Prima pagina Emanuel Swedenborg - Despre iubirea în cuplu (4)

Emanuel Swedenborg - Despre iubirea în cuplu (4)

Într-o zi, când mi-am înălțat cu putere inima spre Divinitate, implorând-o să mă lumineze și să mă facă să înțeleg desăvârșirile iubirii, din Cer a fost trimis un înger care mi-a spus:

- Fiindcă ai știut să ceri, ruga ți se va îndeplini. Urmează-mă și vei cunoaște binele și răul semenilor tăi, parcurgând alături de mine secolele, începând cu vârsta de aur și până la vârsta de fier. Am rătăcit îndelung alături de înger pe drumuri întortocheate și anevoioase, am străbătut pustiuri imense întretăiate la orice pas de cărări ce duceau spre prăpăstii despre care îngerul m-a asigurat că rămân mereu primejdioase pentru oamenii fără minte, care cred că pot umbla fără călăuză prin acele labirinturi croite de către Providență ca să ocrotească ținutul fericit al inocenței de relele molipsitoare răspândite în alte regiuni ale lumii. Într-adevăr, acest ținut nu este locuit decât de către primii copii ai celui dintâi om, care au trăit în simplitate și au păstrat în sufletele lor cele mai proaspete impresii ale naturii.

Am ajuns până la urmă la o pădure de cedri care își purtau vârfurile pe deasupra norilor și își întindeau umbra peste un cătun alcătuit din colibe de frunze, în jurul cărora se vedeau turme odihnindu-se, juninci care pășteau liniștite și miei. Toți oamenii care păreau că păzesc turmele îmi apăreau ca niște copii sporovăind între ei, fără să aibă nimic mohorât și serios în înfățișarea și în jocurile lor.

- Cum se poate, l-am întrebat cu uimire pe înger, credeam că nu voi găsi aici decât niște bătrâni și iată că nu observ decât niște copii!

- De departe, aparențele te înșeală, mi-a răspuns îngerul. Apropie-te însă și, sub nevinovăția exterioară, vei constata că există puritatea moravurilor și toate principiile unei conștiințe simple și corecte în toate faptele lor.

După ce ne-am mai apropiat, am remarcat într-adevăr că trăsăturile acelor oameni păreau mai hotărâte, vârsta întipărise pe frunțile lor semnele experienței și ale demnității, care impun respectul fără să fi trasat și ridurile bătrâneții. S-au apropiat de noi și, deschizând vorba, ne-au întrebat cum și prin ce minune am reușit să pătrundem până la ei. După ce i-am lămurit cine suntem, unul dintre ei ne-a poftit în coliba în care locuia. I-am spus că aș vrea să cunosc îndeaproape binele uniunii în cuplu, iar el a fost de acord să discutăm pe această temă.

Prima grijă a gazdei mele a fost să mi-o prezinte pe soția sa, izvorul și receptacolul tuturor trăirilor iubirii. Chipul lui exprima el singur fericirea pe care o simțea și pe care o producea el însuși iubitei. Ochii mei au suportat cu greu strălucirea privirilor lor: erau ca niște torțe ale căror flăcări ardeau de la distanță. Se înțelegeau fără să-și vorbească și-și vorbeau fără să se poată deosebi glasul unuia de glasul celuilalt, atât de mult păreau ele să nu alcătuiască decât unul singur.

Nu m-am putut opri să-mi mărturisesc uimirea, în timp ce înțeleptul bărbat îmi spunea: - Bărbatul se naște având sădit în el principiul iubirii, pentru ca până la urmă această iubire să se dizolve în înțelepciune; femeia, dimpotrivă, se naște având în ea principiul înțelepciunii care, dată fiind starea noastră de desăvârșire, se dizolvă în iubire, cu care se și contopește. Prin fuziunea acestor două principii, al iubirii și al înțelepciunii, noi devenim în chip real ceea ce trebuie să fim și îndeplinim astfel planurile Creatorului.

La aceste cuvinte am simțit cum suntem învăluiți într-o nouă lumină; cu litere de foc, am văzut scris pe cer: <Aceasta este voința Celui Veșnic>.