Prima pagina Sfantul Procopie

Sfantul Procopie

Acest Mucenic al lui Cristos a trăit pe vremea lui Diocletian, trăgându-se din Ierusalim. În acea cetate era un bărbat slăvit È™i de neam bun al senatorilor, cu numele Hristofor. El era cu credinÈ›a creÈ™tin, dar soÈ›ia lui, cu numele Teodosia, se È›inea de păgânătatea grecească. Fiul lor a fost la început numit Neania, iar Procopie este numele de botez, dat mai târziu de însuÈ™i Domnul Cristos. Rămânând de tânăr fără tată, mama sa, Teodosia, l-a crescut în credinÈ›a zeităților grecilor. Dar tânărul Neania, fiind isteÈ› la minte, a deprins repede învățătura cărÈ›ilor filozofiei greceÈ™ti. Ajungând la vârsta bărbatului desăvârÈ™it, maică să a vrut să-l facă ostaÈ™ al împăratului.roman Diocletian. Împăratul, văzând pe acel tânăr frumos la chip È™i la statură È™i la minte înÈ›elept, l-a iubit foarte mult È™i i-a poruncit să petreacă aproape de el în palatul său împărătesc. Apoi, nu după multă vreme, l-a făcut voievod È™i l-a trimis cu oastea în Alexandria Egiptului, poruncindu-i ca acolo să prigonească, să tortureze È™i să ucidă pe toÈ›i creÈ™tinii, iar averile lor să le ia È™i să le pună în vistieriile împărăteÈ™ti.
Dar, mergând Sfântul pe drum spre Alexandria împreună cu două sute de ostaÈ™i, după ce a trecut cetatea Apa mia Siriei, pe la ceasul trei din noapte s-a cutremurat pământul, făcându-se multe fulgere strălucitoare È™i tunete înfricoÈ™ate. În acel timp, voievodul a auzit un glas din cer, grăind către dânsul: "Unde mergi Neania È™i asupra cui te scoli?" Iar el cu frică a răspuns: "Sunt trimis de împărat la Alexandria, ca să ucid pe toÈ›i cei ce cred în Cel răstignit". Apoi iarăși a auzit glasul din cer: "O, Neania, oare È™i tu vii asupra Mea?" Zis-a Neania: "Cine eÈ™ti Tu, Doamne, că nu pot să Te cunosc?" Zicând aceasta, s-a arătat în văzduh o cruce luminoasă È™i un glas, zicând: "Eu sunt Iisus Cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu!" Iar Neania a răspuns cu cutremur: "Împăratul mi-a spus că Acel Dumnezeu, pe Care Îl cinstesc creÈ™tinii, n-a avut femeie; deci Tu cum eÈ™ti fiul Lui? Dacă eÈ™ti Fiul lui Dumnezeu, cum au putut iudeii a Te batjocori, răstigni È™i omorî?" Iar acel glas de pe cruce i-a grăit: "Am suferit de voie toate acestea, pentru ca să izbăvesc neamul omenesc, să scot pe cei păcătoÈ™i de sub stăpânirea diavolului, să caut pe cei pieriÈ›i È™i să învii pe morÈ›i. Dacă n-aÈ™ fi fost Fiul lui Dumnezeu, apoi cum aÈ™ fi fost viu după moarte?"
După aceste cuvinte, crucea s-a suit la cer È™i îndată s-a auzit un glas din înălÈ›imea cerului: "Cu semnul acesta pe care l-ai văzut, vei birui pe vrăjmaÈ™ii tăi È™i pacea Mea va fi cu tine!" Astfel Neania, ca È™i Pavel, prin arătarea Domnului în cale, din prigonitor s-a făcut vas ales al numelui lui Iisus Cristos.
După acea viziune, Neania cu ostaÈ™ii lui au mers la Schitopol È™i chemând un argintar, i-a poruncit să-i facă o cruce după asemănarea aceleia pe care o văzuse noaptea. Însă argintarul nu voia s-o facă, zicând: "Nu pot să fac aceasta, deoarece este semnul galileenilor, care se numesc creÈ™tini; È™i dacă va afla împăratul, rău mă va pierde!" Atunci Neania îi porunci să o facă în taină, jurându-se că nu va spune nici împăratului, nici la altcineva. Deci, acel argintar, luând de la acel voievod aur È™i argint destul pentru realizarea crucii, a lucrat-o în taină după asemănarea È™i măsura aceea, precum i-o însemnase voievodul. Isprăvindu-se crucea, deodată s-au întipărit pe ea trei feÈ›e, însemnate de o mână nevăzută. În partea de sus era scris, cu litere evreieÈ™ti, Emanoil; iar pe ambele părÈ›i, Mihail È™i Gavriil.
