S-a intamplat exact cu prilejul zilei mele de nastere, pe cand implineam sase ani. Sunt originara din Blaj si, in ziua aceea frumoasa de iunie, dupa masa festiva pe care mama o organizase pentru mine in gradina ce se intindea in spatele casei, am plecat cu prietenii mei sa ne scaldam in Tarnava. Desi eram mici, stiam cu totii sa inotam si aveam locurile noastre, pe care le ingradisem cu pietre de rau, pentru ca adancimea apei sa creasca si sa putem sari in cap.

Nu stiu din ce imbold, in loc sa merg, ca de obicei, pe partea dreapta a raului, acolo unde se aflau toti copiii, am trecut pe partea cealalta a apei, alegand un loc de sarit mai adanc. N-am apucat sa patrund cu capul in apa, cand am simtit cum ma trage un vartej catre fund.

M-am zbatut nebuneste, am izbutit sa ies iarasi la suprafata si am vazut pe mal fetele ingrozite ale copiilor care incercau sa-mi intinda niste bete de care sa ma agat. Dar vartejul m-a absorbit din nou. Am reusit sa mai ies o data la suprafata, dar fortele mele erau pe sfarsite si mi-am dat seama ca ma voi ineca.

In timp ce ma scufundam, am simtit deodata sub talpi un soi de lespede mai tare, de apa, un fel de punte care ma sustinea, iar la cativa metri de mine am zarit o lumina de statura unui om, foarte stralucitoare, dar si foarte blanda, care ma atragea catre ea.

Vreme de cateva clipe, am uitat de starea dramatica in care ma aflam, traind chiar un soi de pace si fericire, cu care nu m-am mai intalnit niciodata de atunci inainte, in toata viata mea. Apoi, lumina aceea se transforma intr-un inger cu aripi fosforescente, care m-a apucat de mana si m-a dus afara, pe mal.

Vazandu-ma ca ies din apa surazatoare, copiii au ramas uluiti. Cativa dintre ei plecasera in goana sa-mi anunte parintii. Va dati seama de fericirea nespusa a mamei, cand m-a vazut venind pe drumul de tara care strabatea lanurile de grau ce cresteau pe marginile Tarnavei.
Stiu sigur ca, daca nu ma salva ingerul meu pazitor, as fi murit.

Maria C.