Prima pagina arrowSfantul Serafim de Sarov (1759-1833)

Sfantul Serafim de Sarov (1759-1833)

serafim_de_sarov1.jpgLa 19 iulie 1759, într-o familie de negustori din orașul Kursk, din Rusia, s-a născut Prohor Moșnin. În copilărie l-au fascinat viețile sfinților. Iubea să meargă la biserică și să se retragă singur în rugăciune. De tânăr și-a urmat chemarea către viața religioasă. ªi-a trăit întreaga viață în sfințenie și dăruire față de Dumnezeu, iar clipa morții l-a găsit îngenuncheat în fața icoanei Fecioarei Maria. O lume întreagă îl știe drept Sfântul Serafim de Sarov.

În calendarul creștin ortodox, Sfântul Serafim de Sarov, unul din cei mai cunoscuți asceți și mistici ai Bisericii Ortodoxe, este sărbătorit de două ori: pe 2 ianuarie, dată la care sfântul "s-a mutat în ceruri", în urmă cu 175 de ani, și pe 19 iulie, ziua sa de naștere, precum și ziua când a fost sanctificat de către Biserică, în 1903.

De câte ori era bolnav, vindecarea îi venea în mod miraculos

"Fericită ești tu, femeie văduvă" i-a spus într-o zi mamei lui Prohor un "nebun al lui Dumnezeu", întâlnind-o pe stradă cu cei doi băieți ai ei, "fericită ești tu că ai un fiu care va deveni un puternic mijlocitor înaintea Sfintei Treimi, un om al rugăciunii și al luminii pentru lumea întreagă."

Primul miracol care i-a salvat viața i s-a petrecut la vârsta de șapte ani. În timp ce vizita împreună cu mama sa o biserică în construcție (construcție finanțată de familia lui), a căzut de pe schela clopotniței, de la o înălțime de șapte etaje. S-a ridicat nevătămat, spre uimirea mamei lui și a celor care mai erau de față.

La vârsta de zece ani s-a îmbolnăvit foarte grav. La un moment dat, a avut un vis în care i-a apărut Fecioara Maria, care i-a spus că va veni la el să-l vindece. Într-adevăr, după câteva zile, o icoană a Fecioarei Maria, considerată ca fiind făcătoare de minuni, a trecut în procesiune pe străzile orașului. Când se apropia de casa familiei lui Prohor, s-a dezlănțuit o furtună cu ploaie torențială. Ca să apere icoana, pelerinii au adus-o în casă. Astfel a văzut-o și copilul, care s-a vindecat pe loc.

La doi ani după ce a intrat la mănăstire s-a îmbolnăvit de hidropizie. A suferit timp de trei ani în tăcere, refuzând să fie chemat un medic pentru el. Spunea: "Eu m-am încredințat în întregime Celui ce este adevăratul doctor al sufletului și al trupului, Domnului nostru Iisus Hristos și Preacuratei lui Maici." La insistențele călugărilor, care voiau să-l ajute cumva, a cerut să i se citească o moliftă pentru sănătate.

În timp ce ei se rugau în biserică, Prohor a avut o viziune în care i-au apărut Fecioara Maria împreună cu Apostolii Petru și Ioan. Arătând cu degetul spre călugărul bolnav, Fecioara Maria i-a spus Sfântului Ioan: "Acesta este unul de-ai noștri", după care l-a atins cu un toiag, iar lichidul adunat în corpul său a început să iasă prin incizia făcută. După terminarea slujbei ceilalți călugări l-au găsit pe Prohor vindecat, având doar o cicatrice, ca semn al miracolului ce s-a petrecut. La scurt timp, pe locul apariției Fecioarei Maria a fost construită o infirmerie. Sfântul Serafim a construit el însuși masa din altarul capelei, din lemn de chiparos. În acel loc a primit de atunci înainte  Sfânta Împărtășanie.

ªi-a dăruit viața în totalitate lui Dumnezeu
 
serafim_de_sarov2.jpg La 19 ani s-a decis să meargă la mănăstire. Cu binecuvântarea mamei sale, care i-a dăruit cu această ocazie o cruce mare de aramă pe care de atunci a purtat-o toată viața și îndrumat fiind de un bătrân călugăr, Părintele Dositeu, a intrat ca novice la mănăstirea Sarov. Acolo a fost repede acceptat și iubit datorită veseliei și bunătății sale. Spunea mai târziu: "Ce vesel eram atunci! Veselia nu este un păcat, ci dimpotrivă, ea alungă oboseala, din care vine deznădejdea, care-i mai rea decât toate."

