Prima pagina arrowPadre Pio (1887-1968)

Padre Pio (1887-1968)

Padre Pio a fost si ramane omul sperantei. De-a lungul intregii sa le existente, in mijlocul celor mai mari si mai obscure dificultati, a continuat mereu sa priveasca inainte cu optimism, incredere si iubire. Avea initiative marete si o credinta care provoca miracolele. Era un om care credea in progres: spitalul sau in slujba bolnavilor s-a aflat in frunte, inca de la inceput.Viata lui privata n-a fost niciodata inrobita in fata conventiilor sau a regulilor lipsite de sens.
Era de o foarte blanda afectiune. Iubea oamenii. Plangea alaturi de cei disperati, suferea pentru ei, radea cu cei ce erau multumiti.

padrepio1.jpg Pe 20 septembrie 1918, pe un munte golas si sterp, intr-un decor sarac din punct de vedere social si lipsit de semnificatie, s-a petrecut unul din cele mai importante evenimente mistice din toate timpurile: imprimarea stigmatelor lui Isus Cristos pe trupul acelui biet calugar capucin.
In istoria crestina, prin termenul de stigmare se intelegere fenomenul de reproducere totala sau partiala a celor 5 rani a lui Cristos pe trupul unor sfinti sau a unor personaje mistice.
Din punct de vedere religios, Padre Pio are o maretie indiscutabila. Cu stigmatele care le-a purtat toata viata si cu celelalte suferinte fizice si morale, Padre Pio atrage atentia oamenilor asupra trupului lui Isus ca mijloc de mantuire.
In vremea noastra, ispita de a uita realitatea trupului lui Cristos e foarte mare. Iar Dumnezeu ne-a trimis acest om cu datoria de a ne reaminti adevarul.
Dar Padre Pio nu e doar un mare sfant. In el se regasesc toate fenomenele tipice ale fenomenelor yoga, ale doctrinelor orientale, ale lumii paranormale: bilocatia, levitatia, citirea gandurilor, premonitia, clarviziunea.
Prietenului sau Angelo Battisti, care il intreba in legatura cu aceste fapte, intr-o zi i-a spus: "Angiolino, eu sunt o taina chiar si pentru mine insumi."
Dupa moartea sa, faima lui Padre Pio a crecut mereu. I-au fost deja dedicate 200 de monumente. "Grupurile de rugaciune" care s-au inspirat din opera lui apar cu miile in lume. Are admiratori si credinciosi chiar si printre protestanti, anglicani, hindusi, budisti. E un om care va fi tot mai iubit de catre oameni. E destul sa incepi sa-l cunosti pentru a fi fascinat de el.

Sfantul Padre Pio si ingerul pazitor

Padre Pio avea o cu totul deosebita, delicata, respectoasa devotiune pentru ingerul pazitor. "Micul sau tovaras din copilarie", "bunul ingeras", i-a fost intotdeana de ajutor. A fost un prieten ascultator, prompt, punctual, care, ca un mare maestru de sfintenie, a exercitat asupra lui o continua stimulare de a progrsa in exersarea tuturor virtutilor.
Actiunea lui asidua si discreta i-a fost calauza, sfat si ajutor.Daca din rautatea fortelor demoniace, unele scrisori de la confesorii sai ii ajungeau patate cu cerneala, el stia cum sa le faca lizibile pentru ca "ingerasul ii sugerase ca, la primirea scrisorii, sa o stropeasca cu apa sfintita inainte de a o deschide".

Ingerul pazitor ii serveste de translator lui Padre Pio

Ingerul pazitor ii deslusea franceza lui Padre Pio care nu studiase, ii traducea din greaca pe care el nu o cunostea si era profesorul sau de limbi.
"Cerestile personaje nu inceteaza sa ma viziteze si sa ma faca sa gust mai dinainte incantarea fericitilor. Si daca misiunea ingerului nostru pazitor e grea, cea a ingerului meu este cu siguranta si mai grea, trebuind sa faca si pe interpretul in trei limbi."
padrepio3.jpg Apela la ajutorul ingerului pazitor: "As vrea sa am o voce foarte puternica pentru a-i indemna pe pacatosii lumii s-o iubeasca pe Sfanta Fecioara. Dar cum aceasta nu sta in puterea mea, l-am rugat si-l voi ruga pe ingerasul meu sa indeplineasca pentru mine aceasta misiune."
Ingerul pazitor era prietenul sau intim care, dimineata, dupa ce-l trezea, lauda impreuna cu el pe Domnul: "Chiar noaptea, cand inchid ochii vad cum se ridica valul si mi se deschide in fata Paradisul; leganat de aceasta viziune adorm cu un suras de dulce beatitudine pe buze si cu fruntea destinsa intr-o liniste perfecta, asteptand ca micul meu tovaras din copilarie sa vina sa ma trezeasca si astfel sa inaltam impreuna laudele de dimineata spre desfatarea inimilor noastre."
In atacurile infernale, ingerul pazitor, prietenul invizibil, era acela care ii alina durerile: "Prietenul meu din copilarie cauta sa potoleasca durerile pe care mi le produc acei necurati apostati, leganandu-mi spirtul pe valurile sperantei."
Cand ingerul nu intervenea cu destula solicitudine, Padre Pio, in mod confidential, stia sa-l miste chiar printr-o dojana fraterna: "Nu va mai spun cum ma lovesc nenorocitii aia. Uneori simt ca sunt gata sa mor. Sambata mi s-a parut chiar ca vor sa ma termine si nu mai stiam ce sfainti sa chem in ajutor. M-am adresat ingerului meu. Dupa ce s-a lasat un pic asteptat, iata-l in sfarsit zburand in jurul meu si cu vocea sa ingereasca cantand imnuri maiestatii divine. S-a intamplat ca am strigat cu asprime la el ca s-a lasat atat de mult asteptat, in timp ce eu nu incetam sa-l chem in ajutorul meu. Ca sa-l pedepsesc, nu voiam sa ma mai uit la el, voiam sa ma indepartez, sa fug de el, dar el sarmanul m-a ajuns aproape plangand pana cand, ridicand privirea l-am privit in ochi si am vazut ca-i parea foarte rau"... "Iti sunt mereu alaturi - mi-a spus - voi actiona intotdeauna in jurul tau, afectiunea mea pentru tine nu se va stinge nici cu viata."
Padre Pio a recunoscut si a apreciat functia de "mesager" a prietenului invizibil. "Daca ai nevoie de mine - le repeta fiilor sai spirituali - trimite-mi ingerul tau pazitor." Si avea mult de lucru, ore in sir, ziua si noaptea, pentru a asculta "mesajele" fiilor sai spirituali pe care multe creaturi ingeresti ascultatoare i le aduceau.

