Prima pagina arrowZanele (elfii si silfii)

Zanele (elfii si silfii)

spirite04.jpgZânele sunt spiritele subtile ale aerului, elementul cu cea mai înaltă vibrație din cele patru. Se spune că trăiesc în păduri sau pe vârfurile munților. Ele iau forme umane, dar numai pentru scurte perioade de timp. Sunt volatile și schimbătoare ca și elementul pe care îl reprezintă.

Vântul este vehiculul lor special. Ele operează cu substanțele gazoase și eterurile de pe Pământ. Au aripi, semănând cu heruvimii. Datorită legăturii lor cu aerul, care este asociat aspectului mental, una din funcțiile lor este de a-i ajuta pe oameni să primească inspirația divină în toate domeniile, dar în special în cel artistic.

Rudolf Steiner spune despre ele: “Planta care crește astfel, învăluită în visul ondinelor, intră acum într-un nou domeniu, cel al spiritelor aerului și căldurii. Vechea spiritualitate a numit aceste spirite ale aerului, silfe. Ele sunt cunoscute și sub multe alte denumiri.

Mediul propriu silfelor este aerul și căldura, dar aerul fiind impregnat din toate părțile de lumină, ele tind cu toate forțele lor spre aceasta, unindu-se cu ea până la un anumit punct. Ele sunt foarte sensibile la modificările și mișcările de natură subtilă, dar de mare anvergură, care se produc în sânul atmosferei. Zborul rândunelelor, pe care le vedem primăvara sau toamna, brăzdând aerul, propagă în aer o puternică vibrație. Acest curent de aer născut astfel, nu numai de fiecare pasăre, ci de întreaga atmosferă ce le înconjoară, este percepută de către silfe ca o sonoritate. Ceea ce aud ele, apare ca o “muzică a sferelor”. ªi din zborul pescărușilor ce se joacă în jurul unei nave care înaintează pe mare emană pentru ele un sunet spiritual, o muzică spirituală. Silfele trăiesc în acest sunet. Vibrația aerului este patria lor. Absorbind sonoritatea produsă de curenții de aer, ele se impregnează de forțele luminii, de tot ceea ce transmite lumina astfel aerului. Silfele cufundate, mai mult sau mai puțin într-o stare de somnolență, resimt o stare de mulțumire la apropierea păsărilor care zboară. Când sunt lipsite de această prezență, ele par că pierd simțul de orientare, se simt pierdute.

spirite05.jpgPentru că își aprind eul de la lumina exterioară, silfele pot fi purtătoarele iubirii cosmice. Ele sunt mesagerele dorințelor și a dorului, și a gândurilor de dragoste din univers.

Dacă am întreba o pasăre cine a învățat-o să cânte, ea ar răspunde că silfele sunt inspiratoarele ei. Aceste spirite ale aerului trebuie să  aducă plantelor nu doar lumina, ci și iubirea. Astfel, lumina din plantă este forța silfelor. Substanțele urcă în plante, sunt elaborate de ondine și transformate de silfe cu ajutorul luminii, extrăgând astfel planta arhetipală, ideală.

Așa cum spiritele focului au corespondent lumea insectelor, spiritelor aerului li se asociază  lumea păsărilor.

Păsările murind au ca misiune să transporte în lumile superioare substanța lor spiritualizată, sustrasă pământului. Pentru aceasta, păsările au nevoie de ajutorul silfelor. Acestea străbat în toate sensurile această substanță astrală, zboară prin ea, planează, se dăruiesc oarecum ei și culeg ultima suflare a păsărilor care mor. Însuflețite apoi de o nostalgie arzătoare, ele poartă această substanță spre cer, oferindu-se îngerilor.

Clarvăzătorul participă  în astfel de momente la un spectacol grandios: în timp ce pasărea își dă ultima suflare, această substanță astrală lăuntric luminoasă se înalță în aer. Silfele, ca niște străfulgerări albăstrii, o absorb, iar albastrul se transformă atunci în verde, apoi în roșu. Ele se înalță, cu rapiditatea fulgerului, către sferele înalte. Acolo, sus, devin substanța subtilă pe care o respiră îngerii.

