Francisc din Assisi (1181/1182 - 1226)

Teolog si poet italian;  numele  laic Giovanni Bernardone (1182-1226),  fondatorul ordinelor franciscanilor, clariselor si tertiarilor. Este sarbatorit de Biserica romano-catolica la 4 octombrie.

Sfîntul Francisc d'Assisi nu și-a propus să devină un sfînt, dar și-a stabilit ca ideal în viață să respecte strict Învățăturile lui Iisus.

El este un sfînt al sărăciei, al umilinței, al iubirii.

Viața lui Francisc d'Assisi este plină de miracole, de parcă Dumnezeu coborîse pe pămînt. L-a ghidat clipă de clipă, iar la sfîrșit i-a dăruit cea mai înaltă bucurie la care poate visa un om.

În marea sa puritate, Francisc a ascultat întotdeauna de semnele pe care i le trimitea Dumnezeu în momentele de cumpănă, abandonîndu-se total Voinței divine.

Odată, plimbîndu-se cufundat în sine și dialogînd cu vocea interioară, nu auzi clopoțeii care desemnau leproșii. Conform legii, aceștia nu aveau voie să se apropie prea mult de un om sănătos. Supus vocii interioare, Francisc se auzi spunînd leprosului: Vrei să te descoperi? Rostise cu blîndă hotărîre dorința, ca un medic care-i cere pacientului să-i arate rana. Surprins, omul zise: ªtii că e oprit să vorbesc cu tine!

Cu o putere ce nu știa de unde venea, Francisc a întins mîinile, simțind mirosul de boală, de stătut, de putreziciune și nespălare. Încet, dezveli fața necunoscutului. Ceea ce văzu depășea cu mult închipuirea lui. Își înghiți țipătul de oroare în ultima clipă. Sînt frumos?, glumi dureros ființa nenorocită dinaintea lui. Într-un elan de milostivire, Francisc întinse brațele și apropie obrazul frumos și tînăr de fața aceea cumplit de hidoasă și o sărută. În momentul următor îl copleși un miros de trandafiri și o pace nesfîrșită îi urcă în mărul lui Adam. Sînt fratele tău, nu te teme, i-a spus necunoscutului. Atunci, ochii bolnavului luciră adînc într-o căldură insuportabilă.

Francisc se desprinse parcă de pămînt, plutind. Totul în jur se înlănțui într-un vîrtej luminos, care luă forma unei spirale ce urca spre cer, ca o jertfă primită de Înalt. Își învinsese sila, se învinsese pe sine.

Brusc, s-a trezit singur. Unde a dispărut omul, ca topit, ca o nălucă? Francisc începea să se obișnuiască să trăiască într-o lume a miracolelor, o lume în care Cerul cobora pe Pămînt pentru el, pentru a-l învăța ce este iubirea pentru tot ce există.

Intelegea graiul animalelor si pasarilor

Marea lui umilință și puritate l-au făcut să înțeleagă și graiul animalelor, cărora le predica la fel ca și oamenilor.

Odată, a fost surprins vorbind unei mulțimi imense de păsări, de toate soiurile. Păsărelelor, le spunea el ca unor copii, voi sînteți îndatorate Domnului nostru Creator și oriunde trebuie să îi aduceți laudă, pentru că v-a dat libertatea de a zbura în orice loc. ªi voi nu trebuie să știți să toarceți sau să coaseți. El vă dă totul de-a gata. De aceea, surioarele mele, păziți-vă de păcatul nerecunoștinței și întotdeauna străduiți-vă să-l iubiți pe Dumnezeu. Păsărelele l-au ascultat în liniște, cu ochișorii țintă la el, iar acum, la sfîrșit, și-au plecat cu umilință capetele pînă la pămînt și prin gesturi și triluri dovediră că omul sfînt le-a bucurat peste măsură. Formară apoi din trupurile lor în zbor o cruce pe cer, dupa care s-au răspîndit spre toate cele patru puncte cardinale, așa cum se vor răspîndi sărăcuții, gîndea Francisc.

