Povestirile care prezintă eliberări miraculoase revelează în același mod supranatural desfășurarea evenimentelor. Referința lor biblică este dubla eliberare a apostolului Petru care este relatată în Faptele Apostolilor.
Prima dată Petru se afla împreună cu ceilalți apostoli:
"Atunci a intervenit marele preot împreună cu toți cei care se aflau împreună cu el în cadrul sectei Saduceilor. Plini de gelozie ei i-au luat pe apostoli și i-au dus în închisoarea publică. Dar, în timpul nopții, Îngerul Domnului a deschis porțile închisorii și ,ajutându-i să iasă, le-a zis: Haideți în picioare ca să anunțați oamenilor din Templu cuvintele vieții!"(Ac 5, 17-20)
Mai târziu, Petru a fost încarcerat singur la ordinul lui Irod, rege al Iudeei si Samariei. Dispariția lui a fost o lovitură grea pentru întreaga comunitate creștină din Ierusalim, care a fost nevoită să se organizeze:
"Înainte de ziua în care Irod trebuia să îl judece, chiar în noaptea dinainte, Petru dormea între doi soldați, legat cu două lanțuri, în timp ce santinelele din fața porții păzeau închisoarea. ªi iată că Îngerul Domnului s-a prezentat din nou aducând cu sine o lumină foarte puternică în celulă. Îngerul l-a lovit ușor pe Petru dintr-o parte ca să se trezească și i-a spus: "Ridică-te! Repede!"Atunci lanțurile i-au căzut de la mâini. Îngerul i-a spus: "Pune-ți centura și încalță-te!" și el a făcut întocmai. Apoi a zis: "Ia-ți mantoul și urmează-mă!" Petru a ieșit și l-a urmat, fără să creadă că lucrurile acestea se petrec în realitate; el credea că are doar o viziune. Apoi au depășit primul post de pază și pe al doilea și au ieșit pe poarta de fier care dădea spre oraș. Singură, poarta s-a deschis în fața lor. Ei au ieșit și au înaintat pe o stradă după care îngerul a dispărut. Petru, convins până în final de realitatea faptelor a spus: "Acum eu știu cu siguranță că Domnul și-a trimis îngerul ca să mă salveze din mâna lui Irod și de intențiile poporului evreu."(Ac 12, 6-11)
Aceste eliberări extraordinare ilustrează într-o manieră concretă realizarea cerințelor cuprinse în rugăciunea "Tatăl nostru" sau "Pater": "eliberează-ne de cel rău". Puterile răului erau încarnate de Irod și de saducei, desemnați implicit ca instrumente demoniace. Dar aceste eliberări au și o altă semnificație. Apostolul a fost eliberat miraculos de două ori de Îngerul lui Dumnezeu deoarece avea de îndeplinit o misiune divină: aceea de a coordona comunitatea creștină din Ierusalim, de a organiza primul ei conciliu bisericesc și de a instala Biserica la Roma. Într-un final, el a murit totuși ca martir, crucificat cu capul in jos pe dealul Vaticanului. Așadar, nici un înger nu a venit să îl mai salveze din mâinile călăilor deoarece misiunea sa fusese îndeplinită și el se afla la capătul drumului său către perfecțiune pe care îl încununa astfel cu însăși ofranda vieții sale.
Într-un mod asemănător îngerii au mai intervenit de-a lungul timpului, pentru a-și sustrage in extremis protejații de la martiriu. Nomidicus, un adolescent din Cartagina, a fost arestat în anul 251 împreună cu alți creștini, în timpul persecuțiilor de la Dece. Ei au fost toți condamnați la rug și au sfârșit-o în flăcări cântând. Numai Nomidicus a rămas în viață în cenușă fără ca focul să îi atingă nici măcar pletele: un înger îl protejase de puterea vâlvătăilor. Nomidicus a devenit mai târziu preot și, în această postură, a fost amintit de sfântul Ciprian în lucrările sale.
