Prima pagina Parca era un cristal foarte pur umplut cu lumina

Parca era un cristal foarte pur umplut cu lumina

Ann a avut două EGVM, una pe când era copil de vreo patru ani, pe fondul unei leucemii, și cealaltă pe la 28 de ani, pe fondul unei meningite spinale.

„Eram obosită  și foarte tristă. Părinții mă iubeau și aveau grijă de mine, dar nu puteam să le spun cât de rău mă simțeam în acel moment. Tata avea probleme grave cu spatele și se poate ca din cauza aceasta să fi fost aparent indiferenți.

Oricum, în acea noapte, mama m-a băgat în pat și m-a învelit bine. Era îngrijorată  din cauza tatei și părea să nu fi observat că mi-a fost foarte greu să mă sui în pat. Mă simțeam atât de obosită... că vroiam pur și simplu să dorm. Stăteam întinsă în pat, așteptând să adorm, când am observat o lumină care a umplut camera. Era o lumină frumoasă, alb-gălbuie, care părea să vină din peretele din stânga patului. Nu mi-era teamă, eram doar curioasă. Era cam la un metru de pământ și cam jumătate din lungimea patului, care se afla lipit de perete. Când a apărut lumina, durerea și starea de boală m-au părăsit brusc. Nu înțelegeam ce se petrece, dar eram foarte liniștită. M-am ridicat și mă uitam cum crește lumina aceea. Creștea rapid, atât în mărime cât și în strălucire. De fapt, devenise atât de strălucitoare, încât mi se părea că lumea întreagă era luminată cu ajutorul ei. ªi am putut să văd pe cineva în interiorul acelei lumini. Era o femeie frumoasă și parcă făcea și ea parte din lumină, strălucea și ea la fel de tare. Trupul ei era parcă luminat din interior... e foarte greu de explicat cum arăta. Parcă era un cristal foarte pur umplut cu lumină. Chiar și rochia ei strălucea de lumină. Era o rochie albă, lungă și cu mâneci lungi. Era încinsă cu o curea aurie și avea picioarele goale. Nici nu ar fi avut nevoie de încălțări, pentru că și așa plutea în aer și nu atingea pământul.

Nu mai văzusem niciodată o figură atât de blândă și de plină de iubire. M-a strigat pe nume și a întins mâna către mine. Mi-a spus să merg cu ea - vocea era moale și blândă... dar era cumva mai mult în mintea mea. Comunicarea era mult mai ușoară decât dacă gândurile ar fi fost verbalizate. La vremea aceea, eu gândeam că este o 'conversație mentală'.

Am întrebat-o cine este și ea mi-a explicat că este îngerul meu păzitor și că a fost trimisă să mă ducă într-un loc unde puteam să mă odihnesc în pace. Iubirea care emana din ea mă scălda toată, astfel că nu am ezitat să-mi pun mâinile într-ale ei. Din clipa în care am fost în picioare lângă ea, am intrat amândouă pentru scurtă vreme în întuneric, după care am intrat într-o lumină și mai strălucitoare. ªi atunci am văzut... o lume absolut încântătoare. Nu mai văzusem niciodată pe pământ așa ceva. Cumva știam, înlăuntrul meu, că pământul fusese lăsat în urmă. N-aveam nici o idee unde eram și nici nu-mi păsa. Am simțit o pace profundă... nu, cred că era mai mult decât atât. Era o lume de pace și iubire.

Lumea cea nouă  arăta ca aceea pe care o lăsasem în urmă, dar totuși era foarte diferită. Totul strălucea din interior, având propria lumină. Culorile erau extraordinare, cum nu se pot vedea pe pământ - erau mult mai vibrante, mai intense și strălucitoare. ªi au mai fost și culori pe care nu le mai văzusem niciodată - nu mă întrebați care sunt acelea. Erau tufișuri, copaci și flori, unele dintre ele le mai văzusem și pe pământ, de exemplu, brebenei, dar pe altele nu le mai văzusem și nici de atunci încoace nu le-am mai văzut. Erau extrem de frumoase.

Am întrebat-o pe femeie de ce m-a dus în acel loc. Ea mi-a spus că aveam nevoie să mă odihnesc, deoarece viața devenise prea grea pentru mine.

Peste tot era iarbă verde și un mic delușor de nisip, unde era un fel de loc de joacă și unde erau copii care se jucau. Îngerul meu gardian m-a dus în acel loc de joacă și m-a lăsat acolo fără ca eu să-mi dau seama. M-am alăturat imediat celorlalți copii. Puteam să-i ating pe ceilalți copii, putea să simt, să miros. M-am jucat în nisip, am făcut castele cu mâna mea. În timp ce ne jucam, uneori mergeam, alteori zburam pur și simplu. Eram complet absorbită în acea lume nouă de iubire, pace și joc.

Într-un fel, mi s-a părut mult; pe de altă parte, parcă eram în afara timpului. Dar mă simțeam împrospătată, înviorată și reîntinerită spiritual. Mi s-a inoculat un  mareentuziasm pentru viață. Este imposibil de descris cum e să te simți mai ușor ca aerul, fără durere și în pace totală cu oricine și orice din jur. Mi-am acceptat pur și simplu existența în lumea cea nouă și am trăit-o.

Când a revenit îngerul păzitor, am crezut că o să mergem în altă  parte a acestei lumi fascinante și minunate. M-a strigat, m-a luat ușor de mână și mi-a zis că trebuie să plecăm. Când am început să mergem pe același drum înapoi, mi-am dat seama că ne reîntoarcem pe pământ și am întrebat de ce trebuie să mă întorc. Ea mi-a spus că era timpul să revin și că o să fie mai ușor de acum să trăiesc pe pământ.

Ne-am reîntors prin întuneric, lumina înconjurătoare creând un fel de tunel prin el. Simțeam aceeași stare de pace și eram încântată. Am ajuns din nou în dormitor. Femeia mi-a zâmbit și, deodată m-am pomenit din nou în pat, fără să-mi dau seama cum am ajuns acolo.

Încă mai puteam să-mi văd îngerul păzitor, dar lumina se micșora. I-am făcut cu mâna, iar ea a zâmbit și mi-a făcut și ea cu mâna. Apoi, lumina a înfășurat-o cumva, după care a dispărut. Am intrat într-un somn profund și liniștitor, cu convingerea că cineva mă iubește și are grijă de mine.

Abia mulți ani după aceea, i-am spus mamei. Mă gândeam că nu mă vor crede. Data următoare când m-au dus la spital ca să-mi facă din nou teste sanguine, s-a dovedit că totul revenise la normal."