În viața misticilor și a sfinților, îngerii păzitori au jucat roluri importante.
Astfel, Padre Pio căuta răspunsuri la întrebări despre diferite persoane (dacă mai sunt în viață sau nu, ținând cont că era în desfășurare cel de-al doilea război mondial iar veștile se aflau greu) în plan subtil, ajutându-se în special de îngerul său păzitor. Avea o mare încredere în îngerul său păzitor. Îngerului său îi încredința de multe ori probleme dificile, delicate, dar îngerul lui le rezolva. Când cineva l-a întrebat: "Dacă nu pot veni personal și am nevoie urgentă de ajutor, ce să fac?" Părintele i-a răspuns cu o spontaneitate deconcertantă: "Trimite-mi îngerul tău cu mesajul".
Părintele Alessio Parente povestea: "Într-o zi, pe la ora 14, eram așezat lângă părinte pe veranda mănăstirii. Era liniște, ceilalți frați erau în camerele lor. Padre Pio recita rozariul. Eu aveam atâtea să-l întreb și mi s-a părut că este un moment potrivit. M-am apropiat ținând în mână o scrisoare de la doamna B.R.: "Părinte, ea vă cere un sfat în legătură cu serviciul. A primit o ofertă bună, dar are deja un serviciu bun. Ce să facă? Să accepte oferta?" Așteptam răspunsul, dar, spre surprinderea mea, Părintele mi-a replicat: "Nu vezi că am treabă? Lasă-mă în pace!". Nu am înțeles. Nedumerit, îmi spuneam că el recita liniștit rozariul și nu vrea să mă ia în seamă. Am rămas tăcut, umil și îmi repetam cuvintele sale, căci nu eram deloc convins că e "ocupat". Recita rozariul ca de obicei, dar se putea opri puțin ca să mă asculte. Padre Pio "a auzit" gândurile mele și mi-a spus: "Nu ai văzut toți acei îngeri care erau în jurul nostru? Erau îngerii păzitori ai fiilor mei spirituali care veniseră să-mi aducă mesajele. Trebuia să le răspund lor.""Părinte spiritual, am răspuns eu, nu am văzut chiar nimic, dar vă cred, pentru că aud când suntem în mulțime cum sfătuiți persoanele să vă trimită îngerii lor păzitori."
O altă mistică, Teresa Neumann, a avut o legătură permanentă cu îngerii. Ea era contemporană cu Padre Pio și, ca și acesta, a avut viziuni ale lui Iisus și în viața amândurora s-au manifestat gradat și stigmatele. În urma lor, Tereza avea din ce în ce mai puțină nevoie de a se hrăni și în scurt timp a încetat să mai mănânce și să bea. Acest post total a durat 36 de ani (timp în care lua doar anafura consacrată). De nenumărate ori Tereza Neumann a avut ca obiect al viziunilor ei lumea angelică și în special îngerul ei păzitor. Ea percepea prezența propriului înger păzitor, văzându-l în dreapta sa, ca un "bărbat luminos" și vedea și îngerii vizitatorilor săi. Tereza menționa că îngerul său este cel care o protejează de demoni și o înlocuiește în caz de bilocație (ea a fost văzută deseori în 2 locuri simultan) și o ajuta în situații dificile.
Natuzza Evolo a incetat din viata in anul 2009. Prezinta și ea stigmatele, vorbea cu spiritele trecute în lumea de dincolo și îl vedea pe îngerul ei păzitor. Despre ea s-a realizat un film documentar, în care i s-a luat și un interviu. Realizatorul era de la programul "Delta" de la Rai 3, iar anul era 1985. În cadrul acestuia vorbește despre viziunile pe care le are:
"-Spuneți că vedeți și îngerul fiecărei persoane...
-Da, da, îngerul de lângă o persoană. Nu la toate persoanele, dar aproape la toate."
-Doar persoanele vii au îngeri?"
-Doar persoanele vii, nu și cele moarte."
Psihiatrul american Eugene G. Jussek, un om de știință foarte stimat, care practică cu pacienții săi regresia hipnotică în scopul de a elimina anumite traume din copilărie, a avut surpriza ca în timpul unor astfel de ședințe să i se vorbească despre îngeri păzitori. Jussek a observat că această ființă apărea în visele pacientului său, doar atunci când acesta reevoca diferite episoade și urmărea să tragă concluzii legate de viața sa.