Tot în timpul unei persecuții, un adolescent îmbrăcat în alb și strălucind de glorie a intrat în celula subterană plină de cioburi în care se afla preotul Felix. Scena s-a derulat la Nola, lângă Napoli. Felix, care era arestat pentru apostolat intempestiv, suportase deja un număr destul de mare de torturi variate și își aștepta moartea dintr-un moment în altul. Dar îngerul lui Dumnezeu l-a ajutat să evadeze urmând o procedură clasică-lanțurile au căzut imediat ce au fost atinse de înger, poarta s-a deschis singură la trecerea lor, santinelele au căzut într-o toropeală salutară- și, deoarece Felix era slăbit în urma captivității, un ciorchine de strugure a apărut ca prin minune pentru a-i reda cuviosului fost prizonier forțele. Apoi el a fost condus pâna la ascunzătoarea episcopului Maxim care avea încă nevoie de el. Felix nu a mai fost de atunci martir...Sfântul Felix din Nola a murit în anul 256, după ce refuzase din smerenie demnitatea episcopală. Viața lui ne este cunoscută grație textelor scrise de sfântul Paulin din Nole, pe la sfârșitul secolului al IV-lea.
Cu un secol mai târziu, anahoretul Apollo a avut și el niște aventuri asemănătoare. Într-o zi când s-a dus la Hermopolis împreună cu niște frați pentru a vizita un ermit arestat de ofițerii lui Iulian Apostatul, centurionul de gardă a încarcerat toată grupa de vizitatori. Treabă eficientă: în locul unui creștin arestat, împăratul avea acum o duzină de creștini în închisoare! Pentru o mai mare siguranță, centurionul a dublat numărul gărzilor. Dar la miezul nopții, un înger splendid a apărut și a deschis porțile celulelor. Înnebuniți, paznicii au căzut în genunchi în fața trimisului celest implorându-i clemența. Prizonierii au făcut același lucru cerându-i acestuia să îi elibereze. Nu le mai rămăsese oricum foarte mult timp: de îndată ce creștinii captivi au trecut din nou pragul închisorii, centurionul a reapărut complet răvășit intenționând să îi elibereze pe Apollo și pe prietenii lui, deoarece un seism îi spulberase casa și toate lucrurile începuseră să îi meargă cât se poate de prost.
Această legendă ilustrează, ca și precedentele relatări, convingerea că pentru credincioșii aflați în pericol există mereu posibilitatea unei intervenții divine salvatoare realizate prin intermediul îngerilor. Îngerii, acești mesageri celești, sunt considerați a fi înzestrați cu puteri ieșite din comun: ei apar pe neașteptate, ca prin miracol, îndepărtează obstacolele, comandă elementelor și dau dovadă de o forță extraordinar de mare. Ei apar sub aspectul unor adolescenți viguroși , îmbrăcați în alb, aspect care este clasic în descrierile din Biblie și sunt denumiți îngeri ai Domnului. Aceste relatări nu aparțin numai primelor secole ale Bisericii, ele pot fi găsite într-un mod asemănător până în zilele noastre.
În 1405, fransciscanii Clemente Ilci și Cornelio Borghesi se aflau în Boemia unde dădeau dovadă de un zel exemplar pentru a-i deturna pe credincioși de la predicile reformatorului Jean Hus, considerat a fi suspect de erezie. Închiși de partizanii acestuia din urmă, ei au fost eliberați din celula în care se aflau de un înger, așa cum fusese odinioară salvat și sfântul Petru, și au deplâns atunci martiriul pierdut. Dar îngerul le-a explicat că ei au încă un imens apostolat de îndeplinit și le-a arătat coronițele pe care le vor primi atunci când această misiune spirituală a lor va fi dusă la bun sfârșit. Ei au murit de epuizare în 1408, după ce au dat dovadă de un mare devotament în evanghelizarea taberelor din Cehia.
