Prima pagina arrowDonatori inspirati

Donatori inspirati

Leon de Lisbonne, unul dintre primii companioni ai sfântului Pietro d'Alcantara (secolul al XVI-lea) se afla  într-o zi împreună cu un frate într-o cursă apostolică È™i s-au rătăcit într-o zonă deÈ™ertică din Castilia. Ei È™i-au dat deodată seama că nu mai găsesc drumul È™i că nu au nimic de mâncare la ei. În faÈ›a lor se afla un drum foarte lung de parcurs, iar foamea începuse să îi tortureze. Deodată un corb a coborât la ei È™i le-a depus la picioare o pâine magnifică, caldă È™i cu coaja un pic crocantă ca È™i cum fusese doar scoasă din cuptor.

În general donatorii nu sunt numai corbi, pentru care totuÈ™i Domnul pare să aibă o predilecÈ›ie,  încă de pe vremea lui Ilie. Îi regăsim pe corbi È™i în povestea sfântului Paul Ermitul (230-342) care veneau, conform celor relatate de sfântul Jerome, să îl susÈ›ină în solitudine în Tebaida.

Servitoarea Domnului Barbara Micarelli (1845-1909) a avut È™i ea o experiență asemănătoare când într-o zi comunitatea spirituală pe care o fondase se afla în mare nevoie:

"Nu mai era nimic de mâncare. Sora bucătăreasă obÈ›inuse autorizaÈ›ia de a merge să gătească cicoarea din  grădină, dar nu mai avea nici măcar un strop de ulei pentru a o prepara.

Cu puÈ›in înainte de ora dejunului, clopotul bisericii a început să bată. Bucătăreasa a sosit È™i a anunÈ›at-o pe maica stareță că ea a gătit cicoarea, dar nu a avut nici măcar puÈ›in ulei pentru a-i da gust. Maica stareță a răspuns:

angel262.jpg"Nu prea contează! Haide pentru moment să mergem în Biserică. Dumnezeu ne va ajuta!" Când clopotele au bătut din nou, toate surorile au coborât la sala de mese. Cu mâinile împreunate, Maica stareță a binecuvântat masa È™i toate călugăriÈ›ele au luat loc pe bănci aÈ™teptând mâncarea. Dar ce puteau oare spera să realizeze atunci când aproape toate cele trebuincioase lipseau?
- Este momentul să aducem tocana chiar și fără ulei, a ordonat ea. Astfel vom cunoaște gustul și efectul sărăciei.
În acelaÈ™i timp, măicuÈ›a a închis ochii È™i a început să murmure o rugăciune. Ea a rostit: "Dă-ne nouă astăzi pâinea noastră  cea de toate zilele" Ar fi putut oare Domnul nostru să refuze o asemenea cerere plină de umilință?
Clopoțelul de la intrare a sunat viguros.
-Iată È™i mâncarea noastră! a rostit măicuÈ›a surâzând...

CălugăriÈ›ele au surâs È™i ele când sora portăreasă  le-a anunÈ›at că un om tocmai le-a făcut o supriză frumoasă. El stătea în faÈ›a porÈ›ii cu două coÈ™uri pline de pâine proapsătă È™i de vin È™i căra o oală mare plină de supă proaspătă de legume."


Miracol sau coincidență uluitoare? Fiecare este liber să judece după  propria lui raÈ›iune. Dar iată ce i s-a petrecut asemănător într-o zi sfintei Celia Barbieri, (1847-1870), tânăra fondatoare a grupării "Micile Surori ale Maicii Domnului a celor ÎndureraÈ›i":

"Eram bucătăreasă. Într-o dimineață am descoperit că nu mai aveam deloc provizii în casă È™i nu aveam din ce să gătim. Puteam spune că trăiam în fiecare zi din ceea ce ne trimitea ProvidenÈ›a lui Dumnezeu.

M-am prezentat la fondatoare cu o sticlă  care mai conÈ›inea puÈ›in ulei:
-Asta este tot ce avem pentru astăzi. Ce să facem?
-Cu acest ulei haide să alimentăm candela pentru sfântul Francois de Paule, a răspuns ea....

