Interviu cu Terry Lynn Taylor (1)

Terry Lynn Taylor este autoarea unor lucrări cu renume internaţional: "Mesageri ai luminii", "Păzitorii speranţei", "Răspunsuri de la îngeri", "Creând împreună cu îngerii" şi "Înţelepciunea angelică".

ÎNTREBARE: Copiii sunt mai deschişi către îngeri decât adulţii? Sunt mai predispuşi la întâlnirile cu îngerii?

TERRY LYNN TAYLOR: Când vorbim despre copii şi experienţele lor, ar fi probabil o idee bună să recunoaştem că ei trec prin stadii diferite de dezvoltare. Şi în anumite momente nu au un vocabular definit cu care să descrie evenimentele aşa cum am dori noi. Şi nu gândesc logic. Deci acolo unde noi punem logica şi ne întrebăm "Oare s-a petrecut sau nu?", pentru ei este doar o experienţă în care sentimentele, viziunile şi înţelesurile sunt unul şi acelaşi lucru. Pentru un copil, a vedea în minte poate fi acelaşi lucru cu a vedea cu ochii fizici. Le place de asemenea să spună că ei ştiu asta în inima lor.

Adulţii au nevoie de multe ori să vadă ceva cu ochii ca să creadă. De aceea, când sunt întrebată dacă cred în îngeri, eu spun "Nu, îi cunosc pe îngeri". Pentru că dacă afirm că eu cred în ei, îmi vor cere să dovedesc. Şi vor cere o dovadă într-o formă vizibilă. Eu nu pot face asta, nu pot să cer unui înger să apară.

Î: Dar la un anumit nivel, nu trebuie să separăm realitatea de fantezie? Altfel, de unde ştim că un copil nu inventează totul când spune că a văzut un înger?

TLT: De ce ar inventa un copil aşa ceva? Uneori copiii mint ca să ne binedispună şi de obicei un părinte poate spune: "Iată o poveste frumoasă". Dar când un copil vine la tine direct şi spune "Ştii, un înger m-a salvat", este ceva cu totul diferit. Am o scrisoare în care cineva îmi povesteşte despre o fetiţă de 4 ani care avea multe probleme cu sănătatea. Nimeni nu credea că o să ajungă la vârsta adultă. La un moment dat, fetiţa a căzut într-o groapă de peste trei metri adâncime. Bunicul ei s-a îndreptat într-acolo alergând, gândind: "S-a petrecut ce era mai rău", deoarece fetiţa şi aşa era bolnavă şi nu putea să se ajute singură. Dar primul lucru pe care l-a spus fetiţa a fost "Bunicule, un înger m-a salvat". De ce în acel moment destul de critic, fetiţa ar fi inventat povestea cu îngerul? În momente ca acestea, nu văd de ce un copil ar inventa o istorie doar ca să pară mai interesant. O altă poveste care-mi vine în minte este despre doi gemeni care se jucau în grădina lor, legănându-se în balansoar; unul s-a balansat foarte tare şi a căzut. Celălalt copil a observat că un înger băiat şi un înger fetiţă au apărut de o parte şi de alta a frăţiorului lui şi l-au ajutat să ajungă jos fără să se rănească; îngerii erau înconjuraţi de culori foarte frumoase. Copiii au aşteptat o vreme până să povestească episodul mamei lor, pentru că le era teamă să nu aibă probleme – au inventat un motiv, cum că iepuraşul fugise prin faţa balansoarului şi au alergat după el ca să iasă din curte. Iată de ce a căzut copilul. După ce şi-au depăşit frica, şi i-au mărturisit mamei adevărul, aceasta a început să râdă, pentru că tocmai citea cartea mea. Şi s-a gândit că aceasta era o sincronicitate semnificativă!

Copiii ajung deseori în mod spontan la aşa ceva. De multe ori, părinţii nu le vorbesc niciodată copiilor despre îngeri, deci ei nu au nici o idee ce este acela un înger. Şi nici nu prea sunt multe desene animate cu acest subiect.

Î: Copiii sunt mai sensibili la întâlnirile cu îngerii?

TLT: Nu cred că sunt mai sensibili, ci mai deschişi. Nu se gândesc logic la ce s-a petrecut, ci spun: "Da, şi aceasta face parte din viaţă – un înger m-a salvat. Şi ce dacă?".

Î: Credeţi că toţi copiii pot vedea îngeri?

TLT: Nu, aşa cum nu cred că toţi oamenii pot să vadă îngeri. Dar cred că unii copii văd lucruri despre care nu vorbesc sau care ar părea ciudate pentru adulţi, dar pentru ei sunt foarte naturale. Copiii sunt foarte aproape de natură. Vorbesc cu plantele, se învârt în jurul copacului şi vorbesc cu el. O mamă a venit cu fetiţa ei la unul dintre seminariile mele spunând că aceasta a văzut zâne. Şi chiar a vorbit cu ele. Era foarte natural pentru ea să-mi povestească despre aceasta.

Î: Există vreun şablon în modul în care copiii descriu îngerii?

TLT: Când copiii descriu îngerii, probabil că numitorul comun este lumina şi sentimentul de iubire şi protecţie. În cazurile în care copiii sunt aduşi la pământ din cădere, ei mai resimt şi un sentiment de zbor. Adulţii vorbesc despre o expansiune a timpului. Copiii nu cred că au capacitatea de a percepe acest aspect, dar relatează că trăiesc nişte sentimente foarte frumoase. Le plac îngerii, pentru că sunt frumoşi: culori frumoase, aripi frumoase. Ei adoră aripile.

