Eram în grădina din faţa casei părinţilor mei când am auzit pe neaşteptate un strigăt. Era fetiţa noastră de doi ani şi jumătate. Am alergat în partea din spate a grădinii şi am găsit-o pe Helen pe cărare plângând şi fiind udă din cap până în picioare. Era evident că alunecase în piscină. Graţie lui Dumnezeu era salvată!

Eu însă am rămas uimit de faptul că în jurul piscinei nu erau urme de apă: de altfel, fetiţa se găsea la o distanţă de cel puţin şase metri de apă. Era imposibil ca ea să fi ieşit singură din piscina, care avea un diametru de doi metri şi o adâncime de un metru şi douăzeci.

Timp de ani de zile mi-am bătut capul cu acest fapt, despre care Helen nu păstra nici o amintire. A continuat însă să aibă o mare teamă de apă; o teamă pe care atunci când a devenit matură a urmărit să o depăşească cu ajutorul unui psiholog, care a reuşit să o făcă să-şi amintească despre acea situaţie îndepărtată şi să evoce toate particularităţile acesteia. Cand a ajuns la momentul în care a căzut în apă, a strigat:

"Acum îmi amintesc! M-a luat de umeri şi m-a tras afară!"

"Cine făcea acest lucru? " a întrebat psihiatrul.

"Cineva îmbrăcat în alb", a răspuns Helen. "m-a tras afară din apă".

Părinţii Helenei nu au reuşit să afle alte lucruri despre acest personaj misterios îmbrăcat în alb, dar este destul de evident că a fost un înger...