Capitolul 48
Prezentarea Sfintei Treimi. Fiul Omului, lumina și nădejdea popoarelor
1 În acel loc, am văzut izvorul nesecat al dreptății. De jur împrejur erau multe izvoare de înțelepciune: toți cei însetați sorbeau din ele. Ei locuiau cu cei aflați pe calea [spirituală], cu cei desăvârșiți și cu cei aleși.
2 Atunci Fiul Omului a fost numit în prezența Duhului Sfânt și numele Lui a fost rostit în fața lui Dumnezeu, Stăpânul Timpului.
3 Aceasta s-a întâmplat înainte ca Soarele și constelațiile să fi fost create, înainte ca stelele să fi fost plăsmuite.
4 Pentru cei care urmează calea cea dreaptă, Fiul va fi un toiag pe care se vor sprijini pentru a nu se poticni. Pentru popoare, El va fi o lumină și o nădejde pentru cei aflați în suferință.
5 Toate ființele vii Îl vor adora; și Îl vor binecuvânta, Îl vor preamări și vor cânta.
6 Iată de ce El a fost ales și ascuns dinainte chiar de facerea lumii.
7 Înțelepciunea Duhului Sfânt L-a descoperit celor desăvârșiți și celor ce se află pe calea [spirituală], căci El le-a ocrotit soarta. Grație numelui Său vor fi ei mântuiți; cât despre viața lor, totul a fost făcut după voia Sa.
8 În acele zile, pe Pământ, regii și bogătașii își vor pleca rușinați capetele din cauza faptelor pe care le-au săvârșit. Da, în acele zile de spaimă, vor fi neputincioși să-și afle mântuirea. Eu îi voi da în mâinile Celui Ales.
9 Ca paiele în foc, vor arde; ca plumbul azvârlit în apă se vor îneca sub privirile celor ce urmează calea cea dreaptă.
10 și pe când vor suferi, cei de pe Pământ se vor odihni. Ei vor cădea și nu se vor mai putea ridica și nu va fi nimeni care să le întindă mâna și să-i ajute pentru că ei au tăgăduit Sfântul Duh și pe Trimisul Lui. Binecuvântat fie Duhul.
"Ei inca vin prin cerul din zori cu aripile intinse, Iar muzica lor cereasca pluteste deasupra lumii obosite."
William Shakespeare