Prima pagina Ana Katharina Emmerich (1774-1824)

Ana Katharina Emmerich (1774-1824)

Augustina Anne Catherine Emmerich (1774-1824) este cunoscută la nivel mondial. Viziunile sale sunt în mod regulat reeditate sub diferite forme cum ar fi spre exemplu "Patimile" povestite de sora Anne Catherine sau "Viața Mariei" după viziunile Frauleinei Emmerich. Încă din timpul vieții ea a dat dovadă de o mare fragilitate, mizeria materială în care se afla contrastând foarte mult cu bogăția vieții sale "în alte dimensiuni", astfel încât un preot, Karl Schmoger, i-a consacrat 10 ani din viața lui pentru a-i redacta bibliografia, o lucrare de 1200 de pagini. Viața Annei Catherine Emmerich este un salt în supranatural în care îngerii sunt ghizi în timpul deselor zboruri către Lumină. Acestea viziuni pe care săraca fată care a fost tratată foarte urât de către medicii prusaci, apoi de medicii francezi după venirea lui Napoleon, și din nou de cei prusaci după înfrângerea acestuia, sunt impresionante.

Născută la Flamscke în Westphalia în data de 9 septembrie 1774, Anne Catherine Emmerich a avut primele viziuni la vârsta de 9 ani, la început cea a îngerului său păzitor apoi ce a lui Iisus și a Fecioarei Maria. Ea a intrat la mănăstire în 1802. În anul 1811, când guvernatorul prusac a decis suprimarea instituțiilor religioase, tânăra femeie a fost aruncată în stradă de unde a fost luată de un preot francez, părintele Lambert. Avea atunci vârsta de 38 de ani. Un an mai târziu stigmatele au apărut pe trupul său. În fiecare zi de vineri, Anne Catherine Emmerich retrăia patimile lui Iisus ca și cum s-ar fi aflat alături de el cu o camera video în mână. La fel ca și stigmatizata Marthe Robin, ea nu mânca niciodată, se hrănea numai cu anafură. Începând cu acest moment zvonurile cele mai nebunești au început să se răspândească despre fecioară.

Viziunile Annei Catherine Emmerich seamănă foarte mult cu niște reportaje jurnalistice, un fel de cronici transmise în direct din trecut. Anne Catherine Emmerich avea capacitatea de a citi gândurile, levita în mod frecvent, era transportată de către îngerul său păzitor la mii de kilometrii distanță de satul său natal, ceea ce îi permitea să le dea tot felul de știri sătenilor, cu mult înainte ca acestea să ajungă în acest colț pierdut. Confesorul ei nu s-a îndoit niciodată de una dintre viziunile care îl descria pe papa din acel moment ca pe un om cumsecade cu o mină verzuie. Patru zile mai târziu locuitorii au primit știrea că Napoleon Bonaparte era ridicat la rangul de împărat de către suveranul pontif.

Neputând intra în casa stigmatizatei, șase husari au intrat pe fereastră și au aterizat la picioarele patului tinerei femei.

Înspăimântați de lumina care îi înconjura chipul, soldații interziși nu mai știau ce să facă. Unii au îngenuncheat cerându-și scuze în vreme ce alții o priveau ca halucinați, ca și cum ar fi refuzat să interpreteze informațiile care le erau transmise de către ochi. Cu toții au ieșit din camera calmi, pe ușă, precum niște puști care au fost surprinși în timp ce încercau să fure dulceață. Cu toată această grație divină, Anne Catherine Emmerich a fost totuși acuzată de fraudă și o primă anchetă a fost realizată de către membrii clerului local. Constatând absența oricărei înșelătorii, preoții circumspecți au redactat un raport prudent sugerând o anchetă civilă independentă. În data de 7 august 1819, o nouă comisie formată din prefect, un consilier în legătură cu igiena, un medic, chirurgi și oameni de știință precum și martori civili, cu toții atei sau francmasoni, s-au năpustit asupra tinerei femei:

"Pe data de 7 august, povestește Johannes Maria Hocht, femeia a fost în mod brutal luată din patul său cu ajutorul unei infirmiere necunoscute, pusă pe o targă, care a fost luată de 4 polițai înconjurați de un pluton de gardă sub comanda unui locotenent. Sute de vecini asistau la acest spectacol manifestându-și prin lacrimi starea de bulversare. Au dus-o într-o casă necunoscută unde a fost lăsată pe aceeași targă în mijlocul unei săli mari unde putea fi observată din toate unghiurile." Comisia a examinat timp de mai multe zile trupul femeii fără nici un fel de menajamente: mâinile i-au fost bandajate și legate pentru a se verifica dacă își provoca singură rănile. Interogatoare de tip stalinist, percheziții regulate în celula în care se afla în căutarea de instrumente sau substanțe chimice care ar putea provoca rănile. Timp pierdut. Echipa de examinatori, conștienți de rezultatele mai mult decât jenante, au decis să o mute într-o altă casă, sperând că stigmatele vor dispărea odată cu această schimbare. Totuși faptul acesta nu a schimbat nimic iar rezultatele diverselor examinări, unele dintre ele foarte intime, au pus comisia într-o situație foarte delicată. Rapoartele, totuși sincere, au stabilit "absența sigură a oricărei fraude", și astfel cei care au acuzat-o, incapabili să explice existența stigmatelor, nu au găsit nimic care să o discrediteze. Medicul german Bahrens a explicat observațiile făcute în maniera care urmează, observații care totuși nu l-au convins niciodată că ar fi vorba cu adevărat de stigmate ci mai de grabă de un fel de "magnetism animal"!

"Crucea dublă de pe pieptul său sângerează în mod regulat în toate zilele de miercuri, celelalte răni sângerează vinerea, bandajul din jurul frunții se înroșește cel mai des în zilele de sâmbătă. Crucea și rănile laterale apar pe o suprafață a pielii lipsită de orice fel de leziuni, sângele curge din ele exact precum transpirația din pori. În Vinerea mare dinaintea Paștelui sângele curge în valuri iar rănile îi produc o suferință foarte mare. Rănile bandajate rămân timp de șapte zile și șapte nopți în aceeași stare, fără a se ameliora, fără a se înrăutății, fără a supura.Aproape în toate aceste zile ea trăiește stări de extaz în timpul cărora rămâne ore în șir rigidă precum un lemn, ochii îi sunt ermetic închiși, fără viață în aparență. Chipul său are tot timpul aceeași culoare și prezintă o sensibilitate inexplicabilă la binecuvântările preotului sau la prezența unor obiecte consacrate. Prezintă uneori o surprinzătoare cunoaștere a viitorului în ceea ce o privește pe ea sau pe cei apropiați ei. Pare că poate citi inimile ființelor umane.

Pacienta a fost observată continuu pe durata a 10 zile consecutive, zi și noapte, de persoane de încredere, cu permisiunea autorităților ecleziastice. Aceste observații au demonstrat în mod unanim că rănile nu au fost provocate cu nimic exterior, că pacienta nu a ingerat nimic în afară de apă, și că nu a existat nici un fel de evacuare. Acest ultim fenomen a fost observat și în timpul următoarelor 4 luni. În domeniul experienței medicale și fizice, fenomenele observate pe trupul tinetei călugărițe, au un caracter atât de excepțional că nici o lege cunoscută în natură nu este în măsură să de o explicație plauzibilă.

Pe scurt nimeni nu a înțeles mare lucru din acest caz, în afara faptului că ar fi fost vorba de un fel de "magnetism animal" care ar fi permis acestei biete femei să sângereze în fiecare vineri.