Dar nu doar blîndele păsărele ascultau vrăjite cuvîntul Sfîntului Francisc. Un lup care terorizase un ținut întreg, omorînd chiar și oameni, fu îmblînzit imediat cînd Francisc îi vorbi: Vino aici, frate lup. Eu știu că ești flămînd și de aceea ai devenit rău, dar nu e drept să-i faci atîtea necazuri omului creat dupa chipul și asemănarea Stăpînului nostru, Creatorul. Lupul stătea smerit la picioarele omului sfînt. Promite-mi că nu vei mai ucide și ne vom îngriji de tine, să nu duci lipsă de nimic... Lupul făcu semn că a înțeles și s-a ținut de cuvînt. A devenit răsfățatul tuturor și a murit de bătrînețe. Oamenii au plîns după el ca după un prieten.

Fratele Foc
În timpul celei de-a patra cruciade, Francisc, pentru a împiedica vărsările de sînge, s-a dus să vorbească cu sultanul. S-a lăsat prins de inamic și ajunse, bătut, în fața sultanului.

Pentru a-i verifica puterea credinței în Dumnezeul lui, Sultanul l-a pus să treacă printr-un foc mare de lemne.

Fără frică, Francisc se apropie, rugîndu-se în gînd: Frate focule, să nu-mi faci nici un rău, doar știi că am fost întotdeauna fierbinte pentru Christos și, deci, îți aparțin! Lasă-mă să trec printre valurile tale!

Pășește apoi, fără să se ardă, face de trei ori în lungime drumul de la un capăt la altul.

Ingerul

Datorită purității sale sufletești și a iubirii intense față de Dumnezeu, la un anumit moment, Sfântul a fost binecuvântat de un înger care a apărut alături de el ținând în mână o vioară și un arcuș. Îngerul i-a spus atunci Sfântului Francisc că va cânta pentru el la fel cum cântă îngerii în fața Tronului de lumină pură al lui Dumnezeu.

Apoi îngerul a trecut arcușul peste o coardă a viorii, generând astfel numai un singur sunet, de o puritate și de o complexitate extraordinare. Acest sunet unic a fost însă atât de suav și copleșitor, încât i-a umplut întregul suflet cu bucurie. Sfântul Francisc a relatat ulterior că dacă acea sublimă armonie ar fi fost și mai intensă, el ar fi murit chiar atunci de atâta armonie și fericire.

Stigmatele

De Ziua Sfintei Cruci se afla, ca de obicei, cufundat în rugăciunile de dimineață, meditînd asupra patimilor Mîntuitorului.

Ruga era atît de profundă, încît s-a identificat atunci perfect cu Iisus de pe cruce și a simțit în ființa lui toate suferințele Lui.

La ieșirea din meditație, avea semnul suferinței lui Iisus în trupul lui. Stigmatele, cinci la număr, erau răni în care sîngele gîlgîia. Mirosea a flori.

Le ascunse cu grijă și foarte puțini și-au dat seama că existau. Abia la moartea lui, nu prea îndepărtată de acest eveniment, ele au fost cunoscute de cei mulți.

Doamne, fa din mine unealta Pacii Tale
Acolo unde este ura s-aduc iubire,
Acolo unde este ofensa s-aduc iertare,
Acolo unde este dezbinare s-aduc unire,
Acolo unde este greseala s-aduc adevar,
Acolo unde este neincredere s-aduc credinta,
Acolo unde este disperare s-aduc speranta,
Acolo unde este intuneric s-aduc lumina ta,
Acolo unde este tristete s-aduc bucurie.
 
O, Stapane, nu te-am cautat atat
Spre a fi consolat... cat pentru a consola,
Spre a fi inteles... cat pentru a intelege,
Spre a fi iubit... cat pentru a iubi.
 
Deoarece:
 
Dand... primesti,
Pierzand... gasesti,
Iertand... esti iertat,
Murind... reinvii la viata eterna!