Îndemnul lor pentru ființele umane este: „Trăiește cu bucurie, creând respirația existenței!”

Totodată, despre ele însele spun:

„Noi aspirăm forța vitală a aerului,
Ce ne umple cu iubirea lui a fi”.


spirite06.jpgPretutindeni în lume, bătrânii povestesc despre întâlniri frecvente cu aceste ființe misterioase, asemănătoare oamenilor, dar mai micuțe. Ele aveau în vremurile de demult un rol activ în existența de zi cu zi a oamenilor și se punea mare preț pe păstrarea unor legături de prietenie cu acestea. În societățile tribale și în toate regiunile lumii în care civilizația nu a pătruns încă, existenta zânelor și a altor spirite ale naturii este unanim acceptată, existând chiar diferite metode tradiționale de a le contacta. Pe măsură ce legăturile dintre oameni și natură (și implicit, spiritele ei) au slăbit, se pare că rasa micuțelor zâne s-a retras în regiunile mai sălbatice și puțin locuite ale planetei.

Dr. Ingram, un faimos predicator care a murit la vârsta de 103 ani, în 1879, se spune că le-a alungat pe ultimele zâne din Insulele Shetland, forțându-le să se mute în Insulele Faroe. John Nicholson, autorul unei culegeri de povești și legende din ținutul Shetland, deține această informație de la un locuitor al insulei, care, la rândul său, o aflase de la o bătrână zână, prea slăbită sau prea încăpățânată pentru a pleca împreună cu ceilalți ai ei.

O teorie destul de răspândită  referitoare la spiriduși și zâne a fost propusă de David MacRitchie, în 1890. El a presupus că misteriosul popor Fin, cunoscut în tradițiile din nordul Scoției (spiridușii), precum și celelalte “spirite ale naturii” sunt reminiscențe ale popoarelor finice sau ale eschimoșilor, ori ale altor rase aborigene scunde, care nu s-au stins, ci s-au retras în tumuli străvechi și în locuri subterane din zone îndepărtate. Această teorie ar fi plauzibilă, în unele cazuri, dar nu explică majoritatea aparițiilor zânelor. O altă sugestie a fost dată de reverendul Sabine Baring-Gould, un folclorist din sec XIX. În copilărie, el vedea zâne alergând și jucându-se printre cai, atunci când stătea la soare, pe capra trăsurii tatălui său. El i-a spus acestuia despre cele văzute, iar acesta l-a luat în trăsură, unde razele soarelui nu mai pătrundeau, iar viziunea a pălit. Aceasta l-a făcut pe băiețel să creadă că aparițiile zânelor erau cauzate de soare sau lumină. Totuși, nici această ipoteză nu justifică pe de-a-ntregul de ce oameni diferiți au văzut zânele în aceleași forme; explicația lui a fost că, de obicei, copiii văd zânele sub formele pe care ei le cunosc din povești și din ilustrațiile acestora.

În sprijinul teoriei lui Baring-Gould vin numeroase cazuri de apariții care debutează cu viziunea unei lumini stranii. Un exemplu este povestea relatată lui W.Y.Evans-Wente, un bun cunoscător al tradițiilor celtice și tibetane, de către T.C.Kermode, un membru al parlamentului din Insula Man. Acesta se plimba însoțit de un tânăr prin ținut, într-o noapte de toamnă, când însoțitorul său privi înspre râuleț și exclamă: ”Uite zânele! Le-ai mai văzut vreodată?” Kermode s-a uitat și a văzut ”un cerc de lumină supranaturală, despre care acum știu că este lumina astrală sau Lumina Naturii, așa cum este numită ea de către mistici, și în care spiritele devin vizibile.”

În cercul de lumină el a văzut venind câte 2-3 “o mare mulțime de ființe micuțe  îmbrăcate în roșu. Ele se mișcau înainte și înapoi prin cercul de lumină “. Când prietenul lui Kermode a strigat și și-a agitat bastonul, zânele au dispărut.

Alte apariții totuși nu pot fi explicate de această teorie a lui Baring-Gould. Vom relata în continuare o astfel de întâlnire.

