Prima pagina O multime de culori frumoase

O multime de culori frumoase

George Thompson È™i-a relatata experienÈ›a la vârsta de 91 de ani!

„A fost cam la vreo 5 ani după  ce m-am pensionat. Aveam deja 70 de ani. Mă dusesem să cumpăr niÈ™te cauciucuri pentru maÈ™ină È™i când m-am dus să pornesc maÈ™ina, am simÈ›it deodată niÈ™te dureri mari în piept, pe care nu le mai avusesem înainte. Mi s-a părut ciudat, pentru că mă bucuram de o sănătate bună È™i nu mai pățisem  aÈ™a ceva.

M-am dus înapoi în casă È™i i-am spus soÈ›iei că am  dureri mari în piept. Ea a zis că o să cheme imediat ambulanÈ›a să mă ducă la spital.

AmbulanÈ›a a sosit în câteva minute È™i m-au scos afară pe o targă. Paramedicii m-au însoÈ›it tot drumul. Doris era în față, iar maÈ™ina mergea cu viteză, cu sirena funcÈ›ionând.

Deoadată, am simÈ›it că nu mai sunt în ambulanță. În faÈ›a ochilor mei se derula o scenă foarte frumoasă. Mă uitam la lumina aceea... era chiar în faÈ›a mea È™i eu mă uitam la ea. M-am gândit atunci: Doamne, n-am mai văzut niciodată aÈ™a ceva.

E greu de explicat ce s-a petrecut atunci pentru că nu mai trăisem aÈ™a ceva. Lumina aceea era mai strălucitoare decât lumina zilei È™i era o lumină liniÈ™titoare. E greu de descris. Când m-am uitat în jos, am văzut o mulÈ›ime de culori frumoase – culori care erau complet noi pentru mine.

Pe când studiam culorile acelea, am văzut deodată niÈ™te oameni. Păreau să fie cam la vreo 20 de metri depărtare È™i se îndreptau toÈ›i în aceeaÈ™i direcÈ›ie. Ei nu călcau pe pământ, ci mai degrabă pluteau. Aveau niÈ™te robe care-i acopereau de la gât până la glezne, cu mâneci lungi. ªi culorile acelea... n-am mai văzut niciodată aÈ™a culori.

ªi nu era vorba numai de culori, ci de sentimentul pe care-l aveam. Era un sentiment atât de liniÈ™titor! Nu mai simÈ›eam nici o durere, ci doar o mare pace... era ceva cu totul deosebit. După toată durerea aceea, să simt că a dispărut È™i că acum trăiam o mare pace... vă imaginaÈ›i – nici prin cap nu mi-a trecut că eram mort.

ªi, dintr-odată, am fost din nou în ambulanță. Numai că de data aceasta, nu mai simÈ›eam  nici o durere. Paramedicul mi-a mai spus că au crezut că m-au pierdut de două ori.

La scurt timp după aceea, mi-am pierdut cunoÈ™tinÈ›a È™i m-am trezit mai târziu la spital, la terapie intensivă, cu soÈ›ia mea la capătul patului.

Mai târziu, când mi-am dat seama că atunci murisem, l-am întrebat pe doctor dacă creierul mai funcÈ›ionează atunci când inima se opreÈ™te. Mi-a răspuns că nu se poate, dar m-a asigurat din nou că o să fie bine, deoarece inima mea nu se oprise pentru mult timp. Apoi, m-a întrebat de ce am vrut să È™tiu acest lucru despre creier. Atunci i-am explicat că am trecut printr-o experiență foarte neobiÈ™nuită cât timp inima mea se oprise. Răspunsul lui a fost: 'Ah, da, am mai auzit despre astfel de experienÈ›e.' Aceasta a fost tot ce mi-a zis.

ExperienÈ›a a fost ceva foarte real, sunt sigur de asta. Când mă gândesc acum la moarte, este ceva ce aÈ™tept cu nerăbdare. ªtiu că viaÈ›a aceasta este doar o mică parte din existenÈ›a noastră eternă, dar este o parte foarte importantă. Totul este foarte bine organizat È™i, dacă este aÈ™a, înseamnă că trebuie să existe un organizator. Apoi, nu contează ce rasă suntem, ce culoare, ce viață avem, cu toÈ›ii suntem fiii È™i fiicele unui Dumnezeu foarte iubitor. De aceea, ar trebui să ne iubim fraÈ›ii È™i surorile È™i ar trebui să nu-i judecăm pe alÈ›ii.”