De mana cu ingerul

Aceasta experienta prezinta un interes considerabil pentru ca regasim aici toate punctele din tabloul lui Hieronymus Bosch, Urcarea catre paradisul celest.

Beverly a fost crescuta intr-o familie evreiasca conservatoare, dar nepracticanta, din Philadelphia, intr-o "atmosfera materialista si claustrofoba. In liceu fetele nu erau judecate decat in functie de hainele pe care le purtau si dupa frumusete". In pofida rezultatelor ei excelente, lui Beverly ii era foarte frica de scoala, de viitor, si criza sa adolescentina s-a accentuat atunci cand l-a pierdut pe tatal sau. Dupa deces, mama sa a facut o depresie, si, foarte ingrozita de viata care o astepta, ea a fugit de acasa: "La varsta de opt ani, atunci cand am inteles ce a fost Holocaustul, am devenit complet atee si orice credinta in Dumnezeu ma infuria: cum ar putea Dumnezeu sa existe si sa permita totusi un asemenea lucru? Educatia mea laica si absenta practicii religioase nu facusera decat sa imi aduca apa la moara." Ea paraseste Philadelphia pentru soarele vesnic din California si debarca la Los Angeles, in plina miscare hippie. A doua zi, pentru a-i sarbatori sosirea, un prieten ii propune o plimbare cu motocicleta. Departe de atmosfera grea de acasa, ea se simte in sfarsit fericita si libera de orice grija, si urca in sa. Dar plimbarea prin desertul californian se termina rau. Pe straduta crapata de caldura, masina unui betiv loveste motocicleta, si Beverly, fara casca, face un zbor prin aer inainte de a se izbi de asfalt, mai intai cu capul, si aluneca pe el cativa metri, lasandu-si acolo jumatate din pielea de pe fata. Petrece doua saptamani in spital, indopata cu anestezice pentru a putea suporta durerea provocată de fracturi. In cele din urma este externata. Se intoarce in micul sau apartament provizoriu, isi aranjeaza lucrurile si deschide usa de la baie. Aprinde lumina si se priveste pentru prima data in oglinda. Este desfigurata. Chipul ei arata ca cel al unui mutant. Dintr-o data isi da seama ca cu un asemenea chip, niciun barbat nu va ridica vreodata ochii spre ea. Acest gand se transforma in obsesie, in cosmar. Dupa pierderea tatalui sau, acest accident este picatura care umple paharul. A ajuns la capatul disperarii. Si, pentru prima data in viata ei, ca multi altii, ea se intoarce spre Dumnezeu, singurul interlocutor care-i mai ramasese si il roaga sa o ia de acolo, definitiv:

"Nu voiam sa mai traiesc nici macar o singura zi. La 20 de ani, nu aveam alta ambitie decat sa-mi traiesc viata si sa o impartasesc cu cineva. Durerea era insuportabila; niciun barbat nu ma mai putea iubi; si de atunci nu mai avea niciun rost sa mai continui sa traiesc. Dintr-o data m-a invaluit o senzatie neasteptata de pace. Am inceput sa plutesc pe tavan, deasupra patului, privindu-mi corpul inconstient. Mi-a fost greu sa inteleg ciudatenia acestei situatii minunate - ca eram eu, dar nu in corpul meu - cand mi s-a alaturat o fiinta radioasa, scaldata intr-o lumina alba stralucitoare. Ca si mine, aceasta Fiinta zbura, dar nu avea aripi. Am simtit un sentiment de respect amestecat cu teama atunci cand m-am intors spre el. Emana o asemenea iubire, o asemenea blandete, incat am crezut ca ma aflam in prezenta lui Mesia. Mi-a luat mana cu blandete si am zburat prin fereastra. Nici macar nu am fost surprinsa de usurinta mea de a face un asemenea lucru. Impreuna cu acea prezenta minunata, totul era asa cum trebuia sa fie. Oceanul Pacific se intindea sub noi, la apusul soarelui. Atentia mea era acum atrasa catre in sus unde era o deschidere care ducea catre o alta deschidere circulara. Desi aceasta parea adanca si foarte lunga, o lumina alba stralucea si se raspandea in intuneric, de cealalta parte unde deschizatura ne chema. Era cea mai frumoasa lumina pe care am vazut-o vreodata, desi din exterior nu-mi dadeam seama cat era de voalata splendoarea sa. Drumul se gasea la dreapta si pornea in sus oblic. Atunci, tinandu-l in continuare de mana pe inger, am fost condusa catre deschizatura acelui mic culoar intunecos. Imi amintesc ca am traversat o lunga distanta pana la lumina. Cred ca mergeam foarte repede, dar totul parea in afara timpului. In cele din urma am ajuns la destinatie. Este incredibil ca atunci cand am ajuns in cealata parte mi-am dat seama ca nu mai eram insotita de fiinta care ma adusese pana acolo. Dar nu eram singura. Acolo, in fata mea, se afla prezenta vie a Luminii. In interior am simtit inteligenta, intelepciune, compasiune, iubire si adevar. Aceasta Fiinta nu avea forma si nici un sex definit. El, il voi numi El pentru a ma conforma sintaxei comune, continea in El totul, asa cum lumina alba contine in ea culorile curcubeului ca intr-o prisma. Si, din profunzimile fiintei mele, au venit o certitudine si o recunoastere minunata: eu, chiar eu, ma aflam in fata lui Dumnezeu. Atunci L-am asaltat imediat cu toate intrebarile care ma intrigau, toate nedreptatile pe care le vazusem in lumea fizica. Nu stiu daca am facut asta deliberat, dar am descoperit ca Dumnezeu stie imediat tot ce gandim si raspunde telepatic. Spiritul meu era dezgolit. De fapt, devenisem un spirit pur. Corpul eterat cu care traversasem tunelul parea ca nu mai exista. Era doar inteligenta mea personala confruntata cu Spiritul universal care se imbracase intr-o glorioasa si vie lumina care mai mult se simtea decat se vedea, pentru ca niciun ochi n-ar fi putut suporta acea splendoare. Nu-mi amintesc cu exactitate continutul discutiei noastre, pentru ca in procesul de intoarcere, intelegerile care imi erau atat de clare in cer nu m-au urmat si pe pamant. Stiu ca I-am pus aceasta intrebare care ma tortura din copilarie in legatura cu suferintele poporului meu. Si imi amintesc si raspunsul: exista un motiv pentru care se petrece TOTUL, chiar daca aceste lucruri par ingrozitoare in lumea fizica. In forul meu interior aveam deja raspunsurile: "Dar bineinteles", ma gandeam eu, "stiam deja toate astea. Cum de-am putut uita?" De fapt, era evident ca toate acestea se petreceau cu un scop precis si ca acest scop este deja cunoscut de eu-l vostru etern. Treptat intrebarile au incetat pentru ca dintr-o data am fost umpluta de toata intelepciunea fiintei. Mi-au fost date mult mai multe raspunsuri la intrebarile mele: toata cunoasterea se desfasura in mine, ca o inflorire instantanee a unui numar infinit de flori. Am fost umpluta de cunoasterea lui Dumnezeu si in acest aspect pretios al Existentei sale, nu mai eram decat una cu El."

Nu este vorba aici de ceea ce numim o EGVM tipica, pentru ca n-a avut loc niciun accident sau moarte fizica in momentul experientei. Dar se regasesc aici toate ingredientele. Numitorul comun, emotia si disperarea intensa, amestecate cu apelul brusc catre Dumnezeu, a provocat aceasta iesire din corp a subiectului, traversarea tunelului ajutat de o Fiinta de Lumina radioasa, prezenta minunata, care il ia de mana.