Fecioara Maria

Dumnezeu a hotărât trimiterea Fiului Său în lume. Trăiau pe atunci în Nazaret o pereche de oameni bogați și nobili: Ioachim și Ana. Ioachim descindea din neamul împărătesc al lui David, iar Ana era din neam preoțesc, fiica preotului Mattam.
Ei nu aveau copii, fiind socotiți un fel de paria, căci lipsa urmașilor era socotită ca o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru păcate ascunse. Ioachim i-a propus Anei să  facă o ultimă încercare și să se roage timp de 40 de zile cu post și cu lacrimi pentru ca să se milostivească Dumnezeu spre ei. Dar Dumnezeu care caută spre cei ce-L caută din toată inima n-a așteptat împlinirea celor 40 de zile, ci în a douăzecea zi a trimis pe  Arhanghelul Gabriel ca să-i anunțe că Ana va zămisli. Plini de fericire, ei au făgăduit   Domnului că orice va fi copilul băiat ori fată, îl vor închina templului.  
De la naștere frumusețea ei a uimit pe toți. La 8 zile Ana a făcut un ospăț mare pentru rudele și vecinii ei, aducând și pruncul. Toți s-au minunat de frumusețea și desăvârșirea trupului Ei. Tot atunci i s-a dat și numele Maria, care înseamnă Doamnă.

Fiind în vârstă, Ana s-a grăbit să-și împlinească făgăduința și abia împlinise Maria 3 ani și jumătate când a hotărât să o dea templului. Când arhiereul a văzut venind alaiul Maicii Domnului, care era deosebit de strălucitor, a strigat: "Cine este aceasta care vine ca un răsărit de soare?". Îngerii din templu i-au răspuns: "Este Fecioara care va naște pe Emanuil și tu, mare preot, trebuie să știi acest lucru".
Frumusețea deosebită, smerenia, bunătatea cerească ale Mariei atrăgeau asupra ei privirile poporului. Deși de multe ori era mult de lucru la templu, când își încheia îndatoririle, Maria se retrăgea în Sfânta Sfintelor, unde petrecea în post și rugăciune. Dumnezeu îl trimetea pe Arhanghelul Gabriel să-i aducă mană din cer și să o învățe să citească. Când arhiereul o vedea în Sfânta Sfintelor stând de vorbă cu arhanghelul, se minuna. Ea citea în Scriptură și a ajuns și la proorocul Isaia, unde zice: "Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu"...(Isaia 7,14). În smerenia ei se gândea: "O, Dacă aș fi măcar slujnică acelei Fecioare, să pot cu mâinile mele să o gătesc, să-i spăl rufele și să-i sărut picioarele".

Poporul își dădea seama că dintre toate fecioarele templului, Maria era cu totul deosebită și o iubea mult. Așa, în slujba templului fiind și rămânând adeseori cufundată în rugăciune, Maria petrecea cu dumnezeiască cuviință.
A venit vremea în care Maria trebuia să iasă din templu. Preoții bisericii erau în mare încurcătură, pentru că ea nu voia să se căsătorească. Atunci preoții s-au hotărât să o încredințeze unui bărbat în vârstă care să-i fie păzitor și sprijinitor.
S-au prezentat 12 bărbați, din fiecare seminție câte unul. Din inspirație dumnezeiască, arhiereul a luat toiegele celor 12 bărbați, le-a pus în Sfânta Sfintelor și s-a rugat ca Domnul însuși să descopere cui să fie încredințată fecioara, făcând ca toiagul unuia să înmugurească. A doua zi dimineața unul din toiege avea la cap flori de crin. Acesta era toiagul bătrânului Iosif, tâmplar din Nazaret, care era din casa și seminția lui David.
Maria împlinise 15 ani. Deși în casa lui Iosif era socotită ca gospodină, ea totuși se ocupa mai mult cu lucrul pentru Templu. Ea tocmai țesea o dveră din fir de purpură și aur. Lucrând, gândurile ei erau înălțate spre cer. Era vineri pe la ceasul al șaselea, când a hotărât Cuvântul să se întrupeze. Dumnezeu Tatăl trimite pe Arhanghelul Gabriel la Fecioară, nu numai cu scopul de a o vesti despre alegerea ce urma să aibă parte, ci și pentru ca Maria, în discuția cu îngerul, să consimtă de bună voie a fi împreună lucrătoare cu Dumnezeu la mântuirea oamenilor: "Bucură-te cea care ești plină de har Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești Tu între femei."(Luca 1,28). Maria s-a temut, știind că diavolul poate lua chip de înger. Cunoscând bine Scriptura, cuvintele și rugăciunea din partea unui mai mare al cetelor îngerești i s-a părut o cinste prea mare.  Dar îngerul a liniștit-o, spunându-i felul nașterii și cine va fi cel ce se va naște: "Va fi Sfânt și se va numi Fiu al Celui prea Înalt"; iar felul nașterii va fi prin lucrarea Sfântului Duh, fără nici o încălcare a votului de castitate. Ca o dovadă a Atotputerniciei lui Dumnezeu, arhanghelul i-a vorbit despre mătușa ei, Elisabeta, care, deși stearpă, a zămislit la bătrânețile ei și este în luna a șasea. Abia după ce îngerul a încredințat-o că nu-și va încălca legământul, nașterea ei fiind în deplină puritate, Maria s-a pleacat Voinței Tatălui și a rostit acele cuvinte prin care s-a unit cerul cu pământul: "Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău"(Luca 1,38). Din acel moment a început să se țeasă în trupul prea curat al Fecioarei Trupul Domnului.