Văzând voievodul crucea, a întrebat pe argintar: "Ale cui sunt feÈ›ele acestea È™i pentru ce sunt realizate?" Argintarul, îi spunea cu jurăminte: "Când am isprăvit lucrul, s-au arătat aceste feÈ›e singure È™i nu È™tiu ale cui sunt, deÈ™i eu am voit să le È™terg, dar n-am putut pentru că îmi amorÈ›ea mâna". Neania, cunoscând că în cruce este oarecare putere dumnezeiască, s-a închinat ei È™i a sărutat-o È™i, învelind-o, o purta cu el, păzind-o cu o deosebită cinste. El de atunci nu se mai înarma asupra creÈ™tinilor, ci asupra pagânilor È™i îi biruia cu puterea lui Cristos, robind țările lor.
Pe când era el în cetatea sa, Ierusalim, l-au rugat cetățenii ca să-i izbândească de prigoana făcută de agareni, pentru că au năvălit asupra acelei părÈ›i È™i prădau pe cei ce se aflau afară din cetate, mai ales partea femeiască. Asemenea făceau È™i prin toate satele dimprejur. Viteazul ostaÈ™ al lui Cristos, cel înarmat cu puterea Sfintei Cruci, a ieÈ™it cu îndrăzneală cu ostaÈ™ii săi È™i a izgonit din urmă pe păgâni. El se ruga în sine, zicând: "Iisuse Dumnezeule, fii spre ajutorul nădejdii mele!" Atunci a venit la el un glas de sus, zicându-i: "NădăjduieÈ™te, Neania, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt cu tine!" Auzind voievodul glasul acela, s-a umplut de atât de mare îndrăzneală, încât cu putere i-a biruit pe ei È™i a liberat pe toÈ›i cei robiÈ›i. Agarenii uciÈ™i în acel război au fost È™ase mii; iar din oastea lui, nici unul, nici măcar vreunul să fi fost rănit. După această biruință, el a trimis în cetate la maica sa soli, înÈ™tiinÈ›ând-o de biruinÈ›a sa asupra vrăjmaÈ™ilor. Maică să, auzind această, s-a bucurat foarte mult.
După aceea, făcând izbânda mare asupra sarazinilor, l-a silit maică-sa să aducă jertfă de mulÈ›umire la idoli. Atunci el a vădit în cine crede, È™i numaidecât a fost pârât de maică-sa la împărat că este creÈ™tin.
Împăratul a scris îndată guvernatorului Palestinei, cu numele Iust, de neam din Italia, om aspru la obicei. Aceluia i-a poruncit să adune oameni vestiÈ›i din cetățile dimprejur È™i să prindă pe voievodul Neania, fiul Teodosiei, care s-a abătut la credinÈ›a creÈ™tinească. Deci, mai întâi să-l sfătuiască în tot chipul, cu cuvinte bune È™i prieteneÈ™ti, apoi cu certări groaznice, ca să se întoarcă la zei; iar dacă nu-l va asculta, să-l chinuiască cumplit.
Guvernatorul Iust, luând porunca împărătească È™i adunând bărbaÈ›i vestiÈ›i din cetățile Palestinei, s-a dus în Ierusalim la voievod È™i, închinându-se, i-a dat scrisoarea împărătească. Voievodul, citind scrisoarea È™i nesuferind hulele cele scrise într-însa asupra Domnului nostru Iisus Cristos, a rupt-o în bucăți mici È™i a aruncat-o în văzduh, zicând: "Eu sunt creÈ™tin, iar tu fă ceea ce È›i s-a poruncit!" Guvernatorul a zis: "Mă tem È™i de împărat È™i mă ruÈ™inez È™i de tine ca de un prieten. Mie-mi este jale, È™i nu È™tiu ce voi face. Deci, ascultă-mă pe mine È™i pe aceÈ™ti bărbaÈ›i cinstiÈ›i È™i adu jertfă zeilor înaintea feÈ›ei noastre; iar de nu vei face aceasta, mă vei sili să fac cele poruncite". Neania a zis către guvernator: "Ai pomenit bine de jertfă; pentru că eu singur mă aduc jertfă lui Cristos, Dumnezeul meu".
Zicând aceasta, È™i-a dezlegat brâul dregătoriei sale È™i l-a aruncat în faÈ›a guvernatorului, lepădându-se de slujba împărătească. Guvernatorul È™i bărbaÈ›ii care veniseră cu dânsul, mâniindu-se, l-au prins È™i l-au dus în Cezareea Palestinei.
Acolo, Neania a fost torturat cumplit, sângele îi curgea È™i carnea îi cădea bucăți, încât i se vedeau oasele goale. Unii din popor, văzând o pătimire ca aceea a mucenicului, aveau milă de tinereÈ›ile lui È™i plângeau pentru dânsul.
Mucenicul, văzându-i plângând, le-a zis: "Nu plângeÈ›i pentru mine, ci pentru pierderea sufletelor voastre, pentru că acelea sunt vrednice de plâns, deoarece se vor munci în iad fără de sfârÈ™it". Apoi Neania, ridicându-È™i ochii spre cer, se ruga, zicând: "Dumnezeule, întăreÈ™te pe robul Tău, spre înfruntarea vrăjmaÈ™ului È™i spre mărirea Preasfântului Tău nume!" Călăii au luat apoi pe mucenic È™i l-au aruncat în temniță. Un temnicier, anume Terentie, aducându-È™i aminte de facerea de bine a lui Neania, i s-a făcut milă de dânsul È™i i-a aÈ™ternut fân È™i pânză curată. Deci mucenicul zăcea în temniță, abia viu.
