Un miracol

Un miracol

"În dimineața asta- era întuneric încă- mergeam spre servici. Trebuia să trec vreo câteva linii de cale ferată, în apropiere de gară. Un tren șuiera în viteză ceva mai încolo, pe ultima linie pe care o vedeam. Traversasem aproape, cand deodată simt o mână ce mă prinde de spatele hainei și mă trage spre ea. Atât de puternic a fost impulsul că am făcut câțiva pași înapoi. M-am întors, uimit și furios, dar...mirare!
În spatele meu nu era nimeni.
Mi-am revenit, căci nu aveam pe cine să iau la întrebări și am dat să merg mai departe.
Atunci, la o palmă în fața mea- un tren de manevră aproape m-a atins.
Am înghețat.
Trenul trecu silențios, fără faruri, fără o lumină măcar. Doar un lucrător, pe o platformă a lui, făcea semne disperate- semne ce dispăreau în noapte și în zgomotul făcut de celălalt tren.
Mi-a luat puțin timp până să îmi revin și să-mi continui drumul.
Îti dai seama?!
Fără mâna aceea invizibilă, eu acum nu mai vorbeam cu tine!"
“Era îngerul tău păzitor, probabil. Cine știe cine l-a chemat și s-a rugat pentru tine!"
"Oricine ar fi fost cel sau cea care l-a chemat, îngerul mi-a salvat viața!"
"I-ai mulțumit în gând?!"
"O, de câte ori! M-am întrebat de ce?! De ce s-a întamplat asta, de ce mie, de ce să fiu salvat în mod miraculos?!"
"ªi?"
"Cred că încă mai pot face pe cineva fericit. Mai pot aduce zâmbete pe fețe încruntate; și ușura inimi. Să iubesc. Trebuie să iubesc mai mult."
"Iubirea dă viață!"
"Da. E un mesaj al ingerilor. ªi îngerul meu mă cheamă să iubesc."
Misterul îngerilor l-a atins și pe el.