Ingerii sunt capabili sa realizeze adevarate minuni

Acționând conform legilor existente în lumea lor, dar având marea putere de a le aplica și în lumea noastră, în conformitate cu voința lui Dumnezeu, îngerii sunt capabili să realizeze adevărate minuni. Sunt miracole aparente, pentru cei care nu au o cunoaștere profundă a naturii ultime a tuturor lucrurilor, cunoaștere spirituală, deoarece îngerii nu fac altceva decât să transpună în fapte ceea ce Domnul dorește.

Explicația acestui fapt o găsim în Marea evanghelie a lui Ioan , a lui Jakob Lorber :
“Noi, îngerii, nu putem face nimic prin propria noastră voință, ci facem totul prin voința nesfârșită și unică a Domnului. Întreaga lume și toate cerurile au fost create prin gândul lui Dumnezeu, menținut ferm, corespunzător voinței Sale atotputernice. Dacă El își retrage ideile Sale, dizolvându-și gândurile, acea creație vizibilă dispare instantaneu. Dar dacă Domnul are un nou gând, pe care-l menține prin voința Sa atotputernică, acea creație începe din nou să existe, fiind vizibilă pentru toată lumea.
Noi (n.n.: îngerii) suntem receptacule ale voinței divine, iar apoi îndeplinim ceea ce ni se cere! Vezi, am putea spune că suntem aripile voinței divine și astfel suntem însăși voința lui Dumnezeu. Este suficient cel mai imperceptibil gând din partea noastră- dacă acesta este pus în legătură cu puterea voinței divine- și lucrarea este deja înfăptuită. Aici își are sursa rapiditatea acțiunilor noastre!
Vezi steaua aceea, acolo, la răsărit? Dacă ar fi să construim un drum până la ea folosindu-ne de toate firele de praf aflate pe pământ, să știi că acestea nu ar fi de ajuns. O pasăre ar avea nevoie de mii de ani pentru a zbura până acolo, ca să nu mai vorbim de oameni, care ar trebui să alerge nespus de mult timp, dacă ar exista un drum, până ar ajunge la acea stea. Eu pot să ajung acolo într-o clipă și, la fel de repede, să mă și întorc! Nici nu-mi vei simți lipsa, și totuși voi fi acolo și mă voi și întoarce.”

O explicație și mai clară se dă în următorul fragment, luat din aceeași lucrare: “Firește că aș putea să salvez din flăcări colibele sărmanilor oameni, însă doar dacă mi se va permite acest lucru; căci voința mea este în întregime a Domnului, iar eu nu pot voi decât ceea ce El singur voiește. Dacă Domnul dorește acest lucru, tu nici nu ai putea să clipești și eu aș și termina cu stingerea incendiului! Dar fără voia Domnului, eu, din propria mea voința, pot face tot atât de puțin cât poți face și tu; mai mult, toate minunile înfăptuite de mine de fapt nu eu le-am înfăptuit, ci voia Domnului le-a înfăptuit prin intermediul meu.
Noi, îngerii, nu suntem prin esența noastră nimic altceva decât o emanație a voinței dumnezeiești, sau putem să spunem că suntem voința personificată a Domnului și nu putem face nimic prin noi înșine. De fapt, nici nu putem fi concepuți ca având o formă de sine stătătoare, în afara voinței dumnezeiești, așa cum tu nu ai putea concepe o imagine reală a soarelui într-o oglindă, dacă înainte de asta nu a căzut o rază de soare pe suprafața oglinzii respective.
ªi, cum spuneam, tot astfel și noi, îngerii, suntem în felul nostru doar niște oglinzi concave pentru receptarea și concentrarea voinței dumnezeiești, iar acolo unde ne manifestăm puterile, o facem doar prin focarul voinței divine concentrate în noi, iar atunci omului i se pare că vede minune după minune.”

Având acum explicația modului în care îngerii realizează miracole, vom relata câteva exemple de acțiuni care pentru un om obișnuit par imposibil de înfăptuit, dar care pentru un înger înseamnă ceva simplu, fiind în acord perfect cu voință divină.
Îngerul: ”Privește, acolo, jos, este vasta și adânca mare a Galileii! Ce-ar fi dacă aș ridica-o din matca ei adâncă și foarte întinsă sub forma unei mingi imense de apă, în fața ochilor tăi, în văzduh, timp de o oră?”
Iara: ”Ar fi într-adevăr ceva miraculos. Dar ce s-ar petrece în acest timp cu peștișorii drăgălași și cu nenumăratele corăbii ancorate și cele care sunt acum pe mare?”
Îngerul: ”Lasă asta în grija mea și vei vedea că nici un pește și nici o corabie nu va avea de suferit! Dacă dorești aceasta ca probă, voi începe acum lucrarea!”
Iara: ”Dacă nu va suferi nici o ființă, poți să începi!”
Îngerul: ”Privește în jurul tău! Marea este goală și toată apa ei, până la ultima picătură, plutește acum în aer, ca ochii tăi să o poată vedea foarte bine!”
Iara a vrut să privească în adâncuri dar, aplecându-se, s-a atins de suprafața rece și udă a acelei mingii uriașe de apă care plutea foarte aproape de peretele muntos. Diametrul mingii avea aproape 40000 de stânjeni. Când a văzut aceasta, ea a zis cu voce foarte scăzută: ”Pentru numele lui Dumnezeu, cum ai putut să faci așa ceva în mai puțin de o clipită? Marea nu mai are într-adevăr nici un pic de apă!”
Îngerul: ”Vino și convinge-te!”
Iara: ”Bine, arată-mi!”
În aceeași clipă ea se afla deja pe nisipul uscat al fundului mării. Îngerul a ridicat o frumoasă scoică de mărgăritar de pe nisip și i-a dat-o Iarei drept amintire și totodată drept mărturie și învățătură pentru ceilalți care dormeau acum adânc, dar vedeau totul în vis.
Îngerul: ”Te-ai convins acum că toată apa mării se află în uriașa minge plutitoare de apă? Te-ai convins că matca este complet uscată?”
Iara: ”Da, aș fi crezut și fără să văd.””
O altă dorință a Iarei, copil plin de puritate și de o imensă iubire pentru Dumnezeu și pentru semeni, a fost ca muntele pe care se aflau ei și care putea fi urcat foarte greu, să posede o cărare ușoară și fără pericole. Instantaneu, totul s-a realizat. Îngerul a spus: ”Privește în jurul tău toți versanții și sigur vei fi mulțumită de mine! Vezi, uneori suntem și noi lenți, dar, dacă este nevoie, suntem mai iuți ca fulgerul!”
O minune cu adevărat greu de realizat și de înțeles este îndeplinirea unei alte dorințe a Iarei, vizita pe o stea. Vom reda în continuare aceasta:
“Îngerul: ”Dacă aceasta este și voia lui Dumnezeu, eu nu am nimic împotrivă! Atât eu, cât și nenumărații îngeri pe care-i vezi strălucind în jurul tău, îți garantăm că nu vei păți nimic!”
Iara s-a lăsat în voia îngerului, spunând: ”Vezi, am curaj. Dacă vrei, du-mă acolo!”
Îngerul a ridicat-o atunci de la pământ, a strâns-o tare la pieptul lui și a dispărut. După o secundă se întorsese deja, împreună cu Iara, care luase cu ea, în șort, o piatră care lumina tot atât de tare ca și luceafărul de dimineață.”

Adela Sîmbotin