După ce a terminat dvera pe care o avea în lucru, Maria s-a dus la mătușa ei, Elisabeta, în cetatea Ain Carin. În clipa în care Maria a salutat-o pe Elisabeta, Duhul proorocesc al Sfântului Ioan Botezătorul a vorbit prin organele maicii sale, și a salutat-o pe Maria ca pe "Maica Domnului Meu"(Luca 1,43). Ea a recunoscut cu multă umilință că Dumnezeu, a cărui roabă este, i-a făcut mărire.

Maria a rămas ca să-l vadă cu ochii ei pe Sfântul Ioan Botezătorul și să audă cum i se dezleagă limba lui Zaharia. În acest răstimp, ea s-a rugat în taina inimii ei ca Dumnezeu să-l facă pe Iosif să înțeleagă ce s-a petrecut. Drumul ei de întoarcere de la Elisabeta a fost o sărbătoare. În calea ei animalele se plecau și îi lingeau picioarele, pomii își plecau ramurile, păsările o sărbătoreau zburând în jurul ei, toata firea se pleca în fața Domnului pe care îl purta în pântece.
Ajunsă acasă, Iosif a fost foarte tulburat și, după multe frământări lăuntrice, s-a gândit să o părăsească pentru a evita un scandal. Atunci Dumnezeu l-a înștiințat în vis despre lucrarea Duhului Sfânt în Maica Domnului(Matei 1,20), iar bătrânul se va purta de acum înainte foarte atent cu Fecioara, simțindu-se vinovat față de ea că o bănuise pe nedrept.
Scripturile spuneau că Mesia avea să se nască în Iudeea, în Betleem. Cuvântul Betleem înseamnă "Casa Pâinii", și în adevăr a fost casă a pâinii vieții care s-a pogorât din cer. A fost nevoie de un eveniment pentru ca Scriptura să se poată împlini. Tocmai atunci se făcea un mare recensământ. Pe vremea aceea recensământul se făcea după locul nașterii. Betleemul era cetatea lui David și Iosif se trăgea din neamul lui David, ca de altfel și Maria logodnica sa, astfel că au plecat amândoi din Nazaret în Betleem.
Ajungând perechea sfântă la Betleem, toate hanurile și locurile de popas erau ticsite de oamenii veniți să se înscrie, căci neamul lui David era foarte numeros. La marginea orașului se găsea o bătătură circulară acoperită unde se duceau la adăpost vitele când erau surprinse pe câmp de ploaie sau de vânt mare. Acest staul mare făcea parte din pământul pe care Iesei îl dăduse lui David. Locul acesta era considerat "Leagănul familiei lui David" și spre acest loc predestinat s-au îndreptat în cele din urmă Maria și Iosif.
A fost o naștere fără durere, în felul cum un fruct copt se desprinde de pe ramură. Ca dovadă este faptul că după ce a născut Pruncul, ea singură l-a înfășat și l-a culcat în iesle (Luca 2, 7). Deci aceste puține cuvinte din Evanghelie: "ªi a născut pe Fiul ei cel întâi născut și L-a înfășat în scutece și L-a culcat în iesle", arată, pentru cine știe să înțeleagă, felul supranatural al Nașterii Domnului. Fiul este al ei, al Fecioarei, nu este al lui Iosif. Dacă ne gândim cât de mare era puterea tatălui în acea vreme și că un fiu era totdeauna numit cu numele tatălui, această expresie: "a născut pe Fiul ei" este foarte grăitoare.


