Prima pagina Marea trecere

Marea trecere

Pentru cel credincios, moartea nu reprezintă un sfârșit, ci doar o trecere într-un alt tărâm. Corpul este promis reînvierii –"cred în reînvierea cărnii și în viața eternă" - în aceste condiții, oamenii respectă corpul defunctului, ei îl îmbălsămează înainte de a-l înhuma și îi acordă onorurile cuvenite unui sfânt. Regăsim o ilustrare a respectului acordat trupurilor sfinților defuncți într-o relatare a morții sfântului Paul, ermit în deșertul din Tebaida, moarte care a avut loc în anul 342:

"(Spre ora 9 dimineață) cerul iradia lumină, câteva legiuni de îngeri au apărut ca din senin, apostolii și profeții le însoțeau:

Paul s-a ridicat în azur, răspândind o albeață de zăpadă. Antonie a căzut la pământ cu fața în lacrimi, plângând și strigând către lumina celestă:

"Paul! Paul! De ce mă abandonezi? De ce pleci fără să îmi iau rămas bun? Te-am cunoscut atât de tărziu și pleci atât de repede!"

Antonie care sperase să ajungă la timp pentru a culege ultimul suspin al sfântului ermit, a alergat spre grota lui "ca într-un zbor de păsări" și l-a găsit pe acesta îngenuncheat, cu capul ridicat și mâinile întinse spre Cer. Mort. Doi lei au sosit sub ochii lui Antonie și au săpat cu frenezie o groapă. O dată groapa terminată, Antonie i-a binecuvântat și a îmbălsămat corpul sfântului defunct. În această povestire, îngerii intervin pentru a primi în Cer sufletul sfântului ermit.

În alte povestiri, ei sunt prezentați ca fiind foarte atenți în a semnala oamenilor sfințenia defuncților și în a le aminti acestora respectul ce îl datorează relicvelor lor. Uneori ei merg pâna într-acolo încât le arată celor vii locul în care se află rămășițele pământești pierdute ale sfinților morți în condiții necunoscute.

La înmormântarea carmelitului Alberto da Trapani (+ 1306), arhiepiscopul din Messina, cel care conducea celebrarea, se gândea dacă era cazul  să cânte sau nu cu această ocazie o messă din Requiem. În acel moment, doi îngeri îmbrăcați în alb au apărut deasupra defunctului și au început să intoneze Introducerea din mesa confesorilor. Os iusti meditabur sapentiam... Ei au adus astfel un omagiu strălucitor sfințeniei defunctului. Arhiepiscopul a celebrat astfel liturghia confesorilor în prezența unei mulțimi de credincioși entuziaști.

Cerul a celebrat într-un mod diferit sfințenia fransciscanului Evangelista Baglioni, vicar general al Observanței, care a murit în anul 1494 la Raguse și a cărui devoțiune pentr îngeri era binecunoscută. La funeraliile lui, cei doi îngeri de marmură îngenuncheați deasupra altarului de o  parte și de alta a crucifixului s-au ridicat și au devenit vii, în timp ce lumânările pe care le țineau în mâini au început să emane un parfum foarte plăcut.

În unele cazuri, îngerii i-au însoțit pe cei care îi aduceau defunctului ultimele lor omagii. Astfel, în timp ce maica Ines do Deus, stareța călugărițelor din Lisabona a murit pe 20 ianuarie 1553, nimeni nu vroia să o înhumeze deoarece fusese răpusă de o boală contagioasă. Pe când călugării priveau dezolați la locul de veci al maicii lor, un tânăr de o extraordinară frumusețe a apărut ca din senin și a ridicat fără nici un efort piatra de pe cavoul sfintei pentru a le permite să o înhumeze.

Tereza d'Avila a scris într-una din scrisorile sale din 1573 că a văzut îngerii purtând sicriul doamnei Leonor de Caspeda, o binefăcătoare a carmelului.

O altă misiune a îngerilor pe lângă defuncții iluștrii constă în a sustrage corpul unui personaj sfânt, adesea un martir, de la profanare. Acest lucru s-a produs pentru franciscanul Ladislao Tomaso da Foligno și pentru frații săi, martirizați la Vidin în 1369, în Bulgaria. Deasupra corpurilor lor abandonate lângă Dunăre, o lumină acompaniată de cântece intermitente s-a manifestat până când corpurile lor au fost înhumate.

