Prima pagina arrowSfanta Catherine Laboure (1806-1876)

Sfanta Catherine Laboure (1806-1876)

Catherine Labouré a venit pe lume pe 2 Mai 1806, în micul cătun Fain-les-Moutiers, situat la sud-vest de Montbard, pe canalul Burgundiei, È›inut abundent în pășuni, lanuri de grâu È™i podgorii. Chiar de a doua zi, clopotul bisericii bătea puternic, în câmpia înflorită, anunÈ›ând botezul Catherinei.
PărinÈ›ii sunt la origine țărani, neam solid È™i echilibrat. Tatăl se bucura în È›inut de stima celorlalÈ›i, era “Domnul Labouré”. În 1793 s-a căsătorit cu o tânără fată din împrejurimi: Louise Gontard; era perioada “Terorii”. La naÈ™terea Catherinei, mai erau deja opt copii: o fată Marie-Louise È™i È™apte băieÈ›i; mai târziu, în cămin au mai apărut Tonine È™i Auguste. În această familie, în care sălășluieÈ™te atâta iubire fraternă, Dumnezeu ocupă primul loc. ToÈ›i împreună, se roagă în fiecare seară, È™i copilul învață rugăciunile cu mult înainte de a È™ti să citească. De fapt, învățământul pentru Catherine este o problemă secundar ă: È™coala e departe, neobligatorie, È™i mama are atâtea de f ăcut! Marcată de munca aspră È™i desele sarcini, sănătatea Louisei Labouré intră în declin: moare la 42 de ani, lăsându-È™i familia într-o mare durere. Lipsită de tandreÈ›ea maternă, Catherine în vârstă de nouă ani se refugiază în imensa dragoste a Fecioarei Maria. Luând în mâini o statuie a Fecioarei îi spune: “Pe tine te aleg drept mamă”.
După ce au stat doi ani la o mătușă în Saint-Remy, Catherine È™i sora ei mai mică Tonine se reîntorc la fermă. Avea în jur de 12 ani, era mare, voinică, È™i se pricepea la toate treburile casnice. În timpul absenÈ›ei sale, sora mai mare Marie-Louise a cunoscut la Langres Fiicele Carității È™i È™i-a înÈ›eles vocaÈ›ia. Trebuia să plece, să lase tată, fraÈ›i È™i surori. Catherine, hotărâtă È™i pragmatică, rezolvă situaÈ›ia. „Tonine È™i cu mine, putem foarte bine să ne descurcăm !” i-a spus ea tatălui. Pierre Labouré a acceptat în cele din urmă. Marie-Louise È™i-a urmat în mod liber calea,iar Catherine a preluat comanda gospodăriei.O fermă mare cere multă muncă, È™i totuÈ™i vom vedea des copila mergând pe câmpie, spre biserica din Moutiers-Saint-Jean pentru a participa la Liturghia de dimineață. În 1818 a primit prima Sfântă Împărtășanie.

Chemarea...
În ciuda lucrului, tânăra fată posteÈ™te vinerea È™i sâmbăta, chiar în timpul muncilor aspre. Îngrijorată de sănătatea sorei ei, Tonine o amenință că-i spune tatălui.  „Bine, spune-i” răspunde scurt Catherine. Pierre Labouré se mulÈ›umeÈ™te să-i facă câteva observaÈ›ii. Fără să se mai teamă de mustrări, adolescenta se refugiază în mica biserică din sat, imediat ce munca îi permite. Acolo se roagă în genunchi pe dalele de piatră, chiar È™i atunci când frigul le îngheață. În sat, toÈ›i o stimează pe Catherine. E foarte curtată. Catherine este serioasă, harnică, vitală, È™i tatăl e cu stare... Răspunsul este invariabil: nu. 
Când avea aproape 19 ani, un vis special îi confirm adevăratul sens al vieÈ›ii sale: se vede în rugăciune în biserica din sat. La altar, un preot bătrân, îmbrăcat în odăjdii sfinte, celebrează  Liturghia. La terminarea celebrării, se întoarce È™i îi face semn să se apropie. Catherine speriată fuge, dar visul continuă. Ea este acum la căpătâiul unui bolnav. Preotul bătrân este È™i el acolo, È™i îi spune: „Fiică, este bine a îngriji bolnavii, acum fugiÈ›i de mine, dar într-o zi veÈ›i fi bucuroasă să veniÈ›i la mine. Dumnezeu are planurile Sale cu dumneavoastră! Nu uitaÈ›i aceasta!” Apelul a fost deci înÈ›eles. Dar, fidelă legii tăcerii pe care È™i-a impus-o în timpul vieÈ›ii, nu a zis un cuvânt despre această întâlnire; sunt cunoscute doar cuvintele lui Tonine: „Nu mai era cu picioarele pe pământ... era în totalitate mistică!” 