Am executat ordinul cu pioÈ™enie. Îmi amintesc foarte bine că în timp ce aprindeam lampa mă adresam sfântului Francois È›intind icoana lui cu degetul: "Trebuie să reuÈ™eÈ™ti să ne ajuÈ›i!" După câteva ore, am auzit o bătaie la poartă. DeÈ™i nu era serviciul meu (deoarece fiecare aveam sarcini bine definite) am mers să deschid eu însămi È™i am fost foarte bucuroasă să găsesc în faÈ›a porÈ›ii un om care purta un coÈ™ imens plin cu bunătăți de la Dumnmezeu: făină, pâine, vin È™i tot felul de alte provizii. Am efectuat pentru el anumite munci timp în care am reuÈ™it să îl întreb:
-Ne-aÈ›i dat această hrană ca plată  pentru muncile pe care le facem pentru dumneavostră?
-Nu, plata va veni mai târziu. Aceasta este doar o donaÈ›ie pe care am fost inspirat să o fac pentru voi astăzi." 

IntervenÈ›ii asemănătoare providenÈ›iale au punctat primii ani ai orfelinatului fondat de venerabila Elena Aiello (1898-1961) în 1928:

"În martie 1934, trebuia să îi plătim un chintal de ulei lui Pietro Rizzo, din Montalto, iar sora Elena nu È™tia cum să facă aceasta. În timpul sărbătorii sfântului Iosif, ea l-a invocat cu umilință să intervină È™i la puÈ›in timp după aceea un binefăcător a sosit la orfelinat aducând o donaÈ›ie care valora exact cât chintalul de ulei datorat."

Altă  dată, ne lipseau toate cele trebuincioase prânzului:

"Sora Elena a văzut apropiindu-se câteva fetiÈ›e care o anunÈ›au că nu mai este nimic de mâncare în bucătărie, în afara câtorva paste. Sora Elena le-a mângâiat pe cap È™i le-a trimis să se roage în capelă asigurându-le că Dumnezeu are grijă de ele..

Cu câteva minute mai târziu, comisarul poliÈ›iei s-a prezentat la poartă  cu 18 kilograme de peÈ™te. El a fost foarte emoÈ›ionat să  asculte povestea sorei Elena care i-a spus că fetiÈ›ele se rugau în capelă ca Dumnezeu să le trimită de mâncare. Mai târziu, intrând acolo, el le-a găsit îngenuncheate în faÈ›a icoanelor."

(Ibid, p.153)

În alte situaÈ›ii când ne aflam fără pâine, sora Elena È™i-a dublat credinÈ›a în miracole È™i deÈ™i am traversat un război împreună mereu Dumnezeu ne-a dat pâine chiar È™i atunci când de fapt costa foarte mult:

"Nu mai aveam pâine iar sora contabilă s-a adresat surorii Elena care nici ea nu mai avea nici un ban. Elena a plecat atunci spre brutărie pentru a face un credit. Ajunsă acolo, sora nu a îndrăznit să îÈ™i pună în aplicare intenÈ›iile È™i s-a întors la Institut fără pâine. La ora prânzului, ea a început să intoneze după bunul ei obicei benedictin un imn de slavă către Cer È™i a ridicat ochii spre Dumnezeu implorâmdu-i ajutorul. Chiar în acel moment un gardian civil a sunat la poartă È™i le-a adus copiilor treizeci de kilograme de pîine care fusese rechiziÈ›ionată chiar în acea dimineață."

