Prima pagina Simbolurile traditionale asociate Craciunului

Simbolurile traditionale asociate Craciunului

Sărbătorile de iarnă - momente ale focalizării credinței

Simbolurile sacre servesc atât la evocarea principiilor de credință, cât și la istoria credinței. Ele sunt instrumente puternice de devotament iar prin cristalizarea elementelor religiei credincioșilor, ajută la focalizarea și dezvoltarea credinței. De asemenea, ele sunt și o formă internațională de comunicare ce depășește barierele de limbă, naționalitate sau cultură.

Originea cuvântului simbol derivă dintr-un obicei grecesc antic, în care se spărgea în bucăți o tăbliță din lut, fiecărui membru revenindu-i, la despărțire,  o bucată, pentru ca, la viitoarea întâlnire, aceste bucăți să se reasambleze, pentru confirmarea identității grupului. Astfel a luat naștere cuvântul grecesc sumbolon - "semn de recunoaștere", dezvoltîndu-se de aici și latinescul symbolum - "simbol". Confucius spunea că "simbolurile reglementează lumea, nu cuvintele sau legile". Însuși Universul s-a identificat cu OUL, care s-ar fi născut din apa originară izvorâtă din Rai și pe Pământ, sau POMUL VIEÞII, AXIS MUNDI - "axa lumii", cu rădăcinile pe celălalt tărâm și cu ramuri ce dădeau flori pe Pământ, vârfurile ajungând până în Rai.

Pomul de Crăciun - simbol al sărbătorii și al speranței


Pomul de Crăciun a devenit un simbol universal și în zilele noastre este înălțat și decorat de oameni de orice religie, indiferent de clima țării de baștină. Originile lui se întind până la păgânism. În tradițiile norvegiene și scandinave, copacii veșnic verzi erau decorați, iar bradul lui Wotan/Odin a fost ars în onoarea solstițiului de iarnă (25 decembrie) pentru a sărbători renașterea Soarelui, pentru a simboliza puterea vieții care triumfă chiar și în lunile plictisitoare de iarnă și pentru a marca sfârșitul vechiului an și începerea unui alt an. În timpul "nopților ciudate" din vremurile păgânilor (25 decembrie - 6 ianuarie), ramuri veșnic decorate cu lumânări erau agățate în locuințe pentru protecție. În antichitate, pinul dedicat lui Attzis și Cybelei era adesea decorat cu ornamente.

Pomul de Crăciun a devenit un simbol doar în secolul al XIX-lea, simbolizând nașterea și nemurirea. Pomul de Crăciun îl simbolizează pe Christos ca fiind Pomul Vieții, în timp ce lumânările îl reprezintă pe Christos însuși ca fiind Lumina Lumii - și uneori sufletele și Soarele, Luna și stelele Pomului Cosmic. Merele (înlocuite de jucării) au fost folosite pentru decor simbolizând  mărul Pomului Cunoașterii.

Dacă tradiția copacului de Crăciun, bradul, este relativ recentă, ea rezultă totuși din fuziunea mai multor tradiții vechi, dintre care credința în puterile naturii reprezentate de verdele etern. Inițial decorat cu mere roșii, apoi cu flori de hârtie și ghirlande, el este copacul de sărbătoare și de speranță. În aceeași zi, o altă tradiție, cea a bușteanului aprins în cămin și destinat să ardă vreme de trei zile, exprimă mai multe credințe, conjugând simbolul copacului cu cel al focului. De cele mai multe ori, acest buștean trebuia să provină de la un copac fructifer și să fie aprins, în mod ritual, de cel mai tânăr membru al familiei, cu o sursă de lumină nouă, deseori udată cu apă sfințită, vin sau ulei. Trosnetul acestor flăcări era un mijloc de divinație. În plus, cărbunii și tăciunii lui aveau calități protectoare: îndepărtau de casă și ogor animalele dăunătoare și te fereau de farmecele vrăjitoarelor; un cărbune mic pus în sicriul unui defunct facilita călătoria spre lumea de dincolo.

În Europa, pe acest fond de credințe vechi s-au grefat sărbătorile creștine, producând un calendar festiv unde se amestecă cele două aspecte: conținutul profan și conținutul religios se confruntă deseori în sărbătorile familiale și comunitare cu caracter mixt. În spatele sentimentului de sărbătoare se află experiența sacrului; prin exaltarea colectivă, sărbătoarea ar fi mijlocul cel mai direct și cel mai comun tuturor pentru atingerea acestei experiențe. Unul dintre aspectele esențiale ale timpului sărbătorii - întrucât aceleași ritualuri revin la aceleași date - este acela de a fi comun unui întreg popor, de a aduna la un loc o întreagă comunitate.

