Prima pagina arrowIngerii pazitori ai primei iubiri

Ingerii pazitori ai primei iubiri

ingerii-primei-iubiri.jpgIdee forta: Primesc iubirea cu recunostinta; frumusetea sa imi deschide inima si ma copleseste.

Acești îngeri țin în mână o pereche de turturele. Ei ocrotesc prima iubire și ne binecuvântează ca prima noastră experiență amoroasă să fie deosebit de frumoasă. Cu ajutorul lor putem să ne raportăm permanent la starea de îndrăgostire.

Funcția îngerilor: ocrotesc toți îndrăgostiții

Misiunea lor pe pământ:
ne ajută să prețuim și să omagiem sexualitatea, să avem inima deschisă mereu, să ne bucurăm de minunea iubirii, să fim iubiți și să respectăm sentimentele frumoase.

Aceștia sunt îngerii păzitori care veghează atunci când ne îndrăgostim, conferind cuplului nostru frumusețe și drăgălășenie. Ei ne ajută să ne simțim siguri în relația noastră și ne dau încrederea că ne putem exprima deschis gândurile și sentimentele.

De asemenea, ne încurajează să ne îndreptăm spre ființele care ne prețuiesc și care pot vedea lumina și frumusețea din noi. Să rugăm acești îngeri să ne susțină atunci când întâlnim pe cineva cu care am vrea să începem o relație de dragoste. Ei ne ajută să ne revărsăm iubirea spre persoana care ne iubește. Ne inspiră să găsim modalitatea prin care putem să determinăm persoana iubită să se deschidă față de noi și să își exprime sentimentele chiar dacă este emotivă și rezervată.

Acești îngeri ne conduc spre ființa care ne iubește așa cum suntem și față de care ne putem împărtăși fără reținere orice trăire. Să ne rugăm la Îngerii Păzitori ai Primei Iubiri atunci când începem o nouă relație și avem nevoie de ajutor și încredere pentru ca totul să fie așa cum dorim. De asemenea, putem să ne rugăm la acești îngeri și atunci când relația actuală a devenit anostă sau s-a „împotmolit” și are nevoie de un nou impuls pentru a reînvia. Aceștia sunt îngerii care ne îmbogățesc sufletul cu iubire și ne ajută să transfigurăm sexualitatea și să încărcăm actul erotic cu dragoste divină, detașată, înălțătoare.

Să îi rugăm să ocrotească cele mai intime relații ale noastre și să ne îndepărteze de forțele negative care ne-ar putea influența și conduce la despărțiri. Ne rugăm să ne vegheze și să ne conducă către prieteniile favorabile, aducătoare de o fericire profundă și eternă.


Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.

Video

video47.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Ganduri inspirate

"De fiecare data cand moare un copil bun, coboara pe Pamant un inger al lui Dumnezeu, il ia in brate, isi intinde aripile mari si albe, zboara impreuna cu el in toate locurile care ii placeau copilului, ii culege un buchet de flori pe care le duce sus lui Dumnezeu, unde vor inflori si mai frumos decat pe Pamant."
Hans Christian Andersen