În aceeaÈ™i epocă tragică în care Spania se afla în ruine È™i în care începea să se adune în urma războiului civil, stareÈ›a Clara de la Concepcion Sanchez Garcia (1902-1973) "a folosit" în acelaÈ™i mod credinÈ›a tinerelor sale călugăriÈ›e:

Într-o zi, mânăstirea nu avea deloc pâine într-atât încât foamea tortura deja tinerele adolescente:

"Ea suferea foarte mult datorită situaÈ›iei de foamete È™i îl ruga în continuu pe Dumnezeu să o ajute să le hrănească pe călugăriÈ›e È™i mai ales pe cele mai tinere care erau în pericol să îÈ™i piardă sănătatea datorită înfometării. Ea ne-a organizat pe toate în cor È™i am început să ne rugăm împreună cu voce tare la  Iisus ca să ne dea alimente: ulei, linte, pâine etc. Ea ne spunea: "RepetaÈ›i după mine! Doamne Dumnezeule, dă-ne pâine!"ªi strigaÈ›i tare, din tot sufletul È™i cu multă încredere. De fiecare dată când ne-am rugat în acest fel lucrurile pentru care ne-am rugat au venit în moduri suprinzătoare. De exemplu, o persoană a sosit la poartă È™i ne-a spus: "Cred ca aceste legume vă vor face plăcere, Dumnezeu m-a inspirat să vi le aduc!"


Este dificil să ne încăpățânăm să vedem în toate aceste incidente repetate doar concidenÈ›e sau fructe ale hazardului. În schimb, se observă oare cu ochiul liber ceva supranatural în cazul lui Benoit Joseph Cottolengo, care într-o zi nu mai putea face datoriilor È™i a rezolvat situaÈ›ia în modul următor?

"Brutarul care susÈ›inea cu pâine Piccola Casa (această instituÈ›ie  adăpostea È™i hrănea gratuit sute de copii săraci È™i abandonaÈ›i) se afla în situaÈ›ia neplăcută în care era forÈ›at să îÈ™i închidă magazinul din lipsă de fonduri deoarece servitorul Domnului nu îÈ™i achitase datoriile față de el. După mai multe cereri făcute în van față de acesta, el a început să se roage seara acasă cu tot sufletul ca să găsească o soluÈ›ie la situaÈ›ia în care se afla È™i care părea fără ieÈ™ire. Deodată un necunoscut s-a prezentat înaintea lui È™i i-a plătit toate sumele restante pe care Picola Casa nu reuÈ™ise să le achite până în acel moment, lăsând în grija lui semnarea ultimei chitanÈ›e È™i restituirea ei către servitorul Domnului."

Sfântul îÈ™i propusese în mod imperativ să se abandoneze ProvidenÈ›ei È™i îi încuraja astfel È™i pe alÈ›ii:

"Creditorii È™tiu ce au de făcut..ei È™tiu că noi nu avem venituri fixe È™i că nu avem nimic, ei trebuie să È™tie că eu mă bazez doar pe ProvidenÈ›a Divină. Dacă creditorii sunt de bună credință ei trebuie să fie convinÈ™i că un preot niciodată nu are intenÈ›ia să le înÈ™ele aÈ™teptările È™i că ProvidenÈ›a Divină nu apelează la tertipurile bancherilor: Dumnezeu îi recompensează întotdeauna pe cei care îi ajută cu ceva pe cei săraci."

În realitate, această  încredere deplină în Divina Providență a fost întotdeauna răsplătită:

"Îmi amintesc că servitorul lui Dumnezeu mi-a spus de mai multe ori (chiar È™i în prezenÈ›a altor creditori) că înainte de a ne cere banii înapoi ar trebui să mergem la slujbă; el ne trimitea apoi la slujba È™i dacă nu reuÈ™eam să obÈ›inem banii pe vreo altă cale providenÈ›iala ne trimitea înapoi la biserică pentru a ne ruga în continuare, spunând de exemplu Salve Regina a la Consolata. Ne spunea să revenim ulterior la el sperând că între timp vom primi ajutor de la Divina Providență."

Preotul apela mereu la rugăciuni È™i la implorarea graÈ›iei divine pentru că  efectiv toate mijloacele umane pe care le avea la dispoziÈ›ie se epuizau foarte uÈ™or :