Așadar, în acea sărăcăcioasă locuință s-a împlinit minunea minunilor. Primii care au venit la iesle au fost păstorii. Ei au relatat despre mulțimile de îngeri pe care le-au văzut și despre cuvintele minunate cântate de oștile cerești. Evanghelia spune că "Maria păstra toate aceste cuvinte și se gândea la ele în inima ei"(Luca 2,19). Aceeași tăcere măreață și dumnezeiasca ei discreție pe care o manifesta întotdeauna este un semn al adâncului smereniei în plinătatea măreției dumnezeiești.

Cel dintâi născut era înfățișat Domnului în templu, iar părinții plăteau pentru el o răscumpărare care consta în daruri de bani dacă erau bogați, în doi pui de turturea sau altfel de animale de jertfă, dacă erau săraci. Cunoscând bine toate rânduielile, Maria și-a adus Pruncul să fie închinat Tatălui Savaot a 40-a zi de la naștere, după obicei; nefiind bogată, ea a adus doi pui de turturea. Deși Maica Domnului venise cu Pruncul în brațe, însoțită de bătrânul Iosif, totuși preotul, care era Zaharia, a rânduit-o în incinta rezervată fecioarelor. Aceasta a iscat un imens scandal printre ceilalți preoți, încât Zaharia a fost sos din templu și omorât ca pângăritor al celor sfinte. El a fost astfel, primul mucenic pentru nașterea fără de prihană a Maicii Domnului.

După plecarea magilor, care au prevestit nașterea Mântuitorului și Regele Lumii, Irod, a dat nebuneasca poruncă să se ucidă toți pruncii din Betleem și împrejurimi. Arhanghelul Gabriel l-a înștiințat pe Iosif să plece în Egipt, unde au rămas după unii trei ani, după alții șapte, iar aurul magilor a fost de mare folos până ce Iosif și-a găsit de lucru într-un loc străin.
Domnul își începe activitatea Sa mesianică prin minunea de la nunta din Cana Galileei. Mirele din Cana era rudă cu Maria și de aceea Maica Domnului a venit mai înainte de ospăț, ca să ajute la pregătire. Când Maria, cu ochi experimentat de gospodină, a observat că nu mai este vin, ea s-a îndreaptat către Fiul ei. ªtia că Fiul ei este Dumnezeu și poate birui legile firii, deci i-a spus doar atât: "Nu mai au vin". Importantă este însă vorba pe care Maica Domnului le-a adresat-o slujitorilor: "Faceți orice vă va spune" (Ioan 2,5). Acest lucru Maica Domnului ni-l spune și nouă oamenilor de 2000 de ani încoace, dar noi  nu ascultăm acest cuvânt întotdeauna. Deși îi spune Maicii Domnului că încă n-a venit vremea Lui, Mîntuitorul îi face pe voie, prefăcând apa în vin.
Acest episodul  arată cât de mult a cinstit-o Mântuitorul, dacă prima Sa minune a fost făcută la rugămintea ei și putem spune că multe dintre vindecări se vor fi făcut tot la rugămintea ei, căci Ea era prea milostivă și bună și intervenea încă de pe atunci pentru toți cei în suferință.