După opt ani a fost tuns călugăr, cu numele de Serafim (care în ebraică înseamnă "înflăcărat"), iar un an mai târziu a fost sfințit ierodiacon. La 34 de ani a fost hirotonit preot și a fost numit duhovnic al mănăstirii de maici Diveevo, de care a avut grijă apoi timp de 12 ani, atât spiritual cât și material, asigurându-le celor care trăiau acolo tot ce aveau nevoie fără să fi vizitat măcar mănăstirea decât o singură dată în trecere.
După un an, a primit binecuvântarea pentru a începe o viață de pustnic în pădurea ce înconjoară Sarovul. A petrecut următorii 16 ani în retragere și tăcere deplină: "Tăcerea absolută este o cruce pe care omul se răstignește cu toate patimile și poftele sale."

A trăit ani de zile într-un ascetism desăvârșit

"Dobândește spiritul păcii și mii de suflete se vor salva în jurul tău."

În 1793 s-a retras în pădure, la cinci km de mănăstire, într-un loc pe care l-a numit "Muntele Athos". Acolo își petrecea timpul în rugăciune și citirea scrierilor sfinte. "Omul are nevoie de Sfintele Scripturi pentru că nu este încă în stăpânirea adevărului care alungă toate greșelile. Dar de îndată ce Adevărul va umple sufletul omului, învățăturile sale se vor înrădăcina în el, în locul legii Scripturilor. El va fi în chip tainic condus de Dumnezeu și nu va mai avea nevoie de niciun ajutor exterior sensibil."

Postea mult: mânca doar o dată pe zi foarte puțin, în afară de miercuri și vineri când ținea post negru. Din prima duminică a postului mare ținea post negru până sâmbăta, când primea Sfintele Taine. "Care sunt rezultatele unui asemenea regim? Postind, trupul devine curat și ușor, viața lăuntrică se elevează, apar revelații minunate, influențele exterioare nu mai sunt simțite, iar mintea, părăsind această lume, se ridică spre cer și se scufundă în întregime în contemplarea lumii spirituale.""Rugăciunea și postul, interiorizarea și stăpânirea perfectă a simțurilor ridică sufletul spre Împărăția lui Dumnezeu."

Dormea foarte puțin și în poziții care să nu-i permită să doarmă prea mult: așezat cu genunchii la piept și rezemat de perete, în genunchi și sprijinit pe coate, ghemuit pe bușteni și pe saci cu pietre.  
 
Avea întreaga atenție și întreaga sa ființă îndreptate fără încetare către înalt, către Dumnezeu. Uneori era atât de adâncit în rugăciunea neîncetată a inimii încât rămânea nemișcat, fără să vadă ori să audă nimic în jurul lui. Astfel îl vedeau adesea călugării Marcu cel Tăcut și Alexandru, care locuiau și ei în pustie. Atunci când îl găseau în contemplație se retrăgeau în liniște ca să nu-l deranjeze.

serafim_de_sarov3.jpg Pentru ca singurătatea să-i fie deplină a refuzat să mai primească vizitatori. Dacă întâlnea un om în pădure, se întindea cu fața la pământ până când acesta trecea mai departe. Prin rugăciunile sale, a cerut un semn de la Dumnezeu, prin care să-i arate dacă această singurătate este în acord cu voința Sa. Atunci cărarea către chilia lui a fost acoperită de crengi mari care au căzut din brazii învecinați, blocând orice acces.

Îl mai vizitau doar păsările și animalele sălbatice. Acestea veneau la miezul nopții și așteptau ca el să-și termine rugăciunea, după care le hrănea cu pâine. Maica stareță a Mănăstirii Diveevo, Matrona Plescheeva, care l-a văzut hrănind un urs, povestea: "Fața marelui părinte era minunat de luminoasă și veselă având o strălucire îngerească." Un alt martor, Părintele Alexandru, l-a întrebat o dată cum se face că acea puțină pâine care se află în traista sa poate hrăni atâtea animale. "Întotdeauna se găsește destulă pâine în traistă." i-a răspuns liniștit Părintele Serafim.

