Interventii ale Serafimilor si Heruvimilor

In Biblie exista numeroase mentionari ale serafimilor si heruvimilor:

Genezã 3:23, 24
De aceea, Domnul Dumnezeu l-a scos afarã din Grãdina Edenului, ca sã lucreze pãmântul din care fusese luat. Astfel, El l-a izgonit pe Adam; și la rãsãritul Grãdinii Edenului a pus heruvimii și sabia învãpãiatã care se îndrepta în toate direcțiile, ca sã pãzeascã drumul spre pomul vieții.

Exod 25:22; 37:9; Numeri 7:89
Domnul a vorbit cu Moise între doi heruvimi.

Exod 26:1, 31, 36
toate perdelele și țesãturile trebuiau confecționate din in subțire rãsucit, de culoare albastrã, purpurie și stacojie, vopsit de douã ori, și sã aibã pe ele heruvimi .

I Regi 6, 23-29, 35
In Locul Preasfant a facut doi heruvimi de lemn de maslin salbatic, inalti de zece coti.
Fiecare din cele doua aripi ale unuia din heruvimi avea cinci coti, ceea ce facea zece coti de la capatul uneia din aripile lui pana la capatul celeilalte.
Al doilea heruvim avea tot zece coti. Masura si chipul erau aceleasi pentru amandoi heruvimii.
Inaltimea fiecaruia din cei doi heruvimi era de zece coti.
Solomon a asezat heruvimii in mijlocul Casei, in partea dinauntru. Aripile lor erau intinse, aripa celui dintai atingea un zid, si aripa celui de al doilea atingea celalalt zid; iar celelalte aripi ale lor se intalneau la capete, in mijlocul Casei.
Solomon a acoperit si heruvimii cu aur.
Pe toate zidurile Casei, de jur imprejur, in partea din spate si in fata, a pus sa sape chipuri de heruvimi, de finici si de flori deschise. […]
Cele doua usi erau facute din lemn de maslin salbatic. A pus sa sape pe ele chipuri de heruvimi, de finici si de flori deschise si le-a acoperit cu aur, a intins aurul si peste heruvimi si peste finici.

Psalmul 18  9,10
A aplecat cerurile și s-a coborât… Cãlãrea pe un heruvim și zbura.

Psalmul 80  1
Pleacã urechea, pãstorul lui Israel, Tu, care conduci pe Iosif ca pe o turmã! Aratã-Te în strãlucirea Ta, Tu, care stai cu heruvimii."

Psalmul 99  1
Domnul împãrãțește: sã tremure popoarele. El stã între heruvimi: sã se cutremure pãmântul!

Isaia 37: 16
O Iehova Savaot, Dumnezeul lui Israel, care locuiești printre heruvimi, Tu singur ești Dumnezeu al tuturor regatelor de pe pământ.

