Manifestari ale ingerilor in viata de zi cu zi
Noi suntem prinși prea intens în vâltoarea existenței materiale, prea legați de sentimentul că ceea ce vedem și atingem este real, așa încât ne gândim la îngeri ca la niște reprezentări ale imaginației, ale dorinței sau ale visurilor copilăriei. Cu toate acestea, îngerii ni se arată, ne însoțesc, ne călăuzesc și ne ajută chiar în cele mai mărunte acțiuni ale vieții! Mulți oameni au avut experiențe tulburătoare cu îngerii, care li s-au arătat în momente critice de viață.
Dacă privim prin ochelarii minții noastre raționale, îngerii nu există. Dacă privim existența cu inima și, prin aceasta, intrăm în comuniune cu sferele tulburătoare ale intuiției, îngerii ni se dezvăluie sub forma celor mai frumoase trăiri. În lumea noastră lăuntrică se zbenguie îngerii și se bucură cerul întreg atunci când suntem fericiți și, mai ales, când putem intui și presimți în umbra fericirii prezența și tulburătoarea viețuire a îngerilor în noi înșine. Comunicarea cu îngerii și intervenția lor în planul existenței de zi cu zi devin posibile în clipa în care vibrăm lăuntric în ritmurile armonioase ale dimensiunilor în care locuiesc îngerii.
La polul opus, suferința și lipsa de speranță creează un spațiu mult prea îndepărtat între lumea noastră și lumea îngerilor, așa încât strigătele, deprimarea sau suferința înterup comunicarea cu îngerii ajutători. Există însă și aici o excepție, care se regăsește frecvent în experiențele de viață; chiar în absența unei chemări conștiente, îngerii intervin în salvarea vieții unui om, dar atunci când omul nu și-a împlinit, încă, destinul. și-n aceste situații, ei se arată chiar fizic, iar consințele acestor apariții sunt catalogate de oameni ca "miracole"!
Cu excepția amintită, îngerii sunt prezenți și activi în viața obișnuită. Cel mai frecvent ei lucrează prin oameni, prin acei oameni deschiși către sentimente și trăiri umane frumoase, capabile să se ridice la nivelul de vibrație al îngerilor. Când un om cheamă îngerii în ajutor (poate fi și cazul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil - sărbătoriții de azi - a căror putere este de neimaginat pentru mintea umană; primul este apărătorul dreptății, cel de-al doilea este îngerul comunicării și al veștilor venite din cer), un altul, deschis prin frumusețea sentimentelor sale, poate auzi strigătul celuilalt și la distanțe de mii de kilometri.
Puterea îngerului îl îmbie lăuntric să dea un telefon în clipa aceea și, poate, telefonul se dovedește a fi ajutorul care salvează situația. În toate impulsurile noastre generoase, ziditoare, înțelepte și pline de har, îngerii dănțuiesc și cântă, căci misiunea lor de mesageri ai lui Dumnezeu este și o misiune de participare activă la experiența vieții fizice. Când îngerii sunt prezenți în starea noastră lăuntrică, starea este resimțită cu mare putere, iar impulsurile spre acțiuni biecuvântate devin presante. Acesta este un motiv minunat să lucrăm responsabil întru zidirea noastră mentală și sufletească, să creștem în Duh, pentru ca îngerii să se poată manifesta prin noi. Ei ne vor dărui atunci intuiție, inspirație, călăuzire și har zi de zi.
Îngerii au și capacitatea extraordinară de a se materializa în momente cruciale pentru noi și asta-i o a treia formă de manifestare a lor. Ei pot lua forma unei ființe umane temporar și în sprijinul acestei afirmații există sumedenie de mărturisiri. Într-un moment critic, un înger poate apărea pe stradă, poate înlocui perfuzia unui bolnav, poate participa la o intervenție chirurgicală lângă echipa operatorie (Doreen Virtue, psihoterapeut specializat în "Terapia cu Îngeri", povestește cazul unei fetițe care-i vede pe îngeri lucrând cot la cot cu chirurgul în sala de operații) și poate salva un om dintr-un avion care s-a prăbușit sau dintr-o mașină... grav acidentată. Uneori, îngerii ne transmit mesaje printr-o carte, printr-un film, printr-o replică pe care cineva o spune când mergem pe stradă, dar se dovedește a fi un răspuns la o întrebare care tocmai ne frământa.
Sunt inițiați care spun că îngerii ne însoțesc și la cumpărături, ne pot găsi locuri de parcare într-o zonă aglomerată și ne stau alături în micile aventuri zilnice. Totul este să-i chemăm în ajutor și să exersăm în dinamica vieții de zi cu zi obiceiul de a observa întâmplările și evenimentele prin care îngerii își dezvăluie prezența!
Articol aparut in Jurnalul National in data de 8 Noiembrie 2010
Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol,
fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro,
este strict interzisa si se pedepseste conform
Legii drepturilor de autor.