Prima pagina Nuca, mierea si ingerii

Nuca, mierea si ingerii

Inca de pe bancile scolii primare imi placea sa visez cu ochii deschisi. Stateam ore-n sir trantita pe spate, in iarba, cu ochii fixati in cer. N-am sa uit niciodata parcul acela insorit din Craiova, locul reveriilor mele, in care lumea parea alcatuita de la-nceput. Totul era acolo altfel: soarele, norii, albastrul cerului, gargaritele care se mutau de pe iarba pe mine, micile margarete pe care le priveam de aproape, lipindu-mi ochiul de ochiul lor. Ce magie!

Intr-o duminica dupa-amiaza, am mers in parc cu bunicul, care ma iubea tare mult. El citea pe o banca, in vreme ce eu imi luasem pozitia preferata, trantita in iarba, cu ochii spre cer. Incet-incet, vara intra in mine, iar eu ma transformam la randu-mi in vara. Auzeam fiecare fosnet al ierbii si glasul subtirel al furnicilor care imi sopteau ceva la ureche. Deodata, in locul din cer pe care il atinteam, aparu un alai viu de ingeri. Coborau spre pamant, zburand cu aripioarele lor albe, stralucitoare, cu piciorusele goale, delicati si zambitori. Erau ingeri-copii, la fel ca cei desenati in carticelele mele cu rugaciuni. Aveau obrazul de portelan, ochii albastri, ca de safir, iar din ei emana o bunatate cereasca. Ceva mai incolo de mine erau niste stupi, adusi acolo, in parcul orasului, de un apicultor. Casutele erau pline de miere si asteptau sa fie golite. In partea de jos a stupului era un robinet special, facut dintr-o teava de trestie, prin care picura o miere ca aurul. Ingerii au coborat langa stupi. Atunci am vazut ca aveau in maini nuci de cocos golite, pe care le umpleau cu miere fierbinte, apoi lipeau o frunza de menta pe gaurica din varf. "Deci, si ei muncesc!", mi-am zis. "Sunt mai cuminti decat mine!" Sfioasa, m-am apropiat pe varfuri de ei. "Ai vrut sa ne vezi", mi-a spus unul din ingeri, cu un glas ca argintul. "Fiindca esti o fetita cuminte, ti-am indeplinit dorinta si-ti lasam amintire o nuca plina cu miere, ca sa crezi totdeuna in noi." "Luati-ma cu voi", l-am rugat pe ingerul cel frumos, dar in clipa aceea bunicul s-a ridicat de pe banca si m-a intrebat: "Ce faci, Ana, vorbesti singura?". I-am intins nuca plina cu miere. "Ce-i asta? De unde o ai?" I-am spus povestea pe care v-o scriu acuma si dv. N-o sa credeti ca este adevarata. N-a crezut nici bunicul. Dar nuca, golita acuma de miere, se afla pe noptiera, la capul meu.