"Într-o seară  de toamnă a anului 1836, dacă îmi amintesc corect, m-am prezentat în faÈ›a servitorului lui Dumnezeu pentru a-i explica ca a 2-a zi dimineaÈ›a la ora 8 fix trebuia neapărat să le dau muncitorilor mei salariile care se ridicau la un total de 4.000 franci. Nu aveam aceÈ™ti bani È™i mă aÈ™teptam să primesc de la preot o parte din ei pentru că el era principalul meu debitor. La fiecare cerere a mea de acest fel preotul îmi sugera să ne rugăm împreună Divinei ProvidenÈ›e asigurându-mă că nu ne va dezamăgi.  Era deja  foarte târziu, aproape 9 seara, È™i noi nu  primisem încă banii de nicăieri. Preotul m-a trimis atunci acasă întrebându-mă la ce ora trebuie să efectuez plata a 2-a zi È™i i-am reamintit că la ora 8 dimineaÈ›a. El mi-a sugerat atunci să amân plata până la ora 9 făcându-mă să cred că până atunci el va rezolva totul. M-am întors acasă liniÈ™tit, deÈ™i drumul a fost foarte greu pentru că începuse o ploaie torenÈ›ială. De aceea am ajuns cu o jumătate de ora mai târziu È™i acolo l-am găsit pe domnul Giovanni Battista Pantas care mă aÈ™tepta È™i care era unul dintre colaboratorii mei dintr-o anumită întreprindere. El venise pur È™i simplu să-mi reamintească că nu mai îmi plătise fondul de rulment de mult È™i în felul acesta mi-a pus la dispoziÈ›ie 4.000 franci."


Servitoarea Domnului Teresa Solari (1822-1908), discipola sfântului Benoit-Joseph Cottolengo È™i fondatoarea unui orfelinat numit La Petite Maison de la Providence în oraÈ™ul Genes manifesta la rândul ei o încredere deplină în Divina Providență:

"Într-o zi orfelinatul se pregătea pentru celebrarea unei slujbe dar nu avea lumânări È™i nici bani ca să le cumpere. Fiind informată de aceasta situaÈ›ie critică, maica Solari a răspuns "Dumnezeu ne va ajuta !" È™i trebuie să admit că această credinÈ›a a ei a avut efect. La sfârÈ™itul zilei preotul San Giacomo a invitat copiii de la orfelinat să-l însoÈ›ească la o slubă funebră care s-a celebrat în parohia lui. Copiii au acceptat cu dragă inimă È™i pentru ajutorul lor au primit o sumă de bani È™i o anumită cantitate de lumânări pe care capela a dăruit-o cu generozitate orfelinatului."

Alta dată vinul pentru slujbe era cel care lipsea sau uleiul pentru candele iar când măicuÈ›ele s-au adresat Teresei Solari ea a răspuns în acelaÈ™i mod :"ProvidenÈ›a ne va ajuta". La nici o zi de la această rostire o doamna sau un domn vizita de obicei orfelinatul aducând o damigeană cu vin sau o sticlă cu ulei:

"La trezire doamna respectivă a simÈ›it un impuls imperativ în sufletul ei ca È™i cum o voce interioară i-ar fi spus: " Du-i niÈ™te vin Teresei!".

Doamna a vrut să amâne această  acÈ›iune dar chemarea interioară  s-a repetat de mai multe ori în acea zi È™i nu s-a liniÈ™tit până ea nu a dus o anumită  cantitate de vin orfelinatului." 


O aventură  asemănătoare i s-a petrecut È™i preafericitei măicuÈ›e Jeane Chanay (1795-1853), fondatoarea Ordinului surorilor Sfântului Iosif din Bordeaux:

"Provizia de vin este pe terminate, măicuță dragă!", i-a reamintit stareței sale sora Marie Ghertrude care se ocupa cu magazia.

"Bine, fata mea!" a răspuns calmă măicuÈ›a sfântului Josif ridicând un pic capul. "MiÈ™că un pic de butoi! Se va petrece ceea ce trebuie să se petreacă!"

"Am tot ridicat de butoi până când într-o bună dimineață chiar s-a golit. Cum  să facem rost de alt vin ca să-l sfinÈ›im È™i să-l dăm surorilor noastre bolnave?"

Imperturbabila, măicuța Jeane a răspuns: "Nu te ingrijora, draga mea, o să avem și vinul."

Cu o jumătate de oră mai târziu, sora Marie Ghertrude a revenit să-i reîmprospăteze stareÈ›ei memoria.

