Donatori inspirati

Donatori inspirati

Leon de Lisbonne, unul dintre primii companioni ai sfântului Pietro d'Alcantara (secolul al XVI-lea) se afla într-o zi împreună cu un frate într-o cursă apostolică și s-au rătăcit într-o zonă deșertică din Castilia. Ei și-au dat deodată seama că nu mai găsesc drumul și că nu au nimic de mâncare la ei. În fața lor se afla un drum foarte lung de parcurs, iar foamea începuse să îi tortureze. Deodată un corb a coborât la ei și le-a depus la picioare o pâine magnifică, caldă și cu coaja un pic crocantă ca și cum fusese doar scoasă din cuptor.

În general donatorii nu sunt numai corbi, pentru care totuși Domnul pare să aibă o predilecție, încă de pe vremea lui Ilie. Îi regăsim pe corbi și în povestea sfântului Paul Ermitul (230-342) care veneau, conform celor relatate de sfântul Jerome, să îl susțină în solitudine în Tebaida.

Servitoarea Domnului Barbara Micarelli (1845-1909) a avut și ea o experiență asemănătoare când într-o zi comunitatea spirituală pe care o fondase se afla în mare nevoie:

"Nu mai era nimic de mâncare. Sora bucătăreasă obținuse autorizația de a merge să gătească cicoarea din grădină, dar nu mai avea nici măcar un strop de ulei pentru a o prepara.

Cu puțin înainte de ora dejunului, clopotul bisericii a început să bată. Bucătăreasa a sosit și a anunțat-o pe maica stareță că ea a gătit cicoarea, dar nu a avut nici măcar puțin ulei pentru a-i da gust. Maica stareță a răspuns:

"Nu prea contează! Haide pentru moment să mergem în Biserică. Dumnezeu ne va ajuta!" Când clopotele au bătut din nou, toate surorile au coborât la sala de mese. Cu mâinile împreunate, Maica stareță a binecuvântat masa și toate călugărițele au luat loc pe bănci așteptând mâncarea. Dar ce puteau oare spera să realizeze atunci când aproape toate cele trebuincioase lipseau?
- Este momentul să aducem tocana chiar și fără ulei, a ordonat ea. Astfel vom cunoaște gustul și efectul sărăciei.
În același timp, măicuța a închis ochii și a început să murmure o rugăciune. Ea a rostit: "Dă-ne nouă astăzi pâinea noastră cea de toate zilele" Ar fi putut oare Domnul nostru să refuze o asemenea cerere plină de umilință?
Clopoțelul de la intrare a sunat viguros.
-Iată și mâncarea noastră! a rostit măicuța surâzând...

Călugărițele au surâs și ele când sora portăreasă le-a anunțat că un om tocmai le-a făcut o supriză frumoasă. El stătea în fața porții cu două coșuri pline de pâine proapsătă și de vin și căra o oală mare plină de supă proaspătă de legume."

Miracol sau coincidență uluitoare? Fiecare este liber să judece după propria lui rațiune. Dar iată ce i s-a petrecut asemănător într-o zi sfintei Celia Barbieri, (1847-1870), tânăra fondatoare a grupării "Micile Surori ale Maicii Domnului a celor Îndurerați":

"Eram bucătăreasă. Într-o dimineață am descoperit că nu mai aveam deloc provizii în casă și nu aveam din ce să gătim. Puteam spune că trăiam în fiecare zi din ceea ce ne trimitea Providența lui Dumnezeu.

M-am prezentat la fondatoare cu o sticlă care mai conținea puțin ulei:
-Asta este tot ce avem pentru astăzi. Ce să facem?
-Cu acest ulei haide să alimentăm candela pentru sfântul Francois de Paule, a răspuns ea....

Am executat ordinul cu pioșenie. Îmi amintesc foarte bine că în timp ce aprindeam lampa mă adresam sfântului Francois țintind icoana lui cu degetul: "Trebuie să reușești să ne ajuți!" După câteva ore, am auzit o bătaie la poartă. Deși nu era serviciul meu (deoarece fiecare aveam sarcini bine definite) am mers să deschid eu însămi și am fost foarte bucuroasă să găsesc în fața porții un om care purta un coș imens plin cu bunătăți de la Dumnmezeu: făină, pâine, vin și tot felul de alte provizii. Am efectuat pentru el anumite munci timp în care am reușit să îl întreb:
-Ne-ați dat această hrană ca plată pentru muncile pe care le facem pentru dumneavostră?
-Nu, plata va veni mai târziu. Aceasta este doar o donație pe care am fost inspirat să o fac pentru voi astăzi."