Calea slujirii a fost trasată: dăruire totală de sine, în slujba celor săraci, pe urmele lui IisusCristos. În 1828 Catherine avea 22 de ani, Tonine 20. Aceasta din urmă putea acum s-o înlocuiască la fermă. A venit timpul să-i vorbească tatălui despre vocaÈ›ia sa. Apropiindu-se de Fiicele Carității care deserveau azilul din Moutiers-Saint-Jean, se gândeÈ™te să intre în această comunitate. Răspunsul este imediat È™i categoric: „Nu vei pleca!” Catherine suportă opoziÈ›ia unui tată pe care-l iubeÈ™te, dar acest nu absolut apasă greu pe inima ei.Pierre Labouré vrea cu orice preÈ› să-È™i convingă fata să renunÈ›e la proiectele ei. Ce era de făcut? Poate un sejur la Paris, la fiul său Charles care deÈ›inea un restaurant pentru muncitori, îi vaschimba ideile. După câteva zile Catherine, cu regret dar ascultătoare, urcă în diligenÈ›a de Paris. Nu va revedea niciodată clopotniÈ›a din Fain-les-Moutiers. La Paris, în restaurantul fratelui său, Catherine lucrează cu hărnicie. Acest serviciu, care se prelungeÈ™te pe durata unui an, este pentru ea sursa unei mari suferinÈ›e. Cumnata ei, d-na Hubert conduce la Châtillon-sur-Seine un internat frecventat de nobilimea din Burgundia. Charles, văzând deprimarea tinerei fete, pregăteÈ™te fără îndoială È™i deschide un drum salutar. Ea va pleca degrabă din Paris spre Châtillon. DeÈ™i primită călduros, Catherine nu se acomodează cu acest mediu aristocrat, care nu se potriveÈ™te cu simplitatea ei. Abia venită, se gândeÈ™te să plece. TotuÈ™i, Dumnezeu o aÈ™tepta acolo. 
Aflând că în oraÈ™ există o casă a Fiicelor Carității, se hotărăște să se ducă acolo; dorinÈ›a ei de a îmbrățiÈ™a viaÈ›a consacrată creÈ™te pe zi ce trece; vrea să se destăinuie maicii Superioare. I se permite acest lucru. Un tablou îi atrage atenÈ›ia, este portretul unui preot bătrân… Dar ea a văzut deja această privire care o fixează cu blândeÈ›e. „Iată preotul pe care l-am văzut în vis! Este chiar el, dar cine este?”.
„Fondatorul nostru, Sfântul VincenÈ›iu de Paul”, îi răspunde tânăra soră care o însoÈ›ea. N-a spus el „VeÈ›i veni la mine...”
ªi Catherine a venit.Tăcea, dar o mare lumină se năștea în ea, pacea È™i bucuria îi inundau inima.
Catherine va fi Fiică a Carității. RelaÈ›iile cu tatăl ei sunt în continuare tensionate. El încă speră o reîntoarcere. D-na Hubert reuÈ™eÈ™te să-l convingă. După multe ezitări, îÈ™i dă acordul. Catherine, la începutul anului 1830, îÈ™i începe misiunea în casa din Châtillon-sur-Seine. Este foarte fericită. O bucurie calmă, care nu se observă, o face să-È™i îndeplinească cu dragoste È™i înflăcărare toate activitățile cotidiene. Catherine descoperă amploarea mizeriei È™i urgenÈ›a remedierii ei.

