Prima pagina arrowTimpul si spatiul in lumea ingerilor

Timpul si spatiul in lumea ingerilor

angel297.jpgTimpul în lumea îngerilor este ceva de neimaginat pentru noi. Aceasta fiindcă el nu există în acea lume. Este ca și când ar trebui să uităm tot ce știm referitor la legile fizicii și să descoperim clipă de clipă legi noi, între care transcenderea continuumului spațio-temporal este doar una dintre ele.

În acest sens, Emanuel Swedenborg spune:
“Timpul există în lume deoarece soarele pare să-și schimbe poziția dintr-un unghi în altul, iar aceasta determină perioadele de timp numite anotimpurile anului; pe lângă asta, el pare că se învârtește în jurul pământului, aceasta determinând perioadele în care este împărțită ziua, iar toate aceste schimbări au loc la intervale regulate. Nu la fel se petrece cu Soarele raiului. Acest Soare nu determină ani și zile, prin progresii și revoluții succesive, ci schimbări ale stadiilor, și acestea doar în aparență și nu la intervale regulate. Astfel, îngerii nu pot avea o idee a timpului, dar au în locul acesteia o idee a stadiilor (a schimbărilor condiției îngerilor, variații ale dragostei și credinței lor și deci ale înțelepciunii, inteligenței și vieții lor).
Astfel, îngerii nici măcar nu știu ce este timpul, fiindcă în rai nu există ani și zile, ci doar schimbări ale stadiilor.”

Din cauză că ei respecta astfel legi diferite ale fizicii, nu trebuie să ne mire puterile lor neobișnuite. Dacă luăm de exemplu deplasarea lor instantanee dintr-un loc în altul, explicația ei tocmai a fost dată mai sus. Iată un pasaj care descrie această însușire extraordinară a îngerilor, pasaj desprins din Marea evanghelie a lui Ioan:
“Îngerul a spus: ”Stăpân al puterii tale, dă-mi numai scrisoarea și o voi duce cu viteza săgeții acolo, iar în câteva clipe vei avea și răspunsul în mâinile tale!”
Abia atunci căpitanul se uită mai bine la ostașul său, îl recunoscu pe Rafael și spuse: ”Da, cu adevărat, tu poți să faci ușor asta. Abia acum te-am recunoscut!”
Căpitanul i-a dat apoi solia lui Rafael, iar acesta s-a întors cu răspunsul într-un sfert de ceas. Comandantul din Gadara îi confirma că totul era în ordine și îi spunea că va veghea în continuare să fie la fel.
Căpitanul nu s-a mai mirat de rapiditatea cu care Rafael a parcurs drumul, ci numai de faptul că și-a îndeplinit misiunea aceasta într-un sfert de ceas.
Rafael a spus: ”Acest sfert de ceas este timpul în care a fost scris răspunsul de către ajutorul comandantului din Gadara. Nu trebuie să te miri, eu nu am avut nevoie de timp.“” 

Atunci când este permis, îngerii ajută chiar oameni ai acestui pământ să realizeze această transcendere a timpului. În acest mod, putem ușor să ne dăm seama că fiecare dintre noi ar fi capabil să atingă performanțele îngerilor, cu condiția să avem inima și conștiința asemenea lor, prin deschiderea totală către Dumnezeu a ființei noastre:
“Iisus: ”Iată, cei doi slujitori ai Mei se întorc deja cu Lidia!”
Aproape toți de la masa Lui au fost cuprinși de spaimă și Cyrenius a spus: ”Cum s-a putut? Cei doi nu puteau să fi făcut mai mult de 500 de pași de aici- iar până la Capernaum sunt aproape două ceasuri de drum- și acum cei doi s-au întors deja! Ah, este mai presus de orice poate trăi și înțelege un om pe acest pământ!”
Când Lydia, care fusese întâmpinată cu multă tandrețe de Faustus, și el uimit, a venit la masa lui Cyrenius, acesta o întrebă imediat: ”Minunată Lydia, cum de ai ajuns atât de repede din Capernaum până aici? Erai deja pe drum?”
Lydia a răspuns: ”Nu vezi cei doi îngeri ai Domnului? Ei m-au adus aici mai repede decât vântul. Pe drum nu am văzut nici cer, nici pământ, iar între acolo și aici era doar o clipă. Acum sunt aici.””