Iezechiel 1: 5-26
Tot in mijloc se mai vedeau patru fapturi vii a caror infatisare avea o asemanare omeneasca.
Fiecare din ele avea patru fete si fiecare avea patru aripi.
Picioarele lor erau drepte, si talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui vitel si scanteiau ca niste arama lustruita.
Sub aripi, de cele patru parti ale lor, aveau niste maini de om; si toate patru aveau fete si aripi.
Aripile lor erau prinse una de alta. Si cand mergeau, nu se intorceau in nicio parte, ci fiecare mergea drept inainte.
Cat despre chipul fetelor lor era asa: inainte, toate aveau o fata de om; la dreapta lor, toate patru aveau cate o fata de leu; la stanga lor, toate patru aveau cate o fata de taur; iar inapoi, toate patru aveau cate o fata de vultur.
Aripile fiecareia erau intinse in sus, asa ca doua din aripile lor ajungeau pana la cele invecinate, iar doua le acopereau trupurile.
Fiecare mergea drept inainte, si anume incotro le mana duhul sa mearga, intr-acolo mergeau; iar in mersul lor nu se intorceau in nicio parte.
In mijlocul acestor fapturi vii era ceva ca niste carbuni de foc aprinsi care ardeau; si ceva ca niste faclii umbla incoace si incolo printre aceste fapturi vii; focul acesta arunca o lumina stralucitoare, si din el ieseau fulgere.
Fapturile vii insa, cand alergau si se intorceau, erau ca fulgerul.
Ma uitam la aceste fapturi vii si iata ca pe pamant, afara de fapturile vii, era o roata la fiecare din cele patru fete ale lor.
Infatisarea acestor roti si materialul din care erau facute pareau de crisolit, si toate patru aveau aceeasi intocmire. Infatisarea si alcatuirea lor erau de asa fel incat fiecare roata parea ca este in mijlocul unei alte roti.
Cand mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor si nu se intorceau deloc in mersul lor.
Aveau niste obezi de o inaltime inspaimantatoare, si pe obezile lor cele patru roti erau pline cu ochi de jur imprejur.
Cand mergeau fapturile vii, mergeau si rotile pe langa ele; si cand se ridicau fapturile vii de la pamant, se ridicau si rotile.
Unde le mana duhul sa mearga, acolo mergeau, incotro voia duhul; si impreuna cu ele se ridicau si rotile, caci duhul fapturilor vii era in roti.
Cand mergeau fapturile vii, mergeau si rotile; cand se opreau ele, se opreau si rotile; cand se ridicau de pe pamant, se ridicau si rotile; caci duhul fapturilor vii era in roti.
Deasupra capetelor fapturilor vii era ceva ca o intindere a cerului care semana cu cristalul stralucitor si se intindea in aer, sus peste capetele lor.
Sub cerul acesta, aripile lor stateau drepte, intinse una spre alta, si mai aveau fiecare cate doua aripi care le acopereau trupurile.
Cand umblau, am auzit vajaitul aripilor lor ca vajaitul unor ape mari si ca glasul Celui Atotputernic. Cand mergeau, era un vuiet galagios ca al unei ostiri; iar cand se opreau, isi lasau aripile in jos.
Si venea un vuiet care pornea de deasupra cerului intins peste capetele lor; iar cand se opreau, isi lasau aripile in jos.
Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatra de safir, in chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care sedea pe el.

Iezechiel 10: 1-20
M-am uitat, si iata ca pe cerul care era deasupra capului heruvimilor era ceva ca o piatra de safir; deasupra lor se vedea ceva asemanator cu un chip de scaun de domnie.
Si Domnul a zis omului aceluia imbracat in haine de in: "Vara-te intre rotile de sub heruvimi, umple-ti mainile cu carbunii aprinsi care sunt intre heruvimi si imprastie-i peste cetate!" Si el s-a varat intre roti sub ochii mei.
Heruvimii stateau in partea dreapta a Casei, cand s-a varat omul acela intre roti, iar norul a umplut curtea dinauntru.
Atunci slava Domnului s-a ridicat de pe heruvimi si s-a indreptat spre pragul Casei, asa incat Templul s-a umplut de nor, si curtea s-a umplut de stralucirea slavei Domnului.
Vajaitul aripilor heruvimilor s-a auzit pana la curtea de afara ca glasul Dumnezeului celui Atotputernic cand vorbeste.
Cand a poruncit deci omului aceluia imbracat in haina de in sa ia foc dintre roti, dintre heruvimi, omul acesta s-a dus si s-a asezat langa roti.
Atunci un heruvim a intins mana intre heruvimi, spre focul care era intre heruvimi; a luat foc si l-a pus in mainile omului aceluia imbracat cu haina de in. Si omul acesta l-a luat si a iesit afara.
La heruvimi se vedea ceva ca o mana de om sub aripile lor.
M-am uitat, si iata ca langa heruvimi erau patru roti; o roata langa un heruvim, si o roata langa celalalt heruvim; dar rotile acestea straluceau ca o piatra de crisolit.
Dupa infatisare, toate cele patru roti aveau acelasi chip; fiecare roata parea ca este in mijlocul altei roti.
Cand mergeau, mergeau de cele patru laturi ale lor si nu se invarteau in mers, ci mergeau incotro mergea capul, fara sa se invarteasca in mersul lor.
 Tot trupul heruvimilor, spatele lor, mainile lor si aripile lor erau pline de ochi ca si cele patru roti dimprejur.
 Am auzit cu urechile mele ca rotile erau chemate: "roti invartitoare".
Fiecare avea patru fete; fata celui dintai era o fata de heruvim; fata celui de-al doilea, o fata de om; a celui de-al treilea, o fata de leu; si a celui de-al patrulea, o fata de vultur.
Si heruvimii s-au ridicat. Erau fapturile vii pe care le vazusem langa raul Chebar.
Cand mergeau heruvimii, mergeau si rotile cu ei, si cand isi intindeau heruvimii aripile ca sa se inalte de la pamant, nici rotile nu se departau de ei.
Cand se opreau ei, se opreau si ele, si cand se inaltau ei, se inaltau si ele cu ei, caci duhul fapturilor vii era in ele.
Slava Domnului a plecat din pragul Templului si s-a asezat pe heruvimi.
Heruvimii si-au intins aripile si s-au inaltat de pe pamant sub ochii mei; cand au plecat ei, au plecat si rotile cu ei. S-au oprit la intrarea portii Casei Domnului spre rasarit; si slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor.
Erau fapturile vii pe care le vazusem sub Dumnezeul lui Israel, langa raul Chebar, si am bagat de seama ca erau heruvimi.
Fiecare avea patru fete, fiecare avea patru aripi, si sub aripile lor era ceva ca o mana de om.
Dar fetele lor erau ca cele pe care le vazusem la raul Chebar, cu aceeasi infatisare: erau tot ei. Fiecare mergea drept inainte.