Zânele produc transformările cele mai extraordinare și satisfac sau risipesc într-o clipă dorințele cele mai arzătoare. Sunt de multe ori considerate a fi mesagere între lumi (lumea fizică și astrală). Ele sunt înzestrate cu darul magiei. Materializări de obiecte, telekinezie, călătorii instantanee în plan fizic sau în tărâmurile subtile prin intermediul faliilor temporale, sunt doar câteva din inițierile pe care cel pregătit le poate primi prin intermediul zânelor.

Asociați aerului, elfii sunt de origine nordică și sunt corespondenții zânelor. Se spune că obișnuiesc să danseze pe pajiști, în poiene, în păduri, în timpul nopții, părând a-i chema pe oameni a li se alătura. Sunt descriși ca fiind mici ca dimensiuni, încântători, capricioși, vaporoși. Stârnesc vise de iubire și pasiuni pline de candoare. Au o mare forță de fascinație și puterea de a deschide porți zăvorâte, de a trece dintr-un univers în altul. Este necesară manifestarea unui bun control de sine și a spiritului de discernământ pentru a menține o legătură armonioasa cu aceste entități ale elementului aer.

O altă relatare legată  de zâne se referă la anul 1998. Atunci, cu ocazia unei expoziții a muzeului Maux din Douglas (Ins. Man), au fost înregistrați câțiva dintre ultimii vorbitori ai dialectului celtic Maux. Un bătrân fierar, care nu-și părăsise niciodată satul, se plângea că de când acest dialect celtic nu mai era folosit, oamenii încetaseră să mai vadă zâne așa cum le vedeau în trecut. El însuși recunoștea că nu le mai văzuse de peste 30 de ani.

Maurice Magre spune în cartea sa Cheia lucrurilor ascunse: “Legendele vorbesc întotdeauna despre dansurile zânelor pădurii sau ale piticilor Pământului; toți acei cărora li s-a îngăduit să vadă Spiritele Naturii spun că au o fire veselă. Natura își desăvârșește opera în bucurie, sentiment care predomină pe măsură ce conștiința se dezvoltă în dimensiunile superioare. Germinările și înfloririle sunt opere de bucurie. Pătrunderea rădăcinii, urcarea sevelor, creșterea frunzelor sunt simțite afectiv de sufletul copacului, ca o dilatare euforică și această fericire are virtuți comunicative. Ea se poate transmite omului; dacă el poate găsi un punct de contact între fericirea vegetală și propria lui inimă”.

El adăugă: “În vremea când pădurile erau liniștite și când vegetația se dezvolta liber, chintesența vie a copacilor se materializa și putea deveni vizibilă pentru anumiți oameni ajunși la clarvederea lumii mai subtile care ne înconjoară. Toți oamenii primitivi vorbesc despre aceste creaturi timide, binevoitoare, care sunt spiritele Naturii. Nimfele, driadele sau zânele sunt astfel de ființe, dar ne-am obișnuit să le considerăm pur mitologice.”

Un exemplu ilustrativ de mod de comunicare cu Spiritele Naturii, dar și cu entitățile angelice este dat de Peter Caddy, familia sa și prietena acestora, Dorothy MacLean. Aceștia au fondat comunitatea de la Findhorn, iar mesajele transmise lor de către spiritele naturii au fost publicate în trei volume: Grădinile de la Findhorn, Magia de la Findhorn și Spiritul Findhorn, la editura Harper &Row.

Findhorn rămâne o dovadă vie a faptului că entitățile angelice și spiritele Naturii există și că ele pot coopera cu oamenii care le invocă pentru a da naștere unor adevărate miracole palpabile, chiar în lumea fizică.

Adela Sîmbotin


Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.

Video

video47.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Ganduri inspirate

"Si erau ciobani pe acelasi taram, la stana, care pazeau noaptea oile. Si iata, ingerul Domnului a venit catre ei si lumina Domnului straluci in jurul lor si ei s-au temut tare. Si ingerul le-a spus: Nu va temeti! Iata, eu va anunt o mare bucurie care se va revarsa asupra intregului popor, pentru ca astazi vi s-a nascut Mantuitorul..."
Evanghelia dupa Luca, 2, 8-10