După trei luni, pe 21 aprilie 1830,trece de marea poartă a ReÈ™edinÈ›ei Fiicelor Carității, strada „du Bac” nr. 140, Paris, pentru a-È™i începe pregătirea. Este încă îmbrăcată în costumul ei burgundez.
Catherine, îmbrăcată în roba de novice, îÈ™i începe cu ardoare această nouă etapă din viaÈ›a sa de Fiică a Carității. După patru zile de la sosirea ei la seminar, are loc transferul corpului Sf. VincenÈ›iu de Paul din catedrala Notre-Dame de Paris – unde a fost expus din 10 aprilie 1830 – la capela surorilor de caritate Lazariste, strada „de Sèvres”, Paris. Duminică 25 aprilie s-a celebrat o Liturghie solemnă în catedrală, în faÈ›a raclei marelui Apostol al Carității. Era încă un semn pe care i-l făcea Sfântul VincenÈ›iu. „Fericită, mi se părea că nu mai sunt cu picioarele pe pământ!” scria ea mai târziu. După această mutare, sărbătoarea se prelungeÈ™te printr-o novenă în capela „PreoÈ›ilor Misiunii” unde este expusă racla. Surorile vin să se roage în fiecare zi în faÈ›a sfintelor relicve. „Mi-era aÈ™a greu să păr ăsesc Saint Lazare... Dar îl regăseam pe Sfântul VincenÈ›iu, sau cel puÈ›in inima lui care îmi apărea de fiecare dată când reveneam. Aveam consolarea de a o vedea deasupra micii racle, în capela surorilor... Mi-a apărut de trei ori diferită, trei zile la rând: albă-culoarea pielii, ceea ce anunÈ›a pacea, calmul, puriatea È™i fraternitatea; apoi roÈ™ie ca focul, ca să aprindă caritatea în inimi; apoi am văzut-o roÈ™u închis, ceea ce aducea tristeÈ›ea în suflet, această tristeÈ›e se îndrepta spre schimbarea de guvern pe pământ”. Trei luni mai târziu regele Carol al X-lea este dat jos de pe tron È™i FranÈ›a cade în ororile RevoluÈ›iei. Sora Catherine îi povesteÈ™te duhovnicului ei aceste lucruri extraordinare. Părintele Aladel, tânăr Lazarist, ascultă dar se îndoieÈ™te de intenÈ›iile ei. El o îndrumă să-È™i continue cu calm È™i umilință noviciatul. Părea la fel cu toate celelalte, È™i totuÈ™i va scrie mai târziu: „Mi s-a dat un mare har, acela de a-L vedea pe Domnul nostru în Sfântul Sacrament. L-am văzut în tot timpul seminarului... cu excepÈ›ia zilelor în care m-am îndoit...”
Retrasă, nu este decât o soră printre surori, totuÈ™i Fecioara Maria o remarcă. 

