Paradisul (Divina Comedie - Dante Alighieri)
Un aspect mai puțin cunoscut despre marele poet italian Dante Aligheri este acela că el era un inițiat, fiind membru al unei grupări ezoterice mistice Fideli del’Amor. În monumentala sa lucrare, Divina Comedia, Dante descrie periplul său inițiatic prin diferitele tărâmuri subtile, prin care a fost ghidat de iubita sa Beatrice, care părăsise deja lumea fizică. În Cântul 28 din Paradisul, poetul face o descriere foarte exactă, dar în același timp și foarte plastică, a celor 9 coruri angelice pe care le-a văzut în călătoria sa uimitoare.
Cântul 28
Când ea, care-mi sădește raiu-n minte,
sfîrși s-arate-adevărata stare
a specii-umane-n viața ei prezinte,
cum vede-un om într-o oglind-o zare
ce-o dă aprinsă-n dosu-i o făclie,
cât timp în văz și-n cuget nici n-o are,
și cum se-ntoarce-apoi, voind să știe
de este-aieve-n dos ca-n fața lui,
și vede-acord ca-n vers și melodie;
precum îmi amintesc, la fel făcui
privind în mândrii ochi în cari iubirea
Întinse lațu-n care prins eu fui.
și-așa mă-ntoarsei și-mi izbi privirea
aceea ce-ntr-acest volum s-arată
oricând cu-adinsul îi observi rotirea:
un punct văzui, ce-așa de-nflăcărată
lucoare-avea, că via lui lumină,
de-nfoacă ochii,-i face orbi deodată;
și chiar și-o stea, ce-aici ni-e mai puțină,
ar fi putut, cum vezi o stea cu stea
alături stând, să-ți par-o lună plină.
Departe-atât, cât poate ți-ar părea
un cerc de luna care-l zugrăvește
când deși vapori s-au strâns pe lângă ea,
departe-atât un cerc de foc rotește
și iute-astfel că-i lin pe lângă el
supremul cerc ce lumea ne-ocolește.
De-al doilea este-ncins acest inel,
de-al treilea el, și, rând pe rând, de-acinde
un cerc pe-alt cerc așa se-ncing la fel.
Mai sus apoi al șaptelea se-ntinde
și-atât de larg, c-a Herei servă, poate,
ar fi prea strâmtă-n sineși a-l cuprinde.
Vin alte două roți apoi și toate
pe cât de primul cerc se-ndepărtau,
pe-atâta-n curs aveau mai line roate,
și-atât mai sincer foc le-nflăcărau
pe cât de-aproape-s de lumina pură,
fiind, cred eu, că mai pătruns-o au.
Iar doamna mea, văzând în cât-arsură
de dor eram: — „De-acest focșor divin
atârnă tot, și ceruri și natură.
Să știi că primul cerc, cel mai vecin
cu el, rotește-așa de iute-o cale
prin multul său amor de care-i plin.“
Dar eu: — „De-ar fi și-n lumile mortale
un curs astfel cum văd în cerul sfânt,
sătul aș fi cu-aceste spuse-a tale;
ci,-n lumea ce-o vedem de pe pământ,
eu văd rotiri cu-atâta mai divine
pe cât de centru mai departe sunt.
Deci, dorul meu de-i scris să aib-o fine
aci-ntr-acest sublim și-angelic templu
ce numai foc și-amor cuprinde-n sine,
dorire-aș să mai știu de ce-n exemplu
nu-i totu-asemeni cum ni-l dă izvodul,
căci eu degeaba stau și le contemplu.“
— „Spre-atare nod de n-ai tu mâni în modul
cerut să-l tai, nu-ți fie de minune,
căci strâns așa prin ne-ncercare-i nodul.“
Așa mi-a zis, și-apoi: „De-ai gând a pune
sfârșit dorinței, prinde-mi ale mele
cuvinte-n cap și-ascultă ce voi spune.
