Pe trambulina

Eram la Baia Mare, la piscină, împreună cu câțiva prieteni și nu era nimeni altcineva decât noi. În zona piscinei totul era acoperit de un strat de apă și de mâzgă. Ne-am urcat pe trambulină să sărim de acolo, dar trambulina era dispusă în așa fel, sau mai bine zis șnurul de plastic ce demarca culoarele de înot era amplasat astfel încât am fi sărit chiar pe șnur. Văzând acest lucru, eu care nu mai sărisem de la trambulină, mi-am spus că nu vreau să-mi forțez norocul. ªi am vrut să mă dau jos, rugându-l pe băiatul de lângă mine să mă ajute să cobor. Dar fiind luați de joc, toți râdeau și-mi spuneau: ‘Ce, acum vrei să cobori? Sari, dacă tot ești acolo, de ce să mai cobori!’

M-am supărat puțin interior, pentru că pur și simplu nu doream să sar; și atunci am vrut să cobor singură. Am pus piciorul pe pervaz - era foarte greu să cobori totul fiind acoperit de mâzgă - și în acel moment am alunecat, mi-a alunecat piciorul pe mâzga aceea, și trambulina fiind foarte înaltă aș fi căzut foarte tare și m-aș fi lovit rău, pentru că totul acolo era din ciment.

ªi în momentul în care am alunecat și am început să cad, mi s-a părut că totul s-a desfășurat cu încetinitorul, deci puțin mai lent ca în mod obișnuit și am simți foarte clar o forță care m-a făcut să aterizez în picioare. Pe moment nu mi-am dat seama ce, pentru că eram ca încremenită, împreună cu toți cei din jur. Dar când am ajuns jos, după ce am răsuflat ușurată că nu s-a întâmplat nimic, am realizat că numai o forță divină protectoare putea să devieze traiectoria mea în așa fel încât să aterizez cu bine. Era vorba despre îngerul meu protector. Mi-am amintit apoi că ceva asemănător relatează și Monroe, în cartea lui, că de la un anumit moment, el întotdeauna când cădea era protejat și nu se lovea.