Iezechiel 41:18–20, 25
si impodobit cu heruvimi si finici. Intre doi heruvimi era un finic. Fiecare heruvim avea doua fete,
o fata de om intoarsa spre un finic de o parte, si o fata de leu intoarsa spre celalalt finic, de cealalta parte; asa era de jur imprejurul Casei.
De la pamant pana deasupra usii erau heruvimi si finici, si tot asa si pe zidul Templului.
Pe usile Templului erau sapati heruvimi si finici, ca si pe ziduri. In fata pridvorului de afara erau niste grinzi de lemn imbucate intre ele.

Apocalipsa 4:6-9
In fata scaunului de domnie mai este un fel de mare de sticla, asemenea cristalului. In mijlocul scaunului de domnie si imprejurul scaunului de domnie stau patru fapturi vii, pline cu ochi pe dinainte si pe dinapoi.
Cea dintai faptura vie seamana cu un leu; a doua seamana cu un vitel; a treia are fata ca a unui om; si a patra seamana cu un vultur care zboara.
Fiecare din aceste patru fapturi vii avea cate sase aripi si erau pline cu ochi de jur imprejur si pe dinauntru. Zi si noapte ziceau fara incetare: "Sfant, sfant, sfant este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!"
Cand aceste fapturi vii aduceau slava, cinste si multumiri Celui ce sedea pe scaunul de domnie si care este viu in vecii vecilor,

In primii ani ai secolului al XVII-lea i-a fost dat unui umil frate franciscan sa contemple o scena impresionanta.Discipol al reformatorului spaniel Pietro d’Alcantara, fratele Junipero de Castanjal isi "obisnuise" anturajul cu fenomene iesite din comun: frecvente extazuri, penitente foarte dure, charisma vie, miracole abundente. Calugarii credeau ca au vazut totul, dar au fost depasiti atunci cand, in timp ce servea masa conventuala la Priego, fratele Junipero a fost brusc ridicat de la sol, aureolat de lumina, cu ochii ca doua vapai, a inceput sa rosteasca cu o voce puternica:
"O Iubire, Iubire Divina! Vad Portile cerului deschizandu-se si Domnul cel Atotputernic sezand pe Tronul Sau de Lumina, impreuna cu Fiul si cu Duhul Sfant. Serafimii sunt in fata Lui pe trepte de fildes, ei isi ascund fetele cu aripile lor de foc, iar Domniile sunt prosterneaza la Picioarele Sale, in timp ce in urechile mele rasuna concertul celest: "Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Dumnezeu! Tot Universul este plin de Gloria Sa!"