Pe la miezul nopÈ›ii, s-a făcut cutremur mare în cetate, pentru că venise Domnul cu îngerii Săi, să cerceteze pe robul Său. Atunci a strălucit în temniță o lumină mare, uÈ™ile temniÈ›ei s-au deschis, legăturile tuturor deÈ›inuÈ›ilor care erau acolo s-au dezlegat È™i doi îngeri s-au arătat cu asemănare de tineri preafrumoÈ™i, care ziceau către mucenic: "Caută spre noi È™i vezi!" Mucenicul, căutând spre dânÈ™ii, le-a zis: "Cine sunteÈ›i voi?" Ei au răspuns: "Noi suntem îngeri, trimiÈ™i la tine de Domnul!" Mucenicul le-a grăit: "Dacă sunteÈ›i îngeri ai Domnului, atunci închinaÈ›i-vă Domnului înaintea ochilor mei È™i vă îngrădiÈ›i cu semnul Sfintei Cruci, ca să vă cred". Îngerii, făcând aceasta, i-au zis: "Acum crezi că Domnul ne-a trimis la tine?" Mucenicul a grăit: "ªtiu că numai la cei trei tineri aruncaÈ›i în cuptorul Babilonului a fost trimis un înger de la Domnul, ca să le răcorească focul; dar eu ce lucru am făcut, sau în ce foc sunt aruncat, ca să mă fac vrednic de cercetarea îngerească?"
Mucenicul grăind acestea cu smerenie, deodată i s-a arătat în slavă nespusă Domnul nostru Iisus Cristos È™i, atingându-se de mucenic, i-a tămăduit rănile È™i l-a făcut sănătos. Apoi, botezându-l, i-a zis: "De acum nu te vei mai numi Neania, ci Procopie. Deci, îmbărbătează-te È™i te întăreÈ™te, pentru că, împuternicindu-te, vei putea să aduci Tatălui Meu turmă aleasă". Procopie, bucurându-se, a căzut la pământ È™i s-a închinat Domnului, rugându-L să-l întărească în pătimiri, ca să nu se teamă de cumplitele munci. Domnul i-a zis: "Nu te teme, că Eu sunt cu tine!" Domnul, zicând aceasta, s-a înălÈ›at la cer. Sfântul Procopie, din acea arătare a Domnului, avea inima plină de negrăită dulceață cerească, iar cu trupul era atât de sănătos, încât nu se afla nici urmă de răni din cele ce fuseseră pe dânsul, pentru că a nădăjduit spre Domnul, Care l-a ajutat È™i i-a înflorit trupul.
Guvenatorul a trimis a doua zi în temniță pe unul din ostaÈ™i să vadă dacă mucenicul mai este viu. El credea că a murit de cumplitele torturi la care fusese supus. Deci Terentie, străjerul temniÈ›ei, a spus ostaÈ™ului că toată noaptea a fost fără somn, deoarece pe la miezul nopÈ›ii, s-a săvârÈ™it în temniță un lucru minunat È™i înfricoÈ™at. S-a făcut cutremur mare È™i o lumină minunată a strălucit înăuntru. UÈ™ile temniÈ›ei s-au deschis È™i legăturile celor închiÈ™i s-au dezlegat È™i oarecare bărbaÈ›i prealuminoÈ™i au vorbit cu Neania. OstaÈ™ul, privind în temniță, a strigat către mucenic, zicând: "EÈ™ti viu, Neania?" Sfântul a răspuns: "Sunt viu È™i sănătos, cu darul Dumnezeului meu". OstaÈ™ul a zis: "Nu pot să te văd!" Sfântul a răspuns: "Acela care fuge de lumina lui Dumnezeu È™i slujeÈ™te zeilor, este orb È™i umblă în întuneric, neÈ™tiind unde merge". OstaÈ™ul, ducându-se, a spus guvernatorul cele ce a auzit, iar judecătorul, È™ezând la judecată, a pus iarăși de față la cercare pe Neania mucenicul lui Cristos. Căutând toÈ›i spre dânsul, au văzut faÈ›a lui luminoasă, iar corpul lui sănătos È™i alb, ca È™i cum niciodată nu ar fi avut răni.
MulÈ›i din cei ce stăteau de față, minunându-se, au strigat: "Dumnezeul lui Neania, ajută-ne nouă!" Dar guvernatorul, sculându-se de pe scaun È™i făcând semn cu mâna spre popor, a strigat cu glas mare, zicând: "FraÈ›ilor, pentru ce vă miraÈ›i văzând pe Neania sănătos? Zeii s-au milostivit spre el È™i au tămăduit pe Neania robul lor". Atunci sfântul a grăit către dânsul: "Bine zici, că doar cu milostivirea lui Dumnezeu sunt tămăduit, iar de socoteÈ™ti că această minunată tămăduire este făcută cu puterea zeilor tăi, apoi să mergem la capiÈ™tea lor, ca să È™tim care Dumnezeu m-a tămăduit pe mine". Guvernatorul, socotind că mucenicul voieÈ™te să se închine zeilor, s-a bucurat foarte mult È™i a poruncit ca drumul de la divan până la capiÈ™te să se împodobească, să se aÈ™tearnă covoare alese, iar propovăduitorul suindu-se pe o zidire înaltă, striga: "Neania, fiul Teodosiei cea de neam bun, pocăindu-se, s-a întors la zei È™i acum merge să le aducă jertfe". Atunci necredincioÈ™ii, auzind acestea, s-au bucurat, iar cei care erau creÈ™tini tăinuiÈ›i, s-au umplut de mare mâhnire.
