Prima pagina arrowSfantul Procopie

Sfantul Procopie

procopie.jpgAcest Mucenic al lui Cristos a trăit pe vremea lui Diocletian, trăgându-se din Ierusalim. În acea cetate era un bărbat slăvit și de neam bun al senatorilor, cu numele Hristofor. El era cu credința creștin, dar soția lui, cu numele Teodosia, se ținea de păgânătatea grecească. Fiul lor a fost la început numit Neania, iar Procopie este numele de botez, dat mai târziu de însuși Domnul Cristos. Rămânând de tânăr fără tată, mama sa, Teodosia, l-a crescut în credința zeităților grecilor. Dar tânărul Neania, fiind isteț la minte, a deprins repede învățătura cărților filozofiei grecești. Ajungând la vârsta bărbatului desăvârșit, maică să a vrut să-l facă ostaș al împăratului.roman Diocletian. Împăratul, văzând pe acel tânăr frumos la chip și la statură și la minte înțelept, l-a iubit foarte mult și i-a poruncit să petreacă aproape de el în palatul său împărătesc. Apoi, nu după multă vreme, l-a făcut voievod și l-a trimis cu oastea în Alexandria Egiptului, poruncindu-i ca acolo să prigonească, să tortureze și să ucidă pe toți creștinii, iar averile lor să le ia și să le pună în vistieriile împărătești.
Dar, mergând Sfântul pe drum spre Alexandria împreună cu două sute de ostași, după ce a trecut cetatea Apa mia Siriei, pe la ceasul trei din noapte s-a cutremurat pământul, făcându-se multe fulgere strălucitoare și tunete înfricoșate. În acel timp, voievodul a auzit un glas din cer, grăind către dânsul: "Unde mergi Neania și asupra cui te scoli?" Iar el cu frică a răspuns: "Sunt trimis de împărat la Alexandria, ca să ucid pe toți cei ce cred în Cel răstignit". Apoi iarăși a auzit glasul din cer: "O, Neania, oare și tu vii asupra Mea?" Zis-a Neania: "Cine ești Tu, Doamne, că nu pot să Te cunosc?" Zicând aceasta, s-a arătat în văzduh o cruce luminoasă și un glas, zicând: "Eu sunt Iisus Cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu!" Iar Neania a răspuns cu cutremur: "Împăratul mi-a spus că Acel Dumnezeu, pe Care Îl cinstesc creștinii, n-a avut femeie; deci Tu cum ești fiul Lui? Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, cum au putut iudeii a Te batjocori, răstigni și omorî?" Iar acel glas de pe cruce i-a grăit: "Am suferit de voie toate acestea, pentru ca să izbăvesc neamul omenesc, să scot pe cei păcătoși de sub stăpânirea diavolului, să caut pe cei pieriți și să învii pe morți. Dacă n-aș fi fost Fiul lui Dumnezeu, apoi cum aș fi fost viu după moarte?"
După aceste cuvinte, crucea s-a suit la cer și îndată s-a auzit un glas din înălțimea cerului: "Cu semnul acesta pe care l-ai văzut, vei birui pe vrăjmașii tăi și pacea Mea va fi cu tine!" Astfel Neania, ca și Pavel, prin arătarea Domnului în cale, din prigonitor s-a făcut vas ales al numelui lui Iisus Cristos.
După acea viziune, Neania cu ostașii lui au mers la Schitopol și chemând un argintar, i-a poruncit să-i facă o cruce după asemănarea aceleia pe care o văzuse noaptea. Însă argintarul nu voia s-o facă, zicând: "Nu pot să fac aceasta, deoarece este semnul galileenilor, care se numesc creștini; și dacă va afla împăratul, rău mă va pierde!" Atunci Neania îi porunci să o facă în taină, jurându-se că nu va spune nici împăratului, nici la altcineva. Deci, acel argintar, luând de la acel voievod aur și argint destul pentru realizarea crucii, a lucrat-o în taină după asemănarea și măsura aceea, precum i-o însemnase voievodul. Isprăvindu-se crucea, deodată s-au întipărit pe ea trei fețe, însemnate de o mână nevăzută. În partea de sus era scris, cu litere evreiești, Emanoil; iar pe ambele părți, Mihail și Gavriil.
