Prima pagina arrowIoana d'Arc (1412-1431)

Ioana d'Arc (1412-1431)

În misiune pentru Franța

ioana_d_arc1.jpgNumele Ioanei d'Arc și cel al  Sfântului Arhanghel Mihail sunt indisolubil legate. Nu ne-am propus aici să reluăm epopeea ei, ci doar să contemplăm misterul relațiilor sale cu lumea angelică și cu Arhanghelul Mihail, să subliniem pedagogia acestuia și maniera în care el a ajutat-o să-și ducă la îndeplinire misiunea cu care Dumnezeu o investise.

Viața Ioanei d'Arc aruncă  o provocare rațiunii, căci este istorie – povestea unui copil de 17 ani care cunoaște, într-un interval de 2 ani, destinul cel mai glorios apoi cel mai atroce. În Ioana există mai multe personaje: există o sfântă care are viziuni mistice, există omul de război practic, curajos și autoritar, dar există de asemenea fața umană, vie și sensibilă și acest personaj este cel mai emoționant.

La începutul secolului al XV-lea, Franța se găsea într-o situație tragică. Englezii au invadat-o, reclamând coroana Franței pentru tânărul rege Henri al VI-lea. Ei au ocupat Parisul, Normandia, numeroase locuri privilegiate și sperau că aliatul lor, ducele de Bourgogne, îi va ajuta să cucerească țara în întregime. Ei au venit să-și pună sediul în fața Orleansului pe care puțin câte puțin l-au încercuit și i-au dat foc. Dacă acaparau această poziție cheie, ei ocupau apoi toată Franța fără dificultate. Carol al VI-lea nu le-a opus deloc rezistență. El lâncezea în viața de la curte, mergând din castel în castel, de-a lungul văii Loirei, cu favoriții lui. Francezii erau disperați. Ei și-au întors privirile spre Dumnezeu, gândindu-se la profeția conform căreia Franța, pierdută de o femeie, va fi salvată de către o fecioară din târgurile provinciei Lorraine.

ioana_d_arc3.jpgOri, trăia în acele vremuri, la Domremy, o țărăncuță cu numele de Ioana, care-și ajuta mama menajeră și lua parte la muncile câmpului. Când avea 13 ani, într-o zi de vară, în grădina tatălui său, ea a văzut o lumină mare și a auzit o Voce care îi spunea să fie bună, cuminte și pioasă. Deși s-a speriat, Vocea a revenit, însoțită de apariții. Arhanghelul Mihail, Sfânta Caterina și Sfânta Marguerite i-au vorbit:  "Ioana, vino în ajutorul regelui Franței și îi vei reda regatul".

În 1425, Ioana avea 13 ani, si era numita familiar Ionuța. Chiar daca îi auzise de multe ori pe părinții ei punând-o în gardă in legatura cu bandele de soldați care, cutrerierând regiunea, erau susceptibile să siluiască femeile și fetele, ea ignora fără îndoială faptul că regatul Franței se afla în agonie. Satul Domremy, aflat la intrarea în Lorena, nu era interesat decât de departe de bulversările politice ale momentului.

Prima manifestare sensibilă este a unei voci: "La vârsta de 13 ani, am auzit o voce care îmi vorbea despre mine. ªi, pentru prima oară, am fost cuprinsă de o mare frică."

Teama ințială  s-a estompat pe masura ce vocea devenea mai precisa si mai identificabila.

“Prima dată, eram copil și mi-era frică, dar apoi Arhanghelul Mihail m-a învățat, mi s-a arătat și mi-a demonstrat că trebuia să cred cu fermitate că este el."

"Domnule, îi răspundea ea Arhanghelului Mihail, nu sunt decât o fată săracă, nu voi ști să călăresc, nici să conduc soldați."

“Prima data, m-am îndoit ca Sfântul Mihail era cel care mă vizita si chiar eram cuprinsă de frica; l-am văzut apoi de mai multe ori până când am reușit să îl recunosc că era chiar el."

Apoi, mult mai familiarizată cu lumea angelică, (ea va mărturisi mai târziu judecătorilor săi că vedea în mod obișnuit îngerii păzitori ai celorlalți, cu care chiar putea vorbi), ea aderă prin credință spuselor mesagerului ceresc.

“Îl recunoșteam pe Sfântul Mihail după cum vorbea și după limbajul îngerilor și cred cu tărie ca aceștia erau îngeri. Am simțit acest lucru destul de repede pentru că mi-am dorit să îl cred și să îl simt."

Totul era limpede în aceste comunicări, a căror origine divină este demonstrată  și de localizarea lor geografică, biserica parohială, de unde ea știa că nu poate veni nici un rău.