"Mă gândesc, mă gândesc la acest lucru, fata mea" a răspuns stareÈ›a cu blândeÈ›e. Între timp măicuÈ›a Jeane s-a adresat Cerului dar È™i Pământului È™i astepta un miracol, pentru că nu mai aveau nici un ban în casă. Spre prânz măicuÈ›a superioară È™i-a început rugăciunile rămânând în acelaÈ™i timp plină de pace "Doamne Dumnzeule", spunea ea, "ajută-mă pentru că am promis în numele tău. Numai Tu ma poÈ›i ajuta să-mi È›in promisiunea!".

O dată  încheiată această rugăciune a sosit la poarta mânăstirii domniÈ™oara Guyon, o persoană  caritabilă din oraÈ™ care a început să le reproÈ™eze măicuÈ›elor cu amabilitate: "Ah! MăicuÈ›a mea trebuie să fie din nou vina dumneavoastră. Domnul nostru m-a însărcinat  cu o rugăminte! Nici nu am ajuns bine de dimineață la capelă ca să-mi fac rugăciunile că a È™i început să mă obsedeze gândul că nu mai aveÈ›i vin. "Du-i niÈ™te vin măicuÈ›ei Sfântului Iosif!" am auzit cu claritate in inima mea. Am crezut că mi se pare È™i am vrut să mă gândesc la altceva. Degeaba. Era imposibil să-mi mut gândul, aÈ™a că la sfârÈ™itul slujbei, foarte confuză, am ieÈ™it din catedrală È™i am venit aici. E adevărat că aveÈ›i nevoie de vin?"

angel263.jpgMăicuÈ›a Sfântului Iosif a ascultat-o surâzând.

"ZâmbiÈ›i, măicuÈ›a mea, deci este adevărat că aveÈ›i nevoie de vin."

"Domnișoară" a răspuns maica stareță, "faceți cum vreți, nu eu sunt cea care v-a cerut vinul, a-ți primit doar o inspirație."

"Dar chiar aveți nevoie de vin?"

"Da domnișoară, azi dimineață am constatat că s-a terminat și ultima picătura."

"Bine, atunci am înÈ›eles, am avut deci o percepÈ›ie reală. Am nevoie doar de niÈ™te oameni care să aducă un butoi de vin pentru că servitorii mei nu sunt acasă."

"MergeÈ›i în pace" a răspuns maica superioară, "veÈ›i găsi în faÈ›a porÈ›ii dumneavoastră doi oameni care vă vor cere de lucru."

Lucrurile s-au petrecut întocmai È™i la cină  chiar È™i măicuÈ›ele È™i-au permis un pahar cu vin."


Aceasta nu a fost singura dată când maica Sfântului Iosif a primit astfel de ajutoare providenÈ›iale:

"Într-o dimineață, pe la ora 11:30, sora bucătăreasă a venit s-o prevină pe maica superioară că nu mai avea din ce să gătească pentru prânz.

"Atunci hai să mergem toate la capela ca să ne dăm examenul" a comandat măicuÈ›a sfântului Iosif. Pe la ora 12:00 ne-am dus ca de obicei din capelă în sala de mese care era foarte strâmtă È™i care servea de asemenea È™i ca dormitor comun. Maica superioară a început o rugăciune specială pentru binecuvântarea mesei. Sora Wilfred È™i sora sfântului Stanislas păstrau tăcerea. Deodată maica stareță le-a văzut râzând în glugă.

"Ce-aÈ›i găsit de râs? a întrebat ea un pic severă.

"Maica noastră, dar ce binecuvântaÈ›i acolo, nu este nimic pe masă!"

Maica superioară a deschis apoi larg poarta capelei, a privit spre altar și s-a adresat Domnului cu familiaritatea ei obișnuită.

"VedeÈ›i, Domnul meu, servitoarele voastre nu au credință. ArătaÈ›i-le vă rog puterea Voastră, veniÈ›i să ne ajutaÈ›i È™i ele vor învăța să se încreadă în bunătatea Voastră."