Deci, mulÈ›imea poporului, cu femei È™i copii, s-au adunat, iar guvernatorul mergea cu slavă împreună cu Sfântul Procopie È™i cu bărbaÈ›ii cei cinstiÈ›i către capiÈ™tea idolilor. Sfântul, intrând înăuntru È™i rugându-se lui Cristos Dumnezeu în taina inimii sale, a însemnat cu semnul Sfintei Cruci asupra idolilor È™i le-a zis: "Vouă vă grăiesc, necuraÈ›ilor idoli. TemeÈ›i-vă de numele Dumnezeului meu È™i de puterea Sfintei Lui Cruci. CădeÈ›i din locurile voastre È™i sfărâmându-vă, ca apa să vă vărsaÈ›i!" Atunci îndată au căzut toÈ›i idolii È™i prin căderea lor au făcut un zgomot înfricoșător, zdrobindu-se în bucăți. ªi ceea ce este de mirare, este că toată materia aceea din care erau făcuÈ›i idolii, din porunca lui Dumnezeu s-a prefăcut în firea apei, încât capiÈ™tea s-a umplut de apă È™i pârâul curgea cu zgomot din capiÈ™te pe uÈ™i.
Văzând această minune, toÈ›i s-au înspăimântat foarte mult È™i au strigat, zicând: "Dumnezeul creÈ™tinilor, ajută-ne nouă!" Guvernatorul, fiind ca uimit de spaimă, nu pricepea ce să facă. Deci, venindu-È™i în fire, a poruncit să ducă pe mucenic în temniță, iar el, fiind foarte mâhnit, s-a întors în casa sa. Făcându-se noapte târziu, au venit în temniță la sfânt două cete de ostaÈ™i cu doi tribuni ai lor, Nicostrat È™i Antioh È™i au rugat pe sfânt să-i facă pe ei ostaÈ™i ai lui Cristos Dumnezeu, Împăratul ceresc. Dar, Sfântul Procopie a rugat pe Terentie, străjerul temniÈ›ei, să nu-l oprească pe el să iasă pentru puÈ›in timp din temniță. Deci, străjerul nu l-a oprit, È™tiind cu dinadinsul că nu va fugi, căci el singur dorea să pătimească pentru Cristos.
Sfântul, ieÈ™ind, a dus pe ostaÈ™i la Leontie, episcopul acelei cetăți, care de frică stătea ascuns È™i, găsindu-l, i-a poruncit să boteze pe acei ostaÈ™i, iar el s-a întors singur la temniță. Deci episcopul, într-acea noapte, învățând pe ostaÈ™ii aceia, i-a botezat È™i i-a împărtășit cu dumnezeieÈ™tile Taine ale Trupului È™i Sângelui lui Cristos, iar ei, întorcându-se, au venit la temniță. Acolo, mucenicul lui Cristos i-a învățat să nu fie fricoÈ™i în pătimire, ci viteji.
Sosind ziua È™i guvernatorul, după obiceiul lui, venind la divan în priveliÈ™te, ostaÈ™ii aceia au stat înaintea lui È™i cu glas mare preamăreau pe Cristos, mărturisindu-se că sunt creÈ™tini È™i arătându-se că sunt gata la chinuri È™i la moarte pentru Cristos. Văzând guvernatorul atâta mulÈ›ime de ostaÈ™i îndrăznind la moarte pentru Cristos, s-a umplut de spaimă È™i de mirare È™i îi îndemna pe ei să se lepede de Cristos È™i să se întoarcă iarăși la zei. Dar, după ce i-a văzut pe dânÈ™ii neînduplecaÈ›i, a hotărât asupra lor pedeapsa cu moartea. Deci, scoÈ›ându-i pe dânÈ™ii afară din cetate la locul de execuÈ›ie, unde se adunaseră un număr mare de dregători, a scos È™i pe Sfântul Procopie legat cu lanÈ›uri, ca, văzând moartea atâtor de mulÈ›i ostaÈ™i, să se înfricoÈ™eze. Dar el, privind spre nevoinÈ›a lor, se bucura cu duhul È™i se ruga lui Cristos pentru dânÈ™ii, ca să-i întărească până la sfârÈ™it È™i să le primească sufletele lor în cereasca împărăție.
Apoi, înconjurându-i pe ei guvernatorul cu alÈ›i ostaÈ™i păgâni, au tăiat acele două cete care crezuseră în Cristos È™i au tăiat È™i pe acei doi tribuni, Nicostrat È™i Antioh. Astfel, ostaÈ™ii cei noi ai Împăratului Cristos, punându-È™i pentru Dânsul sufletele lor, au trecut cu dănÈ›uire de la cele pământeÈ™ti la cele cereÈ™ti.
