Prima pagina Caterina de Siena (1347-1380)

Caterina de Siena (1347-1380)

În pofida scurgerii timpului Caterina de Siena este o mistică extraordinar de modernă. Ea este fără îndoială a tuturor timpurilor pentru că a trăit în afara timpului. Experiențele la granițele dintre viață și moarte le-a trăit cu mult înaintea nașterii lui Raymond Moody, ceea ce au lăsat-o pentru mai multe zile înlăcrimată: "nu mai voiam să revin în această temniță care este corpul fizic". A fost văzută levitând în mai multe rânduri, în plin extaz. Caterina de Siena este eternă deoarece ea este unul dintre cei mai mari mistici din istoria bisericii, mult mai misogină în acea epocă decât în ziua de azi. Ne-a lăsat moștenire celebrele sale dialoguri cu Dumnezeu și cu Iisus, un adevărat giuvaier care nu are decât un singur echivalent, Dialogurile cu îngerul ale Gittei Malasz. Cu toate că ea nu a trăit mult timp, 33 de ani, întreaga sa existență a fost scăldată de supranatural: stigmate, viziuni, extaze, levitația, întâlniri cu îngeri. A explicat la un moment dat că ea nu vedea chipurile oamenilor care o vizitau, deoarece ea le vedea sufletul. La un moment dat erau 8 preoți în jurul ei în permanență, deoarece toți cei care îi vorbeau la scurt timp după aceea erau profund transformați. Prin urmare nu este întâmplător că amintirea unei asemenea sfinte cum este Caterine de Siena a străbătut șase secole ale istoriei. Mistică printre mistici, o femeie teribilă cu privirea pătrunzătoare, era devotată trup și suflet lui Iisus, singura sa iubire, singurul ei iubit, singurul său soț, singurul Dumnezeu. Dumnezeul pe care a început să-L venereze de la vârsta de 6 ani, a demonstrat în mod incontestabil că aceasta era un suflet care îi era predestinat.

Este suficient să ne aplecăm asupra vieții acestei femei deosebite, care, deși aproape analfabetă. a avut o influență deosebită asupra vieții religioase și politice a țării ei, asupra papilor dar mai ales asupra comunității religioase a epocii sale. Nu pentru că era o femeie pioasă, ci mai ales datorită faptului că reputația ei a depășit cu mare repeziciune frontierele. Spre exemplu, în timpul rugăciunilor, când se afla în biserică, s-a prăbușit în fața tuturor credincioșilor, palidă, cu trupul complet rigid, fără ca inima să-i mai bată, în extaz... A rămas astfel timp de trei sau patru ore, în timp ce preoții au scos o în fața bisericii fără ca  nici un membru al trupului său să se miște mici măcar un milimetru. Un dominican convins fiind că nu este decât o prefăcută, aștepta cu perfidie în biserică unul dintre extazele acesteia pentru a se apropia și a-i înțepa picioarele și corpul cu un cuțit. În zilele noastre când copii afirmă că o văd pe Fecioara Maria, medicii se apropie și îi înțeapă cu un ac sau trec flacăra unei brichete pe sub mâini și prin fața ochilor pentru a verifica dacă nu cumva se prefac. Dar Caterina de Siena nu avut nici un fel de reacție pe trup. În schimb trei ore mai târziu, când s-a întors pe pământ, nu numai că s-a plâns de violenta agresiune, dar chiar s-a format o rană în locul în care a fost lovită.

Într-o duminică a lunii august trupul său a căpătat culoarea unui cadavru, și după câteva ore apropiații săi au concluzionat că era moartă, au instalat-o într-un coșciug deschis pentru a primii ultimele omagii. Dar în cele din urmă Caterina a deschis ochii înspăimântându-le pe surorile care o păzeau. "Ce s-a petrecut?" a întrebat-o confesorul ei Raimond  de Capue. "Ai fost cu adevărat moartă?" "Inima mea a explodat, s-a despicat de sus până jos. Trupul meu era desprins de suflet. Nu știu cât timp a durat aceasta, surorile spun că patru ore. Dar am văzut tainele lui Dumnezeu (Vidi Arcana Dei). Nu am văzut însăși esența divină, dar am văzut gloria sfinților, durerile păcătoșilor din infernuri, și cele ale sufletelor care se purificau în purgatoriu. Amintirile mele nu mai sunt foarte clare. Iar apoi nu am cuvinte ca să descriu acele lucruri. O, ce tristețe să mă întorc aici jos. Dar Domnul mi-a spus: "Fericirea multora depinde de întoarcerea ta pe pământ unde nu vei mai trăi ca înainte, închisă într-o celulă.""

Aceasta nu o împiedica totuși pe tânăra femeie să plângă. Ea nu dorea să revină  în trupul său.