Intervenții asemănătoare providențiale au punctat primii ani ai orfelinatului fondat de venerabila Elena Aiello (1898-1961) în 1928:

"În martie 1934, trebuia să îi plătim un chintal de ulei lui Pietro Rizzo, din Montalto, iar sora Elena nu știa cum să facă aceasta. În timpul sărbătorii sfântului Iosif, ea l-a invocat cu umilință să intervină și la puțin timp după aceea un binefăcător a sosit la orfelinat aducând o donație care valora exact cât chintalul de ulei datorat."

Altă dată, ne lipseau toate cele trebuincioase prânzului:

"Sora Elena a văzut apropiindu-se câteva fetițe care o anunțau că nu mai este nimic de mâncare în bucătărie, în afara câtorva paste. Sora Elena le-a mângâiat pe cap și le-a trimis să se roage în capelă asigurându-le că Dumnezeu are grijă de ele..

Cu câteva minute mai târziu, comisarul poliției s-a prezentat la poartă cu 18 kilograme de pește. El a fost foarte emoționat să asculte povestea sorei Elena care i-a spus că fetițele se rugau în capelă ca Dumnezeu să le trimită de mâncare. Mai târziu, intrând acolo, el le-a găsit îngenuncheate în fața icoanelor."
(Ibid, p.153)

În alte situații când ne aflam fără pâine, sora Elena și-a dublat credința în miracole și deși am traversat un război împreună mereu Dumnezeu ne-a dat pâine chiar și atunci când de fapt costa foarte mult:

"Nu mai aveam pâine iar sora contabilă s-a adresat surorii Elena care nici ea nu mai avea nici un ban. Elena a plecat atunci spre brutărie pentru a face un credit. Ajunsă acolo, sora nu a îndrăznit să își pună în aplicare intențiile și s-a întors la Institut fără pâine. La ora prânzului, ea a început să intoneze după bunul ei obicei benedictin un imn de slavă către Cer și a ridicat ochii spre Dumnezeu implorâmdu-i ajutorul. Chiar în acel moment un gardian civil a sunat la poartă și le-a adus copiilor treizeci de kilograme de pîine care fusese rechiziționată chiar în acea dimineață."

În aceeași epocă tragică în care Spania se afla în ruine și în care începea să se adune în urma războiului civil, stareța Clara de la Concepcion Sanchez Garcia (1902-1973) "a folosit" în același mod credința tinerelor sale călugărițe:

Într-o zi, mânăstirea nu avea deloc pâine într-atât încât foamea tortura deja tinerele adolescente:

"Ea suferea foarte mult datorită situației de foamete și îl ruga în continuu pe Dumnezeu să o ajute să le hrănească pe călugărițe și mai ales pe cele mai tinere care erau în pericol să își piardă sănătatea datorită înfometării. Ea ne-a organizat pe toate în cor și am început să ne rugăm împreună cu voce tare la Iisus ca să ne dea alimente: ulei, linte, pâine etc. Ea ne spunea: "Repetați după mine! Doamne Dumnezeule, dă-ne pâine!"ªi strigați tare, din tot sufletul și cu multă încredere. De fiecare dată când ne-am rugat în acest fel lucrurile pentru care ne-am rugat au venit în moduri suprinzătoare. De exemplu, o persoană a sosit la poartă și ne-a spus: "Cred ca aceste legume vă vor face plăcere, Dumnezeu m-a inspirat să vi le aduc!"

Este dificil să ne încăpățânăm să vedem în toate aceste incidente repetate doar concidențe sau fructe ale hazardului. În schimb, se observă oare cu ochiul liber ceva supranatural în cazul lui Benoit Joseph Cottolengo, care într-o zi nu mai putea face datoriilor și a rezolvat situația în modul următor?

