"Draga ingeras, te iubesc foarte, foarte mult"

Fiind la serviciu într-o zi în care nu prea aveam de lucru, așezată pe scaun la birou, am început să mă gândesc la îngerașul meu păzitor. Nu îmi propusesem să îi cer ceva anume, nici măcar un răspuns și am început să-i scriu o scrisorică. Din momentul în care am început să mă gândesc la el m-a cuprins o stare de iubire care creștea treptat și m-am adresat astfel: “Dragă îngeraș, te iubesc foarte, foarte mult și îmi este tare dor de tine”; după această frază m-am oprit încercând să simt cât mai plenar starea de iubire care mă cuprinsese - în aceste momente foarte încărcate a intrat pe ușă șeful meu (eu fiind până atunci “singură” în încăperea aceea) care a venit lângă mine, mi-a zis: “ªi eu te iubesc”, a luat ceva de pe birou și a ieșit afară. Altceva nu mi-a mai zis; menționez că nu-i era obiceiul să-mi facă asfel de complimente. Pentu mine a fost confirmarea faptul că îngerașul e alături de mine.

La ceva timp după aceasta, citind o carte despre îngeri, din nou am început să mă gândesc la îngeraș și spre surprinderea mea, la un moment dat mi-a apărut chipul îngerașului meu sub forma unui bărbat,  la care m-a surprins privirea foarte pătrunzătoare, forța extraordinară pe care o emana, pe fața lui nu se citea nici un sentiment omenesc, era de o sobrietate cutremurătoare. Cert este că pe lângă forța lui m-am simțit foarte mică, infimă, dar care pentru mine a fost un impuls enorm de a mă transforma și de a-l iubi din ce în ce mai mult pe bunul Dumnezeu.