Văzând voievodul crucea, a întrebat pe argintar: "Ale cui sunt fețele acestea și pentru ce sunt realizate?" Argintarul, îi spunea cu jurăminte: "Când am isprăvit lucrul, s-au arătat aceste fețe singure și nu știu ale cui sunt, deși eu am voit să le șterg, dar n-am putut pentru că îmi amorțea mâna". Neania, cunoscând că în cruce este oarecare putere dumnezeiască, s-a închinat ei și a sărutat-o și, învelind-o, o purta cu el, păzind-o cu o deosebită cinste. El de atunci nu se mai înarma asupra creștinilor, ci asupra pagânilor și îi biruia cu puterea lui Cristos, robind țările lor.
Pe când era el în cetatea sa, Ierusalim, l-au rugat cetățenii ca să-i izbândească de prigoana făcută de agareni, pentru că au năvălit asupra acelei părți și prădau pe cei ce se aflau afară din cetate, mai ales partea femeiască. Asemenea făceau și prin toate satele dimprejur. Viteazul ostaș al lui Cristos, cel înarmat cu puterea Sfintei Cruci, a ieșit cu îndrăzneală cu ostașii săi și a izgonit din urmă pe păgâni. El se ruga în sine, zicând: "Iisuse Dumnezeule, fii spre ajutorul nădejdii mele!" Atunci a venit la el un glas de sus, zicându-i: "Nădăjduiește, Neania, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt cu tine!" Auzind voievodul glasul acela, s-a umplut de atât de mare îndrăzneală, încât cu putere i-a biruit pe ei și a liberat pe toți cei robiți. Agarenii uciși în acel război au fost șase mii; iar din oastea lui, nici unul, nici măcar vreunul să fi fost rănit. După această biruință, el a trimis în cetate la maica sa soli, înștiințând-o de biruința sa asupra vrăjmașilor. Maică să, auzind această, s-a bucurat foarte mult.
După aceea, făcând izbânda mare asupra sarazinilor, l-a silit maică-sa să aducă jertfă de mulțumire la idoli. Atunci el a vădit în cine crede, și numaidecât a fost pârât de maică-sa la împărat că este creștin.
Împăratul a scris îndată guvernatorului Palestinei, cu numele Iust, de neam din Italia, om aspru la obicei. Aceluia i-a poruncit să adune oameni vestiți din cetățile dimprejur și să prindă pe voievodul Neania, fiul Teodosiei, care s-a abătut la credința creștinească. Deci, mai întâi să-l sfătuiască în tot chipul, cu cuvinte bune și prietenești, apoi cu certări groaznice, ca să se întoarcă la zei; iar dacă nu-l va asculta, să-l chinuiască cumplit.
Guvernatorul Iust, luând porunca împărătească și adunând bărbați vestiți din cetățile Palestinei, s-a dus în Ierusalim la voievod și, închinându-se, i-a dat scrisoarea împărătească. Voievodul, citind scrisoarea și nesuferind hulele cele scrise într-însa asupra Domnului nostru Iisus Cristos, a rupt-o în bucăți mici și a aruncat-o în văzduh, zicând: "Eu sunt creștin, iar tu fă ceea ce ți s-a poruncit!" Guvernatorul a zis: "Mă tem și de împărat și mă rușinez și de tine ca de un prieten. Mie-mi este jale, și nu știu ce voi face. Deci, ascultă-mă pe mine și pe acești bărbați cinstiți și adu jertfă zeilor înaintea feței noastre; iar de nu vei face aceasta, mă vei sili să fac cele poruncite". Neania a zis către guvernator: "Ai pomenit bine de jertfă; pentru că eu singur mă aduc jertfă lui Cristos, Dumnezeul meu".
Zicând aceasta, și-a dezlegat brâul dregătoriei sale și l-a aruncat în fața guvernatorului, lepădându-se de slujba împărătească. Guvernatorul și bărbații care veniseră cu dânsul, mâniindu-se, l-au prins și l-au dus în Cezareea Palestinei.
Acolo, Neania a fost torturat cumplit, sângele îi curgea și carnea îi cădea bucăți, încât i se vedeau oasele goale. Unii din popor, văzând o pătimire ca aceea a mucenicului, aveau milă de tinerețile lui și plângeau pentru dânsul.
Mucenicul, văzându-i plângând, le-a zis: "Nu plângeți pentru mine, ci pentru pierderea sufletelor voastre, pentru că acelea sunt vrednice de plâns, deoarece se vor munci în iad fără de sfârșit". Apoi Neania, ridicându-și ochii spre cer, se ruga, zicând: "Dumnezeule, întărește pe robul Tău, spre înfruntarea vrăjmașului și spre mărirea Preasfântului Tău nume!" Călăii au luat apoi pe mucenic și l-au aruncat în temniță. Un temnicier, anume Terentie, aducându-și aminte de facerea de bine a lui Neania, i s-a făcut milă de dânsul și i-a așternut fân și pânză curată. Deci mucenicul zăcea în temniță, abia viu.