Î: Când adulţii văd îngeri, ei simt că s-au transformat cumva după aceea. Este adevărat şi în cazul copiilor?

TLT: Nu cred că pentru copii este necesar să se transforme ca în cazul adulţilor, deoarece calea lor este foarte naturală. Dar îngerii eliberează totuşi pe copii de frici. Într-o scrisoare din cartea mea, o tânără povesteşte nişte amintiri din copilăria, de pe când avea 5 ani. Era singură într-o cameră de spital foarte rece. Un copil din camera de alături plângea, apoi dintr-o dată s-a oprit; fetiţa s-a gândit că poate copilul a murit şi i s-a făcut foarte frică. A descris apoi cum a apărut în cameră o minge de lumină, care a făcut-o să se simtă mult mai bine şi mai în siguranţă; apoi a realizat că acel copil nu murise, ci veniseră părinţii să-l ia. Acela a fost un moment în care lumina a ajutat-o; în orice altă situaţie care a urmat, a ştiut că nu este singură.

Î: Aţi auzit vreodată povestiri în care îngerii i-au ajutat pe copii să moară?

TLT: Cred că în EGVM (experienţe la graniţele dintre viaţă şi moarte), copiii văd nişte fiinţe care-i aşteaptă să treacă acel prag. În cartea dr. Melvin Morse, "Aproape de lumină", copiii au făcut desene în care au arătat ce au văzut şi cu siguranţă era vorba despre îngeri.

Î: Ce ne puteţi spune despre spiritele ghid? Cum îi descriu copiii?

TLT: Unii copii au spirite prietene. Câteodată, părinţii sunt martori când copilul lor vorbeşte cu un spirit prieten sau copilul vine la mama şi spune "Spiritul meu prieten spune asta şi asta". O femeie şi-a întrebat copilul: "Cine este spiritul tău prieten?". Copilul a spus că numele său este Brenda, apoi a adăugat: "Mintea mea vorbeşte cu mintea ei şi mintea ei vorbeşte cu mintea mea; nu vorbesc cu ea cum vorbesc cu tine". Acest spirit ghid îi dădea copilului informaţii despre tatăl său, care era în războiul din Golf. Bineînţeles că familia era foarte îngrijorată, dar spiritul ghid a transmis :"Totul o să fie bine; tatăl tău va veni acasă şi lucrurile or să intre în normal". Deci, această relaţie specială pe care copilul o avea cu spiritul său prieten s-a dovedit a fi foarte reconfortantă pentru întreaga familie.

Î: De unde ştiu părinţii că totuşi copii lor nu mint?

TLT: Nu cred că putem aduce vreo dovadă că îngerii sunt aici cu noi. Trebuie să avem încredere. Şi copiii au încredere. Ei cred în procesul vieţii. Pentru ei, este o aventură; este un mod de a se juca, de a se distra, de a fi creativi. Copiii sunt în mod natural foarte aproape de îngeri. Eu cred că dacă unii copii se îngrijorează prea des, ar fi bine să le vorbim despre îngeri – nu insistent, deoarece consider că nu e bine să forţăm copiii să creadă în îngeri. Dar cred că i-am putea ajuta dacă le-am spune: "Ştii, sunt îngeri care te veghează ca să-ţi fie bine şi când eu nu sunt cu tine, îngerul are grijă în locul meu". Aceasta le dă un sentiment de protecţie. Pentru că lumea aceasta este destul de înspăimântătoare pentru unii copii. Văd tot felul de lucruri la şcoală sau prin alte părţi şi nu înţeleg şi se sperie.

Î: Este vreo vârstă anume la care copiii încep să vadă îngeri?

TLT: Eu cred că depinde de cât de bună este memoria cuiva. Un copil de un an nu o să fie capabil să descrie un înger pentru că nu are cum. Aşa că aş spune că perioada cea mai bogată în experienţe angelice este între vârstele de 4 şi 8 ani. Copilul trăieşte într-o lume în care totul este magic, ei nu ştiu să se îndoiască sau să folosească logica. Cam după vârsta de 9-10 ani, ei vor deveni probabil mai interesaţi de sport sau de grupul de prieteni, astfel că nu vor mai acorda tot atâta atenţie la aşa ceva – deşi sunt mulţi copii care au experienţe angelice şi după această vârstă.

Î: Există relatări ale unor copii care povestesc cum au fost purtaţi de îngerii prin anumite locuri?

TLT: Copilul Joshua, care o avea pe Brenda, a spus că acest spirit ghid îl duce să viziteze castele şi alte locuri minunate în fiecare noapte. Şi chiar desenează locurile acelea în dimineaţa următoare.

Î: Călătoriile cu îngerii sunt la fel de răspândite şi la adulţi?

TLT: Unora le place să se afunde în meditaţii ghidate în care îngerii îi ajută să meargă în anumite locuri. Dar trebuie să precizez că nu există experienţe identice la mai mulţi oameni, fiecare este unică şi diferită, aşa cum şi vieţile noastre sunt diferite. Deci, depinde. De asemenea, dacă un copil vede îngeri nu înseamnă că el este mai special decât alţii. Poate că unii copii nu vorbesc niciodată despre aceasta. Nu vreau să creadă copiii că dacă unul vede îngeri şi altul nu, acesta din urmă nu este la fel de bun sau de special. Atât doar că experienţa este puţin diferită, poate să apară într-un alt moment.