Cele 6 motive pentru care Cartea lui Enoh a fost condamnata

Motivele pentru care Enoh a fost retras dintre textele canonice sunt de ordin teologic. De fapt, autorul explică că îngerii au pierdut statutul lor divin coborând pe Pământ pentru a face dragoste cu femei. Interesant este că aceasta trezește, fie că vrem sau nu, o anumită simpatie din partea noastră ca oameni. O înțelegere reciprocă într-un fel, pentru că femeile visează dintotdeauna să se însoțească cu un înger, iar bărbații vor transfigura totdeauna femeia, o vor eleva.

Enoh precizează că acești Îngeri ar fi trebuit să rămână în Paradis pentru că nu aveau nevoie să se reproducă, deoarece erau nemuritori. Ei erau din eternitate "spirite pure".

Activitatea sexuală, reproducerea, este rezervată exclusiv muritorilor. Aceasta constituie ocupația favorită a oamenilor. Desigur, anumiți Îngeri, asistând cuplurile în fuziune amoroasă, și-au zis "ce-ar fi să încercăm și noi să ne jucăm de-a oamenii?". Îngerii ne invidiau pentru că aveam bebeluși... Mânați de curiozitate, 200 dintre ei au decis să traverseze Rubiconul . Singura problemă era că bebelușii lor nu semănau exact cu cei ai oamenilor. Ei au crescut și au semănat violența pe Pământ, violență pe care Dumnezeu a trebuit să o stopeze provocând o catastrofă naturală. Violența a fost astfel aproape complet eradicată. "Aproape complet", spune Enoh. Enoh mai adaugă că îngerii care au venit în contact cu trupurile feminine au fost pentru totdeauna contaminați... Contaminați, iradiați, la fel ca acei inconștienți care au plonjat în reactorul centralei atomice de la Cernobîl pentru a-l stinge. Tristă paralelă: această regiune a Rusiei deține recordul mondial de copii malformați. După Enoh, un Înger căzut este un Înger denaturat. ªi aceasta cu mult înainte de consfătuirea episcopilor asupra sexului Îngerilor!

Acestea au fost cele două motive de natură teologică.

Iată și un al treilea motiv: în timpul călătoriei în afara trupului de exemplu, Enoh a identificat atât de multe nume de Îngeri încât a alcătuit o anexă la cartea sa. Dar chiar și în zilele noastre Vaticanul nu poate înghiți conținutul acestui manuscris antic: "am văzut că Îngerii nu au sex, în curând nu vor avea nici nume?", se întreabă Henri Tincq în rândurile cotidianului Le Monde. "Vaticanul", continuă Tincq, "vrea să facă puțină ordine în practica devoțională și astfel, într-un manual foarte erudit de 300 de pagini, intitulat cu seriozitate "Îndrumător asupra pietei populare", proscrie obiceiul apelării la îngeri și la demoni. Singurele trei nume de îngeri autorizate sunt cele care apar în Biblie: Rafael, Gabriel și Mihail".

Ceilalți Îngeri, cum este de exemplu Uriel, care era extrem de activ în vremea lui Enoh, cu mult înainte de nașterea lui Cristos, nu are o existență legală în ochii Vaticanului. Deci, în anul 2002, Sfântul Scaun a condamnat oficial pentru a doua oară Cartea lui Enoh, fără măcar să o menționeze, pentru că în ea sunt nenumărate nume de Îngeri și de Arhangheli!

Al patrulea motiv este învățătura angelică însăși: conform cu unul dintre cei mai buni experți mondiali, americanul James VanderKam, profesor de Literatură Ebraică la prestigioasa Universitate Notre Dame (autor de best-sellers și invitat permanent al tuturor televiziunilor modiale care se ocupă de lumea antică), Cartea lui Enoh dă trei explicații la căderea Îngerilor printre oameni, amintind de filmul "Aripile dorinței" al producătorului german Wim Wenders, toate legate de învățăturile pe care le-au transmis.
"Explicația 1: Îngerii (avându-l pe Shemyaza drept șef), au coborât din ceruri, s-au unit cu femeile oamenilor și au conceput uriașii, care au devenit o sursă de rău și de violență față de oameni.
Explicația 2: Îngerii au păcătuit oferindu-le oamenilor învățături secrete, care i-au antrenat pe oameni în păcat.
Explicația 3: Îngerul Asael a corupt umanitatea prin învățăturile sale."

