Robe de lumina

Jason tocmai primise o bicicleta când a împlinit 11 ani.

A doua zi, nerabdator sa-si incerce noua jucarie, a sarit pe bicicleta si a coborat pe straduta lui de obicei foarte linistita. Dar in acea zi, prea fericit ca-si incerca noua jucarie, baiatul nu a observat masina care s-a napustit direct asupra lui. Ambulanta, spital, putina morala si totul reintra in normal. Totusi el a incercat sa vorbeasca despre experienta lui cu mama sa, dar ea nu voia sa-l asculte. Atunci a asezat amintirea sa intr-un colt al gradinii sale secrete.

Dar dupa trei ani, un elev de la scoala sa a murit de leucemie. Profesoara abordeaza subiectul in clasa, iar in creierul lui Jason se produce un declic. In acel moment el ridica mana si explica micutilor sai colegi ca de fapt, atunci cand murim, nu murim de fapt! Liniste mormantala si ingeri trec, grabiti. Chiar si profesoara e uimita: "Jason, ce vrei sa spui cu asta?"

Atunci el isi povesteste experienta, precizand: "Ei bine, moartea nu este ceva grav. Nu-mi amintesc de lovitura, dar m-am trezit dintr-o data ca ma priveam de sus. Mi-am vazut corpul prins sub bicicleta, cu piciorul rupt sangerand. Imi amintesc ca m-am uitat in ochii mei: am vazut ca erau inchisi. Eram deasupra. Ambulanta a plecat si am incercat sa o urmaresc. Eram deasupra ei si o urmaream. Mi-am spus ca murisem. Am privit in jurul meu si am vazut un tunel cu o lumina la capat. Tunelul dadea impresia ca urca si cobora. Am iesit la celalalt capat. In tunel erau doua persoane care ma ajutau. Le-am vazut cand am intrat in lumina. Cele doua persoane m-au ajutat de cum am ajuns acolo. Eu nu prea stiam unde ma aflu dar voiam sa ajung la lumina pe care o vedeam la capat. Ele mi-au spus ca totul mergea foarte bine si ca ma vor duce la lumina. Le simteam radiind de iubire. Nu le-am putut vedea fetele, erau doar forme in tunel. Le-am putut vedea fetele cand am iesit in lumina. Este greu de explicat pentru ca este foarte diferit de viata de pe pamant. Este ca si cum aveau niste robe foarte albe. Totul stralucea. Puteam spune ce gandeau si ele puteau spune ce gandeam eu. M-au insotit pe drum. Apoi mi-au spus ca trebuia sa plec. Am intrat din nou in tunel in sens invers si m-am trezit la spital unde doi medici incercau sa ma reanimeze. Ei strigau: "Jason, Jason." Am vazut ca trupul meu era vanat. Stiam ca urma sa ma intorc pentru ca fiintele din lumina mi-o spusesera. Doctorii erau ingrijorati, dar eu incercam sa le spun ca o sa fie bine. Unul dintre ei mi-a pus niste palete pe piept si trupul meu a tresarit foarte tare."

În pofida gravitatii acccidentului sau, Jason si-a revenit fara nicio leziune cerebrala, nici sechele, ceea ce reveleaza pur si simplu un miracol.