Prima pagina O multime de culori frumoase

O multime de culori frumoase

George Thompson și-a relatata experiența la vârsta de 91 de ani!

„A fost cam la vreo 5 ani după  ce m-am pensionat. Aveam deja 70 de ani. Mă dusesem să cumpăr niște cauciucuri pentru mașină și când m-am dus să pornesc mașina, am simțit deodată niște dureri mari în piept, pe care nu le mai avusesem înainte. Mi s-a părut ciudat, pentru că mă bucuram de o sănătate bună și nu mai pățisem  așa ceva.

M-am dus înapoi în casă și i-am spus soției că am  dureri mari în piept. Ea a zis că o să cheme imediat ambulanța să mă ducă la spital.

Ambulanța a sosit în câteva minute și m-au scos afară pe o targă. Paramedicii m-au însoțit tot drumul. Doris era în față, iar mașina mergea cu viteză, cu sirena funcționând.

Deoadată, am simțit că nu mai sunt în ambulanță. În fața ochilor mei se derula o scenă foarte frumoasă. Mă uitam la lumina aceea... era chiar în fața mea și eu mă uitam la ea. M-am gândit atunci: Doamne, n-am mai văzut niciodată așa ceva.

E greu de explicat ce s-a petrecut atunci pentru că nu mai trăisem așa ceva. Lumina aceea era mai strălucitoare decât lumina zilei și era o lumină liniștitoare. E greu de descris. Când m-am uitat în jos, am văzut o mulțime de culori frumoase – culori care erau complet noi pentru mine.

Pe când studiam culorile acelea, am văzut deodată niște oameni. Păreau să fie cam la vreo 20 de metri depărtare și se îndreptau toți în aceeași direcție. Ei nu călcau pe pământ, ci mai degrabă pluteau. Aveau niște robe care-i acopereau de la gât până la glezne, cu mâneci lungi. ªi culorile acelea... n-am mai văzut niciodată așa culori.

ªi nu era vorba numai de culori, ci de sentimentul pe care-l aveam. Era un sentiment atât de liniștitor! Nu mai simțeam nici o durere, ci doar o mare pace... era ceva cu totul deosebit. După toată durerea aceea, să simt că a dispărut și că acum trăiam o mare pace... vă imaginați – nici prin cap nu mi-a trecut că eram mort.

ªi, dintr-odată, am fost din nou în ambulanță. Numai că de data aceasta, nu mai simțeam  nici o durere. Paramedicul mi-a mai spus că au crezut că m-au pierdut de două ori.

La scurt timp după aceea, mi-am pierdut cunoștința și m-am trezit mai târziu la spital, la terapie intensivă, cu soția mea la capătul patului.

Mai târziu, când mi-am dat seama că atunci murisem, l-am întrebat pe doctor dacă creierul mai funcționează atunci când inima se oprește. Mi-a răspuns că nu se poate, dar m-a asigurat din nou că o să fie bine, deoarece inima mea nu se oprise pentru mult timp. Apoi, m-a întrebat de ce am vrut să știu acest lucru despre creier. Atunci i-am explicat că am trecut printr-o experiență foarte neobișnuită cât timp inima mea se oprise. Răspunsul lui a fost: 'Ah, da, am mai auzit despre astfel de experiențe.' Aceasta a fost tot ce mi-a zis.

Experiența a fost ceva foarte real, sunt sigur de asta. Când mă gândesc acum la moarte, este ceva ce aștept cu nerăbdare. ªtiu că viața aceasta este doar o mică parte din existența noastră eternă, dar este o parte foarte importantă. Totul este foarte bine organizat și, dacă este așa, înseamnă că trebuie să existe un organizator. Apoi, nu contează ce rasă suntem, ce culoare, ce viață avem, cu toții suntem fiii și fiicele unui Dumnezeu foarte iubitor. De aceea, ar trebui să ne iubim frații și surorile și ar trebui să nu-i judecăm pe alții.”