"Brutarul care susținea cu pâine Piccola Casa (această instituție adăpostea și hrănea gratuit sute de copii săraci și abandonați) se afla în situația neplăcută în care era forțat să își închidă magazinul din lipsă de fonduri deoarece servitorul Domnului nu își achitase datoriile față de el. După mai multe cereri făcute în van față de acesta, el a început să se roage seara acasă cu tot sufletul ca să găsească o soluție la situația în care se afla și care părea fără ieșire. Deodată un necunoscut s-a prezentat înaintea lui și i-a plătit toate sumele restante pe care Picola Casa nu reușise să le achite până în acel moment, lăsând în grija lui semnarea ultimei chitanțe și restituirea ei către servitorul Domnului."

Sfântul își propusese în mod imperativ să se abandoneze Providenței și îi încuraja astfel și pe alții:

"Creditorii știu ce au de făcut..ei știu că noi nu avem venituri fixe și că nu avem nimic, ei trebuie să știe că eu mă bazez doar pe Providența Divină. Dacă creditorii sunt de bună credință ei trebuie să fie convinși că un preot niciodată nu are intenția să le înșele așteptările și că Providența Divină nu apelează la tertipurile bancherilor: Dumnezeu îi recompensează întotdeauna pe cei care îi ajută cu ceva pe cei săraci."

În realitate, această încredere deplină în Divina Providență a fost întotdeauna răsplătită:

"Îmi amintesc că servitorul lui Dumnezeu mi-a spus de mai multe ori (chiar și în prezența altor creditori) că înainte de a ne cere banii înapoi ar trebui să mergem la slujbă; el ne trimitea apoi la slujba și dacă nu reușeam să obținem banii pe vreo altă cale providențiala ne trimitea înapoi la biserică pentru a ne ruga în continuare, spunând de exemplu Salve Regina a la Consolata. Ne spunea să revenim ulterior la el sperând că între timp vom primi ajutor de la Divina Providență."

Preotul apela mereu la rugăciuni și la implorarea grației divine pentru că efectiv toate mijloacele umane pe care le avea la dispoziție se epuizau foarte ușor :

"Într-o seară de toamnă a anului 1836, dacă îmi amintesc corect, m-am prezentat în fața servitorului lui Dumnezeu pentru a-i explica ca a 2-a zi dimineața la ora 8 fix trebuia neapărat să le dau muncitorilor mei salariile care se ridicau la un total de 4.000 franci. Nu aveam acești bani și mă așteptam să primesc de la preot o parte din ei pentru că el era principalul meu debitor. La fiecare cerere a mea de acest fel preotul îmi sugera să ne rugăm împreună Divinei Providențe asigurându-mă că nu ne va dezamăgi. Era deja foarte târziu, aproape 9 seara, și noi nu primisem încă banii de nicăieri. Preotul m-a trimis atunci acasă întrebându-mă la ce ora trebuie să efectuez plata a 2-a zi și i-am reamintit că la ora 8 dimineața. El mi-a sugerat atunci să amân plata până la ora 9 făcându-mă să cred că până atunci el va rezolva totul. M-am întors acasă liniștit, deși drumul a fost foarte greu pentru că începuse o ploaie torențială. De aceea am ajuns cu o jumătate de ora mai târziu și acolo l-am găsit pe domnul Giovanni Battista Pantas care mă aștepta și care era unul dintre colaboratorii mei dintr-o anumită întreprindere. El venise pur și simplu să-mi reamintească că nu mai îmi plătise fondul de rulment de mult și în felul acesta mi-a pus la dispoziție 4.000 franci."

Servitoarea Domnului Teresa Solari (1822-1908), discipola sfântului Benoit-Joseph Cottolengo și fondatoarea unui orfelinat numit La Petite Maison de la Providence în orașul Genes manifesta la rândul ei o încredere deplină în Divina Providență:

"Într-o zi orfelinatul se pregătea pentru celebrarea unei slujbe dar nu avea lumânări și nici bani ca să le cumpere. Fiind informată de aceasta situație critică, maica Solari a răspuns "Dumnezeu ne va ajuta !" și trebuie să admit că această credința a ei a avut efect. La sfârșitul zilei preotul San Giacomo a invitat copiii de la orfelinat să-l însoțească la o slubă funebră care s-a celebrat în parohia lui. Copiii au acceptat cu dragă inimă și pentru ajutorul lor au primit o sumă de bani și o anumită cantitate de lumânări pe care capela a dăruit-o cu generozitate orfelinatului."