Pe la miezul nopții, s-a făcut cutremur mare în cetate, pentru că venise Domnul cu îngerii Săi, să cerceteze pe robul Său. Atunci a strălucit în temniță o lumină mare, ușile temniței s-au deschis, legăturile tuturor deținuților care erau acolo s-au dezlegat și doi îngeri s-au arătat cu asemănare de tineri preafrumoși, care ziceau către mucenic: "Caută spre noi și vezi!" Mucenicul, căutând spre dânșii, le-a zis: "Cine sunteți voi?" Ei au răspuns: "Noi suntem îngeri, trimiși la tine de Domnul!" Mucenicul le-a grăit: "Dacă sunteți îngeri ai Domnului, atunci închinați-vă Domnului înaintea ochilor mei și vă îngrădiți cu semnul Sfintei Cruci, ca să vă cred". Îngerii, făcând aceasta, i-au zis: "Acum crezi că Domnul ne-a trimis la tine?" Mucenicul a grăit: "ªtiu că numai la cei trei tineri aruncați în cuptorul Babilonului a fost trimis un înger de la Domnul, ca să le răcorească focul; dar eu ce lucru am făcut, sau în ce foc sunt aruncat, ca să mă fac vrednic de cercetarea îngerească?"
Mucenicul grăind acestea cu smerenie, deodată i s-a arătat în slavă nespusă Domnul nostru Iisus Cristos și, atingându-se de mucenic, i-a tămăduit rănile și l-a făcut sănătos. Apoi, botezându-l, i-a zis: "De acum nu te vei mai numi Neania, ci Procopie. Deci, îmbărbătează-te și te întărește, pentru că, împuternicindu-te, vei putea să aduci Tatălui Meu turmă aleasă". Procopie, bucurându-se, a căzut la pământ și s-a închinat Domnului, rugându-L să-l întărească în pătimiri, ca să nu se teamă de cumplitele munci. Domnul i-a zis: "Nu te teme, că Eu sunt cu tine!" Domnul, zicând aceasta, s-a înălțat la cer. Sfântul Procopie, din acea arătare a Domnului, avea inima plină de negrăită dulceață cerească, iar cu trupul era atât de sănătos, încât nu se afla nici urmă de răni din cele ce fuseseră pe dânsul, pentru că a nădăjduit spre Domnul, Care l-a ajutat și i-a înflorit trupul.
Guvenatorul a trimis a doua zi în temniță pe unul din ostași să vadă dacă mucenicul mai este viu. El credea că a murit de cumplitele torturi la care fusese supus. Deci Terentie, străjerul temniței, a spus ostașului că toată noaptea a fost fără somn, deoarece pe la miezul nopții, s-a săvârșit în temniță un lucru minunat și înfricoșat. S-a făcut cutremur mare și o lumină minunată a strălucit înăuntru. Ușile temniței s-au deschis și legăturile celor închiși s-au dezlegat și oarecare bărbați prealuminoși au vorbit cu Neania. Ostașul, privind în temniță, a strigat către mucenic, zicând: "Ești viu, Neania?" Sfântul a răspuns: "Sunt viu și sănătos, cu darul Dumnezeului meu". Ostașul a zis: "Nu pot să te văd!" Sfântul a răspuns: "Acela care fuge de lumina lui Dumnezeu și slujește zeilor, este orb și umblă în întuneric, neștiind unde merge". Ostașul, ducându-se, a spus guvernatorul cele ce a auzit, iar judecătorul, șezând la judecată, a pus iarăși de față la cercare pe Neania mucenicul lui Cristos. Căutând toți spre dânsul, au văzut fața lui luminoasă, iar corpul lui sănătos și alb, ca și cum niciodată nu ar fi avut răni.
Mulți din cei ce stăteau de față, minunându-se, au strigat: "Dumnezeul lui Neania, ajută-ne nouă!" Dar guvernatorul, sculându-se de pe scaun și făcând semn cu mâna spre popor, a strigat cu glas mare, zicând: "Fraților, pentru ce vă mirați văzând pe Neania sănătos? Zeii s-au milostivit spre el și au tămăduit pe Neania robul lor". Atunci sfântul a grăit către dânsul: "Bine zici, că doar cu milostivirea lui Dumnezeu sunt tămăduit, iar de socotești că această minunată tămăduire este făcută cu puterea zeilor tăi, apoi să mergem la capiștea lor, ca să știm care Dumnezeu m-a tămăduit pe mine". Guvernatorul, socotind că mucenicul voiește să se închine zeilor, s-a bucurat foarte mult și a poruncit ca drumul de la divan până la capiște să se împodobească, să se aștearnă covoare alese, iar propovăduitorul suindu-se pe o zidire înaltă, striga: "Neania, fiul Teodosiei cea de neam bun, pocăindu-se, s-a întors la zei și acum merge să le aducă jertfe". Atunci necredincioșii, auzind acestea, s-au bucurat, iar cei care erau creștini tăinuiți, s-au umplut de mare mâhnire.