Acestea fiind spuse a închis poarta È™i s-a aÈ™ezat la locul său rugând-o pe una dintre surori să lectureze rugăciunea obiÈ™nuită dinaintea mesei. Aproape imediat după aceea soneria a anunÈ›at o vizită. Servitoarea doamnei Raige, o vecină din apropiere, adusese 3 porÈ›ii de mâncare pentru cele 3 surori. În momentul în care a vrut să se aÈ™eze la masă doamna Raige s-a gândit că probabil surorile nu au ce mânca în acea zi È™i atunci le-a trimis la fiecare câte 2 feluri de mâncare." 

Asemenea fapte miraculoase nu aparÈ›in numai trecutului îndepărtat ca să avem tendinÈ›a să le considerăm fapte legendare. De exemplu, părintele Frank Solano Casey (1870-1957) stareÈ› la mânăstirea Capucinilor din Detroit, Statele Unite È™i director al Ordinului Treimii a organizat în 1929 împreună cu confraÈ›ii săi un restaurant gratuit pe nume Soup Kitchen, în care oferea săracilor È™i copiilor abandonaÈ›i cel puÈ›in o masă pe zi:

"Într-o zi părintele Herman È™i-a dat seama că nu mai era aproape deloc pâine pentru Soup Kitchen. Preocupat el a ieÈ™it din sala Ordinului Treimii È™i a trecut în biroul părintelui Solano ca să-l anunÈ›e că nu mai e pâine. Fratele Solano s-a ridicat, a făcut o cruce în direcÈ›ia bucătăriei È™i l-a invitat cu amabilitate pe bucătarul Herman să se abandoneze în braÈ›ele ProvidenÈ›ei. După puÈ›in timp un om a bătut la poartă È™i a adus un coÈ™ enorm de pâine proaspătă care provenea de la o brutărie din oraÈ™. "Pur si simplu camionul meu e prea plin!", a spus el." 

Francisco Mendes Casariego (1850-1924), fondatorul Ordinului Surorilor Trinitare din Madrid a fost și el obișnuit cu asemenea clipiri de simpatie ale ochilor Providenței:

"În decembrie 1894, el a notat în jurnalul mânăstirii că a primit un coÈ™ cu pâine" exact în ziua în care nu mai aveau bani ca să cumpere". Cu 2 luni mai târziu el a notat din nou în jurnal faptul că un băieÈ›el a sosit la poarta mânăstirii aducând un sac mare cu pâine albă proaspătă," precis în ziua în care nu mai aveau cu ce să plătească brutarul".

Astfel de evenimente au avut loc frecvent scutind-o de suferință pe sora contabilă, care a învățat de la maestrul ei să se abandoneze ProvidenÈ›ei. Ea a mărturisit că învățase să meargă mai mereu pe un fir subÈ›ire de credință, asemenea circarilor. Ea a întalnit într-o zi un om pe stradă:

"-Sunteti Trinitară? a întrebat el.
-Da .
-Vă  rog să-i daÈ›i atunci acest plic părintelui Francisco.


Când părintele a deschis plicul, ochii i s-au umplut de lacrimi, relatează  un martor. El ascundea 8000 pesetas. Aceasta era suma exact pe care Trinitarii trebuiau să o plătească brutarului care îi ameninÈ›ase că nu o să le mai furnizeze pâine dacă nu erau în stare să-È™i plătească datoria imediat."

Un alt fapt asemănător a impresionat foarte profund întreaga comunitate a Trinitarilor:

"Comunitatea ducea lipsa de pâine. Nu le mai rămăseseră decât 13 pâini pe care părintele le păstra pentru a le da săracilor în fiecare marÈ›i È™i era exact ziua de marÈ›i. M-am dus să expun situaÈ›ia părintelui È™i să-i explic marea nevoie în care ne aflam. Era ora prânzului, călugăriÈ›ele È™i fetiÈ›ele din orfelinat se aflau deja în sala de mese neÈ™tiind că nu mai este pâine. I-am cerut părintelui să doneze cele 13 pâini fetiÈ›elor, dar el a refuzat pentru că acelea erau consacrate săracilor. După câteva momente de gândire părintele s-a retras în capelă. El a petrecut doar un sfert de oră imobil la picioarele altarului È™i apoi s-a auzit sunând clopoÈ›elul de la poartă. Am deschis È™i am văzut un bărbat bătrân È™i venerabil care semăna cu Sfântul Iosif. Fără să spună un cuvânt el ne-a dat un sac de mâncare È™i ne-a arătat prin gesturi că trebuie să-l acceptăm È™i să-l ducem la bucătărie. El nu a răspuns atunci când l-am întrebat cum trebuie să-i mulÈ›umim È™i a plecat fără să pronunÈ›e un cuvânt."