Prima Apariție (noaptea 18 / 19 iulie 1830)
Îngerul Păzitor a pregătit-o pe Catherine Labouré (1806-1876) pentru întâlnirea cu Fecioara Maria în capela de pe strada Bac, pe 18 iulie 1830 È™i s-a manifestat sub forma unui copil.
După o lună È™i jumătate Catherine îi povesteÈ™te duhovnicului său următoarele:
“ªi apoi a venit sărbătoarea Sfântului VincenÈ›iu... Buna noastr ă maică superioară Marta, cea bătrână, ne-a vorbit despre devoÈ›iunea către sfinÈ›i, în particular despre devoÈ›iunea către Sfânta Fecioară. De foarte multă vreme îmi doream s-o văd! Adormeam cu gândul că Sfântul VincenÈ›iu o să-mi obÈ›ină acest har. În sfârÈ™it, pe la orele 11 seara m-au auzit strigată pe nume: "Sora mea! Sora mea!"
M-am ridicat privind în direcÈ›ia vocii pe care o auzeam È™i care ajungea la mine dintr-o parte. Am tras o perdea È™i l-am văzut pe Îngerul meu Păzitor sub forma unui copil de patru sau cinci ani, îmbrăcat în alb,  care mi-a spus: „VeniÈ›i în capelă, Sfânta Fecioară vă aÈ™teaptă.” Imediat mi-a venit un gând: dar o să mă audă! Îngerul Păzitor mi-a răspuns: „FiÈ›i liniÈ™tită, este unsprezece jumătate, toată lumea doarme demult, veniÈ›i, vă aÈ™tept.” 
M-am grăbit să mă îmbrac È™i m-am îndreptat spre partea camerei  unde Îngerul mă aÈ™tepta în picioare fără a fi mai înalt decât marginea patului meu. L-am urmat apoi È™i l-am admirat conducându-mă din stânga mea È™i  emanând raze de lumină peste tot pe unde trecea. 
Când am intrat în capelă, uÈ™a s-a deschis, deÈ™i Îngerul Păzitor abia o atinsese cu vârful degetului. TorÈ›ele ardeau ca la Liturghia de miezul nopÈ›ii (de Crăciun). Îngerul Păzitor m-a condus în sanctuar  È™i acolo, m-am aÈ™ezat în genunchi. TotuÈ™i, nu o vedeam pe Sfânta Fecioară. Am rămas în rugăciune. Pe la miezul nopÈ›ii micuÈ›ul înger mi-a vorbit dar nu cu o voce de copil, ci cu o voce puternică de bărbat, iar cuvintele lui erau pline de fermitate: „Iată Sfânta Fecioară, iat-o!” Aud un zgomot, ca un foÈ™net de rochie de mătase. O doamnă foarte frumoasă se aÈ™ează pe fotoliul preotului. Îngerul Păzitor mi-a repetat cu o voce puternică: „Iată Sfânta Fecioară.” Deci, n-am făcut decât un salt È™i am ajuns lângă ea, la picioarele ei – pe treptele altarului, cu mâinile pe genunchii ei. Nu È™tiu cât timp am rămas aÈ™a; a fost cel mai frumos, cel mai dulce moment din viaÈ›a mea. Sfânta Fecioară mi-a spus cum trebuia să mă comport față de duhovnicul meu, È™i mi-a dezvăluit mai multe lucruri.” Aceste lucruri, au fost relevate mai târziu; iată esenÈ›ialul, într-o povestire scrisă cu mâna sa, în1876, cu câteva luni înainte de a muri.„Bunul Dumnezeu, copila mea, vrea să vă încredinÈ›eze o misiune. Ea va fi cauză a multă suferință, dar veÈ›i răzbate gândindu-vă că o faceÈ›i pentru Gloria lui Dumnezeu. VeÈ›i fi contrazisă, dar veÈ›i avea har; nu vă temeÈ›i. VeÈ›i vedea anumite lucruri, înÈ›elege, veÈ›i fi inspirată  în rugăciuni.” „Timpurile sunt rele. Nenorociri se vor abate asupra FranÈ›ei; tronul va fi răsturnat... lumea întreagă se va abate de la bunul sens prin nenorociri de tot felul...” dar: „VeniÈ›i la picioarele acestui altar. Aici, harurile vor fi răspândite asupra tuturor celor care le vor cere cu încredere È™i ardoare. Vor fi răspândite asupra celor mari È™i a celor mici.”
Nu mai È™tiu cât timp a trecut, va spune Catherine. Fecioara a dispărut ca o lumină
care se stinge.

Apariția din 27 noiembrie 1830
„Dumnezeu vrea să vă încredinÈ›eze o misiune...”, a spus Fecioara Catherinei. Abia pe 27 noiembrie a avut revelaÈ›ia. Să ascultăm ce a scris despre această manifestare. „Era  sâmbăta dinaintea primei Duminici din Advent. Era ora cinci jumătate seara. În liniÈ™te, chiar după momentul de meditaÈ›ie, mi s-a părut că aud un zgomot din partea amvonului; privind într-acolo, am zărit-o pe Sfânta Fecioară. Era în picioare, îmbrăcată cu o rochie de mătase albă-roz, cu picioarele aÈ™ezate pe o sferă
din care nu vedeam decât jumătate; cu mâinile la nivelul pieptului È›inea cu uÈ™urință
un glob de aur, cu ochii ridicați spre cer... fața ei era de toată frumusețea, n-aș putea să o descriu.
ªi apoi, dintr-o dată, am  zărit la degetele sale inele îmbrăcate cu giuvaieruri, unele mai mari È™i altele mai mici, care răspândeau raze unele mai frumoase decât celelalte... În acest moment când eu o contemplam, Fecioara a coborât ochii È™i m-a privit; o voce interioară mi-a vorbit: „Acest glob pe care-l vedeÈ›i reprezintă lumea întreagă, în particular FranÈ›a... È™i fiecare persoană în particular.”
Atunci, eu nu mă puteam exprima de frumuseÈ›ea f ără margini pe care o vedeam, de strălucirea razelor... Vocea a adăugat: „Sunt simbolul harurilor pe care le răspândesc asupra persoanelor care mi le cer.” Unele din pietrele preÈ›ioase nu străluceau deloc... „Aceste pietre care rămân în umbră reprezintă harurile pe care uitaÈ›i să mi le cereÈ›i.”
În acel moment, s-a format o imagine în jurul Sfintei Fecioare, un pic ovală, È™i erau scrise următoarele cuvinte, cu litere de aur: „O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la tine.” Apoi se auzi o voce: „BateÈ›i o medalie după acest model. Persoanele care o vor purta vor primi mari haruri; harurile vor fi din abundență pentru persoanele care vor avea încredere.”
Apoi imaginea a părut să se întoarcă. Am văzut reversul medaliei: litera M cu o cruce deasupra; dedesubt două inimi, una înconjurată de o coroană de spini, cealaltă străpunsă de o sabie. Mi s-a părut că aud o voce care-mi spunea: „M-ul È™i cele două Inimi spun destul!” Maria, Iisus... două suferinÈ›e unite pentru mântuirea noastră.