Alta dată vinul pentru slujbe era cel care lipsea sau uleiul pentru candele iar când măicuțele s-au adresat Teresei Solari ea a răspuns în același mod :"Providența ne va ajuta". La nici o zi de la această rostire o doamna sau un domn vizita de obicei orfelinatul aducând o damigeană cu vin sau o sticlă cu ulei:

"La trezire doamna respectivă a simțit un impuls imperativ în sufletul ei ca și cum o voce interioară i-ar fi spus: " Du-i niște vin Teresei!".

Doamna a vrut să amâne această acțiune dar chemarea interioară s-a repetat de mai multe ori în acea zi și nu s-a liniștit până ea nu a dus o anumită cantitate de vin orfelinatului."

O aventură asemănătoare i s-a petrecut și preafericitei măicuțe Jeane Chanay (1795-1853), fondatoarea Ordinului surorilor Sfântului Iosif din Bordeaux:

"Provizia de vin este pe terminate, măicuță dragă!", i-a reamintit stareței sale sora Marie Ghertrude care se ocupa cu magazia.

"Bine, fata mea!" a răspuns calmă măicuța sfântului Josif ridicând un pic capul. "Mișcă un pic de butoi! Se va petrece ceea ce trebuie să se petreacă!"

"Am tot ridicat de butoi până când într-o bună dimineață chiar s-a golit. Cum să facem rost de alt vin ca să-l sfințim și să-l dăm surorilor noastre bolnave?"

Imperturbabila, măicuța Jeane a răspuns: "Nu te ingrijora, draga mea, o să avem și vinul."

Cu o jumătate de oră mai târziu, sora Marie Ghertrude a revenit să-i reîmprospăteze stareței memoria.

"Mă gândesc, mă gândesc la acest lucru, fata mea" a răspuns stareța cu blândețe. Între timp măicuța Jeane s-a adresat Cerului dar și Pământului și astepta un miracol, pentru că nu mai aveau nici un ban în casă. Spre prânz măicuța superioară și-a început rugăciunile rămânând în același timp plină de pace "Doamne Dumnzeule", spunea ea, "ajută-mă pentru că am promis în numele tău. Numai Tu ma poți ajuta să-mi țin promisiunea!".

O dată încheiată această rugăciune a sosit la poarta mânăstirii domnișoara Guyon, o persoană caritabilă din oraș care a început să le reproșeze măicuțelor cu amabilitate: "Ah! Măicuța mea trebuie să fie din nou vina dumneavoastră. Domnul nostru m-a însărcinat cu o rugăminte! Nici nu am ajuns bine de dimineață la capelă ca să-mi fac rugăciunile că a și început să mă obsedeze gândul că nu mai aveți vin. "Du-i niște vin măicuței Sfântului Iosif!" am auzit cu claritate in inima mea. Am crezut că mi se pare și am vrut să mă gândesc la altceva. Degeaba. Era imposibil să-mi mut gândul, așa că la sfârșitul slujbei, foarte confuză, am ieșit din catedrală și am venit aici. E adevărat că aveți nevoie de vin?"

Măicuța Sfântului Iosif a ascultat-o surâzând.

"Zâmbiți, măicuța mea, deci este adevărat că aveți nevoie de vin."

"Domnișoară" a răspuns maica stareță, "faceți cum vreți, nu eu sunt cea care v-a cerut vinul, a-ți primit doar o inspirație."

"Dar chiar aveți nevoie de vin?"

"Da domnișoară, azi dimineață am constatat că s-a terminat și ultima picătura."

"Bine, atunci am înțeles, am avut deci o percepție reală. Am nevoie doar de niște oameni care să aducă un butoi de vin pentru că servitorii mei nu sunt acasă."

"Mergeți în pace" a răspuns maica superioară, "veți găsi în fața porții dumneavoastră doi oameni care vă vor cere de lucru."

Lucrurile s-au petrecut întocmai și la cină chiar și măicuțele și-au permis un pahar cu vin."

