Efectul în acest caz este imediat. Corpul i s-a destins apoi a devenit greu, totul a început să pară a fi îndepărtat, zgomotele au început să nu mai ajungă la ea decât cu ecou și a început să descopere cu uimire cum corpul său a început să se învârtă în jurul axei sale, din ce în ce mai repede asemenea unui titirez.

În momentul în care a început să se intre în panică, o voce încurajatoare s-a făcut auzită în interiorul capului ei și a început să se simtă trasă în sus. A ieșit din corp observând pentru câteva momente camera sa de undeva de sus înainte a intra cu mare viteză într un  tunel cu arcade luminoase și cu arcade întunecate. Vocea o ghida cu blândețe și a fost atrasă într-o atmosferă albă, luminoasă, aproape aurie:

„Era vocea unui adult. Nu o cunoșteam. Îmi părea a fi masculină și cred că o mai auzisem cândva la vârsta de 10 ani când îmi era frică într o casă. Am ieșit din tunel și vocea s-a transformat în mai multe voci. De fapt am întâlnit alte entități. Nu le vedeam cu adevărat, mai de grabă le simțeam.  Aceasta pare dificil de explicat dar așa rea. Apoi am văzut alte lucruri mult mai luminoase. Și acele voci telepatice care spuneau: „Dar ce caută ea aici? Nu este vremea ei. Micuța mea nu ți-a sosit ceasul ce cauți tu aici?”

Aceste Ființe sunt pline de iubire așa precum îngerii dar fără nici un fel de corp sau formă la fel ca și sferele de lumină, indescriptibile. Apoi am picat ca într un fel de ceață; era foarte dezagreabil, dar aveam în continuare acea senzație de plutire deasupra a ceva. Apoi am coborât și mai jos și am început să văd niște forme mohorâte. Le vedeam și ele îmi arătau încheieturile mâinilor lor. Vocea mi a spus: „Aceștia sunt cei care s-au sinucis”. Toate acestea erau pentru a mă face să înțeleg că sinuciderea nu era o soluție, că aceasta nu servea la nimic. Aceștia rataseră ceva și aceasta era foarte grav. După ce am fost urcată din nou am întâlnit o formă luminoasă indescriptibilă atât prin gravitate cât și prin profunzimea sa. Am fost impresionată. Aceasta m-a întrebat cine eram. Viața mea a început să se deruleze prin fața ochilor mei. Era năucitor, pentru că am devenit toți cei cu care avusesem relații, resimțind acțiunile mele aspra lor. Era ceva teribil. Am început să mă simt din ce în ce mai prost. Vocea a început să se schimbe a devenit din ce în ce mai impresionantă, diferită de cea a îngerilor pe care îi văzusem la ieșirea din tunel. Nu pot să o descriu. Era chiar o formă luminoasă. Este dificil să descriu deoarece vedeam și simțeam în același timp. În momentul în care îmi revedeam viața, îngerul părea să se amuze de faptul că eram așa bulversată să retrăiesc consecințele propriilor mele acțiuni. Avea un simț al umorului foarte accentuat asta era evident. Uimirea  mea, orgoliu, egocentrismul, îl amuzau nespus. După această revedere mă simțeam „păcătoasă” dar și ușurată în același timp.”

EGVM trăită de către Marie nu se oprește aici. Ea se scufundă apoi în cosmos devenind o picătură de lumină și se simte precum un fir de nisip în infinitatea cosmică în care distinge o formă triangulară care pare să fie la originea a tot. Nu își mai amintește întoarcerea sa, doar privirea în lacrimi a mamei sale din momentul în care a descoperit că fiica sa încercase să se sinucidă. Marie a explicat că această experiență i-a anihilat pentru totdeauna ideea de sinucidere, deoarece cele trăite i-au bulversat complet concepția despre viață, despre valori, despre relațiile umane și cele materiale: „Am certitudinea în adâncul ființei mele că există viață după așa zisa moarte și certitudinea existenței unei lumini-energie pe care am putea o numi Dumnezeu.”