Altă dată un preot a pus-o la încercare oferindu-i la sfânta împărtășanie o bucată care nu era consacrată. ªi-a dat imediat seama și furioasă a incendiat-o. În cele ce au urmat nu a mai fost necesar să îi înțepe picioarele, deoarece încă de la începutul stărilor de extaz, devenea ușoară precum pana și fără să se miște era purtată în aer de brațele mirelui ei, care era invizibil bine înțeles. Credincioșii care asistau la slujbă rămâneau paralizați, și le putem înțelege această reacție. Mariajul ei cu Iisus a fost o sursă de inspirație pentru bijutierii italieni.

Într-o seară a anului 1337, în timp ce era prinsă în rugăciuni, Iisus i-a apărut și i-a ținut următorul discurs: "Din momentul în care din iubire pentru Mine tu ai renunțat la mândrie, la plăcerile cărnii, și ți-ai dăruit toată frumusețea inimii mie, și acum când tot restul casei se bucură, m-am decis să celebrăm nunta sufletului tău și să te iau de soție așa cum ți-am promis." Apoi, după această declarație, apostolul Ioan, Maria, sfântul Paul  și sfântul Dominic s-au materializat în mica ei celulă pentru a fi martori. Maria a luat mâna Caterinei și a adus-o pe tânăra fecioară Fiului ei care i-a pus în deget o verighetă de aur cu un diamant și 4 perle: "Aici te căsătoresc cu Mine, întru credință, Eu creatorul și salvatorul tău. Păstrează această credință fără pată până vei ajunge la Mine în ceruri; celebrează această nuntă fără sfârșit. Din acest moment, fiica Mea fii fermă și de nezdruncinat în tot ceea ce prin grația Mea îți voi cere să realizezi. Așa înarmată cu forța credinței vei înfrânge toți inamicii și vei fi fericită." Acest inel a devenit invizibil pentru toată lumea cu excepția Caterinei care–l vedea tot timpul, cu excepția momentelor, a recunoscut ea roșind, când și-a ofensat mirele.

În mod curios avem puține texte despre îngeri de la Caterina de Siena, cu excepția unuia dintre Dialogurile care a traversat mai bine de 6 secole, fiind mereu reeditat. Acest pasaj al conversației cu Dumnezeu vorbește despre "divina providență" pe care unii o numesc hazard, alții coincidență, iar alții sincronicitate:

"În unele momente Grația Divină se manifestă prin intermediul servitorilor Mei fără să treacă pe la creatură, așa cum chiar tu ai resimțit adeseori și așa cum ai auzit de la gloriosul tău tată, sfântul Dominic (Caterina de Siena era o dominicană terțiară), acest mult iubit servitor al Meu, care în una din primele zile ale ordinului, în timp ce frații săi călugări nu aveau nimic de mâncare, a spus plin de încredere în faptul că îl voi ajuta: "Copii mei, așezați-vă. Ascultători călugării s-au așezat în jurul mesei. Atunci, Eu cel care îi ajut pe cei care cred în Mine, am trimis doi îngeri purtând în mâini pâine foarte albă, și atât de multă, încât le-a ajuns pentru mai multe mese. Iată un caz în care Grația Mea s-a manifestat fără intervenția omului, ci cu ajutorul Sfântului Duh."

Caterine de Siena a resimțit primele dureri ale Patimilor lui Iisus în 1373 cu cununa de spini din jurul capului, urmată după doi ani de alte cinci răni care au apărut pe trupul ei, dureroase dar în același timp invizibile pentru ceilalți așa cum ea i-a cerut (au fost totuși vizibile după decesul acesteia).

Consoarta mistică a părăsit această lume la vârsta de 33 de ani precum soțul ei,  în 29 aprilie 1380; acela este și momentul în care i-au apărut și stigmatele. Trupul Caterinei de Siena a fost expus după deces timp de trei zile, timp în care a fost vizitat de mii de persoane, credincioși și nobili cu toții atrași fiind de intimitatea sa cu Dumnezeu. Abia în 1385, la cinci ani după aceea trupul său a fost dezgropat pentru recuperarea oaselor altfel spus a relicvelor sale. Martorii au fost uimiți să o descopere intactă, ca și cum timpul s-ar fi oprit în loc. Iar corpul său a suferit aceiași soartă precum cel al Terezei d'Avila. Confesorul ei Raymond de Capue, este cel care i-a smuls inima și i-a tăiat capul pentru a fi păstrate ca relicve la biserica Sfântul Dominic de Siena care a moștenit mai târziu și o mână. Un braț a rămas în același oraș, trei degete au ajuns la Veneția, Flotența s-a declarat satisfăcută cu un cot, degetul care purta inelul invizibil a ajuns la mânastirea din Pontiniano, dinții au fost în mod generos distribuiți celor apropiați, iar dominicanii de la Roma au primit un… umăr.

Un adevărat măcel realizat de credincioși, care nu poate fi explicat decât de autenticitatea acestei femei de excepție. Mai mult chiar la data de 4 octombrie 1970, Papa Paul al VI-lea, a numit-o pe Caterina de Siena doctor al Bisericii. Ca și cum autenticitatea sa continua să ajute spiritele însetate de prezența divină, dincolo de timp.