Manifestarile Serafimilor in vietile anumitor mistici par sa fie cele mai frecvente dupa apritia ingerilor lor pazitori.
Tertiara franciscana Margherita de Cortone a cunoscut deseori aceasta gratie.
In noaptea care a precedat sarbatoarea sfintei Clara, prefericita se afla in rugaciune, cand a vazut aparand un Inger cu sase aripi mari, care a binecuvantat-o si a trezit in ea cea mai pura dragoste catre Mirele ei Divin. Intensitatea acestei gratii a fost atat de mare, incat inima ei a fost inundata intr-atat incat se putea vedea pe trasaturile chipului ei. Ea nu si-a putut stapani bucuria pe parcursul intregii nopti, intrucat Ingerul a vizitat-o de mai multe ori. Ea a resimtit o asemenea ardoare in inima sa, incat a fost efectiv aprinsa de iubirea pentru Domnul, cu aceeasi ardoare cu care Serafimii il adora pe Dumnezeu in Ceruri.
A doua duminica dupa aceasta aparitie, putin inainte de rasarit, pe cand se ruga impreuna cu celelate surori la Dumnezeu,ea a fost din nou vizitata de un Inger a carui fata era in flacari si care avea deasemenea sase aripi admirabil dispuse.Dar in timp ce ohii sai nu se puteau desprinde din contemplarea acestei viziuni sublime, in timp ce sufletul sau era inflacarat de ardoarea acelui Serafim, iata ca fortele ii lipseau. Spiritul sau a fost rapit in contemplare si ea a fost mult timp sustinuta de bratele celorlalte surori, ea fiind complet abstrasa din lumea fizica, fiind absorbita si transformata in Dumnezeu.
Ingerul pazitor al Margheritei i-a explicat semnificatia acestei gratii supranaturale: "Ingerul din ordinal Serafimilor care a coborat asupra ta ti-a daruit focul iubirii si o inalta cunoastere a lui Dumnezeu".

In starile sale zilnice de extaz, insotite de levitatii spectaculoase, maica Maria a lui Iisus din Borg (1788 – 1862) contempla deseori splendoarea serafimilor.
Intr-o zi, cu putin zile inainte de a parasi planul fizic, ea a exclamat in fata comunitatii stupefiate: " O Serafimi, dragii mei frati, care sunteti atat de fericiti! Eu nu spun ca sunt in Gloria lui Dumnezeu, dar sunt unita cu Iubirea Divina. O preiubitii mei, cand deci vom slavi impreuna pe Domnul Dumnezeu?"

Serafimii sunt spirite imbratisate de Iubirea lui Dumnezeu, care se revarsa in mod direct asupra lor, iar ei o revarsa asupra celorlalte coruri angelice precum si asupra oamenilor. Serafimii sunt intim asociati cu taina iubirii care este stigmatizarea si aceasta inca din timpul sfantului Francisc din Assissi. Experienta traita in luna septembrie a anului 1224 este relatata astfel de catre sfantul Bonaventura:
"Francisc, umil servitor si adorator fidel al lui Iisus Cristos, in timp ce se ruga la Alverne, se inalta catre Dumnezeu prin fervoarea serafica a aspiratiei sale intense si se identifica, gratie compasiunii sale tandre si iubitoare, cu Cel care datorita Caritatii sale Divine a vrut sa se lase crucificat pentru noi. El a vazut cum un serafim, avand sase aripi vii si toate de foc, a coborat din inaltul cerului deasupra lui, apoi intr-un zbor rapid a ajuns in fata lui. Atunci a aparut intre cele sase aripi ale sale figura unui om crucificat care avea mainile si picioarele intinse si atasate de o cruce: doua aripi se ridicau pe langa cap, doua erau intinse pentru a zbura si doua ii ascundeau tot corpul.
Viziunea a disparut inflacarand insa sufletul sfantului Francisc de ardoare serafica si marcand trupul sau la exterior cu efigiile crucificarii, ca si cum actiunea focului, care i-a lichefiat inima si totodata l-a inaltat, a facut apoi sa se suprapuna peste trupul sau imaginea lu Iisus crucificat. Intrucut imediat urmele cuielor au inceput se apara in mainile si in picioarele sale, asa cum el le vazuse in imaginea Dumnezeului-Om crucificat".

Pe 10 septembrie 1622, mistica spaniola Marina de Escobar a primit stigmatele exact in aceiasi maniera: viziunea serafimului a realizat transformarea in iubire si apoi disparand, a lasat urmele ranilor pe trupul pioasei femei. Cu un an inaite doi ingeri o pregatisera, atingandu-i mainile cu cuiele Patimilor Mantuitorului ceea ce i-a cauzat o durere de nedescris.