Mucenicul lui Cristos, stând în temniță, au venit la dânsul douăsprezece femei de neam bun È™i au grăit printre ferestre cu sfântul: "Noi suntem roabe ale lui Cristos". De acest lucru fiind vestit guvernatorul, îndată a poruncit să le bage È™i pe ele în temniță. Deci, intrând cu bucurie, au zis: "PrimeÈ™te-ne pe noi, Doamne, în cereasca Ta cămară!" Apoi, intrând înăuntru s-au închinat Sfântului Procopie, au învățat de la dânsul sfânta credință, dumnezeiasca dragoste către Cristos È™i rugăciunea cea fierbinte către Dumnezeu. După puÈ›in timp, guvenatorul, È™ezând la obiÈ™nuita sa judecată înaintea poporului, a poruncit ca pe acele cinstite femei, scoÈ›ându-le din temniță, să le aducă înaintea sa la judecată. Teodosia, maica Sfântului Procopie, auzind despre acele sfinte femei, a mers ca să vadă supliciul lor.
Deci, fiind puse înaintea judecății, guvernatorul le-a zis: "Oare veÈ›i asculta, să aduceÈ›i jertfe zeilor, ca să vă învredniciÈ›i de cinstea voastră? Sau petrecând în împotrivire voiÈ›i să pieriÈ›i rău prin a voastră alegere?" Sfintele femei au răspuns: "Cinstea ta să-È›i fie spre pierzarea ta! Noi suntem roabele lui Cristos Cel răstignit, Care ne-a scos pe noi din pierzare. Acela este cinstea È™i slava noastră!" Guvernatorul, mâniindu-se, a poruncit ca pe fiecare întinzându-le la pământ, să le bată fără milă cu toiege. Apoi, dezbrăcându-le, le-a spânzurat, poruncind să le ardă cu foc coastele lor. Dar ele se rugau lui Cristos Dumnezeu, chemându-L în ajutor. Guvenatorul a mai poruncit să le taie pieptul, zicând: "Oare vă va ajuta Cel răstignit spre Care nădăjduiÈ›i?" Ele au răspuns: "Acum ne-a ajutat nouă, precum vezi, guvernator câinos È™i urâtor de oameni, pentru că noi, fiind femei, te biruim pe tine, bărbat È™i stăpânitor fiind, neîngrijindu-ne de muncile cele puse de tine asupra noastră!"
Guvernatorul, mâniindu-se È™i mai mult, a poruncit să ardă un fier în foc È™i să-l pună sub subÈ›iorile lor, zicându-le: "SimÈ›iÈ›i oare arderea focului sau nu?" Sfintele femei au răspuns: "Tu vei cunoaÈ™te durerea din arderea focului, când vei fi aruncat în focul cel nestins din iad; iar Domnul nostru, pe Care tu nu-L vezi, ca È™i orbii care nu văd soarele, ne stă de față aici, ajutându-ne!" Astfel pătimind sfintele femei, Teodosia, maica Sfântului Procopie, stând în popor È™i privind la răbdarea cea bărbătească a acelor femei, plângea cu amar. Deci, răsărind în inima ei lumina cunoÈ™tinÈ›ei adevărului, s-a umplut de râvnă È™i, venind înaintea guvernatorului, a strigat, zicând: "ªi eu sunt roaba Celui răstignit, Cristos Dumnezeu". Dar această luminare a ei s-a făcut cu rugăciunile sfântului ei fiu, Marele Mucenic Procopie, care se ruga totdeauna pentru întoarcerea ei către Dumnezeu.
Guvenatorul È™i toÈ›i cei ce erau cu el, văzând È™i auzind pe Teodosia, femeia cea de neam bun, maica Sfântului Procopie, mărturisind pe Cristos cu îndrăzneală, s-au mirat foarte tare cum s-a schimbat deodată, trecând cu vederea cinstea È™i bunul său neam, bogăția È™i slavă, netemându-se de torturile cele văzute. Guvenatorul a zis către dânsa: "Doamnă Teodosia, cine te-a înÈ™elat să vii în această rătăcire, ca să-È›i laÈ™i zeii cei pământeÈ™ti È™i să grăieÈ™ti unele ca acestea?" Ea a răspuns: "Acum nu sunt în înÈ™elăciune È™i în rătăcire, ci mai înainte rătăceam, înÈ™elându-mă de diavoli. Atunci eram înÈ™elată, că în locul Dumnezeului celui adevărat, Care a făcut cerul È™i pământul, mă închinam urâÈ›ilor idoli, făcuÈ›i de mâini omeneÈ™ti".