Aceasta nu a fost singura dată când maica Sfântului Iosif a primit astfel de ajutoare providențiale:

"Într-o dimineață, pe la ora 11:30, sora bucătăreasă a venit s-o prevină pe maica superioară că nu mai avea din ce să gătească pentru prânz.

"Atunci hai să mergem toate la capela ca să ne dăm examenul" a comandat măicuța sfântului Iosif. Pe la ora 12:00 ne-am dus ca de obicei din capelă în sala de mese care era foarte strâmtă și care servea de asemenea și ca dormitor comun. Maica superioară a început o rugăciune specială pentru binecuvântarea mesei. Sora Wilfred și sora sfântului Stanislas păstrau tăcerea. Deodată maica stareță le-a văzut râzând în glugă.

"Ce-ați găsit de râs? a întrebat ea un pic severă.

"Maica noastră, dar ce binecuvântați acolo, nu este nimic pe masă!"

Maica superioară a deschis apoi larg poarta capelei, a privit spre altar și s-a adresat Domnului cu familiaritatea ei obișnuită.

"Vedeți, Domnul meu, servitoarele voastre nu au credință. Arătați-le vă rog puterea Voastră, veniți să ne ajutați și ele vor învăța să se încreadă în bunătatea Voastră."

Acestea fiind spuse a închis poarta și s-a așezat la locul său rugând-o pe una dintre surori să lectureze rugăciunea obișnuită dinaintea mesei. Aproape imediat după aceea soneria a anunțat o vizită. Servitoarea doamnei Raige, o vecină din apropiere, adusese 3 porții de mâncare pentru cele 3 surori. În momentul în care a vrut să se așeze la masă doamna Raige s-a gândit că probabil surorile nu au ce mânca în acea zi și atunci le-a trimis la fiecare câte 2 feluri de mâncare."

Asemenea fapte miraculoase nu aparțin numai trecutului îndepărtat ca să avem tendința să le considerăm fapte legendare. De exemplu, părintele Frank Solano Casey (1870-1957) stareț la mânăstirea Capucinilor din Detroit, Statele Unite și director al Ordinului Treimii a organizat în 1929 împreună cu confrații săi un restaurant gratuit pe nume Soup Kitchen, în care oferea săracilor și copiilor abandonați cel puțin o masă pe zi:

"Într-o zi părintele Herman și-a dat seama că nu mai era aproape deloc pâine pentru Soup Kitchen. Preocupat el a ieșit din sala Ordinului Treimii și a trecut în biroul părintelui Solano ca să-l anunțe că nu mai e pâine. Fratele Solano s-a ridicat, a făcut o cruce în direcția bucătăriei și l-a invitat cu amabilitate pe bucătarul Herman să se abandoneze în brațele Providenței. După puțin timp un om a bătut la poartă și a adus un coș enorm de pâine proaspătă care provenea de la o brutărie din oraș. "Pur si simplu camionul meu e prea plin!", a spus el."

Francisco Mendes Casariego (1850-1924), fondatorul Ordinului Surorilor Trinitare din Madrid a fost și el obișnuit cu asemenea clipiri de simpatie ale ochilor Providenței:

"În decembrie 1894, el a notat în jurnalul mânăstirii că a primit un coș cu pâine" exact în ziua în care nu mai aveau bani ca să cumpere". Cu 2 luni mai târziu el a notat din nou în jurnal faptul că un băiețel a sosit la poarta mânăstirii aducând un sac mare cu pâine albă proaspătă," precis în ziua în care nu mai aveau cu ce să plătească brutarul".

Astfel de evenimente au avut loc frecvent scutind-o de suferință pe sora contabilă, care a învățat de la maestrul ei să se abandoneze Providenței. Ea a mărturisit că învățase să meargă mai mereu pe un fir subțire de credință, asemenea circarilor. Ea a întalnit într-o zi un om pe stradă:

"-Sunteti Trinitară? a întrebat el.
-Da .
-Vă rog să-i dați atunci acest plic părintelui Francisco.

Când părintele a deschis plicul, ochii i s-au umplut de lacrimi, relatează un martor. El ascundea 8000 pesetas. Aceasta era suma exact pe care Trinitarii trebuiau să o plătească brutarului care îi amenințase că nu o să le mai furnizeze pâine dacă nu erau în stare să-și plătească datoria imediat."

