Prima pagina Ajutor angelic

Ajutor angelic

Prima dată când am văzut îngeri a fost când aveam patru ani. Aveam dublă pneumonie, într-o stare atât  de gravă, încât nu puteau să mă transporte de acasă la spital. Eram prea bolnav. ªi chiar dacă eram foarte mic, îmi aduc aminte că mama mă mutase în dormitorul ei și îmi adusese o băutură fierbinte de ghimbir; cred că de asta îmi amintesc așa bine; eram foarte surprins că băutura era așa fierbinte. Am spus: "Mamă, poți să-i vezi?". Ea m-a întrebat: "Ce să văd?"; am spus: "Îngerii". Îngerii se aflau peste tot în camera aceea – nu numai unul, o mulțime. Nu-mi amintesc prea bine de aripile lor, ci mai degrabă de senzația de lumină și de mișcare. Bineînțeles că mama s-a gândit că am să mor și s-a îngrijorat foarte tare. Dar mi-am revenit și m-am făcut bine. Nu-mi aduc aminte ca ei să-mi fi vorbit; îmi amintesc doar că i-am văzut.

A doua oară îmi aduc aminte că eram foarte conștient de o prezență care nu aparținea lumii fizice. Aveam opt ani, când tatăl meu m-a bătut până m-a lăsat inconștient. Dar mai înainte de a-mi pierde cunoștința, am auzit clar – chiar și azi, după 40 de ani, pot să aud clar acea voce în minte – cum cineva îmi șoptea la ureche: "Nu te îngrijora, nu poate să te rănească cu adevărat". După aceea nu mi-a mai fost frică.

Recent, am avut câteva vizite angelice foarte semnificative, care probabil că au avut legătură cu boala mea. În octombrie 1991, aveam niște probleme fizice – simptome care păreau fără sens – și m-am dus la doctor, care mi-a spus că sunt seropozitiv, infestat cu HIV. În urma unor testări detaliate, el a concluzionat că mai am cam trei ani de trăit, chiar și cu terapie intensivă. Prima mea reacție a fost de acceptare;.într-un fel mă bucuram că nu o să ajung să îmbătrânesc.

În momentul în care simptomele fizice au devenit greu de suportat, am început să nu mă mai împac cu gândul morții. Aveam dureri de cap și, de câte ori încercam să mă mișc, durerea era foarte intensă.  Era ca și cum aș fi fost torturat. Am început să devin foarte furios. Nu mă gândisem că o să trebuiască să sufăr; mi se părea că deja suferisem destul. Atunci am început să apelez la ceva din afara mea.

Până în momentul acela, am supraviețuit multor probleme din viața mea printr-un control foarte mare – mi-am construit viața astfel încât eu să fiu cel care decid. Acum trebuia să mă decid să abandonez această linie, pentru că nu puteam controla ce mi se petrecea fizic. Trebuia să merg în afara mea dacă vroiam să obțin vreun ajutor; și totuși, nu era nici o persoană fizică care să mi-l poată oferi, nu puteam beneficia de nici un ajutor fizic.

Prin iulie 1992, am ajuns așa de bolnav, încât nu mai puteam lucra. Nu mai puteam nici să merg, aveam o mulțime de infecții și probleme și am început să mă pregătesc de moarte. Mi-am donat toate lucrurile și m-am mutat la o rudă care mă îngrija. În timp ce eram în pat și mă pregăteam să mor, vorbeam în mintea mea cu Dumnezeu și căutam să scap de durere. ªi a început să se petreacă ceva.

Mai întâi, am început să simt că nu sunt singur în cameră, că era o anumită energie în jurul meu. Din acel moment, în fiecare dimineață în jur de ora 4, eram trezit de o entitate care apărea la piciorul patului. El – știam că era de sex masculin – ținea în mână o sferă de lumină pe care mi-o dădea mie. Era cam de mărimea unui grepfruit mare.

Deoarece își retrăgea mâinile după aceea, înțelegeam că vrea ca eu să țin acea sferă și așa făceam. În timp ce țineam lumina aceea și mă concentram asupra ei, se făcea din ce în ce mai mare, până când ajungea la un punct în care nu mai puteam s-o țin. ªi atunci lumina mă cuprindea, mă îngloba. De atunci, am început să mă focalizez asupra acestei lumini ori de câte ori căutam să mă conectez la lumea aceea diferită de a noastră.

Al doilea gen de vizită s-a produs când nu mai puteam să merg. Îmi apărea un înger la capătul patului, foarte clar. Apărea ca o lumină, dar ce îmi amintesc cel mai bine sunt aripile lui. La prima entitate care m-a vizitat nu am băgat de seamă aripile, văzusem numai lumina. La cel de-al doilea înger, care era bărbat și el, aripile erau foarte vizibile și chiar puteam să le aud când se mișcau. ªi acum pot să aud clar în minte acel sunet, care era foarte intens.