Deci, mulțimea poporului, cu femei și copii, s-au adunat, iar guvernatorul mergea cu slavă împreună cu Sfântul Procopie și cu bărbații cei cinstiți către capiștea idolilor. Sfântul, intrând înăuntru și rugându-se lui Cristos Dumnezeu în taina inimii sale, a însemnat cu semnul Sfintei Cruci asupra idolilor și le-a zis: "Vouă vă grăiesc, necuraților idoli. Temeți-vă de numele Dumnezeului meu și de puterea Sfintei Lui Cruci. Cădeți din locurile voastre și sfărâmându-vă, ca apa să vă vărsați!" Atunci îndată au căzut toți idolii și prin căderea lor au făcut un zgomot înfricoșător, zdrobindu-se în bucăți. ªi ceea ce este de mirare, este că toată materia aceea din care erau făcuți idolii, din porunca lui Dumnezeu s-a prefăcut în firea apei, încât capiștea s-a umplut de apă și pârâul curgea cu zgomot din capiște pe uși.
Văzând această minune, toți s-au înspăimântat foarte mult și au strigat, zicând: "Dumnezeul creștinilor, ajută-ne nouă!" Guvernatorul, fiind ca uimit de spaimă, nu pricepea ce să facă. Deci, venindu-și în fire, a poruncit să ducă pe mucenic în temniță, iar el, fiind foarte mâhnit, s-a întors în casa sa. Făcându-se noapte târziu, au venit în temniță la sfânt două cete de ostași cu doi tribuni ai lor, Nicostrat și Antioh și au rugat pe sfânt să-i facă pe ei ostași ai lui Cristos Dumnezeu, Împăratul ceresc. Dar, Sfântul Procopie a rugat pe Terentie, străjerul temniței, să nu-l oprească pe el să iasă pentru puțin timp din temniță. Deci, străjerul nu l-a oprit, știind cu dinadinsul că nu va fugi, căci el singur dorea să pătimească pentru Cristos.
Sfântul, ieșind, a dus pe ostași la Leontie, episcopul acelei cetăți, care de frică stătea ascuns și, găsindu-l, i-a poruncit să boteze pe acei ostași, iar el s-a întors singur la temniță. Deci episcopul, într-acea noapte, învățând pe ostașii aceia, i-a botezat și i-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine ale Trupului și Sângelui lui Cristos, iar ei, întorcându-se, au venit la temniță. Acolo, mucenicul lui Cristos i-a învățat să nu fie fricoși în pătimire, ci viteji.
Sosind ziua și guvernatorul, după obiceiul lui, venind la divan în priveliște, ostașii aceia au stat înaintea lui și cu glas mare preamăreau pe Cristos, mărturisindu-se că sunt creștini și arătându-se că sunt gata la chinuri și la moarte pentru Cristos. Văzând guvernatorul atâta mulțime de ostași îndrăznind la moarte pentru Cristos, s-a umplut de spaimă și de mirare și îi îndemna pe ei să se lepede de Cristos și să se întoarcă iarăși la zei. Dar, după ce i-a văzut pe dânșii neînduplecați, a hotărât asupra lor pedeapsa cu moartea. Deci, scoțându-i pe dânșii afară din cetate la locul de execuție, unde se adunaseră un număr mare de dregători, a scos și pe Sfântul Procopie legat cu lanțuri, ca, văzând moartea atâtor de mulți ostași, să se înfricoșeze. Dar el, privind spre nevoința lor, se bucura cu duhul și se ruga lui Cristos pentru dânșii, ca să-i întărească până la sfârșit și să le primească sufletele lor în cereasca împărăție.
Apoi, înconjurându-i pe ei guvernatorul cu alți ostași păgâni, au tăiat acele două cete care crezuseră în Cristos și au tăiat și pe acei doi tribuni, Nicostrat și Antioh. Astfel, ostașii cei noi ai Împăratului Cristos, punându-și pentru Dânsul sufletele lor, au trecut cu dănțuire de la cele pământești la cele cerești.