Un alt fapt asemănător a impresionat foarte profund întreaga comunitate a Trinitarilor:

"Comunitatea ducea lipsa de pâine. Nu le mai rămăseseră decât 13 pâini pe care părintele le păstra pentru a le da săracilor în fiecare marți și era exact ziua de marți. M-am dus să expun situația părintelui și să-i explic marea nevoie în care ne aflam. Era ora prânzului, călugărițele și fetițele din orfelinat se aflau deja în sala de mese neștiind că nu mai este pâine. I-am cerut părintelui să doneze cele 13 pâini fetițelor, dar el a refuzat pentru că acelea erau consacrate săracilor. După câteva momente de gândire părintele s-a retras în capelă. El a petrecut doar un sfert de oră imobil la picioarele altarului și apoi s-a auzit sunând clopoțelul de la poartă. Am deschis și am văzut un bărbat bătrân și venerabil care semăna cu Sfântul Iosif. Fără să spună un cuvânt el ne-a dat un sac de mâncare și ne-a arătat prin gesturi că trebuie să-l acceptăm și să-l ducem la bucătărie. El nu a răspuns atunci când l-am întrebat cum trebuie să-i mulțumim și a plecat fără să pronunțe un cuvânt."

Misteriosul personaj adusese în acea seară de mâncare pentru întreaga comunitate și pentru toți copiii din orfelinat.

Binefăcători cerești

Uneori donatorii generoși par să vină din altă lume așa cum i s-a petrecut odinioară fratelui Alfonso de Scalona(+1854), un fransciscan plecat să evanghelizeze indienii din Noua Spanie. Într-o zi în care se rătăcise în munții deșertici din Flamanco, aflați la o anumită distanță de Mexic, el își epuizase deja toate proviziile și simțea că își pierdea rapid puterile datorită inaniției. Atunci un înger a apărut înaintea lui și i-a adus o carafă cu apă proaspătă și o pâine caldă. Întărit de această hrană cerească, piosul misionar a fost în stare să meargă din nou și să găsească în sfârșit mânăstirea în căutarea căreia pornise.

Cu doua secole mai târziu, sfântul Ignace de Laconi (1701-1781), fratele contabil al mânăstirii de capucini din Cagliari, în Sardinia, a fost scos dintr-o încurcătura asemănătoare de mesageri cerești similari:

"Într-o dimineață, în timp ce Fratele Ignace întârzia să se roage în biserică, călugării din sala de mese au realizat că nu mai aveau deloc pâine pentru prânz. Frații au dat fuga atunci la servitorul Domnului pentru a-i expune întreaga problemă cu toate aspectele și consecințele ei și pentru a-l mustra că neglijase acest aspect. Fratele Ignace a ascultat cu umilință situația și s-a întors în biserică pentru a continua să se roage. După încă puțin timp, fratele bucătar a venit să îl anunțe pe Ignace că în bucătărie apăruseră doi adolescenți aducând două coșuri imense pline cu pâini proaspete și calde. În primul moment, bucătarul nu a realizat că este vorba de un miracol și a vrut să îi recompenseze pe cei doi tineri. Dar el i-a căutat preutindeni și nu i-a mai găsit și nimeni nu știa pe unde intraseră și pe unde ieșiseră din mânăstire. Confuz, Fratele bucătar a alergat atunci la Fratele Ignace și s-a aruncat la picioarele lui pentru a-i cere ierare. Servitorul Domnului i-a răspuns: "Dragul meu frate, să nu mai fiți niciodată neîncrezător în Providența Divină..ea nu își abandonează niciodată servitorii."

În acest caz, ne gândim bineînțeles la îngeri veniți din Cer. Dar de unde apăruseră pâinile? Noi credem că ele au apărut din aceeași sursă din care Fecioara Maria a materializat inelul de aur pe care i l-a oferit sfântului Benoit Joseph Cottolengo pentru a-și plăti datoriile pe care le avea față de brutarul său. Binefăcătoarea celestă a fost primită în mânăstire de sora Gabriela care nu a bănuit identitatea ei cerească și care a vut o surpriză extraordinară în momentul în care i s-a explicat ulterior cu cine stătuse de vorbă.