Putem astfel considera Cartea lui Enoh ca fiind singura explicație a următoarelor versete din Biblie: "Iar după ce au început a se înmulți oamenii pe pământ și li s-au născut fiice, fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, și-au ales dintre ele soții, care pe cine a voit.
În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriașii, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor și acestea începuseră a le naște fii: aceștia sunt vestiții viteji din vechime." Geneză, cap.6

Al cincelea motiv este că această carte ar putea "distruge de la bază credința creștină"! Preoții catolici de azi se înfurie pe cei care le vorbesc despre Dialoguri cu Îngerii ale Gittei Mallasz sau despre Enoh. Să fie oare din cauza păcatului originar, care reprezintă arma psihologică favorită a religiilor de mai bine de 2000 de ani? Biblia ne spune că eu și tu suntem vinovați pentru că strămoșii noștri Adam și Eva au păcătuit, din care cauză au fost alungați din Paradis. Enoh, cu mult înainte de apariția Bibliei în forma sa actuală, spune cu totul altceva: nu Adam și Eva au căzut din rai, ci o anumită categorie profesională de Îngeri care, răspândindu-se pe Pământ au corupt femeile, mai întâi prin genele lor și apoi prin învățăturile lor. Omul, spune Enoh, nu este vinovat. Nu omul a fost alungat din Paradis, ci Îngerii căzuți.
În schimb, el afirmă în mod repetat, că toate faptele, gesturile și gândurile noastre sunt înregistrate și că ne sunt integral restituite în ziua judecății, confirmând astfel ceea ce noi numim experiențe la granițele dintre viață și moarte (EGVM ).

Cartea lui Enoh este scrisă cu cel puțin 2300 de ani înaintea de lucrările dr. Raymond Moody, Elizabeth Kübler-Ross și ale dr. Melvin Morse.

În sfârșit, ultimul motiv este incredibilul suflu cristic al Cărții lui Enoh, care anunță, cu cel puțin 200 de ani înaintea nașterii sale, venirea lui Cristos, "Fiul omului". ªi mai interesantă este atitudinea straniu asemănătoare cu cea din Dialogurile cu Îngerii, un amestec de respect și de nesfârșită venerație. Cele două cărți îl tratează pe "Fiul omului" ca pe o adevărată minune divină. Pentru teologii epocii aceasta era de neînțeles. Deoarece doctorii și savanții au căzut de acord să aprecieze vârsta cărții la 300 ani d.C., până în anul 1960 (anul descoperirilor de la Qumran), această atitudine era explicabilă.

Dar după 1960?

Cum se explică scepticismul și respingerea generate de Cartea lui Enoh încă și în zilele noastre? Pentru pastorul american Ronald K. Brown, care a publicat în 1998 Cartea lui Enoh, este limpede:
Munca mea nu este o apologie a Cărții lui Enoh pentru a-i convinge pe cei ce se îndoiesc încă de autenticitatea sa, ci pentru a evidenția faptul că Vechiul și Noul Testament conțin exact 309 pasaje direct împrumutate din Cartea lui Enoh. (...) Cartea mea este un efort de răspândire a Evangheliilor lui Iisus Cristos, dar ca întotdeauna, rămâne la latitudinea cititorului să accepte sau să refuze concluziile.

Brown nu face nici un comentariu la Cartea lui Enoh, ci doar face o constatare, cu onestitate intelectuală și ca un perfect cunoscător al Bibliei. El nu a putut să nu vadă paralelele uluitoare dintre versetele lui Enoh și parabolele lui Cristos. A trebuit să admită că Iisus cunoștea cu siguranță Cartea lui Enoh pe de rost, pentru că nu există nici o altă explicație posiblă pentru atare concordanțe.

