Prima pagina arrowGreseala comisa de cele sapte stele

Greseala comisa de cele sapte stele

Capitolul 21
Greșeala comisă de cele șapte stele
1 M-am dus apoi în altă parte, ajungând într-un loc unde totul este neant.
2 Priveliștea era cumplită: nu era nici cer deasupra, nici pământ dedesubt; era un loc ciudat deoarece nu avea nici o formă.
3 Acolo erau șapte stele înlănțuite laolaltă; semănau cu niște munți mari și ardeau ca focul.
4 Am întrebat atunci de ce sunt înlănțuite astfel și de ce sunt prizoniere.
5 Uriel, unul dintre sfinții Îngeri care mă însoțeau și mă călăuzeau, mi-a răspuns: „Enoh, de ce pui aceste întrebări?
6 Aceste stele sunt cele care au încălcat poruncile Domnului și ele au fost înlănțuite aici pentru un milion de ani, durata corespunzătoare greșelii lor.”
7 De acolo, am mers în alt loc și mai înspăimântător decât cel de dinainte, unde am văzut ceva cumplit: o vâlvătaie mare arunca limbi de foc; o groapă cobora până în abis, care era și el plin de coloane învăpăiate. Acesta era imens – cu neputință să-i deslușești hotarele. Am strigat:
8 Ce grozăvie! Ce loc cumplit vederii!
9 Uriel, care stătea alături de mine, mi-a zis: „Enoh, de ce ți-e frică?” I-am răspuns că din cauza acelui loc cumplit și a suferinței teribile pe care o vedeam acolo.
10 El a adăugat că acolo erau întemnițați pe vecie Îngerii căzuți.
Despre enoh2
Prezicerea judecatii de apoi
Ordinea din sanul creatiei
Dezordinea si pedepsirea pacatosilor
Ingerii se unesc cu fiicele oamenilor
Nasterea si faradelegile uriasilor
Ce i-au invatat Ingerii pe oameni
Ingerii fideli intervin
Dumnezeu porunceste potopul
Binecuvantari divine
Misiunea lui Enoh la Ingerii cazuti
Ingerii cazuti ii cer lui Enoh sa intermedieze pentru ei
Viziunea lui Enoh: pedepsirea Ingerilor cazuti
Dumnezeu ii da lui Enoh misiunea...
Cei a caror misiune era de a veghea vor fi pedepsiti
Enoh este dus in salasul furtunii
Viziunea vanturilor si a sapte munti de nestemate
Soarta Ingerilor cazuti si a femeilor lor
Numele si rolurile Ingerilor credinciosi
Cele 6 motive pentru care Cartea lui Enoh a fost condamnata
Locuinta mortilor inaintea judecatii
Focul care urmareste luminile cerului
Enoh vede sapte munti incantatori si un pom minunat
Mihail ii explicã lui Enoh viziunea celor sapte munti si a pomului minunat
Enoh vede alti munti despartiti de vai adanci
Uriel ii explica lui Enoh valea blestemata
Enoh vede o apa
Paradisul terestru si pomul cunoasterii
Extremitatile Pamantului si portile stelelor
Coridoarele vanturilor de Miazanoapte
A doua viziune a lui Enoh. Trei parabole ii sunt revelate
Prima parabola arata soarta tragica rezervata in ziua judecatii
Locuinta celor drepti si a Alesului
Cei patru Arhangheli: Mihail, Rafael, Gabriel si Phanuel
Locuinta celor alesi. Tainele elementelor
Lacasul intelepciunii si al greselii
Semnificatia revolutiilor stelare
A doua parabola: cei ce tagaduiesc existenta lui Dumnezeu
Stapanul Timpului
Viziuni din ziua judecatii
Prezentarea Sfintei Treimi
Puterea si intelepciunea Alesului
Slava divina le este rezervata celor ce urmeaza calea binelui
Alesul ii va alege pe cei drepti dintre morti
Mantuirea nu poate fi obtinuta cu aur
Nimicirea pacatosilor
Valea de foc si urgia trimisa de Dumnezeu
Curcubeul va fi un semn in ceruri
Care conduse de oameni strabat vazduhul
Cea de-a treia parabola
Fulgerele, corpurile ceresti si tunetul
Mare forfota in cer
Ingerii, cei drepti, sfintii si Alesul
Judecata regilor si a celor puternici
Regii si cei puternici implora in zadar
Locuinta Ingerilor razvratiti
Enoh anunta dezastrul lui Noe
Ingerii se pregatesc sa descatuseze puterile apelor
Fagaduintele lui Dumnezeu fata de Noe
Mihail si Rafael se mira de severitatea pedepsei date Ingerilor
Numele si rolurile Ingerilor cazuti. Legamantul misterios pe care l-au revelat
Ridicarea lui Enoh la ceruri
Fagaduiala Stapanului Timpului
Tratat de astronomie: legea Soarelui
Prima lege a Lunii: fazele sale
Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.

Video

video47.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Ganduri inspirate

"Poate ca un inger arata ca tot ceea ce noi am uitat: lucruri uitate, sentimente uitate, care nu par cunoscute atunci cand le reintalnim. Pierdute, dar care odinioara au fost ale noastre."
John Ashberry