Guvernatorul, arătând cu degetul spre femeile cele ce se chinuiau, a zis către Teodosia: "Aceste femei înÈ™elătoare, precum văd, te-au amăgit È™i pe tine". Ea a răspuns: "Nu ele m-au amăgit, ci m-au învățat a cunoaÈ™te adevărul prin chipul pătimirii lor. Căci cum le-ar fi fost lor cu putință să fie îmbărbătate într-atâtea munci, dacă Cel ce le întăreÈ™te n-ar fi fost Dumnezeu adevărat? Deci, ele nu sunt înÈ™elătoare, ci tu eÈ™ti înÈ™elător, povățuitor al întunericului È™i al rătăcirii! Tu eÈ™ti cel care tragi pe oameni la pierzare!" Guvernatorul a zis: "O, Teodosia, învață-te È™i începe a-È›i cere iertare de la zei, iar noi ne vom ruga pentru tine, ca să È›i se ierte această greÈ™eală a ta". Dar ea a răspuns: "De la Cel răstignit, de la Cristos Dumnezeu cer iertare pentru nesocotinÈ›a mea È™i pentru lucrările cele rele care le-am făcut!" Deci, guvernatorul, mâniindu-se, a poruncit s-o pună în temniță. Asemenea să închidă împreună cu dânsa È™i pe acele sfinte femei muncite.
Teodosia, intrând în temniță, a văzut pe fiul ei, Sfântul Procopie, È™i s-a bucurat foarte tare, pentru că se înÈ™tiinÈ›ase prin Sfântul Duh de întoarcerea ei către Cristos. Ea a zis către dânsul: "O, dulcele meu fiu, acum am cunoscut adevărul, pentru că, văzând pătimind pe aceste sfinte femei, gândeam în mine cum este cu putință acestor femei a suferi niÈ™te torturi atât de cumplite, de nu le-ar fi întărit Cristos, pentru Care pătimesc? De n-ar fi fost Cristos Dumnezeu atotputernic, apoi cum ar fi întărit pe cele ce pătimesc pentru El? Gândind eu acestea, inima mea s-a zdrobit de umilință È™i o rază a răsărit în mintea mea. De atunci am cunoscut înÈ™elăciunea deÈ™erÈ›ilor zei È™i am crezut că Unul este adevăratul Dumnezeu, pe Care tu È™i sfintele femei È™i ceilalÈ›i mucenici Îl mărturisiÈ›i".
Atunci Sfântul Procopie a zis către dânsa: "Fericită eÈ™ti, doamnă È™i maica mea, că te-ai învrednicit de o lumină ca aceasta de la Dumnezeu È™i ai venit în această închisoare pentru El!" Fericită Teodosia slujea în temniță sfintelor femei È™i È™tergea sângele lor cu pânze curate. Punea pe rănile lor plasturi tămăduitoare, pentru că era iscusită în meÈ™teÈ™ugul doctoriei, iar Sfântul Procopie învăța pe maică-sa sfânta credință È™i, luând-o într-o noapte, a dus-o pe dânsa la episcopul Leontie È™i a botezat-o È™i iarăși s-a întors cu dânsa în temniță bucurându-se È™i slăvind pe Dumnezeu pentru luminarea ei.
După aceasta sfintele femei au fost scoase din temniță cu Teodosia È™i au fost puse înainte la judecată. Guvernatorul a poruncit ca s-o lovească pe Teodosia cu putere peste gură. Apoi, întinzând-o, a poruncit să o bată cu toiege, după aceea să-i strujească trupul cu unghii de fier. Celelalte sfinte femei, privind la pătimirea ei, se rugau lui Dumnezeu pentru dânsa ca s-o întărească È™i cântau versete din psalmi, pe care le învățaseră de la Sfântul Procopie, zicând: "VeniÈ›i să ne bucurăm Domnului, să cântăm lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, căci El este scăparea noastră È™i puterea, ajutor în necazurile care ne împresoară". Guvernatorul, auzind aceasta, a poruncit ca să le scoată afară din cetate È™i să le omoare. Femeile s-au dus la moarte cu veselie È™i cu bucurie, ca la un ospăț de nuntă, È™i acolo È™i-au pus capetele pentru Cristos Dumnezeu, învrednicindu-se de cămara cerească.
După sfârÈ™itul lor, Sfântul Procopie a fost dus iar la judecată. guvernatorul, răcnind ca un leu către mucenic, a zis cu mânie: "O, cap necurat, te-ai săturat oare de pierderea atâtor suflete?" Sfântul a răspuns: "Nu le-am pierdut, ci le-am izbăvit din pierzare È™i le-am adus de la moarte la viață". Atunci, guvernatorul a poruncit să-l bată peste gură cu o vergea de fier È™i să-i rupă faÈ›a cu unghii de fier. Făcându-se aceasta, sângele i se vărsa de roÈ™ea pământul. Apoi l-au bătut cu vergi de plumb peste grumazi, iar sfântul stătea în acele munci ca un stâlp neclintit. După această a poruncit să arunce în temniță pe mucenic, iar el s-a dus acasă foarte mâhnit, pentru că se ruÈ™ina È™i se mânia că n-a putut să biruiască pe răbdătorul de chinuri al lui Cristos. Guvernatorul, de supărare, n-a vorbit nici un cuvânt către nimeni în ziua aceea. Deci, căzând în niÈ™te friguri groaznice, s-a culcat pe pat È™i a murit în noaptea aceea, dându-È™i sufletul în mâinile diavolilor, cărora le slujea cu atâta osârdie.
