chiar în această cameră, am avut un vis. Îngeri planau grațios deasupra capului meu. Atât de real era spectacolul, încât eu m-am trezit brusc, toată camera era scăldată într-o lumină orbitoare.

Soțul meu, așezat în postura lotus, plutea în mijlocul camerei, înconjurat de îngeri care îl adorau, cu mâinile împreunate într-un gest de nobilă invocare. Mai mult decât uimită, credeam că încă visez.

-„Femeie“, a zis Lahiri Mahasaya, „ești foarte trează. Uită pentru totdeauna somnul sufletului tău“. El a coborât lent pe podea și am îngenuncheat la picioarele lui.

-Maestre, am exclamat eu, nu voi înceta să îngenunchez la picioarele tale! Mă vei ierta vreodată că am fost nebună să te consider soțul meu? Mor de rușine când văd că dormeam ca o ignorantă alături de un om divin. Din această noapte nu mai ești soțul meu ci guru-l meu. Mă accepți ca discipol?

Maestrul m-a mângâiat ușor.

-„Ridică-te suflet sfânt. Te accept“. El arătă  îngerii. Dacă vrei, înclină-te în fața fiecăruia dintre acești îngeri sfinți.

Când am terminat umilele mele plecăciuni, vocile îngerilor au răsunat ca un cor din Scirpturile antice:

-Soție a Divinității, fii glorificată! Noi te salutăm.

Ei s-au înclinat la picioarele mele și au dispărut. Camera a redevenit întunecată.

Guru-l meu m-a întrebat dacă vreau să primesc de la el inițierea în Kriya yoga.

-Desigur, am răspuns eu. Regret că n-am avut-o mai devreme, pentru a sfinți viața mea.

-Încă nu sosise timpul, a răspuns Lahiri Mahasaya cu un surâs consolator. Eu am răscumpărat în secret o mare parte din karma ta. Acum iată-te pregătită.

El mă atinse pe frunte. Viziuni după viziuni, ca valurile oceanului, veneau la suprafața sufletului meu. Deodată, orizonturile orbitoare se transformară într-o mare de fericire care m-a încântat nespus de mult. Când, după câteva ore, am revenit la conștiința obișnuită, Maestrul mi-a comunicat tehnica de Kriya yoga.

Începând din acea noapte, Lahiri Mahasaya, n-a mai dormit niciodată în camera mea și dealtfel el neglija complet somnul, rămânând în camera de la parter în compania discipolilor săi atât ziua cât și noaptea.

Realizând unicitatea relației ei cu sublimul yoghin m-am hotărât în cele din urmă să-i cer și alte amănunte interesante despre viața lui.

-Ești îndrăzneț, fiule. Cu toate acestea îți voi povesti o altă amintire.

Ea surâse timid.

-Trebuie să mărturisesc un păcat față de guru, soțul meu. La câteva luni după inițiere am început să mă simt părăsită, neglijată. Într-o dimineață Lahiri Mahasaya a intrat în camera mea pentru a lua ceva. Plină de ciudă, am început să-i fac reproșuri:

-Îți petreci tot timpul cu discipolii tăi. Ce faci cu responsabilitățile față de familie și copii? Mi-aș dori să te ocupi mai mult ca să obții bani pentru nevoile casei.

Maestrul m-a observat un moment și, deodată, a devenit invizibil. Îngrozită, îi auzeam vocea răsunând în vidul din cameră:

-Eu nu sunt nimic, nu vezi? Cum ar putea un nimic să-ți procure bani?

-Guruji, am strigat eu, de un milion de ori te rog iartă-mă! Ochii mei păcătoși nu te mai văd; te rog să te faci din nou vizibil în forma ta sacră!

-Iată-mă!

Am auzit aceste vorbe deasupra capului meu. Am ridicat ochii și l-am văzut pe Maestru materializându-se în aer, capul său atingând plafonul. Ochii lui lansau fulgere orbitoare. Îngrozită, m-am întors cu fața spre pământ în timp ce el cobora ușor pe podea.

-Femeie, zise el, caută bogăția spirituală și nu bunurile terestre efemere. După ce vei obține bogăția interioară, vei vedea că bunurile materiale o vor însoți întotdeauna.

El adăugă: -Unul din fiii mei spirituali va avea grijă de tine.

Cuvintele guru-lui s-au realizat; unul din discipoli a dăruit o sumă considerabilă familiei noastre.