Una dintre formele de asceză pe care și le-a impus a durat o mie de zile și o mie de nopți, timp în care s-a rugat aproape încontinuu, odihnindu-se foarte puțin. Pe o stâncă din pădure ori într-o pivniță săpată sub coliba sa, stând în picioare sau în genunchi, se ruga cu mâinile ridicate: "Doamne, miluiește-mă" .

Care era rezultatul ascezei? Ceva mai prețios decât toate bucuriile lumii: pacea lui Dumnezeu. "Of, dacă ați ști ce bucurie și dulceață îl așteaptă în Rai pe un suflet drept! Ați fi de acord să îndurați în această viață toate necazurile, persecuțiile și umilința cu mulțumire. Dacă în chilie ar fi plin de viermi care ar mânca trupul nostru, tot restul vieții am fi bucuroși să îndurăm, numai să nu cumva să pierdem bucuria cea cerească pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru cei ce Îl iubesc pe El."

A revenit la mănăstire pentru a-i ajuta pe ceilalți oameni

La cererea stareților (bătrânilor) mănăstirii, s-a întors în mănăstire în primăvara anului 1810, continuând să trăiască în retragere, rugăciune și tăcere în chilia sa. După câțiva ani a deschis ușa chiliei, pentru a putea fi văzut de cei care doreau. A mai rămas însă în tăcere timp de câțiva ani, după care a început treptat să răspundă la întrebări și să dea sfaturi.

La 25 noiembrie 1825 Fecioara Maria i-a apărut într-un vis, împreună cu Sfântul Clement și Sfântul Petru, și i-a permis să renunțe la retragere, îndemnându-l să-i primească pe toți cei care-l căutau. Oaspeții săi se înmulțeau rapid, uneori îl vizitau între 1000 și 2000 de oameni zilnic.

serafim_de_sarov4.jpg El era tot timpul umil, bucuros și deschis. Nu avea nevoie să i se spună motivul vizitei, pentru că vedea în sufletul fiecăruia. Le vindeca slăbiciunile trupești și sufletești prin rugăciune și prin cuvintele sale pline de har. Cei care veneau la Sfântul Serafim simțeau dragostea lui nemărginită și blândețea. Iubea îndeosebi copiii. Odată o fetiță a spus despre el: "Părintele Serafim arată ca un bătrân, dar de fapt este un copil ca și noi!"

Ușa chiliei sale era deschisă oricui până târziu în noapte. Își saluta vizitatorii cu veselie, zicându-le: "Bucuria mea, Hristos a înviat!" Se bucura mai ales pentru cei care își regretau greșelile. Blândețea sa extraordinară înmuia inimile cele mai dure, umilința sa îi smerea pe cei orgolioși, făcându-i să verse lacrimi de copil. Pentru toți chilia sa era ca o anticameră a raiului, iar întâlnirea cu el era ca o întâlnire cu Dumnezeu, care putea să le modifice sensul vieții.

Iată cum îl descria unul dintre vizitatorii săi: "De la cea dintâi privire către el am fost cuprins de un sentiment de evlavie față de el. Mi se părea un înger, un om ceresc; chipul îi era alb precum ceara curată, ochii îi erau albaștri ca cerul, părul îi era alb și îi atârna pe umeri.(...) În ciuda sentimentului de aglomerare și dezordine, aerul din cămăruța sa era de o puritate absolută."

ªi încă o relatare: "Părintele Serafim deschise ușa și zise: «Ce bucurie îmi face Dumnezeu!» Mă conduse în chilia sa, dar întrucât era plină de diferite lucruri, mă pofti să mă așez pe prag, în timp ce el însuși se așeză pe podea față în față cu mine, ținându-mă tot timpul de mână. Îmi vorbi atât de blând și chiar îmi sărută mâna în repetate rânduri, atât de mare îi era dragostea față de aproapele său. Eu stăteam în fața lui într-o stare de negrăită bucurie." După ce oaspetele i-a pomenit de boala de care suferea, Părintele Serafim i-a dat să bea puțin ulei din candela sa. Boala s-a vindecat complet și pentru totdeauna.

Avea darul profeției, al clarviziunii și al vindecărilor miraculoase

El vedea ceea ce oamenii nu îndrăzneau să mărturisească, răspundea la scrisori fără să le deschidă și știa să dea fiecăruia sfatul, mângâierea, încurajarea și mustrarea de care avea nevoie. Abandonat voinței lui Dumnezeu, el le spunea exact ceea ce aveau nevoie. Compasiunea lui, izvorâtă din iubirea lui Dumnezeu, se revărsa asupra tuturor.