Simbolul lumânării - Lumina Divină a lui IIsus

Simboluri de lumină, lumânările sau torțele sunt prezente în cadrul a numeroase rituri și concentrează simbolistica focului, flăcării, aerului și fumului. Lumânarea asociază materia și spiritul. Ceara care arde și se distruge și flacăra care se înalță exprimă, din punct de vedere creștin, dubla natură a lui Iisus Christos: umană și divină.

Asociate rugăciunii, lumânările însoțesc, prin mișcarea verticală a flăcării, ascensiunea solicitării sau a dorinței formulate. Materializare a dorinței, a rugăciunii, a solicitării, lumânarea aprinsă constituie prelungirea lor. Flacăra concentrează toate energiile, ea este sufletul focului.

Lumânarea aprinsă are semnificație în multe religii și culturi ca simbol al luminii, al vieții și spiritualității, dar are o importanță particulară în creștinism unde simbolizează Lumina Divină a lui Christos și însăși credința. Este mult folosită în ritualurile liturghiei creștine. În riturile funebre, lumânările reprezintă lumina răului. Lumânările aprinse de credincioși în fața altarelor pot simboliza sufletele celor plecați sau o cerere de iluminare a celui care se roagă. În antichitate, obiceiul de a purta lumină în fața marilor personaje pentru a le lumina drumul constituia o dovadă de onoare.

Simbolismul Nașterii Pruncului și al Fecioarei Maria

Fecioara Maria apare frecvent în picturile creștine ale evenimentelor importante, cum ar fi Nașterea, Răstignirea și Înălțarea. Ea este însoțită de numeroase simboluri ale purității - un crin și vălul castității. Nimbul și prezența îngerilor reprezintă sfințenia sa ca mamă a lui Iisus. Este adesea însoțită de chiparoși și măslini, Pomul vieții și trandafirul alb (pentru că ea este Trandafirul Paradisului).
De obicei poartă mantie albastră, semnificând credința, compasiunea și apele de botez. Fecioara Maria mai este cunoscută ca Regina Raiului, cu o coroană de stele și alte atribute regale, ca Doamnă a Îndurării (Misericordia) adăpostind credincioșii sub mantia sa albastră sau ca Doamnă a Suferințelor (Dolorosa) cu pieptul străpuns de șapte săbii.

  Pictura lui Boticelli, "Nașterea mistică", este și ea plină de simboluri: Fecioara Maria, cu mantia albastră a purității, aplecată în adorație asupra copilului Iisus, în timp ce un bou (după Isaia, și-ar cunoaște Stăpânul și Îl încălzește prin respirația sa) și un măgar (care cunoaște ieslele Stăpânului) Îl privesc. În stânga lui Iisus Christos se văd Iosif și Magii. Îngerii cerești și cei căzuți se iau de mână în semn de împăcare, în timp ce trei îngeri citesc pe acoperișul staulului din Cartea Sfântă. Deasupra se află un cerc de îngeri dansând care învârt trei coroane, semnificând atât Sfânta Treime, cât și ciclul nașterii, vieții și morții. Ramuri de măslin abundă, ca semn al împăcării omului cu Dumnezeu, al păcii și al Copacului Cunoașterii.

Crinul, un simbol al purității, perfecțiunii, milei și maiestății în cele mai multe culturi, a simbolizat lumina și principiul masculin (datorită formei falice a pistilului).

În mitologia greco-romană, floarea de crin era sacră pentru Hera, pentru că se spune că a fost stropită de laptele ei, iar pentru Artemis era semn al virginității ei.

Potrivit tradiției creștine, crinul s-a născut din lacrimile de regrete vărsate de Eva când a părăsit Grădina Raiului.

În iconografia creștină, crinul este mai mult asociat cu Fecioara Maria (dar și cu Arhanghelul Gabriel care este pictat ținând un crin în mână, în timpul Bunei Vestiri), simbolizând castitatea. ªi Iosif este pictat, uneori, cu un buchet de crini înfloriți.
Tulpina crinului simbolizează religiozitatea Mariei, frunzele - umilința Ei, petalele albe - virginitatea, parfumul - Divinitatea, apoi a devenit un atribut al tuturor sfinților. Iisus Christos este pictat, uneori, ca Judecătorul Lumii, cu un crin în gură; în acest caz, floarea reprezintă îndurarea, în timp ce un crin împreună cu o sabie simbolizează inocența și vinovăția. Cu cele trei petale, crinul simbolizează Trinitatea și virtuțile triple ale dreptății, speranței și carității.