Prima pagina Agata

Agata

Pe timpul domniei împăratului Deciu, în Sicilia era dregător Quintian, care în anul 251 a dat o poruncă ca să fie uciși creștinii. În cetatea Palermo se afla o fecioară  frumoasă la trup și la suflet, pe nume Agata. Deși născută într-o familie nobilă și bogată, ea își consacrase viața lui Dumnezeu. Auzind de-o asemenea poruncă, în loc să se sperie sau să fugă, Agata s-a aprins de dor față de Cristos, căruia îi era mireasă. Renunțând la avere,  renume și orice altă slavă a acestei lumi, ea a început să se pregătească pentru dulcea pătimire pentru Mirele său ceresc.

Quintian, auzind despre marea ei frumusețe și bogăție, a fost cuprins de dorința pentru ea. Aflând că e creștină, a chemat-o în fața tribunalului la Catana, spre judecată. El se măgulea că va putea învinge hotărârea ei prin mijloace de constrângere. Când au venit slujitorii să o ridice de acasă, Agata s-a retras mai întâi în odaia ei și, căzând în genunchi în fața icoanei Mântuitorului, s-a rugat în lacrimi astfel: „Doamne Iisuse Cristoase, Stăpânul tuturor, Tu cunoști inima și dragostea ce am către Tine. Numai Þie se cuvine tot ce am. Tu ești Păstorul meu, Dumnezeule! ªi eu sunt oaia. Fie-mi povățuitor și ajutor și nu lăsa vrăjmașul să-mi întineze trupul. Jertfă și prinos îți dau lacrimile mele, că Tu ești Dumnezeu și Þie se cuvine toată slava acum și pururi. Amin". Pe urmă a ieșit și a mers cu slujitorii dregătorului, având un curaj de neclintit în sufletul său.

Pe drum ea s-a rugat neîncetat lui Dumnezeu să o întărească spre a mărturisi credința sa. Quintian a dat-o pe mâna unei femei desfrânate, Simforose, pentru ca să o determine să-și schimbe gândurile pure, îndemnând-o spre desfrâu și spre jertfire la idoli. Dar Agata a rămas neclintită în puritatea ei: „Să știți că mintea și sufletul meu sunt întemeiate pe piatră și nimic nu mă poate despărți vreodată de dragostea lui Cristos. Vorbele și îndemnurile voastre spre cele ale lumii sunt ca vântul și ca ploaia, care trec și nu pot face nimic așezării mele.” Ea a implorat cerului gloria martirajului. Dumnezeu a auzit rugăciunile sale și  îngerii au apărut ca niște bărbați puternici îmbrăcați în alb care au păzit-o în toată puritatea timp de o lună, cât a rămas acolo.
Văzând acestea, Simforose a mers la Quintian și i-a spus că mai lesne este a înmuia piatra și fierul, decât a înmuia sufletul acelei fecioare și a o întoarce de la credința ei în Cristos.

Auzind de statornicia Agatei, Quintian a poruncit să o aducă înaintea lui și i-a cerut să se închine la idoli și să le aducă sacrificii. Deși amenințată cu tortura, ea a fost fermă: „Nu mă tem de nimic, că de mă vei da fiarelor, ele se vor îmblânzi auzind de Cristos, în foc de mă vei arunca, vor sări îngerii din ceruri și-l vor stinge cu rouă, răni de-mi vei face, am ajutor pe Duhul adevărului, care nu mă va lăsa.”
Iritat de tăria ei, judecătorul a lovit-o peste față și a ordonat să o ducă în temniță, dar sfânta mergea veselă și cu fața senină, încredințându-se Domnului.
A doua zi, întâmpinând aceeași rezistență din partea ei, a pus-o pe roată. Văzând dregătorul răbdarea Sfintei, a poruncit să o schingiuiască și să-i taie sânii. Judecătorul a trimis-o apoi la închisoare, oprind să i se lege rănile și să i se dea de mâncare. Dar Dumnezeu s-a făcut singur doctorul ei, și apărând sub forma Sfântului Petru a vindecat-o și a umplut temnița cu o lumină strălucitoare. Toată noaptea a fost scăldată de lumina divină, ceea ce a înfricoșat pe străjeri și i-a făcut să fugă, lăsând deschise ușile temniței.  După patru zile, tiranul a adus-o iar la judecată. A poruncit să-i dezgolească pieptul și când l-a văzut întreg și sănătos, cuprins de uimire, a întrebat-o cine a vindecat-o.

Cu îndrăzneală, sfânta muceniță i-a răspuns: „Iisus Cristos, Fiul Dumnezeului celui Viu”.
Cuprins de furie oarbă, Quintian a poruncit călăilor să aștearnă pe pământ cioburi de sticlă, cuie arse în foc și cărbuni aprinși și pe ei să așeze pe Agata. Când au așezat-o pe patul acesta de foc și de durere, s-a cutremurat întreaga cetate și s-a crăpat pământul, înghițind pe prietenii lui Quintian, după sfaturile cărora el făcuse cruzimea aceasta.

Atunci poporul, cuprins de o mare frică, a alergat în curtea lui Quintian și a strigat cu putere către el să nu mai tortureze pe nevinovata fecioară. Quintian, de frica mulțimii și de groaza semnului care se făcuse, a dat poruncă să înceteze cazna, trimițând pe sfânta din nou la temniță.


Acolo, sfânta Agata, a căzut în genunchi și, ridicând mâinile în sus, s-a rugat: „Doamne Dumnezeul meu, totdeauna m-ai apărat, încă din leagăn chiar. Tu ai dezrădăcinat din inima mea iubirea de lume și mi-ai dat răbdarea și tăria ca să pătimesc. Rogu-te așadar, în ceasul acesta, Doamne, să îngădui ca să las lumea aceasta și să trec spre mila Ta cea bogată și mare!”. Îndată după ce s-a terminat rugăciunea, sufletul ei s-a înălțat la Dumnezeu.
Aflând despre aceasta locuitorii cetății, au venit acolo și, cu mare cinste, i-au luat trupul să-l îngroape. Pe când o petreceau spre mormânt, s-a ivit în calea lor un tânăr necunoscut foarte frumos, însoțit  de-un grup de tineri strălucit împodobiți. Tânărul a pus în raclă o tăbliță de piatră, pe care era scris: „Laudă credinței, cinste lui Dumnezeu și oamenilor izbăvire".  ªi de îndată s-au făcut nevăzuți, iar poporul a înțeles că aceia fuseseră îngerii lui Dumnezeu. Peste câtva timp Quintian a pierit de moarte năpraznică, sfâșiat fiind de armăsarii de la carul său.
Iar slava sfintei Agata, a început să se extindă pretutindeni, pe locul mormântului ei înălțându-se o biserică. ªi ori de câte ori vulcanul Etna, care se află în preajmă, era pe punctul să irupă peste așezările oamenilor, ei luau din biserică haina sfintei și, ridicând-o în dreptul „balaurului” de foc, îl opreau să vină asupra lor.