A vindecat mulți oameni în mod miraculos, ungându-i cu uleiul din candela sa ori dându-le să bea din izvorul numit mai apoi "puțul lui Serafim", aflat în apropierea mănăstirii, în "pustia cea apropiată", unde îi plăcea să-și petreacă după-amiezile. ªi acest izvor îi fusese dăruit de către Fecioara Maria, care, în timpul unei viziuni, l-a făcut să apară acolo în mod miraculos.

I se aduceau atâtea cereri de rugăciune, încât îi era cu neputință să-i pomenească pe toți; de aceea aprindea pentru fiecare câte o lumânare, chilia sa fiind mereu încălzită și luminată de sute de flăcări, reprezentând sufletele celor pentru care se ruga.

A primit de la Dumnezeu și darul profeției, astfel încât a prezis evenimente viitoare, atât pentru persoane particulare, cât și pentru țara sa. A prezis războiul din Crimeea, foametea, precum și marea încercare la care a fost supus poporul rus în secolul următor. Își exprima profețiile în mod metaforic și de aceea acestea erau înțelese adesea după ce evenimentele respective se petrecuseră deja.

În ultimul an de viață, unul dintre cei pe care i-a vindecat l-a văzut levitând în timp ce se ruga. Sfântul Serafim, însă, i-a interzis să dezvăluie acest lucru până după moartea sa. De asemenea avea darul de a putea fi prezent în mai multe locuri în același timp.

Vedea îngerii, pe Fecioara Maria și chiar pe Iisus Hristos

serafim_de_sarov5.jpg Despre puritatea și profunzimea credinței sale ne putem da seama și din faptul că, adesea, în timpul slujbelor, vedea îngerii cântând în biserică, iar uneori avea viziuni cu Fecioara Maria sau cu Iisus Hristos.

O dată, în timp ce slujea în biserică în Joia Mare, a rămas brusc nemișcat, cu un aer absent. Înțelegând că s-a petrecut ceva neobișnuit, doi ierodiaconi l-au prins de braț și l-au dus în spatele iconostasului. Acolo a rămas în continuare nemișcat timp de trei ore. După ce și-a revenit, i-a spus duhovnicului: "M-a copleșit o lumină orbitoare, asemănătoare unei raze de soare. Când mi-am întors ochii spre această lumină nespus de frumoasă, l-am văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos în slava Sa, având înfățișarea unui fiu al omului, înconjurat de oștile cerești: îngeri, arhangheli, heruvimi și serafimi. Venind dinspre ușa de apus și mergând prin aer, El binecuvânta pe slujitori și pe închinători. Apoi, intrând în icoana Sa de lângă ușă, și-a schimbat înfățișarea. Cât despre mine, care sunt praf și cenușă, am primit o binecuvântare specială. Îmi simțeam inima curată, iluminată de bucurie în dulceața dragostei față de Domnul!"

Cu un an și zece luni înainte să moară, de sărbătoarea Bunei Vestiri, a avut o viziune cu Fecioara Maria împreună cu doi apostoli și cu 12 fecioare mucenițe. Fecioara Maria a vorbit mult timp cu Sfântul Serafim. Au vorbit mult și despre călugărițele mănăstirii Diveevo, pe care Sfântul Serafim le avea în grijă deja de mulți ani. În final Ea i-a spus: "În curând, preaiubite, vei fi cu noi." Această întâlnire a avut și un martor: una dintre călugărițele de la mănăstire.

Acționa conform voinței lui Dumnezeu

"Când vine cineva la mine, vine ca la un slujitor al lui Dumnezeu. Ce-mi poruncește Domnul, ca unui rob al Său, aceea eu îi transmit celui care dorește să-i fiu de folos. Lucrez cum vrea El. N-am voință proprie."
 
Sfântul Serafim îi întâmpina pe toți cei care veneau la el cu o plecăciune și cu urarea "Bucurați-vă, Hristos a Înviat!" Îi numea pe toți "bucuria mea" și le săruta mâinile în semn de binecuvântare. După întrevederea cu el, toți rămâneau cu o  stare de fericire și împlinire sufletească.

Cea mai emoționantă și plină de învățături descriere a unei întâlniri cu Sfântul Serafim o avem datorită lui Nikolai Motovilov. Acesta s-a întâlnit cu sfântul în noiembrie 1831 și a consemnat în scris întâlnirea.  