angel298.jpgÎn lumea ființelor angelice spațiul este nu doar altfel înțeles, ci văzut cu totul în alt mod. Din acest motiv, pentru îngeri este normal să fie prezenți în mai multe locuri, în același timp. Spre a ilustra acest atribut al lor, vom reda în cele ce urmează chiar spusele unui înger:
“În câteva clipe totul va fi rezolvat, căci pentru mine, aici sau acolo este același lucru, și cu toate că eu sunt unul dintre cei mici, întregul pământ tremură sub picioarele mele! Tu încă te întrebi cum de sunt cu putință toate acestea și iată că deja totul s-a rezolvat. Iată, m-am și întors; ba pot să-ți spun că scribii tăi, în pofida priceperii lor, nu mai pridideau să înscrie totul în acte. I-am ajutat și pe ei degrabă, astfel încât acum sunt liberi și nu mai au de lucru.”
Un alt înger, tot în Marea evanghelie a lui Ioan, spune:
“Eu pot să fiu în același timp aici, acolo sau pretutindeni, fără ca voi să-mi simțiți lipsa, decât rareori și doar pentru câteva clipe.”
O explicație pentru această calitate deosebită pe care o manifestă îngerii, este dată de către Emanuel Swedenborg, în cartea sa, Raiul și iadul:
“Toate lucrurile din rai par să ocupe un loc în spațiu exact ca în lumea noastră și totuși îngerii nu au nici o noțiune sau idee de loc sau spațiu. Acest lucru trebuie să pară paradoxal.
Dar schimbarea de loc în lumea spirituală nu este decât o schimbare de stadiu (de stare), căci toate schimbările de loc sunt efectuate acolo prin schimbări de stadiu mental. În acest fel, sub oblăduirea lui Dumnezeu, am intrat în rai și am vizitat câteva pământuri ale universului. Spiritul meu era supus schimbării, pe când trupul meu rămânea în același loc. Toți îngerii se mișcă în acest fel și deci nu există distanțe fixe; și cum nu există distanțe fixe, nu există spații, ci, în locul lor, stadii și schimbările acestora.
Din acest motiv, în lumea spirituală, o persoană devine prezentă pentru alta doar dacă își dorește intens prezența sa, căci își concentrează gândul asupra celuilalt și se pune în stadiul mental al acestuia; și invers, o persoană e depărtată de alta în măsura în care îi poartă aversiune.
Când cineva merge dintr-un loc în altul în propriul său oraș sau în curți ori grădini, sau în alte zone în afara societății sale, ajunge mai repede când o dorește cu nerăbdare și mai târziu când nu este la fel de nerăbdător; deși drumul este același, este lungit sau scurtat în funcție de intensitatea dorinței sale”

Capacitatea de a se proiecta instantaneu în orice zonă a spațiului, însușire rar întâlnită în cazul oamenilor, este un atribut al oricărui înger, acesta folosindu-se de ea spre a aduce cât mai plenar iubirea și lumina dumnezeiască printre noi oamenii, dar și spre a se înalța cât mai aproape de Dumnezeu. În Marea evanghelie a lui Ioan, se spune:
“Atunci cei doi îngeri s-au apropiat cu mare umilință de Mine (n.n.: Iisus) și m-au întrebat dacă le îngădui să mai rămână în forma vizibilă pe care și-o luaseră.
Eu le-am spus cu voce tare: „Sunteți pe deplin liberi să faceți așa cum doriți; dar să nu uitați de sarcina pe care o aveți de îndeplinit! Sorii medii au nevoie de toată grija voastră!“
Îngerii au spus: ”Doamne, am avut și vom avea mereu grijă de ei!”
Eu:” Da, da, știu, de aceea vi se îngăduie să rămâneți aici, dacă aceasta vă este dorința; pentru că cel mai neînsemnat dintre acești oameni care sunt în jurul meu prețuiește mai mult decât nenumărați sori medii, alăturați și planetari! Sorii sunt făcuți de dragul oamenilor și trebuie îngrijiți tot de dragul acestora! „
Îngerii s-au înclinat fericiți și au mers din nou la ucenicii Mei cu care au început de îndată să vorbească și să le spună multe lucruri deosebite.”

Adela Sîmbotin


Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.

Video

video47.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Ganduri inspirate

"Ei inca vin prin cerul din zori cu aripile intinse, Iar muzica lor cereasca pluteste deasupra lumii obosite."
William Shakespeare