Ingerii pazitori in viata lui Padre Pio

Padre Pio urmarea intotdeauna sa le imprime fiilor sai spirituali iubirea fata de ingerii pazitori care, chiar de la nasterea noastra, lumineaza, ocrotesc si calauzesc orice creatura umana.
Ingerul pazitor ii facea adeseori pretioase servicii. Lui ii incredinta numeroase sarcini care priveau ministerul sau sacerdotal.
Pentru a-i ajuta, in caz de nevoie, pe fiii sai spirituali de departe, il trimitea intotdeauna pe ingerul pazitor.

Intr-o zi, englezul Cecil Hunpherey-Smith, cunoscut fiu spiritual al pui Padre Pio, in timp ce se afla in Italia, a avut un accident de automobil si a fost ranit grav. Un prieten, gasindu-l intr-o stare foarte critica, s-a dus la un oficiu postal sa ii trimita o telegrama lui Padre Pio, in care ii cerea sa se roage pentru Cecil. Cand a dat telegrama oficiantului postal, acesta i-a inmanat o alta telegrama care tocmai sosise pe adresa sa si care venea de la San Giovanni Rotondo. In aceasta, Padre Pio il asigura ca se va ruga pentru vindecarea lui Cecil Hunpherey-Smith.
Au trecut cateva luni inainte ca Cecil sa fie in stare sa calatoreasca. Dar de indata ce s-a vindecat, s-a dus impreuna cu prietenul sau la San Giovanni Rotondo pentru a-i multumi lui Padre Pio.
Ajunsi la manastire, s-au intalnit cu onoratul parinte, i-au multumit pentru rugaciuni si, pentru a-si satisface curiozitatea, l-am intrebat pe Padre Pio cum de aflase de accident si cum facuse sa le trimita, atat de rapid, telegrama prin care ii asigura ca se va ruga.
Padre Pio, cu un zambet larg pe buze, le-a spus: "Credeti ca ingerii sunt la fel de inceti ca avioanele?"
Este explicabil, asadar, de ce le recomanda tuturor o cinstire plina de simtire si evlavie a ingerilor.

Despre ingerul pazitor intr-o scrisoare a lui Padre Pio catre una dintre fiicele sale spirituale

padrepio2.jpg Bunul tau inger pazitor sa vegheze intotdeauna asupra ta, sa fie calauza ta, care sa te conduca pe aspra carare a vietii; sa te pazeasca mereu in harul lui Isus, sa te tina pe bratele sale, sa te ocroteasca cu aripile sale de toate capcanele lumii, ale diavolului si a le trupului.
Sa ai o mare devotiune fata de acest benefic inger.Cat de mangaietor este gandul ca alaturi de noi avem un spirit care, din leagan pana in mormant, nu ne paraseste nici o clipa, nici macar atunci cand indraznim sa pacatuim! Acest spirit ceresc ne calauzeste, ne ocroteste ca un prieten, ca un frate.
Este peste masura de linistitor sa stim ca acest inger se roaga neincetat pentru noi, ofera lui Dumnezeu toate actiunile si faptele bune pe care le facem, gandurile noastre, dorintele noastre, daca sunt curate.
Sa nu-l uitam pe acest tovaras nevazut, mereu prezent, gata intotdeauna sa ne asculte si cat de poate de prompt in a ne mangaia. O, delicioasa intimitate, o, fericita companie, daca am sti s-o intelegem!
Sa-l ai mereu in fata ochilor mintii, sa-ti amintesti deseori de prezenta acestui inger, sa-i multumesti, sa i te rogi, sa-i fii intotdeauna o buna companie. Deschide-te si martureste-i lui durerile tale; sa-ti fie in continuu teama sa ofensezi puritatea privirii sale. Sa stii asta si sa ti-o intiparesti bine in minte. El este atat de delicat, atat de sensibil. Lui sa i te adresezi in ceasurile de mare neliniste si vei simti efectele sale benefice.
Sa nu spui niciodata ca esti singura in lupta cu dusmanii nostri; sa nu spui niciodata ca nu ai un suflet caruia sa i te poti marturisi cu sinceritate. Ar fi o mare nedreptate care i s-ar face acestui mesager ceresc.
"Aminteste-ti ca Dumnezeu este in noi cand suntem in harul Sau, si in afara noastra cand suntem in pacat: dar ingerul Sau nu neparaseste niciodata. El este cel mai sincer si de incredere prieten, chiar si atunci cand facem greseala sa-l intristam prin reaua noatra comportare".(Padre Pio)
Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.

Video

video47.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Ganduri inspirate

"Ingerii, slujitori ai Gratiei Divine, ne protejeaza."
William Shakespeare