Mai recent, Speranza Gonzales Puig a experimentat, gratie unui serafim, transverberatia inimii: "M-am vazut inconjurata de ingeri si plasata in mijlocul a numerosi serafimi. Cum ma aflam acolo, am remarcat unul dintre ei, care, sub infatisarea unui minunat copil, s-a apropiat de mine. Nu vedeam ce tinea in mana, dar cand si-a indreptat mana catre inima mea am simtit o rana penetranta ca si cum ar fi strapuns-o cu o sageata de foc. Simteam ca mor, am cazut la pamant ca si moarta".

Asociati cu trezirea Iubirii Divine in sufletele misticilor, Serafimii indeplinesc si alte misiuni. In 1655 doi serafimi intervin asupra venerabilei Maria d’Agreda (1602-1665) pentru a o incita sa reia lucrul la redactare cartii sale Cetatea mistica a lui Dumnezeu. Biata calugarita este la a doua sa redactare, prima versiune fusese confiscata si aruncata in foc de catre un confesor care nu i-a acordat deloc credit, considerand scrierile sale drept reverii ale unei femei. Insusi Arhanghelul Mihail a luat sub protectia sa munca surorii Maria d’Agreda. Dar confesorul nu a tinut cont de acest aspect.
Pe 8 decembrie 1655 Iisus i-a aparut misticei insotit de doi robusti voinici invesmantati in lumina, pe care i-a prezentat ca spirite apartinand corului serafimilor: ei vor participa la realizarea acestei munci. Ea refuza initial, dar sfarseste prin a accepta, in parte de oboseala, si in mare parte de frica: ingerii nu au aerul ca vor sa glumeasca. Ea se aseaza la masa pentru a scrie, dar diavolul care abia astepta  acest moment, ii varsa calimara cu cerneala, ii imprastie foile si rastoarna mobilierul modest din camera. Plina de rabdare, calugarita aduna piesele, le pune in ordine si isi reia munca. Atunci cand demonl vrea din nou sa se apropie, serafimii se interpun si cu o privire inderparteaza pe insolent. In sfarsit, dupa multa truda sora Maria reuseste sa se incadreze la termen cu scrierea lucrarii care ii fusese ceruta de Iisus in onoarea Maicii Sale Sfinte: ea fusese recuperate de doua ori. Odata depus manuscrisul la loc sigur de catre un nou confesor, ceva mai constient decat precedentul, serafimii si-au luat ramas bun de la sfanta calugarita cu aceeasi curtuazie pe care au manifestat-o intotdeauna.

In 1815, Maria Caterina Ruel nu se gandeste decat sa se distreze. Ea are 14 ani, Franta tocmai se eliberase de tirania lui Napoleon, iar Marsilia, oras foarte monarhist, deja inclinat sa se amuze la cea mai mica ocazie, abunda in baluri si serbari populare. Maria Caterina nu este mai putin pioasa si intr-o zi se duce la confesor: cu siguranta ea nu se astepta la confruntarea pe care i-o adreseaza preotul. Cum, aceste rasete, aceste dansuri inocente sunt capcane, ele antreneaza catre un rau mai mare? Ea nu poate sa creada. Intr-o zi, in timp ce se ruga,  in fata sa se deschide pentru o clipa infernal; ea este atat de impresionata, incat crede ca i-a venit ultimul ceas. Abia a disparut viziunea si adolescenta vede langa ea un personaj maiestos: el se prezinta – este un serafim si se numeste Spiritul lui Dumnezeu, Providenta Divina – si o informeaza ca de acum inainte va fi in permanenta in preajma sa. Ea il va vedea instantaneu.
Serafimul, pe care ea il numeste Ghidul sau, se ocupa de educatia sa.
De-a lungul anilor el i-a insuflat cele trei iubiri pe care ea trebuia sa le cultive in inima sa: iubirea intensa a puritatii virginale, iubirea detasata a Vointei lui Dumnezeu, iubirea constanta si efectiva pentru cruce si pentru Patimile Domnului. Convertita de la mondenitatea sa, Maria Caterina isi cauta propria cale: ea este la inceput educatoare, apoi croitoreasa la domiciliu, dar serafimul ii sugereaza sa predea catehismul copiilor sarmani. Apoi el ii cere sa reuneasca in jurul ei o comunitate de fete pioase. In 1822 el ii anunta vizita Fecioarei Maria care, intr-una dintre aparitii ii arata o manastire locuita de o congregatie pe care ea va trebui sa o plaseze sub tutela Sfintelor Nume a le lui Iisus si a Mariei: ea va fi deci fondatoare. Intrucat ea ezita, Serafimul o conduce catre parintele Eugende Mazenod, noul episcop al Marsiliei, care instituise la Aix-en-Provence adorarea Mariei cea Imaculata. Preotul o incurajeaza pe tanara fata si o invita sa-si stabileasca sediul la Marsilia. Fondata in 1823, congregatia a fost aprobata definitiv in 1828. Noua familie religioasa se afla sub protectia Serafimul continua sa asiste pe Maria Caterina, devenita Maica Sfantul-Augustin, atat vizibil, in activitatile exterioare, cat si in calatoria ei interioara. El a fost prezent in timpul mariajului ei mistic, a sustinut-o atunci cand a primit stigmatele; o lamurea in ghidarea discipolelor sale, o proteja atunci cand demonul se inversuna impotriva ei. El nu a parasit-o nicio clipa, ajutand-o sa-si duca la bun sfarsit misiunea, iar in final a pregatit-o pentru marea trecere pe data de 26 iulie 1974.