Difuzarea Medaliei

Părintele Aladel rămâne sceptic după această nouă istorisire, crezând în continuare că este un efect al imaginaÈ›iei tinerei novice. Din nou, o voce interioară nu-i dă pace, pentru a transmite preotului mesajul; Catherine insistă: „Sfânta Fecioară nu este mulÈ›umită.” După câteva săptămâni, tulburat de insistenÈ›a penitentei lui, părintele Aladel are un interviu pe această temă cu Monsegnieur de Quélen, Arhiepiscop de Paris. Acesta nu găseÈ™te nimic contrar CredinÈ›ei È™i autorizează baterea Medaliei. Realizarea medaliei a fost încredinÈ›ată bijutierului francez Adrien Vachette. În mai 1832 sunt răspândite primele exemplare, care devin foarte populare È™i căutate. Catherine primeÈ™te una, fără ca nimic să trădeze secretul; ne imaginăm bucuria ei interioară. În curând se vorbeÈ™te de multe vindecări miraculoase È™i convertiri. Monsegnieur de Quélen îndeamnă atunci credincioÈ™ii să poarte asupra lor Medalia. CredincioÈ™ii au numit-o îndată „Medalia Miraculoasă”, proclamând astfel că ea este un semnal protecÈ›iei divine a Maicii Domnului.

Sfânta nebănuită
În aparență, nici o viață religioasă nu era aÈ™a comună, aÈ™a simplă ca a ei.Se ruga, asculta, se supunea, fără comentarii. Era chiar aÈ™a cum a declarat Papa Pius al XII-lea cu ocazia Beatificării: „Sfânta datoriei È™i a tăcerii!” La puÈ›in timp după ce s-a instalat, părăseÈ™te ReÈ™edinÈ›a din strada du Bac. Superiorii o desemnează să lucreze la azilul de bătrâni din Enghien. Aici îÈ™i va petrece toată viaÈ›a. Acest azil, fondat de ducesa de Bourbon, nu era separat de casa Fiicelor Carității din strada de Reuilly decât de o grădină mare. O singură superioară conducea cele două instituÈ›ii. ApariÈ›iile sunt o lumină pentru viaÈ›a de slujire a sorei Catherine. Fecioara Maria i-a dezvăluit Chipul Lui Dumnezeu. Acum, sora Catherine învață să-L recunoască în persoanele care suferă.
Ca È™i în Fain-les-Moutiers, nici o muncă, oricât de grea, n-o descurajează pe sora Catherine. TrudeÈ™te mult pentru a aduce bucurie în jurul ei. ÎngrijeÈ™te persoanele în vârstă cu atenÈ›ie È™i devotament, È™i aceasta timp de aproape 40 de ani. VorbeÈ™te puÈ›in, trăieÈ™te într-o stare de continuă  reculegere. „Când  merg la capelă, mă pun în faÈ›a Bunului Dumnezeu È™i-I spun: Doamne, iată-mă, dă-mi ceea ce vrei. Dacă-mi dă
ceva, sunt bucuroasă È™i Îi mulÈ›umesc. Dacă nu-mi dă nimic, Îi mulÈ›umesc din nou,
pentru că nu merit mai mult. Apoi Îi spun tot ce-mi trece prin gând, Îi povestesc durerile, bucuriile mele, È™i... ascult.”
Astfel se desf ășoară viaÈ›a sorei Catherine, înÈ™iruire de acÈ›iuni modeste: „Mâinile la lucru È™i inima la Dumnezeu!” Întotdeauna cu aceeaÈ™i dispoziÈ›ie, chipul reflectând o seninătate care uimea anturajul, merge de la bătrâni la coteÈ›ul de găini, deasemenea sarcina ei; apoi, constrânsă de vârstă la o muncă  mai sedentară, o regăsim portăreasă la azil. Sora Catherine îi primeÈ™te pe vizitatori sau pe cei care cer ajutor. ªi acolo creează o relaÈ›ie călduroasă cu fiecare.TrăieÈ™te dureroasa perioadă a Comunei din Paris; dar sora Labouré păstrează ecoul  cuvintelor  profetice: Va veni momentul în care primejdia va fi mare. Se va crede totul pierdut, dar aveÈ›i încredere!Ajutată de celelalte surori, o protejează pe Superioara molestată, favorizează fuga a doi jadarmi răniÈ›i È™i... distribuie medalii răsculaÈ›ilor care acceptă. Trecând zbuciumul, sora Catherine îÈ™i reia locul de portăreasă, cu mâinile la lucru, buzele închise – păstrând secretul său, inima îndreptată spre EsenÈ›ial.

