Interviu cu Thomas Moore (1)

Thomas Moore este renumitul autor al lucrărilor “Grija pentru suflet” şi “Suflete pereche”. El a scris pe larg pe marginea subiectelor psihologiei arhetipale şi psihologiei lui Jung, a mitologiei şi artelor. Moore are doctoratul în studii religioase de la Universitatea Syracuse şi a trăit într-un ordin religios catolic timp de 12 ani. A lucrat de asemenea ca muzician, profesor la colegiu şi psihoterapeut.

ÎNTREBARE: De ce credeţi că există un interes crescut pentru îngeri în aceste vremuri?

THOMAS MOORE: Cred că interesul actual pentru îngeri reflectă dorinţa noastră, foamea noastră pentru ceva esenţial. Cred că această foame este pentru ceva de dincolo de lumea aceasta mecanică şi materialistă în care suntem aşa de implicaţi. Problema cu acest al 20-lea secol, mai ales în America, este că a vrut să ne imprime ideea că într-un fel natura este mecanică; dar nu numai ea, ci şi fiinţa umană, împreună cu toate experienţele ei, este înţeleasă şi imaginată ca fiind mecanică.

Cu această idee am putea să ne întoarcem în timp cu 200-300 de ani, când filozofiile dominante descriau fiinţa umană, sau chiar universul, ca fiind un mecanism de ceasornic. Mai înainte de aceste vremuri, oamenii nu foloseau astfel de imagini rigide pentru descrierea vieţii umane. Dacă întrebai pe cineva acum vreo mie de ani cum este viaţa omului, ar fi spus că este ceva precum cerul nopţii; este ceva vast şi misterios. Eu sunt interesat, în propriile mele cercetări, în a refocaliza atenţia noastră asupra misterului, mergând înapoi către imaginile cu cerul înstelat sau ceva infinit, şi nu către imaginile mecanice. Intuiesc că interesul pentru îngeri are legătură cu transcenderea limitelor acestei lumi mecanice.

Îngerii nu predică despre foc şi pucioasă, iad şi ispăşire de păcate. În cele mai multe cazuri, ei sunt frumoşi şi prin ceea ce fac ne inspiră, deci cred că îngerii ne oferă o cale de a ne raporta într-un mod minunat la spiritualitate. Ne ghidează să devenim fiinţe spirituale pentru plăcerea de a fi astfel, nu din moralism, deoarece viaţa spirituală în sine este plină de frumuseţe şi de reală împlinire, chiar de beatitudine. Şi de aceasta are nevoie sufletul. Sufletul nu are nevoie să fie informat, el are nevoie de simţire, bucurie şi iubire.

Î: Vorbim despre îngeri, dar de fapt cum am putea defini aceste fiinţe cereşti?

TM: În secolul al XV-lea, Marsilio Ficino a ţinut o predică despre magia crăciunului şi despre cei trei regi care au venit să aducă daruri copilului Iisus. El a spus că îngerii sunt de fapt stelele. Lumina stelelor se condensează în aceste sfere mici, luminoase, incredibil de intense – şi că aceştia sunt îngerii. Este o imagine poetică foarte frumoasă. Îmi aduce aminte de îngerii lui Blake, care sunt atât de pătimaşi, atât de plini de spirit, de acţiune şi de energie.

Nu caut să definesc îngerii, dar caut să găsesc imagini care spun ceva despre cum sunt ei. Chiar şi ideea lui Toma d'Aquino cum că un înger este o substanţă separată este interesantă. El spune că îngerii au substanţă, sunt reali, dar cu toate acestea, sunt foarte diferiţi de ce ştim noi că este real, despre cum ştim că poate fi măsurată şi cuantificată lumea. Iubirea este foarte reală, dar nu poţi să o măsori. Oricum, eu sper că nu. Nu poţi să o pui la un osciloscop, dar cu toate acestea, este reală, este simţită şi reprezintă ceva foarte important în vieţile oamenilor. Din acest punct de vedere, putem spune că îngerii sunt foarte reali. Ei au substanţă, dar sunt diferiţi de ce gândim noi despre lumea materială.

Î: De unde îşi iau marii pictori imaginile despre îngeri? De ce aripile îngerilor au o asemenea importanţă în artă?

TM: Mai întâi, trebuie să spunem că aceşti pictori redau o realitate care a fost experimentată în comunitatea în care trăiau. Putem să privim aceste picturi şi să-i tratăm pe îngeri cu toată seriozitatea, dar aceasta nu înseamnă că este o prezentare fidelă. Nu este ca şi cum am găsi un OZN undeva şi ne întrebăm din ce este făcut. Putem spune mai curând că este vorba de o intuiţie a artistului despre cum ar putea fi un înger, care nu poate fi definită în modul nostru obişnuit de a înţelege lucrurile. Şi putem învăţa de la artişti ce este un înger.

Aripile pe care le vedem în picturi sugerează o înălţare, capacitatea de a zbura, de a fi deasupra lumii terestre în care trăim. Deci, este un simbol pentru a sugera un fel de transcendere a lumii obişnuite. Ştiţi, grecii descriau dragostea ca şi cum ar fi vorbit despre un înger. Una dintre fiinţele din picturile lor este Eros... iar acest Eros avea adesea nişte aripi minunate, exact ca un înger. Unele cărţi moderne despre îngeri reproduc adesea imagini ale lui Eros, numindu-l înger. Nu ne retează dragostea picioarele câteodată, ne înalţă în aer, ne înalţă sentimentele şi emoţiile – chiar şi modul de a trăi? Cred de asemenea că aceste imagini au legătură cu zborurile din vise. Am putea chiar spune că atunci când zburăm în vise, devenim îngeri. O mulţime de oameni au vise în care zboară. Cred că astfel de vise ne sugerează că ne putem înălţa conştiinţa, emoţiile şi sentimentele deasupra lumii obişnuite.