După martiriul fransciscanului Friedrich Bachstein și ai celor treisprezece frați ai săi, uciși la Praga de către husiți în 1611, îngerii au cântat și au făcut astfel încât cântecele lor să fie auzite atât deasupra cadavrelor lor cât și în capela în care erau înhumați în timp ce o lumină misterioasă pătrundea în biserică și o flacără strălucitoare se manifesta pe altar.

Evenimentele care au urmat morții preotului Marc Krizevcanin și a celor doi iezuiți uciși de husiții cehi pe 7 septembrie 1619 s-au repetat timp de zece ani, până când contesa Forgach a obținut pentru ei o înmormântare decentă în biserica din Hertnek. De mai multe ori o lumină foarte puternică a umplut camerele în care fuseseră executați, în timp ce corpurile lor mutilate zăceau abandonate în latrine. Câteodată, cântece melodioase acompaniau această claritate luminoasă care a fost atribuită interventiei miraculoase a îngerilor.

După martiriul carmelitului Denis de la Nativité, mort în Goa (India), pe 29 noiembrie 1638 corpul său a rămas intact printre cele ale tovarăsilor săi, în timp ce lumini fulgerătoare apăreau deasupra lui, asemănătoare unor torte intermitente. În acelasi timp, cântece angelice alternau cu vocea defunctului, care continua să vorbească de dincolo de moarte, proclamând Evanghelia. Furios, regele a ordonat masacrarea corpului său sfânt, dar a doua zi l-a regăsit întreg la sol. Apoi, regele a ordonat ca trupul neînsufletit al carmelitului să fie aruncat în mare, legat de o piatră foarte grea: corpul a revenit pe plajă. Apoi, l-a dus în pădure pentru ca fiarele sălbatice să-l devoreze, dar el a fost din nou adus în mod misterios la locul său. Din când în când, melodii suave se făceau auzite în preajma lui în timp ce soldatii îl păzeau. Corpul cel sfânt al carmelitului a rămas astfel intact si proaspăt timp de sapte luni, până în momentul în care i s-a oferit funeralii decente.

Cu zece ani mai târziu, miracole asemănătoare au acompaniat moartea franciscanilor Giacomo Zampa si Ferdinando Isola, martiri în Albania în 1648. Corpurile lor fuseseră abandonate timp de trei zile la tărmul râului Boiana, dar lumini supranaturale au apărut deasupra lor, în timp ce îngerii îsi făceau auzite cântecele melodioase. S-a decis atunci ca ei să fie înhumati la marginea râului. Cu câtiva ani mai târziu, mormântul lor a fost răvăsit de o inundatie si astfel s-a pierdut urma rămăsitelor lor pământesti. Din nou, miracolul luminilor insolite si a cântecelor melodioase s-a manifestat deasupra locului precis în care se aflau moastele lor sfinte, permitând astfel oamenilor să le regăsească.

În timpul noptii care a urmat mortii preotului Alberico Crescitelli, martirizat în China pe 21 iunie 1900, luptători îmbrăcati în rosu, tinând lămpi aprinse au apărut deasupra locului de sacrificiu, punându-i pe fugă pe sicarii care asteptau venirea crestinilor, pentru a-i prinde într-o capcană.  Spre ora unu noaptea, crestinii au putut vedea pe cer o lumină deosebită, în cadrul căreia se puteau distinge soldati misteriosi, dar ei nu au îndrăznit să se apropie de teamă să nu cadă în mâinile inamicilor lor. S-a tras concluzia că acei luptători luminosi erau îngeri. Mai târziu, acolo au avut loc mai multe aparitii ale unui cavaler înconjurat de lumină, în care unii oameni credeau că-l recunosc pe arhanghelul Mihail, în timp ce altii credeau că-l văd pe părintele Alberico.