Mă lua de mâini, mă ridica în aer și pluteam împreună deasupra patului, apoi prin cameră. Nu știu unde mergeam apoi, îmi aduc aminte doar de senzația de plecare. Era ca și cum muream atunci și eram ridicat către cer. Îmi amintesc că atunci când m-a luat de mâini și ne-am înălțat, am simțit o adâncă ușurare și o stare de libertate adevărată. După astfel de experiențe, am început să merg din nou. Nervii din jumătatea dreaptă a corpului, care muriseră de tot și mă paralizaseră, și-au revenit și puteam astfel să merg fără dureri. Puteam să mă integrez de acum în lume din nou. Mă aștept să se petreacă la fel în momentul când voi părăsi acest plan: mă aștept să fiu liber, să fiu în stare să trăiesc la un nivel diferit. ªi mă mai aștept ca în momentul morții, să aud aripile acelea din nou.

La o altă vizită mi-au apărut doi îngeri, două femei, căci din nou, nu știu cum, dar știam că sunt femei. Nu eram speriat, deoarece simțeam că mă cunosc, mă simțeam în siguranță. Acești doi îngeri mi-au spus că procesul prin care urmează să trec – procesul morții – este o experiență confortabilă.

După cum puteți observa, viziunea mea asupra morții s-a modificat complet în urma acelor vizite. Înainte de apariția lor, nu știam cum să-mi fac trupul să se supună și cum să accept tranziția către moarte. Dar mi-au explicat cât se poate de clar că este o experiență ușoară și confortabilă.

După vizitele îngerilor, simptomele mele au început să dispară – unele imediat, altele mai încet. Încep să mă simt și să arăt din ce în ce mai bine. Pentru unii prieteni care mă văzuseră anul trecut e dificil să înțeleagă ce se petrece. E dificil și pentru doctorii mei să înțeleagă ce se petrece. Ei nu vor să creadă versiunea cu îngerii. Dar iată că ceva s-a petrecut. Chiar dacă nu sunt încă complet vindecat, starea mea mentală, spirituală, viziunea mea asupra vieții au fost puternic impactate de vizitele îngerilor.

Ce descopăr acum este că, în loc să-mi petrec timpul murind, căci asta se petrecea de fapt, acum îmi petrec timpul trăind. Mă străduiesc să-mi umplu viața, atât cât voi mai fi pe aici și îngerii mă ajută foarte mult în acest sens. ªi ei sunt foarte încântați, deoarece în felul acesta își pot manifesta activ ajutorul. Sunt momente când îi rog să mă ajute să fac chiar lucruri simple, cum ar fi să-mi conduc mașina. Biroul meu este cam la 40 minute depărtare, deci trebuie să șofez destul de mult și la început îmi era foarte dificil. Era riscant, pentru că eram sub medicație; așa că m-am abandonat și le-am spus: "Conduceți voi în locul meu, eu nu mă simt în siguranță să fac așa ceva". Următorul lucru de care am fost conștient este că eram acasă.

Când întâlnesc ceva care este foarte dificil de făcut sau consider că nu o să meargă, îi rog pe îngeri să mă ajute. Mi-am dezvoltat o cale personală de comunicare cu ei și nici nu știu precis cum am ajuns la ea. Este un fel de invocație, câteodată doar mentală, alteori chiar verbală. Verbal este mult mai eficient; parcă clarifică totul în jur. Iată ce spun: "Cerc al cercurilor, îngeri în zbor, veniți la mine și aduceți-mi lumina". Apoi le cer ajutorul concret de care am nevoie atunci.

Înainte, obișnuiam să ocolesc obstacolele, să le evit. Acum am învățat că pot să le înfrunt și chiar așa am început să fac. Câteodată mai am situații în care mă simt copleșit de problemele cu care mă confrunt. Prima reacție a fost să fug, dar apoi am meditat și am comunicat cu îngerii, iar acum fac tot ce trebuie ca să depășesc cu bine acele situații. Trăiesc acel aici și acum și nu mai am sentimentul că trebuie să fug; și acesta este un dar prețios.

Deci, cer ajutor ori de câte ori mă simt confuz sau am o problemă și m-am convins că îngerii intervin promt pentru mine, de fiecare dată când le solicit cu umilință ajutorul. Ei îmi comunică foarte clar că nu trebuie să ezit niciodată să cer, pentru că aceasta este menirea lor, să vină să ne ajute și să ne susțină, și că ei oricum ne sprijină permanent chiar dacă noi nu suntem conștienți de acest aspect. Dar din momentul în care devii conștient de ei, poți să-i rogi în mod activ. ªi eu așa procedez.

Steven Maxwell