Carmelitul Prosper du Saint - Esprit Garaiçaval, misionar în Orientul Mijlociu, apoi ermit la muntele Carmel, a fost deseori prins și torturat de arabi. O dată, ei l-au lovit și înțepat pe tot trupul și apoi l-au legat dezbrăcat de un arbore în plin soare, lăsându-l acolo spre a fi devorat de animale sălbatice. El a rămas astfel ore în șir în caniculă, fiind mușcat de tot felul de insecte, dar rugându-se la Dumnezeu și mulțumindu-i pentru posibilitatea de a suferi în numele Lui. La capătul câtorva ore de un asemenea tratament, îngerii au coborât din Cer, l-au dezlegat și i-au spus cuvinte încurajatoare. În acele momente, un animal sălbatic s-a apropiat de ei, dar îngerii l-au pus rapid pe fugă. Acest martir, care a fost ulterior denumit "martir lovit de ace" și care a fost evocat de Sfânta Tereza a Pruncului Iisus, a murit în anul 1653, la venerabila vârstă de 60 de ani.
Cazul cel mai uimitor de protecție angelică a fost cel al capucinului Giusepe da Leonessa (1556–1621). După ce primise ca misiune evanghelizarea musulmanilor din Constantinopole, el s-a îmbarcat la Ancône. Nava pe care se afla a trecut printr-o furtună îngrozitoare, iar în momentul în care naufragiul devenea iminent, fratele Giusepe a început să se roage: atunci vânturile s-au calmat , marea s-a liniștit și astfel nava și-a putut urma traseul propus. Nu mult timp după aceea însă, călătorii și echipajul abia scăpați de furia elementelor naturii au început să moară de foame. Liniștit, misionarul a binecuvântat câteva bucăți de pâine pe care apoi le-a distribuit oamenilor și toți au mâncat pe săturate.
Din momentul în care nava a acostat, un copil l-a abordat pe Giusepe la țărm: era un înger care luase înfățișarea unuia dintre nepoții lui Giusepe decedat cu un anumit timp în urmă și care acum îl ghida pe acesta prin oraș, conducându-l până la Capela Fecioarei după care a dispărut. La o zi după sosirea lui în noul oraș, capucinul și-a început apostolatul printre creștinii captivi, care vegetau în celule sordide. El și-a propus de asemenea să îl cunoască pe marele vizir pe care își dorea să și-l apropie. El a făcut atunci multe lucruri periculoase și astfel a ajuns în pușcărie, fiind condamnat la spânzurătoare.
Fixat cu o mână și un picior de două cârlige, el a rămas suspendat astfel trei zile și trei nopți. Călăii aprinseseră un foc mare în apropiere al cărui fum îl sufoca. Cu toate acestea, ținând în mâna liberă crucea, el predica adevărurile din Evanghelie. Încă o dată se părea că urma să primească coronița de martir. Dar în cea de-a treia noapte, un înger a venit și l-a eliberat din lanțuri dăruindu-i pâine și vin și ordonându-i să se întoarcă în Italia.
Evident, acest lucru pare incredibil. Totuși, sfântul capucin a purtat toată viața lui pe mâna stângă și pe piciorul drept cicatricele provocate de cârligele în care fusese suspendat, iar actele procesului său de canonizare cuprind mai multe mărturii referitoare la aceste episoade. Reîntors în patrie, Giusepe a realizat până la sfârșitul zilelor sale un apostolat de misionar, marcat de numeroase minuni: când celebra mesa, el era înconjurat de foarte multă lumină, vindeca bolnavii făcând semnul crucii și aducea ploaia prin puterea rugăciunilor sale pe timp de secetă. La puțin timp după moartea sa, chipul lui a dobândit o frumusețe admirabilă în timp ce trupul său, care își păstrase perfect forma suplă, emitea un parfum suav și plăcut.
"Ingerii, slujitori ai Gratiei Divine, ne protejeaza."
William Shakespeare