Dar cuvântul lui Dumnezeu creÈ™tea È™i se înmulÈ›ea. În toate zilele mulÈ›i bărbaÈ›i È™i femei primeau credinÈ›a în Domnul nostru Iisus Cristos, prin învățătura Sfântului Procopie È™i prin minunile ce se făceau de dânsul. Cât a stat el în temniță, mulÈ›i oameni veneau la dânsul È™i aduceau pe neputincioÈ™ii lor, pe care îi tămăduia cu darul lui Cristos È™i izgonea dintr-înÈ™ii duhurile cele necurate È™i astfel aducea pe cei necredincioÈ™i la cunoÈ™tinÈ›a lui Cristos Dumnezeu.
După moartea lui Iust guvernatorul, a venit în Palestina, trimis de împăratul DiocleÈ›ian, un alt guvernator cu numele Flavian, de neam tot din Italia, dar cu obiceiul mult mai cumplit decât cel dintâi. Acela, venind în Cezareea Palestinei È™i aflând despre Sfântul Mucenic Procopie, l-a adus fără de întârziere în faÈ›a judecății sale. Mucenicul lui Cristos i-a spus: "O, guvernatorule, dacă vei voi să mă asculÈ›i cu răbdare, îÈ›i voi arăta mărturii despre Dumnezeul nostru din cărÈ›ile voastre; însă de la început îÈ›i grăiesc că Unul este Dumnezeu adevărat, neschimbat din fire, fără patimă, născut mai înainte de veci È™i veÈ™nic; iar nu zeii cei mulÈ›i care sunt supuÈ™i patimilor È™i schimbărilor, care s-au arătat sub ani È™i È™i-au luat sfârÈ™itul. Nu È™tii oare pe Hermes al vostru, cel numit Trismegistos, adică întreit de mare? Asemenea È™i pe Socrate? AceÈ™tia spun că unul este Dumnezeu, iar nu mulÈ›i. Mai întâi ascultă pe Hermes, care scrie astfel către doctorul Esculap: "Stăpânul È™i Ziditorul tuturor, pe care Îl numim Dumnezeu, a zidit lumea aceasta văzută È™i simÈ›ită. Dar de vreme ce a văzut pe cea nevăzută, care este singură zidită preafrumoasă È™i preaplină de toate bunătățile, s-a minunat de dânsa È™i a iubit-o foarte mult, ca pe o făptură a sa".
O, guvernatorule, vezi din acestea că Hermes al vostru nu mărturiseÈ™te că ar fi mulÈ›i dumnezei, ci unul; căci dacă ar fi fost mai mulÈ›i dumnezei, atunci n-ar fi fost o singură fire a dumnezeirii, ci mai multe firi care devin în timp! Despre Cristos, Mântuitorul È™i Dumnezeul nostru, a zis: "S-a născut din femeie È™i S-a răstignit. Deci, ascultă despre Dânsul tainele care se găsesc È™i în cărÈ›ile voastre. O proorociță a voastră, care se numeÈ™te Sibila, ale cărei cărÈ›i le-a cumpărat cu mare preÈ› Taroviniu, împăratul Romei, a scris în cartea sa a doua, despre întruparea lui Cristos din Preacurata Fecioară, astfel: "Pe Cuvântul lui Dumnezeu, când Îl va naÈ™te Fecioară, într-o zi însemnată, se va arăta o stea de la Răsărit, vestind oamenilor muritori acea mare minune. Atunci va veni la dânÈ™ii Fiul Dumnezeului Celui mare, purtând trup ca È™i al celor de pe pământ. Aceluia filozofii îi vor aduce daruri: aur, smirnă È™i tămâie È™i toate acestea vor fi plăcute".
Asemenea È™i despre crucea lui Cristos, tot aceeaÈ™i Sibilă grăieÈ™te: "O, fericite lemn, pe care va fi întins Dumnezeu, tu eÈ™ti vrednic nu pământului, ci cerului!" Apoi grăieÈ™te încă È™i despre a doua venire: "Împăratul cel mare, Care stăpâneÈ™te toÈ›i vecii, va veni din cer, voind singur să judece tot trupul È™i toată lumea. CredincioÈ™ii È™i necredincioÈ™ii Îl vor vedea că este Dumnezeu, căci va sta pe un scaun înalt È™i va răsplăti fiecăruia după faptele sale".