În cursul celor trei ani și jumătate de propovăduire a Fiului Ei, Maica Domnului, împreună cu celelalte femei Sfinte, Maria Magdalena, Salomeea și Ioana lui Huza, au luat parte activă la lucrarea Domnului. Domnul și ucenicii Săi erau 13 bărbați care tot pe drumuri fiind aveau nevoie de îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente și adăpost. Acestea toate trebuiau orânduite, pregătite. Ioana era bogată și susținea material toate acestea. Maica Domnului și sfintele femei pregăteau însă prin lucrul mâinilor lor haine și mâncare pentru Domnul și ucenicii săi. Maica Domnului, ca cea mai apropiată de El, știa încotro va pleca. Se grăbea, deci, cu sfintele femei să ajungă la Betania înainte de venirea Domnului, pregătind totul pentru venirea Lui. Iată de ce la Capernaum și în alte locuri Mântuitorul este primit și găzduit prin case. Se știe că vestita cămașă pentru care ostașii au tras sorți, era țesută de Maria. Desigur că ea nu-i pregătea numai casă, masă și îmbrăcăminte Fiului ei, ea pregătea și sufletele pentru primirea Lui.
O tradiție spune că ea a încercat să-l abată pe Iuda de la gândul vânzării, prin cuvinte pline de jale și dragoste, dar apoi și-a dat seama că toate erau scrise și trebuiau să se împlinească. Se poate presupune că, deși știa ce trebuie să se petreacă, Maica Domnului nu știa totuși clipa când avea să se săvârșească jertfa Domnului. De aceea nu este de mirare că n-o găsim nici la Anna, nici la Caiafa, nici la curtea lui Pilat. Poate că unul din ucenici, aflând că Iisus a fost osândit la moarte, a vestit-o. Atunci ea a alergat cu alte sfinte femei ca să-L vadă măcar în drumul spre osândă.

Trebuie să ne închipuim că deși Iisus era înconjurat de strajă, totuși femeile și Maica Domnului în jalea lor au rupt consemnul și L-au urmat îndeaproape fără să țină seama de nimic. Nici ostașii n-au avut ce le face. Cât timp Iisus a fost chinuit, bătându-i-se cuie în sfintele mâini și picioare, Maica Domnului a leșinat de durere în brațele celorlalte femei. S-a trezit din leșin când crucea era de acum înălțată. Durerile Domnului ea le-a simțit în trupul ei, ea care la naștere n-a avut durere. Mai spun Sfinții Părinți că în răstimp de trei ceasuri, cât a durat agonia Mîntuitorului pe cruce, Maica Domnului și-a pierdut cunoștința de 14 ori. Durerea ei a făcut-o vrednică să fie aleasă de Mântuitorul ca mamă a neamului creștinesc, prin cuvintele: "Fiule, iată mama Ta" (Ioan 19,26). Prin aceste cuvinte Iisus ne încredințează ca fii adoptivi ai Maicii Sale.
La pogorârea de pe cruce, Maica Domnului a primit ultima oară în brațele ei trupul Fiului ei. Ea a fost de față când Iisus fost înmormântat. Apoi s-a retras cu Sfântul Evanghelist Ioan.

Vineri seara femeile mironosițe s-au strâns împreună la locul unde era Maica Domnului într-un fel de priveghi. Lucrul s-a făcut în mare taină, căci dacă s-ar fi aflat ar fi riscat să fie pedepsite, căci Iisus era socotit condamnat politic. Ele s-au hotărât ca după trecerea sabatului să se ducă după datină să ungă cu miruri mult chinuitul trup al Domnului. Dar în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe când Maica Domnului se topea de jale și plâns, în fața ei a strălucit însuși Domnul. Era înveșmântat în haine albe ca lumina zilei. El i-a spus că a înviat scoțând din iad pe toți drepții Vechiului Testament. Maica Domnului s-a bucurat de vestea cea mare a sfintei Învieri.
Se pare că a venit și Maica Domnului la mormânt și este numită "cealaltă   Marie".   Deși știa că Iisus a înviat, ea n-a spus nimic celorlalte, ca să le lase să se convingă singure. Când s-au întors toate împreună, deci și cu Maica Domnului în mijlocul lor, atunci le-a întâmpinat Iisus și le-a spus: "Bucurați-vă!".

Cele 40 de zile de la Înviere până la Înălțare Iisus le-a petrecut adesea cu Maica Sa, spunându-i despre cele ce aveau să fie, despre răspândirea credinței și despre cele ce aveau să pătimească Sfinții Apostoli. După ce Iisus S-a înălțat la cer, Sfinții Apostoli au avut în Maica Domnului o sfătuitoare și un ajutor în lucrul lor de propovăduire.
Încă de la Buna Vestire, îngerul o numește, "plină de har". Suferința ei la picioarele Crucii a sfințit-o și mai mult prin participarea ei la Patima Domnului. Maica Domnului s-a învrednicit să fie Maica neamului creștinesc. Maica Domnului avea să plece la propovăduire în muntele Athos, cel menit ei de către Fiul ei. Așadar și asupra ei s-a pogorât la cincizecime darul Duhului  Sfânt. 