Sunt cruguri strâmte-ori largi a multor stele,
cum e puțin-ori mult-acea virtute
ce-n toate-ale lor părți e pusă-n ele.
Un plus de bun vrea plusul și-n salute;
salutea-n plus și-un plus de corp voiește,
când are-ale lui părți egal umplute.
Deci ăstui cerc, ce-n sine-aici răpește
Întreaga lume,-acela-i corespunde
ce mai perfect și știe și iubește.
și-acum, de pui măsura-n roți oriunde,
conform virtuții lor, nu pe-aparența
substanțelor ce par a fi rotunde,
tu poți vedea ce-adâncă-i conivența
de mare-ori mic și mult ori mai puțin
În orice crug, cum are-nteligența.“
Precum rămâne splendid și senin
văzduhul sus, când vântul nordic bate
umflând al său obraz, pe cel mai lin,
și-mprăștie noaptea ceții, ce-adunate
zăcea pe văi, și râde cerul iar
cu tot ce are mândru să ne-arate,
așa fui eu, când ea mi-a dat ca dar
acest răspuns și spre-adevăr vedere
mi-a dat, să-l văd ca steaua-n cer de clar.
Iar, când tăcu, atâta scânteiere
cum dă un fier din foc, prin toată zarea
așa-mprăștiau scântei și-aceste sfere;
și-oricare foc un roi făcea-și cărarea
și-atâte-au fost că roiurile-n zbor
Întrec la șah de mii de ori dublarea.
și-osana le-auzeam din cor în cor
spre punctul fix ce-i vecinicul lor ubi
și-n veci le-o fi ca fost din veci al lor.
Iar ea, văzându-mi gândurile dubii
ce-aveam, mi-a zis: — „în cercurile prime
tu vezi aici
Serafii și
Cherubii;
urmează centrul lor cu-așa iuțime
spre-a fi, cât pot, la fel cu punctul clar,
și pot a fi, căci au vederi sublime.
Alt cerc de-amoruri ce mai sus apar
se cheamă
Tronuri ale feții sfinte,
căci ei treimii prime-i pun hotar.
Să știi c-a lor plăcere-o simt fierbinte,
pe-atât pe cât mai mult și pot să vază
În cel ce-i punct de-odihnă-a orice minte.
A fi ferice deci se-ntemeiază,
cum vezi de-aici, pe actul contemplării,
căci actul de-a iubi abia-i urmează.
Măsura ăstui văz e plata cării
din bune-vreri și har cuprinsu-i crește,
și-așa gradat sporește-n susul scării.
Triad-a doua, care-aci-ncolțește
și ea-ntr-o primăvară-nvecinicită,
căci noaptea din Berbec n-o desfrunzește,
de-a pururi cini-osana fericită
cu trei psalmodii ce răsună-n trei
rotiri ferice-n ordinea-ntreită.
E triplă ierarhie-aici de zei:
Domnii mai sus,
Virtuți a doua gloată,
Puteri se cheam-al treilea rang al ei.
Apoi a șaptea și cu-a opta roată
Principi-o fac și-
Arhangeli, iar în prag
e joc de
Îngeri cea din urmă toată.
În sus privește-oricare-acest șirag,
ci-așa lucrează-n jos, că primul bine
le-atrage-n sus, și-n jos ele-l atrag.
Iar Dionis, cu-ardoare făr’ de fine
privind aceste roți, numiri le-a, pus
și-n toate le-a-mpărțit așa ca mine.
Grigore îns-apoi pe-alt drum s-a dus;
de-aceea,-n cer când ochii și-i deschise,
a râs de sine însuși cum le-a spus.
și,-așa de-ascuns un adevăr de-l scrise
un om mortal, să nu te miri; socoti
că cel ce le văzu i le vestise
ca multe-asemeni taine-a ăstor roți.
Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol,
fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro,
este strict interzisa si se pedepseste conform
Legii drepturilor de autor.