Plecare spre Cer 
Sora Catherine simte că-i scad puterile, dar îÈ™i păstrează răbdarea È™i spiritul de slujire: „Nu voi vedea anul următor”, spunea ea în 1876. Este momentul să vorbească, Sfânta Fecioară o dezleagă de secret. Nemaiavând confesorul obiÈ™nuit, sora Dufès – Superioara Casei din str. de Reuilly – va primi confidenÈ›ele sale.Vorbitorul e sobru, dar evocarea radioasă a Mariei îl luminează. Bătrâna maică este transfigurată. Sora Dufès o examinează întâi cu stupoare, apoi cu emoÈ›ie, È™i când se termină interviul, ea, sora Superioară, este la genunchii umilei fete. Pe 31 decembrie 1876, după ce a primit ultimele Sacramente, sora Catherine păru că adoarme...„Abia ne-am putut da seama că încetase din viață. N-am văzut niciodată o moarte aÈ™a calmă È™i blândă”, avea să spună mai târziu sora Dufès, frapată de seninătatea chipului său. Sora Catherine Labouré avea 70 de ani.
Pe 3 ianuarie 1877, 250 de Fiice ale Carității se alătură persoanelor în vârstă de la azil È™i mulÈ›imii numeroase venite pentru a acompania în capela de Reuilly trupul aceleia care i-a iubit aÈ™a de mult.
După 56 de ani, Cardinalul Verdier, în prezenÈ›a medicilor, a Superioarei Generale
È™i a altor martori, dispune exhumarea în vederea beatificării sorei Catherine. AÈ™a cum a fost îngropată pe 3 ianuarie 1877, aÈ™a au regăsit-o pe 21 martie 1933 – corpul intact, membrele suple È™i a fost transferată în strada du Bac, în capela actuală. Sora Catherine se odihneÈ™te într-o raclă aÈ™ezată sub altarul Fecioarei cu glob, chiar în locul în care, cu un secol înainte, Maria i-a apărut. Pe 27 iulie 1947, Papa Pius al XII-lea o va trece pe sora Catherine în rândul SfinÈ›ilor. „Eu n-am fost decât un instrument. Nu pentru mine a apărut Sfânta Fecioară. Dacă m-a ales neÈ™tiind nimic, este pentru a nu ne putea îndoi de ea”
Sfânta Catherine Laboure este considerată protectoare a arhitecÈ›ilor, minerilor È™i prizonierilor.


Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.

Video

video47.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Ganduri inspirate

"Si erau ciobani pe acelasi taram, la stana, care pazeau noaptea oile. Si iata, ingerul Domnului a venit catre ei si lumina Domnului straluci in jurul lor si ei s-au temut tare. Si ingerul le-a spus: ‘Nu va temeti! Iata, eu va anunt o mare bucurie care se va revarsa asupra intregului popor, pentru ca astazi vi s-a nascut Mantuitorul..."
Evanghelia dupa Luca, 2, 8-10