Mucenicul lui Cristos, stând în temniță, au venit la dânsul douăsprezece femei de neam bun și au grăit printre ferestre cu sfântul: "Noi suntem roabe ale lui Cristos". De acest lucru fiind vestit guvernatorul, îndată a poruncit să le bage și pe ele în temniță. Deci, intrând cu bucurie, au zis: "Primește-ne pe noi, Doamne, în cereasca Ta cămară!" Apoi, intrând înăuntru s-au închinat Sfântului Procopie, au învățat de la dânsul sfânta credință, dumnezeiasca dragoste către Cristos și rugăciunea cea fierbinte către Dumnezeu. După puțin timp, guvenatorul, șezând la obișnuita sa judecată înaintea poporului, a poruncit ca pe acele cinstite femei, scoțându-le din temniță, să le aducă înaintea sa la judecată. Teodosia, maica Sfântului Procopie, auzind despre acele sfinte femei, a mers ca să vadă supliciul lor.
Deci, fiind puse înaintea judecății, guvernatorul le-a zis: "Oare veți asculta, să aduceți jertfe zeilor, ca să vă învredniciți de cinstea voastră? Sau petrecând în împotrivire voiți să pieriți rău prin a voastră alegere?" Sfintele femei au răspuns: "Cinstea ta să-ți fie spre pierzarea ta! Noi suntem roabele lui Cristos Cel răstignit, Care ne-a scos pe noi din pierzare. Acela este cinstea și slava noastră!" Guvernatorul, mâniindu-se, a poruncit ca pe fiecare întinzându-le la pământ, să le bată fără milă cu toiege. Apoi, dezbrăcându-le, le-a spânzurat, poruncind să le ardă cu foc coastele lor. Dar ele se rugau lui Cristos Dumnezeu, chemându-L în ajutor. Guvenatorul a mai poruncit să le taie pieptul, zicând: "Oare vă va ajuta Cel răstignit spre Care nădăjduiți?" Ele au răspuns: "Acum ne-a ajutat nouă, precum vezi, guvernator câinos și urâtor de oameni, pentru că noi, fiind femei, te biruim pe tine, bărbat și stăpânitor fiind, neîngrijindu-ne de muncile cele puse de tine asupra noastră!"
Guvernatorul, mâniindu-se și mai mult, a poruncit să ardă un fier în foc și să-l pună sub subțiorile lor, zicându-le: "Simțiți oare arderea focului sau nu?" Sfintele femei au răspuns: "Tu vei cunoaște durerea din arderea focului, când vei fi aruncat în focul cel nestins din iad; iar Domnul nostru, pe Care tu nu-L vezi, ca și orbii care nu văd soarele, ne stă de față aici, ajutându-ne!" Astfel pătimind sfintele femei, Teodosia, maica Sfântului Procopie, stând în popor și privind la răbdarea cea bărbătească a acelor femei, plângea cu amar. Deci, răsărind în inima ei lumina cunoștinței adevărului, s-a umplut de râvnă și, venind înaintea guvernatorului, a strigat, zicând: "ªi eu sunt roaba Celui răstignit, Cristos Dumnezeu". Dar această luminare a ei s-a făcut cu rugăciunile sfântului ei fiu, Marele Mucenic Procopie, care se ruga totdeauna pentru întoarcerea ei către Dumnezeu.
Guvenatorul și toți cei ce erau cu el, văzând și auzind pe Teodosia, femeia cea de neam bun, maica Sfântului Procopie, mărturisind pe Cristos cu îndrăzneală, s-au mirat foarte tare cum s-a schimbat deodată, trecând cu vederea cinstea și bunul său neam, bogăția și slavă, netemându-se de torturile cele văzute. Guvenatorul a zis către dânsa: "Doamnă Teodosia, cine te-a înșelat să vii în această rătăcire, ca să-ți lași zeii cei pământești și să grăiești unele ca acestea?" Ea a răspuns: "Acum nu sunt în înșelăciune și în rătăcire, ci mai înainte rătăceam, înșelându-mă de diavoli. Atunci eram înșelată, că în locul Dumnezeului celui adevărat, Care a făcut cerul și pământul, mă închinam urâților idoli, făcuți de mâini omenești".
