Prima pagina Maria-Magdalena de Pazzi (1566-1607)

Maria-Magdalena de Pazzi (1566-1607)

Trupul ei este încă acolo, perfect conservat și mai ales vizibil pentru toată lumea, în biserica Carmelitelor, la Florența, continuând să sfideze legile naturii, degajând un miros plăcut de sfințenie, la 400 de ani de la dispariția ei.

Născută în 1566, Caterina de Pazzi era fiica unei familii nobile din Florența, promisă unui mariaj fructuos. De  la vârsta de 10 ani, Caterina a decis că ea dorește să se consacre divinului. După ce au încercat de mai multe ori să o căsătorească, părinții și-au dat seama că nu prea au sorți de izbândă și au cedat capriciilor sale, lăsând-o să intre la vârsta de 16 ani la mănăstire, la carmelitele de la Notre-Dame-des-Anges.

Caterina și-a schimbat prenumele în cel de Maria-Magdalena și va impresiona biserica și întregul secol prin frecventele levitații, stigmate, viziuni cristice,  extazele sale, miracolele și, după decesul său în 1607, prin mumificarea trupului. În timpul unora dintre călătoriile sale Maria Magdalena de Pazzi primea învățături de la Iisus și de la Caterina de Siena, cea care era modelul ei. Jean-Noel Vuarnet în cartea sa Extases feminines o găsește chiar mai interesantă decât pe  "marea" Caterina: "dialogurile pe care le purta cu Iisus în timpul extazelor amoroase sunt adesea pline de o mare tandrețe. Iisus o numește "fetița mea... iubita mea... porumbița mea... logodnica mea" și îi oferă de-a lungul anilor numeroase straie și bucurii mistice. Îmbrăcată cu aceste straie și bijuterii ea se plimba goală prin mănăstire. Iisus îi oferă de asemenea darul "de a citi în inima sa ca într-o carte deschisă" și într-o zi de 29 iunie îi oferă cunoașterea durerilor Patimilor sale.  Alte ori îi apărea sub forma unei vițe de vie, sau sub forma unui foc care punea stăpânire pe pieptul ei și care o făcea să alerge goală prin zăpadă pentru a evita astfel să se combustioneze toată."

Maria Magdalena de Pazzi a petrecut primii cinci ani de recluziune fără să facă nici un "miracol"; abia din 1590 a trăit primul său extaz. Conținutul dialogurilor și viziunilor sale au fost notate de către sora ei întru credință și publicate la ceva vreme după moartea sa, care a fost în data de 25 mai 1607. La fel ca preotul catolic din Ars și precum Padre Pio, această carmelită putea citi gândurile oamenilor, vindeca bolnavii, și mai ales putea discerne adevăratele probleme cruciale ale superiorilor de la mănăstire. În contemplațiile sale foarte profunde asupra perfecțiunii divine ne-a lăsat unele precizări asupra naturii iubirii dintre îngeri și oameni:

"Această iubire este departe de a egala iubirea lui Dumnezeu. Îngerii iubesc creaturile cu o iubire intensă care își are sursa în inima Creatorului, pentru că ei văd în Creator demnitatea creaturilor, și iubirea pe care El o are pentru ele; această iubire a îngerilor este ca să spunem astfel preaplinul iubirii lui Dumnezeu care curge prin ele, și astfel comunică cu El în cea mai nobilă parte a ființei lor, adică în inimă. Oh, dacă creaturile ar cunoaște această intensă iubire a îngerilor. Această iubire dă înțelepciune și cumpătare sufletului: înțelepciune în lucrările pe care le face pentru preamărirea și gloria lui Dumnezeu, și prudență în păstrarea virtuților care conduc la formarea tuturor acestor îndrăgostite care se îndreaptă către cununia cu Dumnezeu, serafimii care le comunică aceasta coboară din ceruri, le cuprind între aripile lor, și le conduc în prezența mirelui lor. La vederea acestei priveliști toate corurile angelice se ridică și doresc fiecare într-un fel sau altul să o ajute pe mireasă, încep să o felicite din toată inima lor spunându-i:

"Aceasta este pregătită pentru a primi un nou nume" și se prosternează în fața ei, deoarece în mireasă ei îl onorează pe Mire- aducându-i omagiile lor."