Preafericitul Jean Ruysbroeck Admirabilul a scris despre heruvimi in Cartea Regatului adoratorilor lui Dumnezeu: "Pentru ca se aseamna cu Dumnezeu heruvimii nu diminueaza niciodata in virtuti si  nici nu se separa de El; dar mai presus de aceasta asemanare ei Il contemla fara incetare pentru ca ei poseda uniunea." 

Iconografia medievala ii reprezinta pe heruvimi invesmantati in alb, sau chiar complet in albastru – aripi, roba, fata si maini – asa cum serafimii sunt reprezentati complet in rosu, ca un jar incins. Ei i-au aparut preafericitei Camilla Battista Varano (1458-1524), clarisa de Camerino, sub forma unor adolescenti invesmantati in alb, cu aripi de aur, dejucand uneltirile demonilor, aparand-o cu sabiile lor de foc de asalturile diabolice, consoland-o cand ea era pe jumatate moarta pe podeaua chiliei sale, dupa ce fusese molestata de demoni. Impreuna cu Serafimii, ei intervin pentru a realize in sufletul sau operatiile misterioase ale iubirii unificatoare: "Doi ingeri au venit la mine, invesmantati cu robe de un alb stralucitor, asa cum vazusem anterior  ca avea si Iisus. Ei aveau aripile de aur. Unul dintre ei a luat sufletul meu din partea dreapta, celalalt din partea stanga, si, ridicandu-ma in aer, m-au asezat la picioarele preasfinte ale Fiului lui Dumezeu crucificat. Aceasta s-a petrecut timp de doua luni, aproape continuu. Simteam ca merg, vorbesc si actionez cum vreau, fiind insa lipsita de sufletul meu. Acesta se afla acolo unde il tineau cei doi ingeri, care nu-l paraseau nicio clipa."
In timpul acestei experiente sfanta clarisa era instruita de spiritele celeste: "Ei mi-au declarat ca sunt atat de intimi cu Dumnezeu, ca Dumnezeu nu fiinta si nici nu putea fiinta fara ei, si nici ei fara Dumnezeu. Mi-au explicat cum ei, serafimii, sunt atat de uniti cu heruvimii, si heruvimii atat de uniti cu serafimii, incat unul nu poate merge niciodata fara celalat la un suflet. Si ei spuneau: "Este perfect adevarat ca in unele suflete heruvimii exercita suveranitatea, iar in altele serafimii. Dar in sufletul tau noi serafimii exercitam suveranitatea, de aceea resimti tu mai mult focul decat lumina". Acesta este de fapt adevarul: pentru ca, desi lumina pe care am primit-o era imensa si incomprehensibila, cu toate acestea aveam de tei ori mai mult foc decat lumina."