“Auzeam vocea dinspre partea dreaptă, dinspre Biserică și foarte rar se petrecea să nu o aud cu claritate. Această claritate venea chiar din locul de unde se auzea vocea. Se manifesta în general o mare claritate în toate aceste comunicări. Când am venit în Franța, am auzit deseori această voce."

Ceea ce a disipat ultimele îndoieli ale adolescentei, a fost totuși bunăvoința pe care o manifesta întotdeauna în privința ei celestul interlocutor.

“Vocea mi-era trimisă parcă de Dumnezeu și după ce am auzit-o de trei ori, am fost sigură că era vocea unui înger. Această voce m-a protejat mereu și m-a înțeles întotdeauna foarte bine".

În primul rând, arhanghelul s-a dovedit un foarte bun pedagog. Asocind misiunea ei cu exigențelele sfințeniei pe care Dumnezeu o cere apropiaților sai, el a educat-o și a învățat-o pe Ioana în vederea misiunii sale care trebuia să fie un răspuns de credință la iubirea Domnului.

“Înainte de toate, el îmi spunea să fiu un copil bun căci în felul acesta Dumnezeu mă va ajuta. ªi, între alte lucruri, el mi-a spus să vin în ajutorul regelui Franței. Îngerul îmi povestea de asemenea despre situația demnă de milă a regatului francez."

Sfințenia vieții, ca un răspuns firesc la iubirea divină, era condiția reușitei în această misiune. În general, cu cât misiunea este mai importantă. cu atât sfințenia este mai necesară, și cu atât mai mult Dumnezeu acordă grația sa.

“Când a venit la mine, Sfântul Mihail mi-a spus că Sfintele Caterina si Margerita vor veni la mine să mă ajute cu sfaturile lor, că ele aveau ca sarcină să mă ajute și să mă sfătuiască în legătura cu ceea ce urma să fac și trebuia să cred că ceea ce ele îmi spun vine ca ordin chiar de la Dumnezeu."

ioana_d_arc2.jpgCu vocea sa, mesagerul celest o pregătește pe adolescentă să fie detașată  în privința faptului că va duce singura la împlinire această  misiune pe Pământ și în același timp o asigură că  va reuși să îndeplinească tot ceea ce Dumnezeu așteaptă  de la ea.

“Această voce mă dirija cu înțelepciune, mă învăța să frecventez biserica. Ea mi-a spus că eu, Ioana , trebuia să merg in Franța. De două- trei ori pe săptămână, această voce îmi spunea că trebuie să merg în Franța fără ca tatăl meu să știe de plecarea mea. Vocea îmi spunea că trebuie să merg în Franța și că nu mai trebuie să rămân acolo unde eram".

Această  pregătire a durat patru ani, și este important de remarcat, că  Ioana, la vârsta de 17 ani, a pornit în epopeea care o va conduce până la sacrificiul suprem din 30 mai 1431, pe rugul de la Rouen, condiție ultimă a succesului misiunii sale.

Timp de patru ani, vocile au insistat. Ele au instruit-o despre situația politică și militară  a Franței, oferindu-i numeroase detalii. Ele au devenit în final atât de presante, încât Ioana a decis să meargă la Vancouleurs. Baudricourt a început prin a o respinge cu glume grotești. Dar ea s-a întors să-l vadă, până când, într-o zi el i-a dat o sabie spunându-i: "Du-te și fie ce-o fi!".

Pe data de 23 februarie 1429, ea a plecat la Chinon, cu o mică escortă, și, contrar oricărei previziuni, a traversat fără nici o piedică țara răvășită de către oamenii ducelui de Bourgogne. Ea a suferit mult de pe urma călăritului. De altfel ea nu s-a obișnuit niciodată cu lungile călătorii pe cal și nici cu purtarea armurii care o rănea.

La Chinon, ea a fost primită  de către rege, cu mare ceremonie. Mai mult de 300 de persoane erau prezente, toate îmbrăcate superb. Ioana, în cizme înalte negre și tunică scurtă gri strălucitor, a înaintat spre rege, fără timiditate. Era înaltă, bine făcută și avea chipul surâzător, însuflețit, încadrat de părul negru tăiat rotund deasupra urechilor. "Prea nobile rege, am venit de la Dumnezeu pentru a vă ajuta, pe dumneavoastră și regatul". Apoi ea a discutat cu el, în particular, revelându-i secretul. Deși regele era bulversat, ea l-a convins că era chiar trimisa lui Dumnezeu.