Întrebat ce este un înger păzitor, pacientul său Ian Su Lu a răspuns: "Da, îngerii păzitori există. Am putea mai degrabă să-i numim maeștri și protectori- forme de energie conștientă care învăluie fiecare ființă. Ei veghează la creșterea capacității de înțelegere a omului, urmărind să-l ajute să evolueze, ajutându-l în momentele de criză interioară sau în caz de pericol. Ei salvează omul din situații limită doar dacă aceasta este în acord cu Voință Divină. Tot ei se ocupă de posibilitățile concrete care îi sunt oferite omului de-alungul existenței. Nu trebuie să uităm că fiecare dintre aceste ființe au un înalt nivel spiritual. Sunt spirite individuale care acționează în plan astral și uneori în plan eteric." (Conversații cu Ian Su Lu)
ªi persoanele obișnuite pot dobândi darul de a vorbi cu îngerii. Astfel, Giuliana din Roma, a primit acest cadou după moartea unicului său fiu, Armano. Ea spune:
"Nu mă gândeam că îngerii păzitori ar putea vorbi, nu eram sigură de existența lor. Însă prin aceste mesaje pe care le auzeam am înțeles că îngerii există, pentru că lucrurile pe care le spuneau le puteau spune doar ei!"Ei" îmi inspiră anumite idei, ca și cum ar fi unde vibratorii. Nu sunt cuvinte, sunt vibrații. Îngerii sunt spirite pure și în general nu vorbesc, o fac doar în cazuri speciale. Fiecare dintre noi are un înger, iar pentru a comunica cu el este necesar doar să ne gândim la el, să-l rugăm, să-i vorbim. El este mereu în contact cu noi și cu gândul nostru care-l cheamă; dacă îl gândim, el vine și răspunde. Dacă însă nu ne gândim la el și nu ne preocupăm niciodată de existența lui, contactul este mai dificil.
Îngerul are nevoie de o legătură, pe care o poate constitui doar gândul nostru. Odinioară toți credeau în îngerul păzitor, astăzi mă tem că nici chiar persoanele religioase nu mai cred."
Părintele Eugenio Ferrarotti a fost stareț la mănăstirea San Fillipo din Genova. El afirmă că existența îngerilor păzitori este o învățătură oficială a Bisericii. Întrebat cum se poate stabili un contact cu îngerul păzitor, părintele răspunde:
"Înainte de toate, gândindu-ne la el; dacă nu o facem, el este aproape cu mâinile legate. Însă ne acordă oricum asistență și protecție și cine știe de câte ori ne-a salvat de la pericole spirituale și trupești. Trebuie să ne gândim la îngerul nostru păzitor, să-l evocăm și să-l rugăm să ne ajute în orice situație de o dificultate specială. Eu fac acest lucru deseori, mai ales când sunt probleme complexe și încurcate, mă rog la îngerul meu să meargă la îngerii acelor persoane și să aranjeze lucrurile! Acest mod de a acționa funcționează! Eu sfătuiesc pe toată lumea să urmărească să-l pună în practică.
Trebuie să manifestăm mult respect față de prezența îngerilor păzitori. Dacă un copil este bun și crește plin de iubire, el va căpăta o mare delicatețe a conștiinței."
În continuare părintele redă un procedeu de intrare în legătură cu îngerul păzitor: scrierea automată. Iată cum o descrie:
"Îmi pregătesc locul - frumos și curat, îl sfințesc cu tămâie și alte esențe volatile, cu flori consacrate îngerului păzitor.
Îmi fac semnul crucii, mă rog la Tatăl Ceresc și-mi induc o stare de vid mental. Când mintea se golește de gânduri personale exterioare, mâna începe să alerge. Surpriza mea a fost când în final semnătura era aceasta: "Sunt îngerul tău păzitor". Eu la înger chiar nu mă gândisem. De atunci a fost mereu așa: de fiecare dată când scriu apare semnătura îngerului.
Când nu am timp să scriu sau nu simt să o fac și totuși am nevoie de un sfat, mă concentrez și simt atunci în interiorul meu un răspuns care mă ghidează. Atunci mă simt mai sigur. Probabil, siguranța pe care o am în anumite momente în îndrumarea oamenilor care mi se adresează provine de la el, de la îngerul meu. Îngerul însă nu intervine în libertatea persoanei, ajută, dar respectă liberul arbitru al persoanei respective. Îngerul păzitor are o misiune de pace, de purificare, de rugăciune. De pace în sensul că eliberează și împiedică perturbările exterioare, dar mai ales pe cele ale sufletului. De purificare, în sensul că ne face să auzim vocea conștiinței. De rugăciune, pentru că el se roagă pentru noi, deoarece dorința lui este de a ne salva. Aș dori să indic o altă sarcină importantă a îngerului păzitor, aceea de a-l îndepărta pe diavol. De fapt, îngerul va fi lângă noi în momentul morții, pentru a învinge ultimele sale insinuări (ale diavolului) și va fi și Arhanghelul Mihail, care are ca sarcina specifică de a asista muribunzii."