Acum că am prezentat cadrul exterior în care se afla Anne Catherine și modul în care era supravegheată de către autorități, să pătrundem în cadrul ei interior și să vedem ce ne spune ea despre îngeri. Este pur și simplu uimitor. Spre exemplu îngerul ei păzitor îi era vizibil aproape în permanență:

Splendoarea emanată de îngerul ei păzitor, ne spune starețul Schmoger, nu avea ca egal decât propria sa privire, o rază de lumină. Anne Catherine spunea că îngerul o chema iar ea îl urma din loc în loc: "uneori îmi petreceam zile întregi împreună cu el. Îmi arăta persoane pe care le cunoșteam mai mult sau mai puțin, uneori chiar deloc. Traversam mările cu viteza gândului, puteam să văd departe, foarte departe. El este cel care m-a dus la regina Franței ( Maria-Antoaneta) în închisoare. În momentul în care vine să mă ia văd de obicei o lumină slabă iar apoi apare dintr-o dată în fața mea la fel ca lumina unei lanterne care luminează în întuneric. Ghidul meu este uneori înaintea mea, alteori alături de mine. Nu i-am văzut niciodată picioarele mișcându-se. Este liniștit, face puține mișcări, dar uneori își însoțește scurtele răspunsuri de mișcări ale mâinii sau de o înclinare ușoară a capului. Oh, cum este de strălucitor și transparent. Are o atitudine gravă, dar foarte blândă. Părul său este strălucitor, mătăsos. Capul său nu este acoperit, iar roba pe care o poartă este lungă de un alb fermecător precum cea a unui preot. Îi vorbesc liber dar niciodată nu am putut să-l privesc în față. Mă înclin înaintea lui. Îmi dă tot felul de semne. Nu îi pun niciodată prea multe întrebări, împlinirea pe care o resimt fiind în prezența lui îmi este de ajuns. Este totdeauna foarte scurt în exprimare. Odată m-am pierdut pe câmpiile din Flamscke. Eram terorizată. Am început să plâng și să mă rog lui Dumnezeu. Dintr-o dată am văzut o lumină ca o flacără înaintea mea. Aceasta a luat apoi forma ghidului meu îmbrăcat în roba albă. Pământul sub picioarele mele a devenit uscat, nici ploaia nici ninsoarea nu îmi atingeau trupul și am ajuns acasă fără nici măcar să fiu udată".

Ea ne-a lăsat prin urmare viziunile sale cu Îngeri care apăreau în mod misterios pe întregul traseu al calvarului lui Iisus:

"Nici o limbă umană nu poate exprima groaza resimțită de sufletul Mântuitorului la vederea teribilului calvar al ispășirii, deoarece el vedea nu numai lunga serie de torturi pe care urma să o îndure, dar și instrumentele de tortură, imensa ură a celor care îl acuzau, cruzimea călăilor, angoasele tuturor victimelor nevinovate sau vinovate. Oroarea acestei viziuni a fost așa de mare încât întregul său trup s-a umplut de sudoare: aceasta era precum picături de sânge care curgeau pe pământ. În timp ce Fiul Omului era astfel scufundat în tristețe și deprimare am văzut îngerii care erau cuprinși de compasiune. Simțeamcum își doreau să îl consoleze și cum se rugau înaintea tronului lui Dumnezeu pentru El. La finalul acestei viziuni chipul lui Iisus era precum cel al unui mort. Apoi îngerii au dispărut, sudoarea îi curgea și mai abundent. Un întuneric profund domnea în grotă. Am văzut apoi un înger coborând lângă Iisus. Era mult mai mare și se putea vedea mult mai distinct având mult mai mult decât îngerii anteriori aparența unui om. Era îmbrăcat precum un preot, cu o robă lungă albă, și avea în mâini un vas mic în formă de caliciu. La deschizătura vasului am văzut un obiect mic de formă ovală care răspândea o lumină roșiatică. Îngerul plutind și-a întins mâna dreaptă către Iisus și i-a dat să bea din acel vas, apoi a dispărut."

În 1824, Anne Catherine a murit la vârsta de 50 de ani imitându-l pe Iisus. Ultimele sale cuvinte au fost "lăsați-mă să mor împreună cu Iisus pe cruce" arătând o profundă detașare față de orice medici, militari sau curioși care se aflau la căpătâiul său pentru a o examina. ªase săptămâni după ce a fost înmormântată a fost dezgropată pentru a se verifica dacă nu a existat vreun hoț cu ideea de a-i fura relicvele.

Corpul său se afla într-o perfectă stare, suplu, fără nici un fel de miros, fără nici un fel de descompunere.