Cei patru Arhangheli: Mihail, Rafael, Gabriel si Phanuel
Capitolul 40
Cei patru Arhangheli: Mihail, Rafael, Gabriel și Phanuel

1 După aceea, am văzut ființe nenumărate și dincolo de orice închipuire care stăteau în picioare în fața Duhului.
2 Am putut desluși în jurul Lui patru fețe, diferite de cele ale ființelor treze. Îngerul care mergea alături de mine mi-a destăinuit numele lor și mi-a dezvăluit taina lor.
3 Am auzit vocea lor pe când înălțau cântece de laudă înaintea Domnului slavei.
4 Prima voce binecuvântează Duhul în vecii vecilor.
5 Cea de-a doua Îl binecuvântează pe Cel Ales și pe aleșii care se încredințează [numai] Duhului.
6 Cât despre cea de-a treia voce, ea cerea, se ruga pentru ființele de pe Pământ și implora în numele Duhului.
7 În sfârșit, cea de-a patra voce alunga duhurile răului și le împiedica să ajungă lângă Domnul cu intenția de a-i învinui pe locuitorii Pământului.
8 L-am întrebat atunci pe Îngerul păcii, care mă însoțea și-mi arăta tot ce era ascuns: ce sunt aceste patru fețe pe care le-am văzut și ale căror vorbe le-am auzit și le-am notat?
9 El mi-a răspuns: „Primul este milostivul și îndelung răbdătorul Mihail. Cel de-al doilea se ocupă de toate rănile și bolile ființelor umane, este Rafael. Al treilea, învestit cu toată forța, este Gabriel; cât despre cel de-al patrulea, Phanuel, el se hărăzește căinței și speranței celor ce vor moșteni viața veșnică.”
10 Aceștia sunt cei patru Îngeri ai Duhului și cele patru voci pe care le-am auzit atunci.
"De fiecare data cand moare un copil bun, coboara pe Pamant un inger al lui Dumnezeu, il ia in brate, isi intinde aripile mari si albe, zboara impreuna cu el in toate locurile care ii placeau copilului, ii culege un buchet de flori pe care le duce sus lui Dumnezeu, unde vor inflori si mai frumos decat pe Pamant."
Hans Christian Andersen