Care conduse de oameni strabat vazduhul
Capitolul 57
Care conduse de oameni străbat văzduhul

1 După aceea, am văzut o altă oștire de care mânate de oameni ce mergeau pe aripile vântului, de la Răsărit și de la Apus până la Miazăzi.
2 Se auzea huruitul lor și, când s-a dezlănțuit această hărmălaie, sfinții din înaltul cerului au auzit-o. Stâlpii care susțin Pământul s-au clătinat din temelii și larma s-a auzit de la un capăt la altul al Pământului, timp de o zi întreagă.
3 Toate ființele desăvârșite au căzut în genunchi și au adorat Duhul. Așa se termină cea de-a doua parabolă.
"De fiecare data cand moare un copil bun, coboara pe Pamant un inger al lui Dumnezeu, il ia in brate, isi intinde aripile mari si albe, zboara impreuna cu el in toate locurile care ii placeau copilului, ii culege un buchet de flori pe care le duce sus lui Dumnezeu, unde vor inflori si mai frumos decat pe Pamant."
Hans Christian Andersen