Unele picturi descriu îngerii cu aripile încrucişate, acoperind lucrurile din preajma lor; ele sunt foarte mari şi câteodată acoperă întreaga suprafaţă a picturii. Deci, cred că o altă faţetă a simbolismului aripilor este aceea de a ascunde misterul, de a menţine divinitatea în starea de ocultare, de a ne atrage atenţia să nu căutăm să explicăm toate acestea cu mintea. Căci mă tem că suntem foarte aproape de a descrie de pildă iubirea ca pe o reacţie chimică. Dacă procedăm astfel, cred că am distrus sfera stării de mister, care este foarte importantă pentru noi. Astăzi am redus practic importanţa aripilor unui înger, deoarece scopul aripilor îngerului este de a ascunde anumite mistere de privirile profane.

Î: Prin ce diferă timpul angelic de timpul uman obişnuit?

TM: Timpul în care există îngerii este mai mult un timp etern; nu este precum timpul durată pe care îl trăim noi zi de zi. De exemplu, când ne amintim ceva din copilărie sau ceva de acum un an sau doi, acea amintire poate părea foarte vie şi poate avea o mare influenţă asupra vieţii din prezent. Privite astfel, aceste memorii pot părea lucrarea îngerilor. Îngerii ne ghidează imaginaţia dincolo de timpul durată către o dimensiune verticală a timpului – verticală în sensul că are de a face cu profunzimile experienţei noastre şi nu cu ceea ce s-a petrecut anterior sau urmează să se petreacă în viitor. Deci şi în acest sens, îngerii trăiesc într-un altfel de timp decât noi.

Î: Îngerii par a fi foarte departe de problemele şi de ororile vieţii noastre de zi cu zi. Ce relevanţă ar avea ei în ce priveşte evenimentele curente?

TM: Când privim la lucrurile teribile care se petrec în lume – războaie, vrajbă, dezastre naturale, boli – toate acestea pot fi copleşitor de deprimante. Atunci încercăm să reacţionăm folosindu-ne ingeniozitatea, căutând experţi, desemnând comisii, cheltuind oricâţi bani. Dar lucrurile merg din ce în ce mai rău. Motivul este că toate aceste reacţii sunt pur umane, se petrec la nivelul vieţii obişnuite. Eu cred că avem nevoie să înţelegem că aici ar fi mult mai potrivite acţiunile îngerilor. Îngerii ar putea să rezolve aceste lucruri pentru noi.

În secolul al XVI-lea, marele medic şi alchimist Paracelsus a spus că nu există boală care să nu aibă leac. Iată un optimism incredibil, dacă ne gândim că noi azi privim în jurul nostru şi spunem: “ Nu există rezolvare pentru aceste probleme pe care le avem”. Nu le vedem, nu le găsim. Aceasta înseamnă, zic eu, că nu căutăm în locul în care trebuie. În aceste momente, cred că ar trebui să ne raportăm la nivelele angelice. Acum, ce înseamnă asta? Înseamnă că trebuie să fim capabili să ne imaginăm că trăim într-o lume cu dimensiuni mai profunde decât lumea obişnuită, dar fără să facem din această dimensiune angelică o copie a lumii în care trăim. Şi mulţi gândesc astfel. Consideră că îngerii sunt formaţi dintr-un fel de gaz, sau că dacă am avea un telescop, i-am putea vedea, sau dacă am avea un microscop, la fel, am putea să-i vedem. Şi tot continuăm să-i privim de la nivelul acesta fizic. Dar ei sunt dincolo de această lume fizică. Îngerii nu sunt materiali, aspect afirmat şi de Toma d'Aquino. Ei au o altă frecvenţă de vibraţie.

Şi ca să putem intra în contact cu acest nivel angelic, trebuie să avem o imaginaţie foarte diferită de cea lumească de acum. De aceea, cred că începutul vindecării bolilor noastre este această revitalizare a imaginaţiei, una care să recunoască că există şi o dimensiune sacră a vieţii pe care o trăim. Acolo se află îngerii, în dimensiunea spirituală. William Blake a spus că lumea lui Newton, această lume tridimensională în care trăim, pentru noi înseamnă moarte. Avem nevoie de o viziune cu patru dimensiuni, zicea el, o viziune care să meargă dincolo de spaţiul newtonian. Şi aici ne aflăm astăzi: în punctul în care avem nevoie de acest gen de viziune. Eu chiar cred că putem rezolva aceste probleme. Cred, ca şi Paracelsus, că nu există probleme şi nici boli care să nu poată fi vindecate sau rezolvate. Dar ca să facem acest pas, trebuie să ne modificăm modul de a gândi, atât de radical, încât ne este foarte greu până şi să începem să ne imaginăm cam cum ar fi. Dar cred cu adevărat că este posibil, deşi nu prea văd multe semne că aşa ceva ar putea să se manifeste într-o săptămână-două.