Dobândirea Duhului Sfânt

serafim_de_sarov6.jpg "Nu s-a făcut aceasta doar pentru tine ca să înțelegi, ci prin tine, pentru toată lumea."

Nicolae Alexandrovici Motovilov a fost și el vindecat de Sfântul Serafim. Conversația sa cu acesta a început de la dorința lui Nicolae Motovilov de a înțelege scopul vieții creștine. Sfântul Serafim i-a spus că țelul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt: "Este nevoie să lăsăm Duhul Sfânt să pătrundă în inimile noastre. Toate cele bune pe care le săvârșim în numele lui Hristos, ni s-au dat prin Duhul Sfânt și le putem face mai ales prin rugăciune, care ne este tot timpul la îndemână."

Motovilov a întrebat de unde putem ști dacă am dobândit sau nu Duhul Sfânt: "Părinte, cum aș putea vedea harul Sfântului Duh? Cum pot să-mi dau seama dacă este întru mine sau nu?" Sf. Serafim i-a vorbit despre cum ajung oamenii să aibă Sfântul Duh și cum recunoaștem duhul lui Dumnezeu în noi, dar Motovilov nu înțelegea. Atunci părintele l-a luat de umeri spunându-i: "Noi acum suntem amândoi întru Duhul Sfânt, fiule. De ce nu mă privești?"

În acel moment Motovilov a simțit că i se deschid ochii și a văzut cum fața bătrânului strălucea ca soarele. Sufletul i s-a umplut de pace și liniște, desfătare și bucurie, corpul i-a fost străbătut de căldură, iar în jurul lor se răspândea o mireasmă foarte plăcută. Motovilov s-a speriat de acea schimbare neobișnuită, dar mai ales de fața sfântului care strălucea: "Nu vă pot privi părinte pentru că ochii vă luminează ca fulgerul și fața vă este mai strălucitoare ca soarele."

Sf. Serafim i-a răspuns: "Nu te teme, prietene al lui Dumnezeu, acum și tu ești la fel de strălucitor ca mine. Înseamnă că și tu ești în lumina Duhului Dumnezeiesc, altfel nu m-ai putea vedea că sunt așa. Să mulțumim Domnului pentru mila Sa de negrăit față de noi."

Atunci a înțeles Motovilov cu mintea și cu inima ce înseamnă transfigurarea prin pogorârea Sfântului Duh asupra omului. Sfântul Serafim l-a asigurat că Domnul îi va permite să păstreze amintirea acestei experiențe toată viața lui.  

Serafim de Sarov spunea: "Dobândirea Duhului Sfânt este adevăratul scop al vieții creștine, în timp ce rugăciunea, postul, pomenile și alte fapte bune făcute din dragoste de Hristos, sunt doar mijloace pentru dobândirea Duhului Sfânt."
"Dobândește harul Duhului Sfânt și prin practicarea celorlalte virtuți, de dragul lui Hristos. De pildă, dacă rugăciunea și privegherea îți dau mai mult har de la Dumnezeu, roagă-te și priveghează; dacă postul iți dă mult din duhul lui Dumnezeu, postește; dacă milostenia iți dă mai mult, fă pomeni. Măsurați în acest fel fiecare virtute făcută din dragoste pentru Hristos."

Era iubitor și iertător față de toți oamenii


serafim_de_sarov7.jpg În timp ce trăia retras în pădure, a fost atacat de niște hoți. Deși era puternic din punct de vedere fizic și avea un topor în mână în acel moment, el nu a opus rezistență. Când l-au amenințat și i-au cerut banii, sfântul a lăsat jos toporul, și-a încrucișat mâinile pe piept și s-a lăsat în voia lor. Aceștia l-au lovit bestial cu coada toporului în cap până i-a pornit sângele pe nas și urechi, după care l-au lovit cu o buturugă, l-au călcat în picioare și l-au târât pe jos lăsându-l inconștient. Când au considerat că a murit, l-au lăsat în pace. Unicul lucru de valoare pe care l-au găsit în colibă a fost icoana Maicii Domnului cea Îndurerată (Umilenie) în fața căreia se ruga mereu Sf. Serafim.

