Suedia a dăruit Europei una dintre femeile ilustre ale evului mediu È™i ale creÈ™tinismului. Sfânta Brigita a fost consultată în probleme privind pacea între state, a lucrat intens pentru readucerea scaunului papal de la Avignon la Roma, a fost favorizată de daruri sufleteÈ™ti extraordinare È™i extaze, pe care le-a consemnat în scris în cele opt volume de RevelaÈ›ii. Sfânta Brigita de Vadstena este considerată creatoarea limbii poetice suedeze. Textele, ca È™i revelaÈ›iile sale, sunt considerate capodopere ce aparÈ›in culturii universale.

Brigita a fost al È™aptelea copil al unei familii înrudite cu casa regală. S-a născut la Finstad lângă vechiul oraÈ™ Uppsala în anul 1303. Tatăl ei, guvernator È™i stăpân al unor întinse È™i bogate domenii, era totodată un creÈ™tin deosebit de fervent: În È›inută de pelerin a vizitat locurile sfinte de la Compostella, Roma, Ierusalim. În fiecare vineri postea È™i se spovedea, împreună cu soÈ›ia sa, distinsa È™i adânc credincioasa Ingeborg. 

La vârsta de 9 ani, Brigita a trăit o experiență care avea să-i influenÈ›eze întreaga viață. După o predică despre patimile È™i sacrificiul lui Iisus, miÈ™cată până în adâncul sufletului, ea a intrat în cameră È™i a îngenuncheat în faÈ›a unui Crucifix. DeÈ™i îi era frig, a rămas în rugăciune timp îndelungat. Deodată, a auzit un glas: «Brigita, priveÈ™te cât de multe răni port pe trupul meu!» Înspăimântată, a întrebat : «Doamne, cine È›i-a făcut aceasta?» «Aceasta au făcut-o toÈ›i cei care mă dispreÈ›uiesc È™i care nesocotesc Iubirea Mea!».

ViaÈ›a ei este remarcabilă È™i tipică pentru geniul suedez: un amestec de È™tiință practică È™i inspiraÈ›ie divină. De la 12 ani, când a rămas orfană de mamă, a început să trăiască anumite stări care au atras atenÈ›ia celor din jur asupra caracterului ei neobiÈ™nuit. Într-o zi, pe când È™edea în pat, Birgitei i-a apărut în față o femeie cu o coroană de flori care a întrebat-o dacă nu i-ar plăcea să-i fie dăruită coroana È™i care femeie, primind răspuns afirmativ, i-a aÈ™ezae-o pe cap È™i apoi a dispărut.

Copil fiind, Birgitta È™edea ore întregi în faÈ›a imaginii lui Cristos plângând îndurerată. La È™coală, lucrul care ieÈ™ea din mâinile Brigitei avea frumuseÈ›ea È™i perfecÈ›iunea divină. Poate din cauza acestor calități neobiÈ™nuite, care neliniÈ™teau, familia a hotărât să o mărite de timpuriu. Luminată È™i însufleÈ›ită de dragostea față de Cristos, se pregăteÈ™te cu seriozitate pentru viaÈ›a de căsătorie, spre care tatăl ei o îndemna cu grijă părintească. După împlinirea vârstei de 14 ani, se cunună cu nobilul Ulf Gudmarsson È™i, urmând exemplul părinÈ›ilor, cei doi încep o căsnicie fericită. Au avut opt copii: patru băieÈ›i È™i patru fete. Pentru un anumit timp, Brigita a fost doamnă de onoare la curtea reginei Bianca de Namur, ocupându-se în continuare de educarea copiilor săi. Prin atitudinea ei demnă È™i plină de bunătate a reuÈ™it să imprime în viaÈ›a de la curtea regală o notă distinsă de trăire creÈ™tină. Împreună cu soÈ›ul ei au făcut un pelerinaj la celebrul sanctuar din Spania, Compostella, unde este cinstit Sfântul Apostol Iacob; la întoarcere, Ulf se îmbolnăveÈ™te È™i promite că va intra în mănăstire dacă se va însănătoÈ™i. El se face bine È™i, cu acordul soÈ›iei sale, intră în mănăstirea călugărilor cistercieni de la Alvastra, unde se afla deja unul dintre copiii lor. Aici el moare în anul 1334. Brigita refuză să se recăsătorească, spunând răspicat: "Starea de văduvă apropie de Dumnezeu!". 

Iubirea transcendentală cerută de Birgita se găsea mereu dincolo de copilăria ei fără mamă È™i apoi dincolo de viaÈ›a de femeie căsătorită, împovărată de o mare familie. De aceea moartea soÈ›ului ei a devenit o graÈ›ie: de a medita la tot ceea ce a trăit, la iubirea pământească, plină de iluzii È™i apoi a se apropia, cu ajutorul Fecioarei Maria, de pragul iubirii adevărate. 