Maica Domnului apare încă în Faptele Apostolilor ca rugându-se și mijlocind pentru credincioși. După Înălțarea la Cer a Domnului și după pogorârea Duhului Sfânt, lucrarea publică a Maicii Domnului a căpătat proporții nebănuite.
Sfântul apostol Ioan avea o casă în satul Ghetsimani, și acolo s-a stabilit Maica Domnului. După Înălțarea Domnului la Cer nu trăia retrasă, ci lucra cu sfintele femei, făcând haine și bucate pentru săraci, văduve și orfani. Veneau mulți creștini, mai cu seamă femei să o vadă. Viața ei era întru totul pilduitoare. Înfățișarea ei era dumnezeiască. Când Sfântul Apostol Pavel a predicat în Areopag, unul dintre învățații greci numit Dionisie, a fost mișcat de predica apostolului și a cerut botezul. Cunoscând mai bine învățătura creștinească, a regretat că nu l-a cunoscut personal pe Domnul. Auzind însă că trăiește Maica Lui, numaidecât a echipat o corabie ca să se ducă să o vadă. În scrisoarea sa, el relatează vizita pe care a făcut-o Maicii Domnului: "înaltă, foarte zveltă, cu mâini și picioare delicate și frumoase, culoarea pielii ca aurul, ochii ca măslina coaptă, ovalul feței desăvârșit; se purta în culorile fecioarelor: roșu și vânăt; era foarte tăcută și activă. Tot ce făcea era desăvârșit, se mișca cu o grație firească pe care anevoie o au chiar împărătesele născute în purpură. Cât am stat în casa ei nu a mâncat cu noi, ci numai seara se retrăgea cu femeile ei pentru a sta la masă. Ne-a vorbit despre Fiul ei multe lucruri tainice pe care le voi scrie altădată. Toată înfățișarea și purtarea ei erau atât de dumnezeiești, încât dacă n-aș fi știut că nu-i ea Dumnezeu, m-aș fi închinat în fața ei ca lui Dumnezeu".

Sfântul Lazăr, fratele Mariei și al Martei, era episcop al Ciprului, iar surorile lui erau în preajma Maicii Domnului. Fiind cuprins de dorul lor, Sfântul Lazăr a trimis o corabie ca să le aducă în Cipru. Maica Domnului s-a plecat la rugămintea lui și împreună cu Marta și Maria s-a îmbarcat pe corabie și a plecat spre Cipru. Dar Dumnezeu hotărâse altfel. O furtună mare a îndreptat corabia spre muntele Athos, care era plin de temple idolești, iar cel mai mare templu era închinat zeului Apolo. Când s-a apropiat corabia de țărm, toți idolii au început să strige: "Vai nouă, că se apropie de noi Maica Dumnezeului celui viu". Statuia zeului Apolo a căzut la pământ și s-a sfărâmat. Toți locuitorii care se aflau în munte au alergat la țărm ca să întâmpine corabia. Mare le-a fost mirarea când au văzut coborând din corabie trei femei smerite. Maica Domnului a început a grăi în limba lor despre învățătura creștină și ei au primit Cuvântul lui Dumnezeu. De atunci muntele Athos este grădina Maicii Domnului și nicăieri nu este Ea mai proslăvită decât acolo. După aceea Maica Domnului s-a dus în Cipru, unde a vizitat pe Sfântul Lazăr. Apoi s-a întors la Ghetsimani, reluându-și viața de binefaceri, rugăciune și milostenii.
Deci la fericita ei adormire avea 63 de ani. Frumusețea ei a rămas neștirbită de trecerea anilor. Pecetea vârstei s-a manifestat printr-o maiestuozitate, care i se întipărise pe trăsături și care impunea respect deosebit.
Când o cuprindea dorul de prea dulcele ei Fiu, Maica Domnului obișnuia să plece la Ierusalim și acolo să vadă toate locurile unde Fiul ei a învățat și a pătimit. Foarte adesea ea se retrăgea pe muntele Măslinilor și se ruga în locurile unde  Iisus vărsase sudori de  sânge. Sub impulsul aceluiași dor, când a împlinit 63 de ani Maica Domnului s-a dus la Ierusalim și, sub măslinii din grădina Ghetsimani, ea vorbea cu Fiul: "Prea iubitul și dulcele meu Iisus, oare mult mă mai lași departe de Tine, oare n-a venit încă vremea să mă bucur de vederea feței Tale? Mi-e dor, Fiule, să petrec cu Tine și cu cetele îngerești, acolo unde este lumina neînserată. Scurtează-mi calea și vino să mă iei din acesta vale a plângerii". Astfel rugându-se plângea Maica Celui Veșnic de dorul veșniciei. ªi după ce a sfârșit rugăciunea, iată că a apărut înaintea ei o ființă care era nespus de dragă Maicii Domnului, Arhanghel Gabriel. Avea în mână o ramură de finic și i-a pus: "Pregătește-te, căci peste trei zile Fiul Tău și Dumnezeul nostru va veni să te ia la cer". Cu nespusă bucurie Maica Domnului s-a întors chiar în aceeași zi la Ghetsimani. Ajutată de sfintele femei, ea a făcut curățenie în toată casa, a împodobit-o cu flori și cu scoarțele cele mai bune pe care le avea, pentru primirea celui mai drag oaspete. Apoi și-a primenit patul, s-a îmbăiat, s-a uns cu miresme și miruri, a îmbrăcat cea mai bună haină și și-a pus un val de mare preț, apoi, după ce a sfârșit toate aceste pregătiri, s-a culcat și a așteptat. Ducându-se cu gândul la fiii ei adoptivi, Sfinții Apostoli, care erau răspândiți în toată lumea pentru propovăduirea Evangheliei, a vrut să-i mai vadă o dată pe toți și a dorit ca ei și numai ei să-i ducă trupul la groapă. Atunci Iisus i-a îndeplinit aceasta dorință, căci fiecare dintre Sfinții Apostoli, afară de Toma, a fost învăluit de un nor și adus pe sus la Ghetsimani, în casa fericitei Fecioare. Cînd s-au văzut cu toții împreună, Sfinții Apostoli s-au bucurat mult, dar când au înțeles că sunt aduși acolo pentru mutarea Născătoarei de Dumnezeu, au început să plângă amarnic.