Părintele prezintă drept atribut al îngerului păzitor cunoașterea viitorului și a intimităților inimii umane, prin intuiție imediată de la Dumnezeu.
De altfel, așa cum mulți călugări sau preoți sau simple persoane aparținând credinței catolice ori ortodoxe, și nu numai, afirmă, fiecare om are pe lângă îngerul păzitor și un demon care îl testează atunci când este necesar. Unul e așezat în partea dreaptă, celălalt în partea stângă a ființei, în invizibil. Astfel, părintele Cleopa, călugăr ortodox, spune: "Orice creștin are un înger bun, care stă de-a dreapta lui și îl povățuiește spre tot lucrul plăcut lui Dumnezeu. El scrie cu de-amănuntul, una câte una, toate faptele bune, pe care le face în viață și pe care i le va prezenta în ceasul morții, când "cărțile se vor deschide". De asemenea, creștinului îi urmează din pruncie și un înger căzut (demon) care scrie și el, amănunțit, tot păcatul pe care îl face omul în viață, până în clipa morții.
Scopul acestui spirit rău este de a-l ispiti întotdeauna și a-l îndemna la păcat, cu gândul, cu imaginația, cu simțurile, cu cuvântul, cu fapta, cu trupul și cu sufletul.
Este nevoie pentru mântuirea omului să fie ispitit, căci altfel nu se va mântui, nu se poate căli în lupta cu răul și nu poate avea nici o plată pentru faptele sale cele bune.
Precum îngerul este slujitor al lui Dumnezeu și îl păzește pe om întru toate căile sale și precum îngerul se supune voii lui Dumnezeu, la fel trebuie să fie și omul.
Îngerul păzitor este cel care stă întotdeauna lângă ființa umană, păzind-o și ghidând-o, spre a o ajuta în viață. Iar după moarte o mai însoțește încă până la 40 de zile."
În această direcție, Sf. Efrem Sirul spune: "Au nu știți, frații mei, ce fel de frică și de nevoie avem să pătimim în ceasul ieșirii noastre din viața aceasta, când se va despărți sufletul de trup? Mare taină se săvârșește acolo. Că vin la dânsul îngerii buni și mulțime de oaste cerească și toate puterile cele potrivnice și stăpânitorii întunericului, amândouă părțile voind să ia sufletul și să-l așeze și să-i întocmească legile lui. Deci, dacă sufletul și-a câștigat de aici faptele bune, în ziua ieșirii lui, faptele bune pe care le-a câștigat de aici se fac îngeri buni și îl înconjoară pe dânsul și nu lasă nici una din puterile potrivnice să se atingă de el, ci îl iau pe dânsul cu bucurie și veselie, cântând cântări de biruință lui Dumnezeu și îl duc pe dânsul la Cristos, Împăratul Slavei și îl închină Lui împreună cu toată puterea cerească și îl duc la loc de odihnă, unde nu este durere nici întristare, nici suspin, nici lacrimi, nici grijă, ci viață nemuritoare și veselie veșnică, împreună cu toți care au bineplăcut lui Dumnezeu. La cei păcătoși faptele lor cele rele se prefac în ceasul morții în demoni și îl însoțesc până este aruncat în adâncuri. După moarte îngerul însoțește sufletul 40 de zile, împreună cu alți îngeri, arătându-i mai întâi fericirea raiului și apoi muncile iadului. Apoi îl duc pentru a treia oară în fața Prea Sfintei Treimi și i se hotărăște loc de odihnă ori de osânda, după faptele sale. Din clipa aceea îngerul păzitor îl părăsește."
Conform religiei islamice, îngerii sunt creați de Allah din lumină (nur). Coranul recunoaște existența îngerilor păzitori, spunând că fiecare om are un înger păzitor care îl urmează în permanență și un spirit malefic care îl tentează atunci când este necesar. Iată o asemănare majoră, între creștinism și islamism.
Adela Sîmbotin
"Ingerii pot zbura deoarece ei insisi nu se considera a fi grei."
Cugetare scotiana