După ce a rezolvat situaÈ›ia de viitor a copiilor săi, Brigita s-a dedicat întru totul vieÈ›ii spirituale. Ea a început să-È™i transcrie viziunile după dictarea unui înger. Birgita se născuse cu acest strigăt de poet în inimă: Învață-mă să iubesc! Asemeni psalmilor regelui-poet David, textele ei sunt invocări directe în care se concentrează toată aspiraÈ›ia È™i speranÈ›a omenească, spre certitudinea unei eliberări rapide din încleÈ™tarea neputinÈ›ei. Prin iubire, mesajul zguduitor al Mântuitorului, omul se desprinde de limitările materiei, înălÈ›ându-se, împreună cu iubirea lui falsă ce se stinge treptat, înlocuită de o inepuizabilă È™i copleÈ™itoare iubire divină.

Ea îmbrățiÈ™ează viaÈ›a călugărească, intrând într-o mănăstire de lângă Alvestra. Aici au loc primele extaze È™i revelaÈ›ii, care vor dura până la moarte, È™i pe care, din porunca lui Iisus, ea le-a scris în limba maternă. Mai târziu ele au fost traduse în latină. Viziunea naÈ™terii se pare că este prima revelaÈ›ie prin care i s-a dezvăluit ochilor spiritului ei cum din Fecioara Maria s-a născut Mântuitorul nostru. Acel Mântuitor de care a fost atrasă ca de un magnet, devenind cu timpul un iubit, "cel bogat de risipitor cu mila". 

Scrierile sale cuprind date importante din trecutul bisericii, din istoria poporului suedez, din viaÈ›a Mântuitorului, de la Bethleem până la Golgota. «A trebuit, notează sfânta, să lupt mult cu nesiguranÈ›a È™i îndoiala dacă aceste viziuni sunt de la Dumnezeu sau de la diavol È™i în rugăciune mi-am găsit liniÈ™tea».

Sub influenÈ›a revelaÈ›iilor primite, concepe planul unui ordin călugăresc cu numele «Ordinul Preasfântului Mântuitor», având la bază regula Sfântului Augustin. Conform acestui plan, mănăstirea trebuia să fie dublă, adică formată din bărbaÈ›i È™i din femei, a căror unic punct de întâlnire să fie biserica, unde să se roage împreună. După exemplul comunității apostolice, compusă din 72 de ucenici È™i 12 apostoli cărora li s-a alăturat al treisprezecelea, Sfântul Pavel, diferitele comunități ale ordinului cuprindeau 85 de membri: 60 călugăriÈ›e, 13 călugări preoÈ›i, 4 diaconi È™i 8 fraÈ›i laici. Proiectul fondatoarei a fost susÈ›inut de regele Suediei È™i s-a realizat în 78 de mănăstiri, răspândite în întreaga Europă, cu toată asprimea regulilor impuse. În Suedia, în castelul părintesc Vadstena, întemeiază un centru de învățământ religios. Prima mănăstire, organizată chiar de Brigita, a devenit locul preferat al inimii sale. 

Văzându-È™i împlinit visul, È™i îndemnată de Iisus, în anul 1350 părăseÈ™te Suedia È™i se îndreaptă spre Roma, cu trei dintre copiii săi, Carol, Birger È™i Caterina, pentru a se întâlni cu Sfântul Părinte È™i a obÈ›ine aprobarea Ordinului întemeiat de ea. 

Pentru Brigita începe perioada peregrinărilor la locurile sfinte. Întreprinde o călătorie la Roma, unde reuÈ™eÈ™te să se impună spulberând prin tăria caracterului său prejudecățile masculine ale timpului cu privire la femei. De când Papa părăsise Roma È™i îÈ™i fixase reÈ™edinÈ›a la Avignon, oraÈ™ul Etern devenise un târg neîngrijit, astfel că oile ajungeau până la altarul Sfântului Petru, iar străzile se transformau zilnic în câmpuri de bătălie; pelerinii nu mai erau siguri de bunurile È™i de viaÈ›a lor. Brigita, cu spiritul întreprinzător È™i ordonat al nordicilor, reuÈ™eÈ™te să se impună È™i contribuie la crearea unor condiÈ›ii mai bune pentru primirea pelerinilor, îndeosebi a celor veniÈ›i din Suedia. În timpul epidemiei care a secerat aproape jumătate din populaÈ›ia Italiei, nu se sfieÈ™te să intre chiar È™i în barăcile morÈ›ii, pentru a aduce un mic ajutor material È™i spiritual. Unul dintre copiii ei, Carol, sfârÈ™eÈ™te în acest flagel. După încetarea epidemiei, împreună cu Caterina È™i Birger  vizitează Ierusalimul. La întoarcere, sfârÈ™ită de oboseală È™i de emoÈ›ia copleÈ™itoare a întâlnirii cu locurile sfinte contemplate în spirit în timpul extazelor ei, în ziua de 23 iulie 1373 încheie pelerinajul vieÈ›ii pământeÈ™ti la Roma. În 1391 este canonizată È™i proclamată «Patroană a Suediei catolice».