Misteriosul personaj adusese în acea seară de mâncare pentru întreaga comunitate È™i pentru toÈ›i copiii din orfelinat.

Binefăcători cereÈ™ti  

angel264.jpgUneori donatorii generoÈ™i par să vină din altă lume aÈ™a cum i s-a petrecut odinioară fratelui Alfonso de Scalona(+1854), un fransciscan plecat să evanghelizeze indienii din Noua Spanie. Într-o zi în care se rătăcise în munÈ›ii deÈ™ertici din Flamanco, aflaÈ›i la o anumită distanță de Mexic, el îÈ™i epuizase deja toate proviziile È™i simÈ›ea că îÈ™i pierdea rapid puterile datorită inaniÈ›iei. Atunci un înger a apărut înaintea lui È™i i-a adus o carafă cu apă proaspătă È™i o pâine caldă. Întărit de această hrană cerească, piosul misionar a fost în stare să meargă din nou È™i să găsească în sfârÈ™it mânăstirea în căutarea căreia pornise. 

Cu doua secole mai târziu, sfântul Ignace de Laconi (1701-1781), fratele contabil al mânăstirii de capucini din Cagliari, în Sardinia, a fost scos dintr-o încurcătura asemănătoare de mesageri cereÈ™ti similari:

"Într-o dimineață, în timp ce Fratele Ignace întârzia să se roage în biserică, călugării din sala de mese au realizat că nu mai aveau deloc pâine pentru prânz. FraÈ›ii au dat fuga atunci la servitorul Domnului pentru a-i expune întreaga problemă cu toate aspectele È™i consecinÈ›ele ei È™i pentru a-l mustra că neglijase acest aspect. Fratele Ignace a ascultat cu umilință situaÈ›ia È™i s-a întors în biserică pentru a continua să se roage. După încă puÈ›in timp, fratele bucătar a venit să îl anunÈ›e pe Ignace că în bucătărie apăruseră doi adolescenÈ›i aducând  două coÈ™uri imense pline cu pâini proaspete È™i calde. În primul moment, bucătarul nu a realizat că este vorba de un miracol È™i a vrut să îi recompenseze pe cei doi tineri. Dar el i-a căutat preutindeni È™i nu i-a mai găsit È™i nimeni nu È™tia pe unde intraseră È™i pe unde ieÈ™iseră din mânăstire. Confuz, Fratele bucătar a alergat atunci la Fratele Ignace È™i s-a aruncat la picioarele lui pentru a-i cere ierare. Servitorul Domnului i-a răspuns: "Dragul meu frate, să nu mai fiÈ›i niciodată neîncrezător în ProvidenÈ›a Divină..ea nu îÈ™i abandonează niciodată servitorii."

În acest caz, ne gândim bineînÈ›eles la îngeri veniÈ›i din Cer. Dar de unde apăruseră pâinile? Noi credem că ele au apărut din aceeaÈ™i sursă din care Fecioara Maria a materializat inelul de aur pe care i l-a oferit sfântului Benoit Joseph Cottolengo pentru a-È™i plăti datoriile pe care le avea față de brutarul său. Binefăcătoarea celestă a fost primită în mânăstire de sora Gabriela care nu a bănuit identitatea ei cerească È™i care a vut o surpriză extraordinară în momentul în care i s-a explicat ulterior cu cine stătuse de vorbă.