Dacă vei mai voi să auzi È™i oarecare vestiri ale lui Apolon Pitiul È™i al lui Amonie cel din Libia È™i ale lui Dodonie È™i Pegramen, citeÈ™te cu luare aminte cărÈ›ile lor È™i vei È™ti că Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost vestit de dânÈ™ii mai înainte. El are să vină spre mântuirea È™i înnoirea neamului omenesc, căci Iason, conducătorul ArgonauÈ›ilor, ce întreba pe Apolon din Delfi despre capiÈ™tea ce era zidită mai întâi în Atena, zicea: "Proorocule Apolon, cel cu chip de soare, spune-ne al cui va fi lăcaÈ™ul acesta în neamurile cele de pe urmă?" Apolon a răspuns: "FaceÈ›i toate cele ce vă îndeamnă spre cinstire, iar eu vă spun că un Dumnezeu este Care împărăteÈ™te întru cei de sus È™i al Cărui cuvânt nepieritor se va zămisli într-o Fecioară curată. El, Care dintr-un arc de foc vă pleca ca o săgeată È™i va trece prin mijlocul a toată lumea, prinzându-i pe toÈ›i È™i aducându-i spre darul Tatălui. Maica Lui va fi această biserică È™i numele ei va fi Maria".
Sfântul Procopie, aducând pentru Cristos Dumnezeu astfel de mărturii din cărÈ›ile greceÈ™ti, guvernatorul s-a făcut ca o aspidă, nevoind să audă È™i să înÈ›eleagă. Nesuferind guvernatorul să audă unele vorbe ca acestea, a poruncit unui slujitor, cu numele Arhelau, ca să lovească pe mucenic cu sabia peste grumaji. Deci, sfântul îndată È™i-a plecat grumazii sub sabie, fiind gata a muri pentru Domnul. Arhelau a ridicat sabia cu amândouă mâinile È™i, când a vrut să lovească cu putere în grumaji, îndată i-au slăbit mâinile È™i trupul È™i, căzând la pământ, a murit. Văzând guvernatorul aceasta, s-a înspăimântat È™i a poruncit să lege pe mucenic cu lanÈ›uri de fier È™i să-l ducă în temniță.
În ziua a È™asea guvernatorul, scoÈ›ându-l la judecată, a poruncit să-l bată cu vine de bou È™i să-l împungă cu țăpuÈ™e de fier înroÈ™ite, iar rănile să le ardă È™i să le frece cu oÈ›et È™i cu sare. După aceea a adus un jertfelnic de aramă pe care erau mulÈ›i cărbuni aprinÈ™i. Deci, punând în mâna dreaptă tămâie, a poruncit sfântului să o întindă pe acei cărbuni aprinÈ™i, socotind că, nesuportând arderea focului, îÈ™i va întoarce mâna È™i astfel tămâia va cădea în foc, ca să zică că a adus jertfă zeilor. Astfel, sfântul a È›inut mâna două ceasuri deasupra focului, iar el, având mintea adâncită la Dumnezeu, nu băga de seamă la mâna ce ardea È™i la jertfelnicul cel învăpăiat. Deci, toÈ›i cei ce priveau la aceea se minunau È™i preamăreau pe Cristos. Guvernatorul È™i diavolul, stăpânul său, s-au umplut de ruÈ™ine, iar sfântul, ridicând ochii spre cer, a grăit: “Þinutu-m-ai de mâna dreaptă È™i în sfatul Tău m-ai povățuit. Dreapta Ta, Doamne, s-a preamărit întru tărie È™i a sfărâmat pe vrăjmaÈ™i. Dreapta Domnului a făcut putere È™i tot ea m-a înălÈ›at”.
După aceea, guvernatorul a poruncit să-i lege mâinile mucenicului È™i să-l spânzure spre muncire È™i să lege de picioarele lui două pietre grele. Astfel a stat spânzurat sfântul multă vreme, întinzându-se de greutatea pietrelor atât de mult, încât oasele lui ieÈ™eau de la loc. Luându-l de la chinuri È™i dezlegându-i pietrele, guvernatorul a poruncit să arunce pe răbdătorul de chinuri într-un cuptor aprins. Iar Sfântul Procopie, intrând în cuptor, s-a îngrădit cu semnul Sfintei Cruci È™i a făcut rugăciune către Dumnezeu. Atunci îndată a ieÈ™it o flacără din cuptor È™i a ars pe toÈ›i pagânii ce erau împrejur, iar sfântul a rămas fără vătămare, deoarece focul se schimbase în răcoare. De această preamărită minune s-au mirat È™i s-au înspăimântat toÈ›i È™i chiar guvernatorul a fugit în divan de frică. Unii din cetățeni strigau la guvernator: "Pierde îndată pe vrăjmaÈ™ul acesta, că de nu te vei grăbi, el va pierde toată cetatea cu vrăjile lui!" Atunci guvernatorul a hotărât să-i taie capul cu sabia.
ScoÈ›ând pe sfânt la locul cel de moarte, el È™i-a cerut timp de rugăciune. Stând spre răsărit È™i înălÈ›ându-È™i mâinile È™i ochii spre cer, s-a rugat pentru cetate, pentru popoare, pentru cei din primejdii, pentru sărmani È™i pentru văduve, ca toÈ›i să fie păziÈ›i prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. SfârÈ™ind el rugăciunea, s-a auzit un glas din cer, prin care i se făgăduia să-i împlinească cele cerute, chemându-l în acelaÈ™i timp la moÈ™tenirea împărăției cereÈ™ti. Atunci Sfântul Procopie cu bucurie È™i-a plecat sub sabie cinstitul lui cap È™i È™i-a pus sufletul pentru Domnul său, în ziua de 8 iulie.