I-am mulțumit lui Kashi Moni pentru că mi-a povestit amintirile sale. 

Alte minuni 

Lahiri Mahasaya a făcut alte două minuni în favoarea unei femei-discipol, Abhoya. Ea și soțul ei, un avocat din Calcutta, au plecat într-o zi la Benares, pentru a-l vedea pe guru. Trăsura lor a întârziat din cauza aglomerației și au ajuns la gara Howrah, principala stație din Calcutta, tocmai când trenul șuiera gata de plecare.

Abhoya a rămas liniștită la ghișeu.

-Lahiri Mahasaya, se rugă ea în tăcere, te implor să oprești trenul! Aș suferi prea mult dacă aș aștepta încă o zi pentru a te vedea.

Roțile au continuat să se învârtă, dar trenul rămânea pe loc. Mecanicul și pasagerii au coborât uimiți pe peron pentru a observa fenomenul. Un hamal englez s-a apropiat de Ahnoya și de soțul ei, contrar uzanțelor, și și-a oferit voluntar serviciile.

-Domnule, zise el dați-mi bani să cumpăr bilete, în timp ce dumneavoastră veți urca în vagon.

De îndată ce cei doi s-au instalat în compartiment și au primit biletele, trenul s-a pus în mișcare. Cuprinși de panică, mecanicul și pasagerii n-au avut decât timpul să-și reia locurile, neștiind nici de ce se oprise trenul, nici cum s-a pus în mișcare.

Sosită la Lahiri Mahasaya la Benares, Abhoya a îngenuncheat în tăcere în fața Maestrului, și s-a străduit să-i atingă picioarele sacre.

-Învață să te stăpânești, Abhoya, a remarcat el. Cum îți mai place să mă deranjezi! Ce, nu puteai să vii cu trenul următor?!

Abhoya l-a vizitat pe Lahiri Mahasaya într-o altă ocazie memorabilă. De această dată a solicitat intervenția pentru copilul ei.

-Te implor ca cel de-al noulea copil al meu să supraviețuiască! zise ea. Eu am născut opt și toți au murit la puțină vreme după naștere.

Maestrul surâse cu compasiune: -Copilul pe care-l aștepți va trăi. Conformează-te riguros instrucțiunilor mele. Copilul, o fată, se va naște noaptea. Veghează ca lampa să ardă până în zori; străduiește-te să nu adormi și s-o lași să se stingă.

Copilul s-a născut noaptea așa cum prezise guru.

Mama a instruit-o pe doică să umple bine lampa cu ulei. Cele două femei au vegheat astfel până la o oră foarte avansată, dar până la urmă au adormit. Deja lampa nu mai avea decât o licărire slabă, gata să se stingă.

Deodată, ușa camerei se deschise cu un zgomot violent. Cele două femei s-au trezit și în fața ochilor lor uimiți au apărut însuși Lahir Mahasaya:

-Abhoya, privește, lampa este aproape stinsă! zise el arătând lampa, pe care doica se grăbi s-o umple. Îndată lampa a luminat din nou și Maestrul a dispărut. Ușa s-a închis cu cheia, de la sine.

Paramahamsa Yogananda povestește: “Lahiri Mahasaya  a murit la puțină vreme după ce m-am născut eu. Fotografia lui împodobea mereu altarul familiei. Această fotografie a avut o influiență deosebită asupra vieții mele. În jurul vârstei de opt ani am datorat fotografiei lui Lahiri Mahasaya  o vindecare miraculoasă; această experineță mi-a întărit credința. În timp ce ședeam la Iehapur, Bengal, m-am îmbolnăvit de holeră asiatică, starea sănătății mele fiind disperată. Medicii au declarat că nu mă pot vindeca. Mama m-a implorat să contemplu portretul lui Lahiri Mahasaya , agățat pe perete deasupra capului meu.

- Îngenunchează în fața lui în spirit! A zis ea, știindu-mă incapabil să mișc măcar un deget. Dacă reușești să îl adori din tot sufletul tău, viața îți va fi salvată. Eu am contemplat fotografia și, deodată, o lumină orbitoare mi-a înconjurat trupul și s-a răspândit în cameră. Simptomele de boală au dispărut și eu m-am simțit vindecat. În același moment am început să mă mișc; credința mamei în incomparabilul guru a fost recompensată. Ea a sărutat de mai multe ori imaginea miraculoasă.