Surorile preafericitei Benedetta Cambagio (1791-1858) și-au dat seama mult mai repede de identitatea donatoarei miraculoase care venise să le viziteze:

"O doamnă necunoscută de o frumuseÈ›e extraordinară, îmbrăcată ca o țărancă, a intrat în mânăstire, a salutat-o pe Maica Stareță È™i a vorbit cu surorile pe care le-a întâlnit în calea sa È™i cărora le-a oferit un coÈ™ uriaÈ™ cu fructe coapte È™i delicioase. În timp ce se retrăgea spre ieÈ™ire, surorile au întrebat-o de unde vine È™i ea le-a răspuns că vine "de sus", după care a dispărut imediat."

Tot Fecioara Maria a fost aceea care a venit să îi aducă alimente lui Edvige Carboni, când nu se mai găsea de mâncare în casa ei datorită  problemelor financiare ale familiei sale:

"Altă dată, mai precis pe 12 septembrie, când se sărbătorea Sfântul Nume al Mariei, Fecioara Maria a venit în casa noastră È™i i-a adus lui Edvige un pachet uriaÈ™ de biscuiÈ›i de Savoia."

Donatorii È™i darurile lor sunt în fiecare caz variate È™i pline de originalitate:

"Am asistat de mai multe ori la apariÈ›ia miraculoasă a tot felul de alimente: cafea, vin, lichioruri, prăjituri etc..Ea (Edvige) primea aceste cadouri celeste de la Iisus, de la Fecioara Maria, de la sfânta Ana, de la sfânta Agnes, de la sfântul Dominic Savio, de la sfântul Ioan Bosco"

În ultimii ani de viață ai servitoarei Domnului Edvige Carboni, Sfântul Dominic Savio era cel care venea cel mai des ca să o viziteze acasă:

"Pe 28 ianuarie 1950, mă aflam la bucătărie când am auzit soneria. M-am dus să deschid uÈ™a È™i l-am primit pe Dominic Savio care era bine îmbrăcat cu un pantalon È™i o vestă de culoarea gri deschis. El mi-a zâmbit È™i mi-a spus:

"Am venit să vă aduc un mic cadou È›ie È™i Paolinei." ªi mi-a dat un pachet de cafea naturală. "PuteÈ›i să le oferiÈ›i din cafeaua aceasta È™i miniÈ™trilor Domnului, preoÈ›ii cei săraci,  pe care îi cunoaÈ™teÈ›i."

De îndată ce a pronunÈ›at aceste cuvinte, Sfântul Dominic Savio a dispărut, lăsând în inima mea o bucurie imensă."


Câteodată, darurile celeste sunt de o delicateÈ›e cu totul deosebită, aÈ™a cum au fost în ziua în care Edvige era bolnavă:

"Într-o seară, Sfânta Tereza a Pruncului lui Iisus a apărut în faÈ›a mea È™i a început să îmi presare pe pat petale proaspete de trandafiri. Apoi a dispărut brusc, ca o boare din altă lume..."

Altădată, Edvige a primit buchete de violete sau crini. Florile erau de fiecare dată reale, tangibile, parfumate È™i puteau fi dispuse în diverse vaze. 

Fenomene asemănătoare s-au petrecut și misticei Maria Concetta Pantusa (1894-1953).

"Era în anul 1939 când au căzut pentru prima oară flori pe Maria Concetta, în mansarda ei din via S. Caterina. Semănau cu fulgi mari de nea care cădeau din plafonul total închis al camerei sale È™i se depuneau pe părul È™i pe veÈ™mintele ei. Martorii acestei prime minuni florale au fost sora Speranza È™i copii de la orfelinat care au început să bată din palme la vederea spectacolului insolit. Îngerul ei păzitor era cel care răspândea petalele prin cameră È™i peste ea. Alte flori i-au fost dăruite ulterior È™i de sfânta Gemma Galgani, de sfântul Paul al Crucii È™i de Sfânta Maria Goretti È™i chiar de Iisus însuÈ™i."



Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.

Video

video47.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Ganduri inspirate

"Ingerilor ceresti, slujitori blanzi si plini de sfintenie ai lui Dumnezeu, li se supune intreaga bogatie a naturii si viata spirituala."
Aurelius Augustinus