Totuși anturajul regelui, mai disprețuitor, a decis că trebuie să o supună  pe Ioana unui examen pentru a se asigura că ea nu era nici nebună, nici vrăjitoare. Clerici și teologi au interogat-o la Poitiers și au concluzionat că ea nu avea nimic rău și că "dată fiind necesitatea, regele putea foarte bine să fie ajutat de ea."

ioana_d_arc4.jpgPe 29 aprilie, în fruntea unei mici armate, ea a sărit în ajutorul orașului Orleans. Comandanții nu i-au revelat planurile lor de atac. Atunci ea și-a dat seama și s-a mâniat foarte tare. Deși căpitanii s-au îndoit de talentele militare ale tinerei, ea s-a dovedit extrem de pricepută în conducerea bătăliei și mai ales în utilizarea artileriei. Fortărețele engleze au fost luate cu asalt, cedând una după alta. Cea din Tourelles, întărită extraordinar pentru acea vreme, a rezistat o zi întreagă. Ioana, deși rănită de o săgeată care i-a traversat umărul, nu a părăsit câmpul de bătălie, strigând englezilor să se retragă. În seara zilei de 7 mai, ei s-au retras și orașul a fost eliberat. Ea a avut apoi greutăți în a-l convinge pe rege să plece la Reims. Totuși a fost un marș triumfal, cu victorii la Jargeau, Meung, marea victorie de la Patay și orașele care deschideau porturi: Troyes, Châlons, Reims. Acolo, pe 17 iulie, Carol al VII-lea a fost încoronat în catedrală. Ioana era lângă el, cu stindardul în mână. Din momentul în care el a primit coroana, ea se aruncă în genunchi plângând de bucurie. "Nobile rege, îi spuse ea, acum s-a împlinit dorința lui Dumnezeu."

După Reims, ea a vrut să continue războiul, să profite de elanul dobândit. Ea a înțeles că doar când va fi cucerit Parisul, Carol al VII-lea va fi cu adevărat rege al Franței. Dar ea a fost trădată de către căpitani și de favoriții regelui exasperați de gelozie și chiar de către rege. Rănită în fața Parisului, ea a trebuit să abandoneze asediul și să se replieze pe Loire. Ea a văzut cum puțin câte puțin armata se descompunea, iar regele îi refuza subvențiile pentru a continua războiul. Ea s-a luptat încă câteva luni. Atunci când a venit în ajutorul orașului Compiegne, atacat de către oamenii lui Bourgogne, a fost prinsă de inamic. Pe 23 mai 1430, după ce a asigurat retragerea soldaților săi, ea nu a putut să mai intre în oraș, pentru că Guillaume de Flavydin ridicase podul mobil.

În timp ce era prizonieră a oamenilor ducelui de Bourgogne, Carol al VII-lea ar fi putut încerca să o salveze fie cu armele, fie prin răscumpărare. Dar, spre rușinea lui, el nu a făcut nimic. Dar Cauchon, episcop de Beauvais, agent al englezilor, a cumpărat-o pe Ioana de la oamenii ducelui de Bourgogne, pentru 10.000 de scuzi de aur. Prizonieră a englezilor, ea a fost dusă la Rouen înainte de Crăciun, a  fost aruncată într-o celulă și ținută în lanțuri. Procesul său a început pe 21 februarie 1431. A fost o abominabilă mașinațiune politică, camuflată într-un proces de erezie. Englezii urmăreau să-l discrediteze pe regele Franței, dovedind că el datora coroana unei vrăjitoare. În cursul interminabilelor interogatorii, ea s-a apărat cu curaj, demnitate, fermitate, răspunzând judecătorilor: "Treceți la altceva!...Voi nu veți ști nimic!", atunci când nu vroia să vorbească. Totuși spre final, slăbită, bolnavă, terifiată de amenințarea torturii și a focului, ea a avut un moment de slăbiciune. Ea a abjurat și a semnat un act prin care recunoștea că Vocile sale și misiunea sa nu veneau de la Dumnezeu. Începând de a doua zi ea a revenit asupra declarațiilor sale. Atunci judecătorii au condamnat-o la ardere pe rug. În timp ce o legau pe rug, ea plângea sfâșietor, implorându-i pe sfinții și sfintele sale, repetând că Vocile nu au înșelat-o, că tot ceea ce a făcut, a făcut-o la porunca lui Dumnezeu. În timp ce flăcările urcau, s-a auzit strigătul ei care l-a chemat pe Iisus de 6 ori. Era dimineața zilei de 30 mai 1431.
Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.

Video

video47.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Ganduri inspirate

"Crede-ma: in tot ceea ce inseamna o incercare, o suferinta sau o datorie, este prezent un inger care te sustine."
Fra Giovanni