-O, Maestre omniprezent, îți mulțumesc că lumina ta l-a vindecat pe fiul meu! Atunci mi-am dat seama că și mama a observat aureola splendidă căreia îi datoram vindecarea mea. 

Dăruită tatălui meu de către Lahiri Mahasaya însuși, ea poartă o vibrație sacră. Istoria miraculoasă a acestei fotografii a fost relatată de Kali Kumar Roy.

Maestrul avea oroare să se lase fotografiat. În ciuda protestelor lui, Kali Kumar Roy a făcut o fotografie unui grup de discipoli în mijlocul cărora se afla Lahiri Mahasaya. Spre surpriza sa, fotograful a văzut că în locul unde trebuia să se afle Maestrul,  a rămas alb clișeul, fenomen care a provocat numeroase comentarii.

Atunci Ganga Dhar Babu, discipol al Maestrului și fotograf expert, s-a jurat să nu-i scape imaginea fantomă. În dimineața următoare în timp ce guru stătea în postura lotus pe o băncuță de lemn, cu un paravan în spatele său, Ganga Dhar Babu a venit cu aparatul de fotografiat. A luat toate măsurile de precauție posibile și a expus lacom 12 clișee. Când a developat filmul, pe fiecare clișeu a descoperit băncuța de lemn și paravanul, dar iarăși imaginea Maestrului nu era prezentă. Rușinat și cu lacrimi în ochi Ganga Dhar Babu s-a adresat Maestrului său. Au trecut mai multe ore până ce Lahiri Mahasaya a rupt tăcerea cu aceste cuvinte:

-Eu sunt Spirit. Poate aparatul tău să sesizeze Invizibila Omniprezență?

- Văd bine că nu! Dar, divine Maestre, eu doresc o imagine a trupului tău. Înțelegerea mea a fost îngustă. Până acum nu mi-am dat seama că în tine Spiritul se manifestă plenar.

- În acest caz vino mâine dimineață. Voi poza pentru tine.

Din nou fotograful și-a armat aparatul. De această dată imaginea sacră a Maestrului a apărut clară pe clișeu. Maestrul nu a mai pozat nimănui. Trăsăturile frumoase ale lui Lahiri Mahasaya, cele ale unei expresii universale, sugerează cu greu cărei rase a aparținut. Bucuria comuniunii cu Dumnezeu este cu ușurință revelată de zâmbetul său enigmatic.”

 

Profesorul Kebalananda a fost, de asemenea, martorul unui miracol făcut de Lahiri Mahasaya:

“Discipolul orb Ramu îmi producea milă. Cum de nu vedeau ochii lui lumina, când el îl servea cu devoțiune pe Maestrul care participa la splendoarea divină? Într-o dimineață am căutat să-i vorbesc lui Ramu, dar el stătea răbdător de multe ore la picioarele Maestrului făcându-i vânt cu un evantai înjghebat de el însuși din frunze de palmier. M-am ținut după el până când a părăsit camera. „Ramu”, l-am întrebat, „de când ești orb?” „De la naștere! Niciodată vreo rază de soare nu a binecuvântat ochii mei!” „Atotputernicul nostru guru te poate vindeca. Trebuie să mergi să-l rogi”. A doua zi Ramu l-a abordat umil pe Maestru. Discipolul părea rușinat de a cere o binefacere fizică să fie adăugată plenitudinii sale spirituale. „Maestre, Lumina divină este în ființa ta. Binevoiește să răspândești asupra mea un pic din această Lumină sublimă, pentru a putea percepe soarele, inferiorul său în strălucire!” „Ramu, cineva s-a jurat să mă pună în dificultate. Eu nu am puterea de a vindeca!” „Maestre, Ființa Infinită care se află în interiorul tău, Ea are puterea!” „Asta, Ramu, este cu totul altceva. Puterea lui Dumnezeu este nelimitată! Cel care scaldă stelele și celulele corpului în misteriosul fluid  vital, poate desigur să-ți redea vederea”. Maestrul a atins fruntea discipolului într-un loc situat între sprâncene. ”Concentrează-te ferm în acest punct, cântând numele profetului Rama timp de 7 zile. Gloria soarelui va străluci atunci în ochii tăi.”

După 7 zile a fost așa cum a prezis guru. Ramu a putut contempla minunile naturii. Credința în Rama a fost solul fertil în care guru a semănat grăuntele viguros al vindecării definitive.“