Surorile preafericitei Benedetta Cambagio (1791-1858) și-au dat seama mult mai repede de identitatea donatoarei miraculoase care venise să le viziteze:

"O doamnă necunoscută de o frumusețe extraordinară, îmbrăcată ca o țărancă, a intrat în mânăstire, a salutat-o pe Maica Stareță și a vorbit cu surorile pe care le-a întâlnit în calea sa și cărora le-a oferit un coș uriaș cu fructe coapte și delicioase. În timp ce se retrăgea spre ieșire, surorile au întrebat-o de unde vine și ea le-a răspuns că vine "de sus", după care a dispărut imediat."

Tot Fecioara Maria a fost aceea care a venit să îi aducă alimente lui Edvige Carboni, când nu se mai găsea de mâncare în casa ei datorită problemelor financiare ale familiei sale:

"Altă dată, mai precis pe 12 septembrie, când se sărbătorea Sfântul Nume al Mariei, Fecioara Maria a venit în casa noastră și i-a adus lui Edvige un pachet uriaș de biscuiți de Savoia."

Donatorii și darurile lor sunt în fiecare caz variate și pline de originalitate:

"Am asistat de mai multe ori la apariția miraculoasă a tot felul de alimente: cafea, vin, lichioruri, prăjituri etc..Ea (Edvige) primea aceste cadouri celeste de la Iisus, de la Fecioara Maria, de la sfânta Ana, de la sfânta Agnes, de la sfântul Dominic Savio, de la sfântul Ioan Bosco"

În ultimii ani de viață ai servitoarei Domnului Edvige Carboni, Sfântul Dominic Savio era cel care venea cel mai des ca să o viziteze acasă:

"Pe 28 ianuarie 1950, mă aflam la bucătărie când am auzit soneria. M-am dus să deschid ușa și l-am primit pe Dominic Savio care era bine îmbrăcat cu un pantalon și o vestă de culoarea gri deschis. El mi-a zâmbit și mi-a spus:

"Am venit să vă aduc un mic cadou ție și Paolinei." ªi mi-a dat un pachet de cafea naturală. "Puteți să le oferiți din cafeaua aceasta și miniștrilor Domnului, preoții cei săraci, pe care îi cunoașteți."

De îndată ce a pronunțat aceste cuvinte, Sfântul Dominic Savio a dispărut, lăsând în inima mea o bucurie imensă."

Câteodată, darurile celeste sunt de o delicatețe cu totul deosebită, așa cum au fost în ziua în care Edvige era bolnavă:

"Într-o seară, Sfânta Tereza a Pruncului lui Iisus a apărut în fața mea și a început să îmi presare pe pat petale proaspete de trandafiri. Apoi a dispărut brusc, ca o boare din altă lume..."

Altădată, Edvige a primit buchete de violete sau crini. Florile erau de fiecare dată reale, tangibile, parfumate și puteau fi dispuse în diverse vaze.

Fenomene asemănătoare s-au petrecut și misticei Maria Concetta Pantusa (1894-1953).

"Era în anul 1939 când au căzut pentru prima oară flori pe Maria Concetta, în mansarda ei din via S. Caterina. Semănau cu fulgi mari de nea care cădeau din plafonul total închis al camerei sale și se depuneau pe părul și pe veșmintele ei. Martorii acestei prime minuni florale au fost sora Speranza și copii de la orfelinat care au început să bată din palme la vederea spectacolului insolit. Îngerul ei păzitor era cel care răspândea petalele prin cameră și peste ea. Alte flori i-au fost dăruite ulterior și de sfânta Gemma Galgani, de sfântul Paul al Crucii și de Sfânta Maria Goretti și chiar de Iisus însuși."

Video

Angelinspir.ro

Filme documentare

Rugaciune

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale

Cartea lui Enoh

Ganduri inspirate

"Ingerilor ceresti, slujitori blanzi si plini de sfintenie ai lui Dumnezeu, li se supune intreaga bogatie a naturii si viata spirituala."
Aurelius Augustinus

Video

Angelinspir.ro

Filme documentare

Rugaciune

Impresii

Cartea lui Enoh

Ganduri inspirate

Ierarhii angelice

Mari suflete

Interventii ale ingerilor

Modalitati de contactare

Despre ingeri

Fii un inger pentru ceilalti

Creatii artistice