Profesorul James VanderKam remarcă un alt punct ce pledează în favoarea lui Enoh ca prevestitor al venirii lui Cristos: pasajul din Sf. Ap. Luca (9:35) referitor la Schimbarea la Față a lui Iisus, tradus greșit de către copiști din limba greacă în original, pentru a face cu orice preț ca această frază să corespundă cu cele din celelalte Evanghelii. Versiunea modernă spune: "ªi glas s-a făcut din nor, zicând: acesta este Fiul Meu cel ales, de El să ascultați!", în timp ce textul grecesc în original spune simplu: "Acesta este fiul meu, Alesul." Ori Cel Ales este TEMA  recurentă din Enoh, revenind de peste 10 ori, de paisprezece ori ca să fim preciși, de-a lungul capitolelor, cât și în prevestirea propriu-zisă a venirii lui Cristos...

Deci cum se mai explică această rezistență, aceste piedici?
Ei bine, pur și simplu pentru că 80% dintre preoții catolici nu mai cred în prezent că Dumnezeul lor ar avea o dimensiune supranaturală, că ar putea anunța lucruri cu mult timp în avans, că ar face miracole sau că oamenii ar putea exista în afara trupului sau să aibă viziuni. Părintele François Brune constată și el în cartea sa Fecioara din Mexic:
"Iată de exemplu rezultatele unei anchete asupra credinței în miracole, desfășurate printre teologii de limbă germană. Este vorba despre o teză susținută la facultatea de drept de la Universitatea liberă din Berlin, în 1988, de către Harald Grochtmann. Autorul a căutat să vadă în ce măsură și în ce condiții tribunalele ar putea admite în procese fapte de natură paranormală. Astfel, el a apelat, în mod firesc, la o instituție ce are o experiență milenară în domeniu: Biserica (catolică sau protestantă). El a întreprins un studiu comparativ între exigențele tribunalului și cele ale Bisericii pentru a recunoaște, ca elemente de judecată, faptele sau simbolurile. Una dintre părțile studiului său consta în a cerceta credința în miracole printre teologii creștini înșiși. El citează astfel o primă listă de 23 teologi pentru care nu există fenomene ce contrazic legile naturale, și deci în acest sens, pentru ei nu există miracole.

Apoi mai apare o listă mult mai lungă de teologi care recunosc că Dumnezeu, și mai puțin Cristos, ar putea face miracole, dar ei mai subliniază că și alte interpretări ar fi posibile. Astfel, exorcizarea este reinterpretată în termeni psihanalitici, vindecările în termeni fiziologici, învierile nefiind decât impresii datorate unei stări de moarte aparentă, etc. Cu toate acestea, nu toate miracolele se pretează la acest gen de interpretări, de exemplu, schimbarea apei în vin, înmulțirea pâinilor, mersul pe apă etc. Însă unii dintre teologi spun că povestirile despre miracole nu sunt decât repovestiri ale unor istorisiri despre taumaturgii greci anteriori lui Cristos. Important de altfel, au spus toți acei teologi și exegeți, nu este dacă miracolele au fost adevărate sau nu, ci învățătura conținută în istorisirea respectivă. Deci, în sfârșit, este foarte probabil că Cristos nu a făcut miracole. Această listă cuprinde 63 de nume.
În fine, mai apare și o mică listă de întârziați, care afirmă că există miracole și că orice este posibil pentru Dumnezeu. Grochtmann citează aici 26 de nume. Deci în total, sunt practic 86 contra miracolelor și 26 pentru! Acest context intelectual care se regăsește și în Franța este denunțat cu fermitate de Cardinalul  Ceruti:
"Miracolele din Evanghelii deranjează enorm. Pentru a-și justifica prezența lor impertinentă, reformatorii Noului Testament vor să-i găsească un pedigree păgân, adică legendar, natural... Ideea că evangheliștii au găsit povestirile despre miracole în păgânism, urmată de ideea că oamenii acelei epoci, scufundați în vise, vedeau miracole peste tot și trăiau cu o imaginație exagerată toate evenimentele vieții lor cotidiene într-un context religios... Totul este în general argumentat de o comparare cu contemporanii noștri, care trăind era științei și a tehnicii, nu mai pot crede în astfel de infantilisme".

