Idee-forță: "Iubirea față de care mi-am deschis sufletul rămâne în sufletul meu pentru totdeauna."
Simbolism: Ochiul atotcuprinzător dovedește faptul că acești îngeri aparțin Cerului Paradisurilor. Delfinul este simbolul bucuriei și al conștiinței iubirii eterne, asemeni valurilor de sub el. Roțile înaripate constituie simbolul tronurilor. ªarpele care își mușcă propria coadă reprezintă simbolul întregului și al eternității, atunci când am transcens ciclicitatea vieții și a morții.
Funcția angelică: Ei transmit tuturor ființelor dragostea eternă și necondiționată a lui Dumnezeu.
Darurile spirituale pe care ni le oferă: ne aduc aminte că iubirea este eternă, ne ajută să ne eliberăm de spaima că dragostea ar fi limitată și ne deschid cu răbdare sufletul către sursa divină a acestei iubiri fără sfârșit.
Îngerii Dragostei Eterne sunt o sursă de alinare și mângâiere pentru oricine plânge după o iubire pierdută. În realitate, iubirea nu poate fi pierdută, ea devine în mod inefabil, pentru eternitate, parte din noi înșine. Într-un mod tainic iubirea se întipărește în sufletele noastre, și cu fiecare nouă experiență de dragoste, sufletul nostru se dilată și se dezvoltă. El devine din ce în ce mai amplu și ne lărgește perspectiva pe care o avem asupra noastră înșine, ne ajută să înțelegem că Universul este un loc sigur și plăcut, care trebuie să fie pentru noi o sursă de fericire și încântare.
Toate iubirile pot fi retrăite prin intermediul meditației sau al diferitelor tehnici de purificare sufletească. Iubirea nu moare niciodată, căci ea este eternă. Ea poate fi evocată și retrăită și după ce ființa iubită a părăsit planul fizic prin așa-zisa moarte.
Iubirea vine de la Dumnezeu și merge la El, întotdeauna, și poate fi retrăită în orice moment în care noi avem nevoie de ea. Îngerii dragostei eterne ne dăruiesc fiecăruia dintre noi, atunci când iubim, fericirea de a ști că sufletul nostru va păstra veșnic această iubire. Atunci când am pierdut o ființă apropiată, iubirea cu care noi am înconjurat-o nu moare, ci se păstrează pentru eternitate în sufletul nostru, purificându-se de atașamente și îmbogățindu-ne cu esența și puterea sa infinită.
Acești îngeri ne ajută să conștientizăm și să păstrăm în inima noastră iubirea mereu vie, întrucât încrederea și iubirea nu se pierd niciodată. Dragostea unește o viață întreagă, și poate readuce împreună oameni care s-au iubit în trecut, reîntâlnirea lor în viața actuală având drept scop nu doar împlinirea iubirii lor, ci și reconstruirea ei pe un alt nivel. Dacă acești oameni sunt suflete-pereche, ei se regăsesc mereu în plan fizic, mental sau cauzal.
Ne rugăm îngerilor dragostei eterne ca ei să îndepărteze de pe conștiința noastră vălul care stă între noi și iubirea eternă. Atunci când suntem singuri, sau când am pierdut ceva, noi ne rugăm acestor îngeri să ne redea încrederea și să ne învețe cum să deschidem drum către inima noastră tuturor îngerilor cerurilor. Putem alege conștient să rememorăm iubirea prietenilor noștri, a familiei, a profesorilor, a oricui cu care am împărtășit o relație bazată pe iubire. Pentru că amintirea acestei iubiri rămâne impregnată în sufletul nostru pentru totdeauna. Ea este o realitate incontestabilă.
"Ingerii, slujitori ai Gratiei Divine, ne protejeaza."
William Shakespeare