Guvernatorul, arătând cu degetul spre femeile cele ce se chinuiau, a zis către Teodosia: "Aceste femei înșelătoare, precum văd, te-au amăgit și pe tine". Ea a răspuns: "Nu ele m-au amăgit, ci m-au învățat a cunoaște adevărul prin chipul pătimirii lor. Căci cum le-ar fi fost lor cu putință să fie îmbărbătate într-atâtea munci, dacă Cel ce le întărește n-ar fi fost Dumnezeu adevărat? Deci, ele nu sunt înșelătoare, ci tu ești înșelător, povățuitor al întunericului și al rătăcirii! Tu ești cel care tragi pe oameni la pierzare!" Guvernatorul a zis: "O, Teodosia, învață-te și începe a-ți cere iertare de la zei, iar noi ne vom ruga pentru tine, ca să ți se ierte această greșeală a ta". Dar ea a răspuns: "De la Cel răstignit, de la Cristos Dumnezeu cer iertare pentru nesocotința mea și pentru lucrările cele rele care le-am făcut!" Deci, guvernatorul, mâniindu-se, a poruncit s-o pună în temniță. Asemenea să închidă împreună cu dânsa și pe acele sfinte femei muncite.
Teodosia, intrând în temniță, a văzut pe fiul ei, Sfântul Procopie, și s-a bucurat foarte tare, pentru că se înștiințase prin Sfântul Duh de întoarcerea ei către Cristos. Ea a zis către dânsul: "O, dulcele meu fiu, acum am cunoscut adevărul, pentru că, văzând pătimind pe aceste sfinte femei, gândeam în mine cum este cu putință acestor femei a suferi niște torturi atât de cumplite, de nu le-ar fi întărit Cristos, pentru Care pătimesc? De n-ar fi fost Cristos Dumnezeu atotputernic, apoi cum ar fi întărit pe cele ce pătimesc pentru El? Gândind eu acestea, inima mea s-a zdrobit de umilință și o rază a răsărit în mintea mea. De atunci am cunoscut înșelăciunea deșerților zei și am crezut că Unul este adevăratul Dumnezeu, pe Care tu și sfintele femei și ceilalți mucenici Îl mărturisiți".
Atunci Sfântul Procopie a zis către dânsa: "Fericită ești, doamnă și maica mea, că te-ai învrednicit de o lumină ca aceasta de la Dumnezeu și ai venit în această închisoare pentru El!" Fericită Teodosia slujea în temniță sfintelor femei și ștergea sângele lor cu pânze curate. Punea pe rănile lor plasturi tămăduitoare, pentru că era iscusită în meșteșugul doctoriei, iar Sfântul Procopie învăța pe maică-sa sfânta credință și, luând-o într-o noapte, a dus-o pe dânsa la episcopul Leontie și a botezat-o și iarăși s-a întors cu dânsa în temniță bucurându-se și slăvind pe Dumnezeu pentru luminarea ei.
După aceasta sfintele femei au fost scoase din temniță cu Teodosia și au fost puse înainte la judecată. Guvernatorul a poruncit ca s-o lovească pe Teodosia cu putere peste gură. Apoi, întinzând-o, a poruncit să o bată cu toiege, după aceea să-i strujească trupul cu unghii de fier. Celelalte sfinte femei, privind la pătimirea ei, se rugau lui Dumnezeu pentru dânsa ca s-o întărească și cântau versete din psalmi, pe care le învățaseră de la Sfântul Procopie, zicând: "Veniți să ne bucurăm Domnului, să cântăm lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, căci El este scăparea noastră și puterea, ajutor în necazurile care ne împresoară". Guvernatorul, auzind aceasta, a poruncit ca să le scoată afară din cetate și să le omoare. Femeile s-au dus la moarte cu veselie și cu bucurie, ca la un ospăț de nuntă, și acolo și-au pus capetele pentru Cristos Dumnezeu, învrednicindu-se de cămara cerească.
După sfârșitul lor, Sfântul Procopie a fost dus iar la judecată. guvernatorul, răcnind ca un leu către mucenic, a zis cu mânie: "O, cap necurat, te-ai săturat oare de pierderea atâtor suflete?" Sfântul a răspuns: "Nu le-am pierdut, ci le-am izbăvit din pierzare și le-am adus de la moarte la viață". Atunci, guvernatorul a poruncit să-l bată peste gură cu o vergea de fier și să-i rupă fața cu unghii de fier. Făcându-se aceasta, sângele i se vărsa de roșea pământul. Apoi l-au bătut cu vergi de plumb peste grumazi, iar sfântul stătea în acele munci ca un stâlp neclintit. După această a poruncit să arunce în temniță pe mucenic, iar el s-a dus acasă foarte mâhnit, pentru că se rușina și se mânia că n-a putut să biruiască pe răbdătorul de chinuri al lui Cristos. Guvernatorul, de supărare, n-a vorbit nici un cuvânt către nimeni în ziua aceea. Deci, căzând în niște friguri groaznice, s-a culcat pe pat și a murit în noaptea aceea, dându-și sufletul în mâinile diavolilor, cărora le slujea cu atâta osârdie.