Dimineața următoare a pornit cu mare greutate spre mănăstire unde a zăcut timp de opt zile uimindu-i pe toți prin faptul că mai era în viață. A fost vindecat din nou de Fecioara Maria, care i s-a arătat împreună cu Apostolii Petru și Ioan, dar, în urma loviturilor primite, a rămas cocoșat pentru toată viața. A mai rămas cinci luni la mănăstire până s-a refăcut, apoi s-a întors în pădure. I-a iertat pe răufăcători și s-a rugat pentru ei să nu fie pedepsiți. Aceștia au ajuns singuri să se căiască de faptele lor și au venit după un timp, plini de umilință, să-și ceară iertare.

Considera fraternitatea un aliat prețios pe drumul desăvârșirii

"Deși greutățile, nenorocirile și nevoile de tot felul sunt nedespărțite de viața noastră pe pământ, totuși Domnul Dumnezeu n-a vrut și nu vrea ca noi să trăim numai în greutăți și năpaste, de aceea ne și poruncește prin apostoli să ne purtăm sarcinile unii altora, prin aceasta împlinind legea lui Hristos. Însuși Domnul Iisus Hristos ne dă această poruncă, de a ne iubi unul pe altul și consolându-ne între noi cu această dragoste frățească, să ne ușurăm calea cea dureroasă și îngustă a călătoriei noastre către patria cerească.“

Sf. Serafim s-a dedicat și îmbunătățirii vieții monastice a maicilor de la mănăstirea Diveevo, spunând că nu el personal le dădea sfaturi, ci Fecioara Maria le ajuta să răzbată în toate problemele mănăstirii. El a fost un adevărat tată pentru surorile mănăstirii, care îl căutau pentru orice problemă sufletească sau materială. Sf. Serafim a avut grijă și de orfanii de la mănăstirea de maici Diveevo.

Fii săi spirituali și prietenii săi spirituali îl ajutau pe sfânt să asigure hrana celor care trăiau în mănăstirea Diveevo. Mihail Manturov, vindecat de călugăr de o boală grea, era unul dintre binefăcătorii mănăstirii, asumându-și sărăcia voluntară, așa cum îl sfătuise sfântul.

A făcut minuni și după moarte

serafim_de_sarov8.jpg Părintele Serafim a cerut să i se pună pe piatra de mormânt următoarea inscripție: "După ce nu voi mai fi printre cei vii, veniți la mormântul meu: cu cât mai des, cu atât mai bine. Orice ați avea pe suflet, orice vi s-ar întâmpla, veniți la mine ca și când aș fi viu și, îngenunchind pe pământ, vărsați-vă tot amarul pe mormântul meu. Spuneți-mi totul și vă voi asculta. Așa cum îmi vorbeați în viață, la fel să o faceți și acum. Pentru că eu trăiesc și pururea voi fi."

Își construise singur sicriul cu mult timp înainte de a muri și îl avea tot timpul în chilia lui, folosindu-l ca pe un obiect de mobilier. Depozita în el diverse obiecte și de multe ori vizitatorii îl găseau așezat înăuntru și citind scrieri sfinte, cu o puritate de copil.

În dimineața zilei de 2 ianuarie 1833 părintele Pavel, ajutorul Sfântului Serafim, în drum spre slujba de dimineață, a simțit miros de fum venind din chilia acestuia. Părintele obișnuia să lase lumânări să ardă în chilie și părintelui Pavel i-a fost teamă să nu ia foc ceva.  "În timpul vieții mele nu va fi niciun foc", spusese el cândva, "dar când voi muri veți ști, pentru că un foc se va aprinde." Când au deschis ușa au văzut cărți și alte lucruri mocnind iar Sfântul Serafim era în genunchi în fața icoanei Maicii Domnului, cu mâinile încrucișate pe piept. Murise în timpul rugăciunii.

A fost sanctificat la 19 iulie 1903, în prezența familiei imperiale, a numeroși ierarhi și a unei mulțimi de sute de mii de persoane, venite din toate părțile Rusiei. Moaștele sale, purtate atunci în procesiune, au făcut multe minuni. În 1926, bolșevicii le-au confiscat, vrând să le expună într-un muzeu al ateismului. Dar ele n-au ajuns niciodată în acel loc și se presupune că ar fi fost păstrate de un credincios pios, în așteptarea unor zile mai bune. Moaștele Sfântului Serafim se află în prezent la Diveevo.

 


Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.

Video

video47.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Ganduri inspirate

"Ei inca vin prin cerul din zori cu aripile intinse, Iar muzica lor cereasca pluteste deasupra lumii obosite."
William Shakespeare