Dumnezeu le încredintează de asemenea îngerilor misiunea de a păstra mereu proaspătă amintirea personajelor sfinte. Ei au intervenit în acest sens si pentru a salva amintirea abatelui din ordinul Sfântului Augustin, Petru de Canterburry (+607), care a pierit înecat în apele din Ambleteuse, în timpul unui naufragiu. El a fost înhumat aproape de mare, dar amintirea lui s-a pierdut repede. După câtiva ani de la înmormântare, câtiva locuitori ai regiunii au putut observa mai multi îngeri luminosi zburând deasupra mormântului său. Ei au exhumat atunci rămăsitele sfântului episcop si l-au mutat la Boulogne-sur-Mer. Un alt călugăr englez, episcopul benedictin Alcmund d'Hexham a murit în anul 781. El a fost înhumat în apropierea bisericii, dar amplasamentul mormântului său s-a pierdut în cursul invaziei normande. În 1032, aparitia unui înger care se ruga deasupra locului în care fusese îngropat a permis oamenilor regăsirea moastelor sfinte, care au fost apoi depuse în interiorul bisericii.

La începutul secolului al XI-lea, Bruning, preot al sfântului Petru din Northampton a plecat în pelerinaj la Roma, unde un înger i-a apărut în fată pentru a-l convinge să se întoarcă acasă. Când a revenit, acelasi mesager celest i-a dezvăluit existenta corpului unui servitor al lui Dumnezeu, care fusese înhumat în subsolul bisericii. Multimi de oameni au venit să descopere mormântul. La contactul cu sicriul sfânt, Alfgiva d'Abingdan a fost vindecată de paralizie după ce a văzut un tânăr luminos plutind deasupra mormântului. Ea a devenit apoi călugărită la mănăstirea din Northampton. Când sicriul a fost deschis, în interiorul lui oamenii au putut vedea rămăsitele unui bărbat îmbrăcat în costum regesc. Ei si-au dat seama că era vorba de Ragener, nepot al regelui Eduard Martirul, mort în bătălia din 970.

Anglia nu detine, însă, exclusivitatea asupra acestui gen de manifestări. În 1590, fratele Anton, un franciscan portughez a murit la Madera, având reputatia unui sfânt. După înhumarea sa în marea capelă a bisericii, o lumină strălucitoare a apărut de mai multe ori deasupra mormântului său, însotită de cântece celeste si de un parfum paradisiac. Toate aceste fenomene reanimau constant devotiunea frenetică a credinciosilor către acest servitor al lui Dumnezeu.

În timp ce se ruga, Preacuvioasa Parascheva și-a dat sfântul ei suflet în mâinile Domnului, iar mult ostenitul ei trup a fost înmormântat de creștini într-un mormânt aproape de malul mării. După mulți ani, moaștele Cuvioasei Parascheva au fost descoperite, cu voia lui Dumnezeu, întregi în mormânt și scoase la lumină.

Murind, un corăbier a fost aruncat pe mal de valurile mării. Atunci, un creștin milostiv cu numele Gheorghe a săpat un mormânt aproape și a dat de trupul neputred și plin de mireasmă al Sfintei. Dar, neștiind cine este, a îngropat alături trupul rău mirositor al corăbierului.

Noaptea însă, a văzut în vis o împărăteasă șezând pe un scaun luminat, înconjurată de îngeri. Unul dintre îngeri i-a spus: „Gheorghe, pentru ce n-ați luat în seamă trupul Sfintei Parascheva și l-ați uitat așa? Nu știți că Dumnezeu a iubit frumusețea ei și a voit s-o preamărească pe pământ?”
Apoi acea împărăteasă sfântă a zis: „Degrabă să luați trupul meu din mormânt și să-l puneți la loc de cinste, în biserica satului meu, Epivat!”

Apoi, dezgropându-se Sfintele Moaște, s-au așezat în biserica Sfinților Apostoli, revărsând tămăduiri și binefaceri asupra tuturor celor ce veneau la ele cu credință. După ce au fost luate de împăratul româno-bulgar și așezate în Târnovo, au fost strămutate în Belgrad și, în sfârșit, la Contantinopol, de unde, prin stăruința și cheltuiala Domnului Moldovei, Vasile Lupu, s-au strămutat în Iași și s-au așezat în biserica Sfinților Trei Ierarhi în 1641.

În noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888 în paraclisul mânăstirii Sfinții Trei Ierarhi a izbucnit un incendiu. Catafalcul s-a aprins de la un sfeșnic, argintul care îmbrăca racla s-a topit, dar lemnul și Sfintele ei Moaște, deși erau învăluite în jăratec, au rămas întregi și nevătămate, spre întărirea credincioșilor și minunea celor îndoielnici.

În fiecare an se face serbarea Sfintei cu mare cuviință în 14 octombrie.