Dar Maica Domnului i-a încurajat, spunându-le că se va ruga Fiului ei mai bine și mai mult când va fi față în față cu El. Le-a făgăduit că se va ruga pentru ca propovăduirea lor să fie încununată cu biruinți și oamenii să primească dreapta credință. Le-a mai spus că și dacă se duce la cer va avea grijă de toți creștinii și va fi gata să le dea ajutor ori de cîte ori o vor chema în rugăciune.

Atunci pământul s-a cutremurat, toată casa a strălucit de o lumină cerească, iar în mijlocul acestei lumini a venit însuși Dumnul Iisus Cristos. El și-a întins mâinile către Maica Sa chemând-o cu dulci cuvinte: "Vino, porumbița mea, vino dulcea mea maică, să-ți iei răsplata ostenelilor tale. Vino să-ți iei locul în Ceruri pentru vrednicia ta cea unică în lume". Iar Maica Domnului cu glas plin de veselie a zis: "Vin, Fiule!", întinzîndu-și mîinile într-un ultim elan către Fiul ei. Sfinții Apostoli au văzut cum i se închid ochii și cum pe fața ei rămîne o expresie de negrăită fericire. La o astfel de moarte, dacă aceasta se poate numai moarte, jalea nu mai avea rost. Sfinții Apostoli nici n-au avut măcar grija să pregătească  sfințitul  ei   trup  pentru  îngropare,  căci  și-l pregătise singură. Ei au rămas toată noaptea în priveghere și au auzit cântările îngerilor care proslăveau mutarea la ei a Maicii Împăratului lor.
Credincioșii care au aflat despre adormirea Maicii lui Dumnezeu, au venit s-o petreacă la mormânt. Când au pornit spre locul de îngropăciune, s-a format un dublu alai. Pe pământ, Sfinții Apostoli cu cădelnițe și cu cântări, urmați de mult popor cu făclii aprinse, iar în văzduh, deasupra alaiului cel văzut, era unul nevăzut, de îngerii care rosteau cântări îngerești în cinstea împărătesei lor și dublul alai se îndrepta spre o mică peșteră în care avea să fie pus trupul ei cel de viață purtător.