Dar cuvântul lui Dumnezeu creștea și se înmulțea. În toate zilele mulți bărbați și femei primeau credința în Domnul nostru Iisus Cristos, prin învățătura Sfântului Procopie și prin minunile ce se făceau de dânsul. Cât a stat el în temniță, mulți oameni veneau la dânsul și aduceau pe neputincioșii lor, pe care îi tămăduia cu darul lui Cristos și izgonea dintr-înșii duhurile cele necurate și astfel aducea pe cei necredincioși la cunoștința lui Cristos Dumnezeu.
După moartea lui Iust guvernatorul, a venit în Palestina, trimis de împăratul Dioclețian, un alt guvernator cu numele Flavian, de neam tot din Italia, dar cu obiceiul mult mai cumplit decât cel dintâi. Acela, venind în Cezareea Palestinei și aflând despre Sfântul Mucenic Procopie, l-a adus fără de întârziere în fața judecății sale. Mucenicul lui Cristos i-a spus: "O, guvernatorule, dacă vei voi să mă asculți cu răbdare, îți voi arăta mărturii despre Dumnezeul nostru din cărțile voastre; însă de la început îți grăiesc că Unul este Dumnezeu adevărat, neschimbat din fire, fără patimă, născut mai înainte de veci și veșnic; iar nu zeii cei mulți care sunt supuși patimilor și schimbărilor, care s-au arătat sub ani și și-au luat sfârșitul. Nu știi oare pe Hermes al vostru, cel numit Trismegistos, adică întreit de mare? Asemenea și pe Socrate? Aceștia spun că unul este Dumnezeu, iar nu mulți. Mai întâi ascultă pe Hermes, care scrie astfel către doctorul Esculap: "Stăpânul și Ziditorul tuturor, pe care Îl numim Dumnezeu, a zidit lumea aceasta văzută și simțită. Dar de vreme ce a văzut pe cea nevăzută, care este singură zidită preafrumoasă și preaplină de toate bunătățile, s-a minunat de dânsa și a iubit-o foarte mult, ca pe o făptură a sa".
O, guvernatorule, vezi din acestea că Hermes al vostru nu mărturisește că ar fi mulți dumnezei, ci unul; căci dacă ar fi fost mai mulți dumnezei, atunci n-ar fi fost o singură fire a dumnezeirii, ci mai multe firi care devin în timp! Despre Cristos, Mântuitorul și Dumnezeul nostru, a zis: "S-a născut din femeie și S-a răstignit. Deci, ascultă despre Dânsul tainele care se găsesc și în cărțile voastre. O proorociță a voastră, care se numește Sibila, ale cărei cărți le-a cumpărat cu mare preț Taroviniu, împăratul Romei, a scris în cartea sa a doua, despre întruparea lui Cristos din Preacurata Fecioară, astfel: "Pe Cuvântul lui Dumnezeu, când Îl va naște Fecioară, într-o zi însemnată, se va arăta o stea de la Răsărit, vestind oamenilor muritori acea mare minune. Atunci va veni la dânșii Fiul Dumnezeului Celui mare, purtând trup ca și al celor de pe pământ. Aceluia filozofii îi vor aduce daruri: aur, smirnă și tămâie și toate acestea vor fi plăcute".
Asemenea și despre crucea lui Cristos, tot aceeași Sibilă grăiește: "O, fericite lemn, pe care va fi întins Dumnezeu, tu ești vrednic nu pământului, ci cerului!" Apoi grăiește încă și despre a doua venire: "Împăratul cel mare, Care stăpânește toți vecii, va veni din cer, voind singur să judece tot trupul și toată lumea. Credincioșii și necredincioșii Îl vor vedea că este Dumnezeu, căci va sta pe un scaun înalt și va răsplăti fiecăruia după faptele sale".
Dacă vei mai voi să auzi și oarecare vestiri ale lui Apolon Pitiul și al lui Amonie cel din Libia și ale lui Dodonie și Pegramen, citește cu luare aminte cărțile lor și vei ști că Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost vestit de dânșii mai înainte. El are să vină spre mântuirea și înnoirea neamului omenesc, căci Iason, conducătorul Argonauților, ce întreba pe Apolon din Delfi despre capiștea ce era zidită mai întâi în Atena, zicea: "Proorocule Apolon, cel cu chip de soare, spune-ne al cui va fi lăcașul acesta în neamurile cele de pe urmă?" Apolon a răspuns: "Faceți toate cele ce vă îndeamnă spre cinstire, iar eu vă spun că un Dumnezeu este Care împărătește întru cei de sus și al Cărui cuvânt nepieritor se va zămisli într-o Fecioară curată. El, Care dintr-un arc de foc vă pleca ca o săgeată și va trece prin mijlocul a toată lumea, prinzându-i pe toți și aducându-i spre darul Tatălui. Maica Lui va fi această biserică și numele ei va fi Maria".