Autorul acestei vii reacții oferă apoi o serie de exemple de diferiți comentatori ai Evangheliilor, evidențiind și dovedind reaua lor voință".
Cât despre îngeri, nu se vorbește deloc...
Cei care se ating de Îngeri, se trezesc pe un teren alunecos, declanșând mânia vreunui preot înarmat cu textele și reglementările sale canonice. Ceea ce se exprimă grosso-modo astfel: "nu aveți dreptul să vă interesați de Îngeri. Nu trebuie să vă intereseze decât Cristos și numai el". Aceasta este însă bine, în fond Cartea lui Enoh era cartea de căpătâi a lui Cristos! În aceste condiții, înțelegem e ce chiar și în zilele noastre cărți ca Dialoguri cu Îngerii sau Cartea lui Enoh sunt ținute la izolare de către acești pseudo "reprezentanți ai lui Dumnezeu" care nici măcar nu se obosesc să le citească. Astfel există riscul ca, peste 1000 de ani, cartea Gittei Mallasz să fie tratată în aceeași manieră ca și cea a lui Enoh de către savanții, istoricii și specialiștii sec. XX, care se îndoiesc de autenticitatea ei.
Capitolele de la 22 la 37 ale versiunii "slavone" degajă o asemenea putere spirituală, încât incită la recitiri repetate. O putere similară o au și rândurile Dialogurilor cu Îngerii, un semn că nu dezamăgește niciodată. Se simte intuitiv că ceea ce este scris acolo posedă o forță divină, că există un "ceva" în Cartea lui Enoh, mai mult în versiunea slavonă ca în cea etiopiană. Dumnezeu povestește cum a avut ideea de a crea lumea. Exact așa. Aceasta pare nebunesc. Chiar citind la început cu scepticism, ne trezim că o citim până în zori. Iar întrebarea care ne urmărește este "și dacă este chiar Dumnezeu însuși?" Ce este această tulburare respectuoasă care-l cuprinde pe cel care îl citește pe Dumnezeu povestind "Geneza"?

DEªI SOARELE ªI-A GÃSIT PACEA ÎN CURSA SA, DEOARECE EU CREEZ TOATE LUCRURILE ªI PENTRU CÃ EU AM CONCEPUT IDEEA DE A PLASA FUNDAMENTELE LUMII ªI DE A CREA FIINÞELE VIZIBILE, EU NU GÃSESC NICIODATÃ PACEA

Ascultarea lui Dumnezeu "în direct" este fascinantă. Dar de nesuportat pentru mulți. Am prezentat astfel toate motivele pentru care Cartea lui Enoh a rămas o carte secretă, cunoscută doar savanților; și de asemenea de ce se menține de-a lungul secolelor, în pofida tuturor vânturilor și mareelor. ªi la fel ca în cazul tuturor secretelor, cei care le păzesc nu se vor bucura de ceea ce va fi revelat în marea zi!
Dar care este acest secret?
Răspuns unanim: este forța divină care rezidă în această carte!
Jozef Milik a văzut TOATE manuscrisele de la marea Moartă. Nu există nici măcar un fragment care să nu fi trecut prin mâinile lui. Care este însă manuscrisul căruia i-a consacrat opera vieții sale?
Cartea lui Enoh bineînțeles!
Totuși Milik ar fi putut scrie nenumărate cărți despre textele sfinte descoperite în grote. Înțelegem deci de ce Cartea lui Enoh se bucură de această reputație magică!