Numele de heruvimi, ce dezvăluie revărsarea de înţelepciune, arată calitatea lor de a cunoaşte şi de a intui pe Dumnezeu. Aceste fiinţe au fost create pentru a transmite înţelepciunea şi frumuseţea divină a cunoştinţelor.

O altă calitate a heruvimilor pe care ne-o dezvăluie numele lor este cea de păzitori ai tainelor dumnezeieşti. Astfel, în momentul construirii chivotului legii, Dumnezeu îi spune lui Moise: “Să faci doi heruvimi de aur, să-i faci de aur bătut, ca dintr-o bucată; să faceţi heruvimii aceştia ieşind din capac la cele 2 capete ale lui. Heruvimii să fie cu aripile întinse pe deasupra, acoperind cu aripile lor capacul ispăşirii, şi cu feţele întoarse una spre alta; să aibă faţa întoarsă spre capac. Să pui capacul pe chivot şi în chivot să pui mărturia pe care ţi-o voi da.” (Exod 25, 18-21)

Protectori divini ai întregii manifestări, heruvimii îşi întind aripile asupra oamenilor, învăţându-i calea spre adevăr, spre Dumnezeu, prin intermediul ierarhiilor de mai jos. Deşi ei sunt orientaţi spre manifestare, urmărind să-i aducă la nivelul lor pe cei deschişi spre cunoaşterea se sine, rareori se revelează în faţa acestora. Astfel, în reprezentările iconografice ale bisericii ei sunt arătaţi a avea patru aripi: cu două îşi ocultează chipul, cu celelalte două zboară. Găsim şi la ei, ca şi la serafimi, capacitatea de a fi omniprezenţi în manifestare, prin transcenderea timpului şi a spaţiului.

În Iezechiel, heruvimii sunt cei care trag carul Domnului, ceea ce simbolizează supunerea, umilinţa şi dăruirea totală faţă de Dumnezeu, dar şi îndemnul pe care ei îl nasc în inimile celor de mai jos, spre a se înălţa.

În Psalmul 17 se spune: ”Şi s-a suit (Dumnezeu) pe heruvimi şi a zburat; zburat-a pe aripile vântului.” Iată că heruvimii sunt un vehicul divin. Ei şi-au abandonat pe deplin voinţa proprie în faţa voinţei divine şi ridică cele inferioare la înălţarea de sine, iar cele superioare le comunica celor de jos, spre a se îngriji de ele.

În alte pasaje din Biblie sunt arătaţi a avea faţă de aramă lustruită. Aceasta ne spune despre strălucirea lor netrecătoare, ce nu se micşorează şi nu se tulbură. Sunt fiinţe luminoase, ce posedă o stare perfectă de detaşare, dar şi de compasiune nesfârşită. Pacea dumnezeiască se revarsă din inimile lor. Ei posedă starea de desăvârşire. De altfel, chiar din semnificaţia numelui lor răzbate capacitatea de a-L cunoaşte şi de a-L contempla pe Dumnezeu, clipă de clipă, de a primi cele mai mari haruri de la El, iar aceasta spre a umple mai mult cu lumină şi înţelepciune pe cei de jos.

Rudolf Steiner, studiind Vechile Mistere, afirmă că heruvimii, ca şi serafimii, de altfel, nu acţionează ca izvor al unei substanţe planetare, aşa cum fac celelalte ordine angelice. Ei s-au înălţat până în preajma divinităţii, dincolo de orice sferă planetară. Prin ei Dumnezeu împarte raze de lumină, iubire şi cunoaştere în mod impersonal, universal.

Heruvimii pun de acord între ele mişcările planetelor pentru a uni într-un sistem perfect armonizat impulsurile planetare.

Ei sunt spirite ale armoniei, impresionând prin mulţimea cunoştinţelor şi prin revărsarea de înţelepciune.

Din punct de vedere al creaţiei, această ierarhie este poarta dintre nemanifestare şi manifestare. Dacă serafimii aparţin pe deplin nemanifestării, stăpânind asupra oricărui act de creaţie, în gând, cuvânt şi faptă, iar tronurile sunt cele cu care manifestarea ia fiinţă, ordinul heruvimilor se interpune între cele două, având rol de transformator, asemeni unui loc de pornire şi întoarcere, de început şi sfârşit.