Creaturi misterioase la Iezechiel, adolescenti de o rara frumusete la Camilla Battista Varano, Heruvimii care au forma pe care o au, par sa intervina in momentele cele mai importante ale evolutiei spirituale a protejatilor lor, ceea ce explica atitudinea austera pe care o descrie Mechtild Thaller: "Heruvimii sunt sabiile lui Dumnezeu. Ei sunt acoperiti de lumina pura si stralucitoare; chipurile  lor sunt grave; ele prezinta o anumita asemanare de expresie cu cea a sfantului arhanghel Mihail. Ei sunt incinsi cu foc; in mana dreapta tin o sabie de foc. Coroana lor este facuta din raze de soare".

Serafimii si heruvimii se pot arata si sub aspectul unor copii , asa cum ii descrie sfanta Teresa d’Avila (1515-1582) atunci cand relateaza transverberatia inimii sale: "Am vazut aproape de mine, in partea stanga, un inger cu forma trupeasca. Foarte rar vad ingerii astfel. In aceasta viziune Dumnezeu a vrut sa-mi arate ingerul sub aceasta forma. Nu era prea mare, chiar micut, dar extrem de frumos; dupa fata sa inflcarata, parea sa fie dintre cei mai elevati printre ingerii imbratisati complet de Iubirea Divina. Avea infatisarea unui heruvim, dar nu mi-a spus in cuvinte. In cer, eu vad clar o diferenta foarte mare de la un inger la altul, dar nu o pot exprima in cuvinte.
Am vazut deci ingerul care tinea in mana o sageata lunga de aur, a carei extremitate din fier avea un fel de mica flacara. Mi s-a parut ca el a aruncat-o astfel incat sa traverseze perfect inima mea si a patruns pana la intestine.Retragand-o  as putea spune ca m-a lasat toata imbratisata de o imensa iubire pentru Dumnezeu. Durerea era atat de vie, incat m-a facut sa gem. Dar suavitatea cauzata de  acest chin incomparabil era atat de excesiva, incat sufletul nu-si putea dori sa se incheie si nici sa se preocupe de altceva inafara de Dumnezeu. Nu era o suferinta trupeasca; era una de natura spirituala. Era un transfer de iubire atat de suav intre Dumnezeu si suflet, incat l-am implorat pe Domnul sa binevoiasca in marea sa Bunatate sa ajute pe cei care nu vor avea incredere in cuvintele mele. In zilele in care s-a petrecut aceasta eram ca si in afara mea. As fi vrut sa nu vad pe nimeni  si sa nu pot vorbi, doar sa savurez chinul meu, deoarece el era pentru mine o glorie mai presus de toate gloriile acestei lumi".

În 1949, Simeon Toko a participat la o conferință internațională cu tematică religioasă în Kinshasa (Leopoldville, cum era cunoscut acest oraș  în timpul perioadei coloniale). Atunci când Simeon Toko a luat cuvântul, cu ocazia acelei manifestări, el s-a rugat pentru ca Duhul Sfânt să se pogoare asupra întregii Africi și să pună capăt abuzurilor puterilor colonialiste. Conaționalii săi asociază acest eveniment religios și persoana lui Simeon Toko cu unul dintre cele mai uluitoare și mai evidente miracole din istoria recentă a Africii, eveniment care s-a petrecut la data de 4 ianuarie 1959. El  a fost atestat istoric de mii de martori și  este menționat în numeroase lucrări care se ocupă de fenomene supranaturale.
În acea zi de 4 ianuarie 1959, martorii atestă că numeroși „heruvimi și serafimi" au apărut și au ținut piept armatei coloniale belgiene. Cetățenii din Leopoldville au văzut o armată de aproximativ o mie de îngeri, cu corpuri foarte vanjoase, impunătoare, de culoare aurie. Aceste ființe cu aspect uman, dar cu puteri supranaturale, demonstrau o extraordinară forță; de exemplu, un martor a văzut pe unul dintre ei măturând de pe drum un camion de cinci tone cu o singură mână! Soldații belgieni au deschis focul asupra acestor îngeri de culoare aurie, însă fără niciun efect. Armata colonială a fost cuprinsă de panică și dezordine. Îngerii au dispărut la fel de brusc precum au apărut. Conform nativilor africani, în acea zi, Simeon Toko „și-a dezlănțuit armata divină". Ziua de 4 ianuarie este și astăzi zi de sărbătoare în Kinshasa.
La un an după această extraordinară apariție angelică "în masă", Republica Democrată Congo a devenit o țară independentă, căci belgienii au fost obligați să părăsească bogatele lor colonii din Congo.