Misiunea lui Enoh la Ingerii cazuti
Capitolul 12
Misiunea lui Enoh la Îngerii căzuÈ›i
1 Înaintea acestor evenimente, Enoh fusese ascuns. Nici o ființă umană
nu știa unde se află, unde s-a dus și ce s-a petrecut cu el.
2 El lucra cu Îngerii a căror misiune este de a veghea È™i de a fi alături de fiinÈ›ele realizate, oamenii.
3 Or eu, Enoh, eram ocupat să-L binecuvântez pe Stăpânul Universului,
regele lumii, când cei ce veghează m-au chemat, pe mine, un simplu
scrib. Ei mi-au spus:
4 "Enoh, tu ale cărui scrieri sunt drepte în faÈ›a legilor divine, du-te
la cei care trebuie să vegheze asupra cerului; spune-le celor care au
părăsit acest loc, a cărui profunzime și sfințenie sunt neasemuite, că
ei și-au aflat pierzania prin contactul cu femeile.
5 Ei au făcut precum oamenii: și-au luat femeie și s-au transformat,
dând naÈ™tere unei mari tulburări pe Pământ. Pentru ei, nu este nici
pace, nici iertare, din cauza greșelilor lor.
6 Copiii lor le bucură inima, dar ei vor fi de față la omorârea acestor
făpturi care le sunt atât de dragi È™i vor fi copleÈ™iÈ›i de durere. Ei se
vor tângui toată veÈ™nicia, dar nu vor cunoaÈ™te nici pace, nici
îndurare."
"Si erau ciobani pe acelasi taram, la stana, care pazeau noaptea oile. Si iata, ingerul Domnului a venit catre ei si lumina Domnului straluci in jurul lor si ei s-au temut tare. Si ingerul le-a spus: ‘Nu va temeti! Iata, eu va anunt o mare bucurie care se va revarsa asupra intregului popor, pentru ca astazi vi s-a nascut Mantuitorul..."
Evanghelia dupa Luca, 2, 8-10