Sfântul Procopie, aducând pentru Cristos Dumnezeu astfel de mărturii din cărțile grecești, guvernatorul s-a făcut ca o aspidă, nevoind să audă și să înțeleagă. Nesuferind guvernatorul să audă unele vorbe ca acestea, a poruncit unui slujitor, cu numele Arhelau, ca să lovească pe mucenic cu sabia peste grumaji. Deci, sfântul îndată și-a plecat grumazii sub sabie, fiind gata a muri pentru Domnul. Arhelau a ridicat sabia cu amândouă mâinile și, când a vrut să lovească cu putere în grumaji, îndată i-au slăbit mâinile și trupul și, căzând la pământ, a murit. Văzând guvernatorul aceasta, s-a înspăimântat și a poruncit să lege pe mucenic cu lanțuri de fier și să-l ducă în temniță.
În ziua a șasea guvernatorul, scoțându-l la judecată, a poruncit să-l bată cu vine de bou și să-l împungă cu țăpușe de fier înroșite, iar rănile să le ardă și să le frece cu oțet și cu sare. După aceea a adus un jertfelnic de aramă pe care erau mulți cărbuni aprinși. Deci, punând în mâna dreaptă tămâie, a poruncit sfântului să o întindă pe acei cărbuni aprinși, socotind că, nesuportând arderea focului, își va întoarce mâna și astfel tămâia va cădea în foc, ca să zică că a adus jertfă zeilor. Astfel, sfântul a ținut mâna două ceasuri deasupra focului, iar el, având mintea adâncită la Dumnezeu, nu băga de seamă la mâna ce ardea și la jertfelnicul cel învăpăiat. Deci, toți cei ce priveau la aceea se minunau și preamăreau pe Cristos. Guvernatorul și diavolul, stăpânul său, s-au umplut de rușine, iar sfântul, ridicând ochii spre cer, a grăit: “Þinutu-m-ai de mâna dreaptă și în sfatul Tău m-ai povățuit. Dreapta Ta, Doamne, s-a preamărit întru tărie și a sfărâmat pe vrăjmași. Dreapta Domnului a făcut putere și tot ea m-a înălțat”.
După aceea, guvernatorul a poruncit să-i lege mâinile mucenicului și să-l spânzure spre muncire și să lege de picioarele lui două pietre grele. Astfel a stat spânzurat sfântul multă vreme, întinzându-se de greutatea pietrelor atât de mult, încât oasele lui ieșeau de la loc. Luându-l de la chinuri și dezlegându-i pietrele, guvernatorul a poruncit să arunce pe răbdătorul de chinuri într-un cuptor aprins. Iar Sfântul Procopie, intrând în cuptor, s-a îngrădit cu semnul Sfintei Cruci și a făcut rugăciune către Dumnezeu. Atunci îndată a ieșit o flacără din cuptor și a ars pe toți pagânii ce erau împrejur, iar sfântul a rămas fără vătămare, deoarece focul se schimbase în răcoare. De această preamărită minune s-au mirat și s-au înspăimântat toți și chiar guvernatorul a fugit în divan de frică. Unii din cetățeni strigau la guvernator: "Pierde îndată pe vrăjmașul acesta, că de nu te vei grăbi, el va pierde toată cetatea cu vrăjile lui!" Atunci guvernatorul a hotărât să-i taie capul cu sabia.
Scoțând pe sfânt la locul cel de moarte, el și-a cerut timp de rugăciune. Stând spre răsărit și înălțându-și mâinile și ochii spre cer, s-a rugat pentru cetate, pentru popoare, pentru cei din primejdii, pentru sărmani și pentru văduve, ca toți să fie păziți prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Sfârșind el rugăciunea, s-a auzit un glas din cer, prin care i se făgăduia să-i împlinească cele cerute, chemându-l în același timp la moștenirea împărăției cerești. Atunci Sfântul Procopie cu bucurie și-a plecat sub sabie cinstitul lui cap și și-a pus sufletul pentru Domnul său, în ziua de 8 iulie.


Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.

Video

video47.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Ganduri inspirate

"Ingerii pot zbura deoarece ei insisi nu se considera a fi grei."
Cugetare scotiana